Întrebarea vorbeşte de la sine şi ne transmite mesajul că cel ce a pus-o are sentimente nobile. El nu este nepăsător faţă de mântuirea altora. Cu siguranţă a citit despre bunătatea lui Isus, despre faptul că El nu a respins şi nu a trimis pe nimeni cu mâinile goale atunci când  I s-a cerut ceva. Privind la Isus ne dăm seama că şi Tatăl este asemenea Lui, pentru că cine a văzut pe Fiul a văzut pe Tatăl. (Ioan 14:8).

Este potrivit faptul că Prietenul nostru îi deosebeşte pe creştini de alţii, şi are o speranţă pentru ei fiindcă  poartă pe buze numele lui Isus. Probabil se gândeşte la Musulmani, Budişti, Confucişti, Shintoişti, Hinduşi, Ioghini, Bahaişti şi alţi păgâni, care sunt mult mai numeroşi decât creştinii şi care nu-l recunosc pe Isus ca venind din cer, de la Dumnezeu, ca Mântuitor, ci îl văd ca pe un om bun oarecare, care a vrut să schimbe lumea, dar care nu a reuşit, fiindcă duşmanii lui l-au omorât, ca pe Spartacus sau pe alţii.

Din păcate necazul mare nu este cu aceştia, ci cu milioanele de creştini care nu  poartă în inima lor numele lui Isus, ci numai pe buze; ei nu cred în răscumpărarea tuturor oamenilor, sau nu cred în învierea morţilor, în timpurile de “restatornicire a tuturor lucrurilor, despre care a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.” (Fapte 3:21; Matei 19:28).

Pentru a cunoaşte soarta creştinilor care nu îşi practică credinţa şi soarta miliardelor de păgâni,  trebuie să cunoaştem planul lui Dumnezeu cu privire la rasa umană, relevat în Sfânta Scriptură (Efeseni 1: 9-10) şi declaraţia Domnului Isus care a spus că, după ce se va înălţa de pe pământ, va atrage pe toţi oamenii la El (Ioan 12:32).

Aşa cum în prezent se prezintă situaţia în lume, vedem că nu i-a atras pe toţi. Suntem siguri că ei vor fi atraşi cumva, dacă nu în prezent, atunci cu siguranţă în viitor. Dar ce se poate câştiga acum prin mântuire nu se va putea câştiga în viitor. Pentru că ce zice El se şi face şi ce porunceşte, ia fiinţă. Când? Toate la vremea lor, potrivit cu planul Său.

De vreme ce Domnul a spus că mulţi sunt chemaţi (să fie creştini) dar puţini sunt aleşi, ar trebui să ne îngrijorăm şi de soarta acelor aşa-zişi creştini, care nu sunt aleşi şi nu cred cu adevărat în Isus. Care va fi soarta lor? Profetul Isaia, în capitolul 25, spune că pe muntele acesta (Împărăţia), Dumnezeu pregăteşte tuturor popoarelor un ospăţ de bucate gustoase etc.

Cum aşa? Şi  păgânilor? Da, pentru că atunci nu vor mai fi păgâni. Satana va fi legat să nu mai înşele neamurile (Apoc 20:3).

Apostolul Pavel spune că “nu este alt nume sub cer, în care trebuie să fim mântuiţi” (Fapte 4:12). Înţelegem deci că cei care au trăit înainte de Isus nu au putut fi mântuiţi în nici un caz. Ei vor învia, iar apoi vor avea ocazia de a fi mântuiţi, adică eliberaţi de sub condamnarea adamică.

Încă din grădina Eden, Atotputernicul şi iubitorul Dumnezeu a profeţit că seminţia femeii va zdrobi capul şarpelui, care nu este altcineva decât cel despre care aminteşte apostolul Pavel în Romani 16:20 „În curând Dumnezeul păcii va zdrobi pe Satana sub picioarele voastre, fraţilor“ (din Biserica lui Dumnezeu). Aceasta reprezintă nimicirea lui Satan, capul tuturor relelor.

În 1 Ioan 2:2 apostolul “împarte” mântuirea lui Dumnezeu în două, zicând: “…El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre (a celor puţini aleşi, a Turmei Mici – Luca 12 :32, 144000 de membri) şi nu numai pentru ale noastre (ale Bisericii), ci pentru ale întregii lumi”.

Mântuirea este pentru toţi, dar nu pentru toţi în acelaşi timp.

Există o primă mântuire, specială, cerească, dar există şi una secundară, pământească. Profetul Osea, mânat de duhul lui Cristos (1 Petru 1:10-12) profeţeşte: „…El ne va da iarăşi viaţa în două zile, a treia zi ne va scula şi vom trăi înaintea lui.” Apostolul Petru spune că la Dumnezeu o zi este 1000 de ani.( 2 Petru 3:8).

 Putem să ne imaginăm că Osea vorbea de 3000 de ani. De la vremea când Isus ne-a câştigat viaţa murind pentru noi pe Calvar încă nu au trecut 2000 de ani. Chiar El a zis: „Iată că scot dracii şi săvârşesc vindecări astăzi (1000 de ani) şi mâine (a doua mie de ani), iar a treia zi (de 1000 de ani) voi isprăvi” (Luca 13:32). Aceste cuvinte nu se refereau numai  la învierea Sa a treia  zi. Transformarea apei în vin a treia zi la nunta din Canna (Ioan 2:1-11) reprezintă acelaşi lucru. În a treia mie de ani va fi vin nou, învăţături curate despre Dumnezeu, neamestecate cu erori amare.

