Vă rog ajutati-ma sa inteleg sensul acestor cuvinte: "Deci nimeni sa nu va judece cu privire la o mincare sau la o bautura, sau cu privire la o zi de sarbatoare , sau la o luna noua sau la o zi de sabat, care nu sint decit o umbra a lucrurilor viitoare, caci trupul este al lui Hristos" .... ? (Coloseni 2:16-17)

Aceste cuvinte ale Apostolului Pavel sunt adresate acelora care au luat crucea lui Christos şi se silesc să calce pe urmele Lui. Tot lor le sunt adresate şi cuvintele din Evrei 3:1: „fraţi sfinţi care aveţi parte de chemarea cerească”. Nu are importanţă provenienţa lor, faptul că sunt dintre evrei sau dintre neamuri, pentru că Domnul Isus a surpat zidul care-i despărţea, adică Legea dată lui Israel la Muntele Sinai (Efeseni 2:11-22).

Despre legea dată lui Israel circulă diferite păreri între creştini. Unii nu pun nici un preţ pe ea, o consideră total scoasă din uz şi publică sau tipăresc numai Noul Testament; alţii încearcă să respecte o parte din ea, Decalogul (cele zece porunci), şi ţin ziua de sâmbătă ca sabat, în felul evreilor. Pentru aceştia introducerea duminecii ca zi de sabat la creştini este tot una cu „urâciunea pustiirii” din Daniel 8:13; 12:11; Matei 24:15.

Sigur nu este uşor să ne decidem asupra acestor lucruri, mai ales că Domnul Isus a spus că în cele două mari porunci se cuprind ”Legea şi prorocii” (Matei 7:12). Apostolul Pavel de asemenea spunea: „prin credinţa noastră noi nu desfiinţăm legea” (Romani 3:31), dar neprihănirea care duce la viaţa veşnică nu vine prin lege (Romani 3.21-22). În versetul 28 este scris: „Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă fără faptele Legii”.

Problema Colosenilor şi a Galatenilor era că printre ei trăiau evreii în exil. Unii din aceştia au primit credinţa în Isus, dar amestecau lucrurile: credinţa în Isus şi ceremoniile Legii. La aceste fapte ale Legii, la aceste ceremonii care erau obligatorii pentru evrei în virtutea legământului lor, se referea apostolul Pavel adresându-se Colosenilor. Ele au fost ordonate de Dumnezeu, dar nu pentru totdeauna, ci numai până a venit credinţa în Isus (Galateni 3:24-25). De aceea apostolul spune Colosenilor că nu mai trebuie să se supună obligaţiilor la care au fost puşi servii, pentru că Isus a dat dreptul tuturor celor care L-au primit, să devină fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai Săi. Tot Pavel zice în Evrei că până şi Moise, marele profet, a fost numai serv în casa lui Dumnezeu şi nu fiu: „Cât despre Moise, el a fost credincios în casa lui Dumnezeu ca slugă…..dar Christos este credincios ca fiu. Şi casa lui Dumnezeu suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm” (Evrei 3:5-6).

Deci Tatăl Ceresc nu îi supune pe fii la aceleaşi ceremonii ca pe servi, cu toate că, atât de la unii cât şi de la alţii cere ascultare. Nu înseamnă că de acum încolo fiii n-au nici o lege şi că pot face câte rele vor, căci tot fii vor rămâne. Apostolul Pavel ne atrage foarte serios atenţia cu prilejul descrierii odiseii evreilor spunând că toate prin câte au trecut li s-au întâmplat să ne slujească drept pilde, ca să nu facem ca ei şi să murim şi noi (1 Corinteni 10:1-13).

            Totuşi aici se naşte o altă întrebare: De ce a dat Dumnezeu Legea dacă mântuirea nu vine prin Lege?  Aici  este o explicaţie mai lungă, dar nu este greu de înţeles dacă cunoaştem planul lui Dumnezeu cel tainic, despre care vorbeşte Apostolul în Efeseni 1:9-10.

Acest plan, dacă este bine înţeles, cuprinde mântuirea întregului neam omenesc. Din acest plan rezultă că Dumnezeu a văzut dinainte calea pe care o va lua omul, calea lată care duce la pierzare. Cu siguranţă ideea de a deschide calea lată nu a plecat de la Adam, ci de la Satan.

Atunci când părinţii noştri au fost condamnaţi li s-a dat totuşi o speranţă care prezicea că seminţia femeii va zdrobi capul lui Satan (sămânţa, care avea să fie Cristos), deşi cei condamnaţi  n-au ştiut nimic despre Isus. N-a ştiut nici Avraam, deşi i s-a spus că în seminţia lui se vor binecuvânta  - cu viaţă veşnică, evident - toate familiile pământului.

