1
Tot Israelul s'a strîns la
David la Hebron, zicînd: ,,Iată că noi sîntem os din oasele tale şi carne
din carnea ta.
2
Odinioară, chiar cînd era
Saul împărat, tu duceai şi aduceai pe Israel înapoi. Domnul, Dumnezeul
tău, ţi -a zis: ,Tu vei paşte pe poporul Meu Israel şi tu vei fi căpetenia
poporului Meu Israel.``
3
Astfel toţi bătrînii lui
Israel au venit la împărat la Hebron, şi David a făcut legămînt cu ei la
Hebron înaintea Domnului. Au uns pe David împărat peste Israel, după
cuvîntul Domnului, spus prin Samuel.
4
David a mers cu tot
Israelul asupra Ierusalimului, adică Iebus. Acolo erau Iebusiţii,
locuitorii ţării.
5
Locuitorii Iebusului au
zis lui David: ,,Nu vei intra aici.`` Dar David a luat cetăţuia Sionului:
aceasta este cetatea lui David.
6
David zisese: ,,Oricine va
bate cel dintîi pe Iebusiţi va fi căpetenie şi domn.`` Ioab, fiul Ţeruiei,
s'a suit cel dintîi, şi a ajuns căpetenie.
7
David s'a aşezat în
cetăţuie; deaceea au numit -o cetatea lui David.
8
A făcut zid împrejurul
cetăţii, dela Milo de jur împrejur; şi Ioab a dres cealaltă parte a
cetăţii.
9
David ajungea din ce în ce
mai mare, şi Domnul oştirilor era cu el.
10
Iată căpeteniile vitejilor
cari erau în slujba lui David, şi cari l-au ajutat împreună cu tot
Israelul să-şi întărească stăpînirea, ca să -l pună împărat, după cuvîntul
Domnului cu privire la Israel.
11
Iată, după numărul lor,
vitejii cari erau în slujba lui David. Iaşobeam, fiul lui Hacmoni, unul
din căpitanii de seamă. El şi -a învîrtit suliţa peste trei sute de
oameni, pe cari i -a omorît dintr'o singură dată.
12
După el, Eleazar, fiul lui
Dodo, Ahohitul, unul din cei trei războinici.
13
El era cu David la
Pas-Damim, unde se strînseseră Filistenii pentru luptă. Acolo era o bucată
de pămînt plină cu orz: şi poporul fugea dinaintea Filistenilor.
14
S'au aşezat în mijlocul
ogorului, l-au ocrotit, şi au bătut pe Filisteni. Şi Domnul a dat o mare
izbăvire.
15
Trei din cele treizeci de
căpetenii s'au pogorît la David pe stîncă în peştera Adulam, cînd tabăra
Filistenilor era în valea Refaimiţilor.
16
David era atunci în
cetăţuie, şi o ceată a Filistenilor era la Betleem.
17
David a avut o dorinţă, şi
a zis: ,,Cine-mi va aduce apă de băut din fîntîna de la poarta
Betleemului?``
18
Atunci cei trei bărbaţi au
trecut prin tabăra Filistenilor, şi au scos apă din fîntîna dela poarta
Betleemului. Au adus -o şi au dat -o lui David; dar David n'a vrut s'o
bea, ci a vărsat -o înaintea Domnului.
19
El a zis: ,,Să mă ferească
Dumnezeul meu să fac una ca aceasta! Să beau eu sîngele acestor oameni,
cari s'au dus cu primejdia vieţii lor? Căci cu primejdia vieţii lor au
adus -o.`` Şi n'a voit s'o bea. Iată ce au făcut aceşti trei viteji.
20
Abişai, fratele lui Ioab,
era căpetenia celor trei. El şi -a învîrtit suliţa peste trei sute de
oameni, şi i -a omorît; şi i -a mers faima între cei trei.
21
El era cel mai cu vază din
cei trei din rîndul al doilea, şi a fost căpetenia lor; dar n'a ajuns pe
cei trei dintîi.
22
Benaia, fiul lui Iehoiada,
fiul unui om din Cabţeel, om de preţ şi vestit prin isprăvile lui. El a
ucis cei doi lei ai Moabului. S'a pogorît în mijlocul unei gropi pentru
apă, unde a ucis un leu, într'o zi cînd căzuse zăpada.
23
El a ucis pe un Egiptean,
care avea o statură de cinci coţi şi avea în mînă o suliţă, ca sulul unui
ţesător; s'a pogorît împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mîna
Egipteanului, şi l -a ucis cu ea.
24
Iată ce a făcut Benaia,
fiul lui Iehoiada; şi i -a mers faima printre cei trei viteji.
25
Era cel mai cu vază din
cei treizeci; dar n'a ajuns pe cei trei dintîi. David l -a primit în
sfatul celor mai aproape de el.
26
Vitejii oştirii: Asael,
fratele lui Ioab. Elhanan, fiul lui Dodo, din Betleem.
27
Şamot, din Haror. Heleţ,
din Palon.
28
Ira, fiul lui Icheş, din
Tecoa, Abiezer, din Anatot.
29
Sibecai, Huşatitul. Ilai,
din Ahoah.
30
Maharai, din Netofa,
Heled, fiul lui Baana, din Netofa.
31
Itai, fiul lui Ribai, din
Ghibea fiilor lui Beniamin. Benaia, din Piraton.
32
Hurai, din Nahale-Gaaş.
Abiel, din Araba.
33
Azmavet, din Baharum.
Eliahba, din Şaalbon.
34
Bene-Haşem, din Ghizon.
Ionatan, fiul lui Şaghe, din Harar.
35
Ahiam, fiul lui Sacar, din
Harar. Elifal, fiul lui Ur.
36
Hefer din Mechera. Ahia,
din Palon.
37
Heţro, din Carmel. Naarai,
fiul lui Ezbai.
38
Ioel, fratele lui Natan.
Mibhar, fiul lui Hagri.
39
Ţelec, Amonitul, Nahrai,
din Berot, care ducea armele lui Ioab, fiul Ţeruiei.
40
Ira, din Ieter. Gareb, din
Ieter.
41
Urie, Hetitul. Zabad, fiul
lui Ahlai.
42
Adina, fiul lui Şiza,
Rubenitul, căpetenia Rubeniţilor, şi treizeci împreună cu el.
43
Hanan, fiul lui Maaca.
Iosafat, din Mitni.
44
Ozia, din Aştarot. Şama şi
Iehiel, fiii lui Hotam, din Aroer.
45
Iediael, fiul lui Şimri.
Ioha, fratele său, Tiţitul.
46
Eliel, din Mahavim,
Ieribai şi Ioşavia, fiii lui Elnaam. Itma, Moabitul.
47
Eliel, Obed şi
Iaasiel-Meţobaia.