În vechime Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „sămânţa ta va fi ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării” (Geneza 22:17).

1. Dumnezeu  a făcut cu Avraam un legământ a treia zi de o mie de ani de la Adam;

2. Isus a venit a treia zi de o mie de ani de la Avraam;

3. A treia zi de o mie de ani de la moartea Sa, va termina lucrarea de mântuire a întregului pământ. Nu numai mântuirea specială, cerească din cele două zile de câte o mie de ani (1 Corinteni 15:22-28).

Aşadar, aruncând o privire mai largă asupra planului lui Dumnezeu, inima noastră se odihneşte în speranţa că, atât păgânii cât şi creştinii care trăiesc la fel ca păgânii, vor avea o ocazie reală de a se întoarce la Dumnezeu când Satana va fi legat timp de o mie de ani, ca să nu mai înşele. Dar cine a avut şi a pierdut mântuirea cerească, nu o va mai câştiga niciodată şi este posibil să piardă orice ocazie de a mai trăi vreodată pe pământ. Sfârşitul unui astfel de individ poate să însemne chiar moartea a doua, din care nu va mai fi înviere. Moartea a doua poate fi un pericol chiar şi pentru cei care vor trăi pe pământ în cei o mie de ani când Satana nu va mai înşela (Apoc 20:3).

 Cei care vor fi scăpat de moartea a doua sunt specificaţi în Apocalipsa 20:6, iar învierea şi judecata celor nedrepţi este arătată în Apoc. 20:11-12. Cei din versetul 6 sunt Biserica, sau Sionul, sau Ierusalimul ceresc. Ei sunt preoţi şi regi pe tron cu Isus, ei vor fi judecători ai lumii, ai celor nedrepţi (din versetele 11-12) care vor avea posibilitatea de a se îndrepta şi de a trăi pe pământ în cei o mie de ani şi care după aceea, dacă vor asculta de Isus, vor trăi veşnic (Fapte 3:23; 1 Cor. 6:2; Matei 19:28). Cei din Biserică vor avea corpuri cereşti asemănătoare lui Isus cel înviat. 

„Stelele” din Geneza 22:17 sunt un simbol al mântuirii cereşti, iar “nisipul de pe ţărmul mării” al mântuirii pământeşti. Dar mai întâi este dată mântuirea cerească, pentru că o aduce Isus, despre care Pavel spune în Galateni 3:16 că seminţia este Cristos. În versetul 29 o include şi pe Biserică în seminţia femeii, ca şi corp al lui Cristos. În felul acesta, seminţia amintită în Eden este Cristos – cap şi corp. În Efeseni 5:29,30 şi în 1 Corinteni 12:27 apostolul Pavel spune în mod figurativ că Biserica este os din osul lui Cristos şi carne din carnea Sa

Atât păgânii cât şi creştinii nominali vor renunţa la idolatrie şi se vor închina adevăratului Dumnezeu atunci când “braţul” care se ridică (Satana) va fi zdrobit (Iov 38:15) şi când “cel prins de asupritor va scăpa” (Isaia 49:25).

În cer, cu Isus va merge numai turma mică şi însoţitoarele ei (Ps. 45:14).

În Faptele Apostolilor cuvântul divin ne spune că toate aceste lucrări ale mântuirii se desfăşoară într-o anumită ordine şi într-un anumit timp. Să citim: „Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri [nu cu scopul de a le alege pe toate] ca să aleagă un popor care să-i poarte numele”. Aceasta este Biserica aleasă dintre toate Neamurile. Binenţeles mai întâi dintre iudei (Romani 2:10), Parlamentul ceresc, căci “din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim cuvântul Domnului” (Isaia 2:3; Mica 4:1-2). „După aceea Mă voi întoarce, şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărîmăturile, şi-l voi înălţa din nou: pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu” (Fapte 15:14-17)

Ordinea este următoarea:

1.     mântuirea mai întâi a Bisercii,

2.     mântuirea lui Israel,

3.       mântuirea tuturor popoarelor.

În felul acesta Isus va atrage la El pe toţi oamenii, dar nu-i va duce pe toţi în cer, pentru că pământul nu a fost făcut în zadar, ci ca să fie locuit (Isaia 45:18).  Pustia va înflori ca trandafirul şi leul va mânca iarbă ca boul  (Isaia 35; Isaia 11:1-9). El va şterge lacrimile de pe toate feţele şi moartea nu va mai fi (Apocalipsa 21:1-4).

Noi avem speranţa că fiecare om va avea la vremea lui o ocazie minunată de a se căi de păcat şi de a crede cu adevărat în Isus. Isus va vedea rodul sufletului Său şi se va bucura (Isaia 53:11). Ne vom bucura cu toţii şi vom sălta de bucurie de marea mântuire pe care a pregătit-o marele nostru Dumnezeu. Iubitul nostru Răscumpărător, preot, rege, Profet şi Mire va oficia marea nuntă a universului şi fericiţi vor fi ce care vor fi chemaţi la ospăţul nunţii Mielului  (Apocalipsa 19:7).