Evreii au fost sămânţa naturală, pentru că există şi una spirituală, care este de fapt adevărata seminţie – Cristos şi Biserica  Sa.  Aşadar evreilor li s-a propus la muntele Sinai să facă un angajament, un legământ cu Dumnezeu, care dacă ar fi fost respectat, i-ar fi scăpat de moarte şi ar fi învăţat şi pe celelalte neamuri să ţină Legea ca să scape de condamnarea din Eden, care s-a răsfrânt asupra tuturor (Romani 5:12). În acest caz nu mai trebuia să vină Christos. Ei ar fi fost sămânţa lui Avraam, prin care venea şi la celelate popoare mântuirea.

Apostolul Pavel spune că legământul de la Muntele Sinai a avut un cusur, un defect şi că trebuia făcut un alt legământ (Evrei 8:7). Dar care a fost cusurul acestui contract între Dumnezeu şi poporul evreu? Desigur defectul nu a fost la Dumnezeu ci la Israel, care n-a ţinut acel contract. De cele mai multe ori el nici măcar nu s-a silit să-l respecte şi de aceea a fost pedepsit. Dar pe de altă parte, acel contract era imposibil de ţinut  de către oamenii condamnaţi în Adam, care nu au fost încă răscumpăraţi din păcatul adamic.

Isus a putut ţine Legea de la Muntele Sinai pentru că Isus era om perfect, necondamnat.  Legea, aşa cum a fost dată Evreilor, este o lecţie pentru orice om, ca să înveţe că  nu se poate mântui singur, fără a fi ajutat de Isus Cristos, filul cel drept al lui Dumnezeu. „În nimeni altul nu este mântuire” (Fapte 4:12).

Acum cei ce vin la Isus pot respecta Legea de la Muntele Sinai pentru că Isus o ţine pentru ei, iar ei cred în El. În felul acesta au dreptul de a trăi prin legea ţinută de Isus. Legea de fapt nu a început la Muntele Sinai. Legea este veşnică; ea a fost implantată în organismul (inima) îngerilor şi în organismul lui Adam. Ea  a spus, spune, şi va continua să spună veşnic fiinţelor inteligente din orice departament al Universului: „Să iubeşti pe Dumnezeu cu toată puterea ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Nu se poate ceva mai frumos şi mai armonios. Dar celor ce au crezut în Isus nu le mai folosesc la nimic ceremoniile Legii, pentru că ele nu pot da viaţa, ci le iau ca învăţătură, ca pe un material didactic. Pentru că Legea nu este înfăţişarea adevărată a lucrurilor, ci „umbra lucrurilor viitoare” (Evrei 10:1). Pavel zice într-un alt loc: „Căci lucru cu neputinţă Legii, întrucât FIREA PĂMÂNTEASCĂ (imperfectă) o făcea fără putere (Romani 8:3), totuşi:  „..şi tot ce s-a scris mai înainte s-a scris pentru învăţătura noastră” (a creştinilor) Romani 15:4.

Isus, care a surpat zidul ce-i despărţea pe Evrei de neamuri, a împlinit Legea (aşa cum a fost ea dată evreilor) punându-i capăt pe cruce, şi a deschis un alt mod de a ţine Legea (o poruncă nouă – Ioan 13:34) pe calea cea nouă şi vie prin perdeaua dinlăuntru, adică trupul Său (sacrificat). Evrei 10:18-24. Pentru că Christos este sfârşitul Legii (Romani 10:4) în felul cum a fost dată everilor, dar nu este sfârşitul Legii lui Dumnezeu, cum este dată fiilor. Domnul Isus astfel s-a exprimat referitor la acest subiect: „Aţi auzit ce s-a zis (în legea de la Sinai) „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Dar Eu vă zic: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri (nu servi ca evreii sub Lege); căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.”

Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” - Matei 5:43-48

Dacă privim la Isus, care a ţinut Legea ca un fiu, nu ne putem imagina ca şi pentru El să fie valabilă porunca: „să nu ucizi”, din moment ce El s-a lăsat  să fie ucis.

Legea rămâne veşnică, iar cei ce vor să trăiască veşnic vor ţinea legea lui Dumnezeu prin Christos, pentru că Christos mijloceşte pentru ei în acest scop. Nu mai foloseşte la nimic ţinerea sabatului sau a lunii noi, curăţarea rituală, mâncarea a ceva interzis evreilor. Mulţi creştini de astăzi practică anumite ritualuri nefolositoare, care nu sunt impuse de Dumnezeu, dar care au fost preluate de oameni din tradiţia evului mediu. Apostolul Pavel atât la Coloseni cât şi la Galateni condamna aceste practici, zicând: „ ..voi care voiţi ca să fiţi neprihăniţi prin Lege v-aţi despărţit de Christos, aţi căzut din har”.- Galateni 5:4. Voi vreţi să faceţi imposibilul – să ţineţi Legea fără Christos.

Procedând aşa nu veţi avea viaţa veşnică. El zice la Romani 13:10: „Dragostea nu face rău aproapelui, dragostea deci este împlinirea legii”. Dar numai prin Isus Cristos, care ne ajută să o ţinem. El este preot în felul lui Melhisedec, pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci  prin puterea unei vieţi nepieritoare.  .. de aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei….”Căci nu avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” Evrei: 7:15-26; 4:15.