Ce este suferinta? Este ingaduita sau nu suferinta de Divinitate? Are suferinta un folos, un scop? Este ea folositoare? Ajuta ea la ceva? Ar fi posibil, asa cum cred teosofii, ca suferinta sa fie datorita si unei existente anterioare sau a faptelor mele savarsite in trecut? Mi-am pus aceste intrebari, dar nu am gasit un raspuns. Este bine sa-mi pun astfel de intrebari? Si totusi eu mi-am pus asemenea intrebari.

Suferinta nu este necesara in conditiile unei vieti vesnice. Dar viata vesnica este un dar (Iar pacatosii nu beneficiaza de acest dar, ca sa traiasca venic in flacarile iadului) fara plata in Isus Christos Romani 6:23. Revenind la leaganul vietii pe pamant la acel Paradis, vedem ca omul n-a fost creat ca sa sufere, dar daca nu a ascultat, suferinta bolile, necazurile sunt consotii omului pana la mormant.

Adam a fost creat si s-a trezit in fericire, si daca asculta de Dumnezeu nu trebuia Isus sa sufere si sa moara pentru el si pentru noi, si sai dea din nou viata pierduta, dar a urmat nefericirea suferinta si moartea din cauza neascultarii. Mamei Eva I s-a spus:"...voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta, cu durere vei naste copii..." Geneza 3:16. Scriptura spune ca suferinta pe pamant va avea sfarsit Apocalipsa 21:4 Deocamdata ea este buna pentru cel condamnat (intreaga omenire) ca o pedeapsa educativa, avand in vedere ca Dumnezeu a pregatit in viitor pentru toata omenirea conditii de fericire vesnica Isaia 25:7-9. Parafrazand am putea intreba: A trebuit Isus sa sufere si sa moara? Da! Dar nu pentru ca a fost vinovat, ci pentru ca vinovatul sa poata fi reabilitat. Trebuie ca urmasii lui Isus sa sufere mai multi ca altii? Da, dar nu pentru ca sunt mai rai ca altii ci pentru ca Isus a Spus: fericiti veti fi daca pentru Mine veti suferi Matei 5:10-12.

Apostolul Pavel, un om al suferintei spunea: "...Ba mai mult ne bucuram chiar si in necazurile noastre; caci stim ca necazul aduce rabdare, rabdarea adduce biruinta in incercare, iar biruinta aceasta aduce nadejdea. Insa nadejdea aceasta nu inseala, pentruca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre, prin Duhul Sfant care ne-a fost dat. Caci pe cand eram noi fara putere, Hristos la vremea cuvenita, a murit pentru cei nelegiuiti....Dar Dumnezeu isi arata dragostea fata de noi, prin faptul ca pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.Deci cu atat mai mult acum,cand suntem soscotiti neprihaniti, prin sangele Lui, vom fi mantuiţi prin El de mania lui Dumnezeu.Caci dac atunci cand eram vrasmasi, am fost impacati cu Dumnezeu, prin moartea fiului Sau, cu mult mai mult acum, cand suntem impacati cu El vom fi mantuiti prin viata Lui. Si nu numai atat, dar ne si bucuram in Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am capatat impacarea...Romani 5:3-11  Ideea este ca omul s-a certat cu Creatorul sau de aici si necesitatea impacarii, dar primul pas spre impacare nu la facut cel vinovat ci Dumnezeu, de aici si expresia apostolului ca: "pe and eram noi pacatosi Hristos a murit pentru noi..."

Deci vedem din scripturi ca suferinta nu este din cauza unei existente anterioare, ci simplu cum ne spune David în Psalmi 51:5: “Iată că Sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.” Unul remediu din această suferință adamică este cum ne spune Domnu Isus în Matei 11:28: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Desigur că odată înrotcându-ne la Domnul suferințele nu se vor opri dar  vom suferi pentru Domnul și cu Domnul. Romani 8:17 “Şi, dacă Suntem copii, Suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.”