1
Cînd şi -a isprăvit
Solomon rugăciunea, s'a pogorît foc din cer şi a mistuit arderea de tot şi
jertfele, şi slava Domnului a umplut casa.
2
Preoţii nu puteau să intre
în Casa Domnului, căci slava Domnului umplea Casa Domnului.
3
Toţi copiii lui Israel au
văzut pogorîndu-se focul şi slava Domnului peste casă; ei şi-au plecat
faţa la pămînt pe pardoseală, s'au închinat, şi au lăudat pe Domnul,
zicînd: ,,Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veac!``
4
Împăratul şi tot poporul
au adus jertfe înaintea Domnului.
5
Împăratul Solomon a
junghiat douăzeci şi două de mii de boi şi o sutădouăzeci de mii de oi.
Astfel au făcut împăratul şi tot poporul sfinţirea Casei lui
Dumnezeu.
6
Preoţii stăteau la locul
lor, şi tot astfel şi Leviţii, cu instrumentele făcute în cinstea Domnului
de împăratul David, pentru cîntarea laudelor Domnului, cînd i -a
însărcinat David să mărească pe Domnul, zicînd: ,,Căci îndurarea lui ţine
în veac!`` Preoţii sunau din trîmbiţe în faţa lor. Şi tot Israelul era de
faţă.
7
Solomon a sfinţit şi
mijlocul curţii, care este înaintea Casei Domnului; căci acolo a adus
arderile de tot şi grăsimile jertfelor de mulţămire, pentrucă altarul de
aramă, pe care -l făcuse Solomon, nu putea cuprinde arderile de tot,
darurile de mîncare şi grăsimile.
8
Solomon a prăznuit
sărbătoarea în vremea aceea şapte zile, şi tot Israelul a prăznuit
împreună cu el; venise o mare mulţime de oameni, dela intrarea Hamatului
pînă la pîrîul Egiptului.
9
În ziua a opta, au avut o
adunare de sărbătoare; căci sfinţirea altarului au făcut -o şapte zile, şi
sărbătoarea tot şapte zile.
10
În a douăzeci şi treia zi
a lunii a şaptea, Solomon a trimes înapoi în corturi pe popor, care era
vesel şi mulţămit de binele pe care -l făcuse Domnul lui David, lui
Solomon şi poporului Său Israel.
11
Cînd a isprăvit Solomon
Casa Domnului şi casa împăratului, şi a izbutit în tot ce-şi pusese de
gînd să facă în Casa Domnului şi în casa împăratului,
12
Domnul S'a arătat lui
Solomon noaptea, şi i -a zis: ,,Îţi ascult rugăciunea, şi aleg locul
acesta drept casa unde va trebui să Mi se aducă jertfe.
13
Cînd voi închide cerul, şi
nu va fi ploaie, cînd voi porunci lăcustelor să mănînce ţara, cînd voi
trimete ciuma în poporul Meu:
14
dacă poporul Meu peste
care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea,
şi se va abate dela căile lui rele, -îl voi asculta din ceruri, îi voi
ierta păcatul, şi -i voi tămădui ţara.
15
Ochii Mei vor fi deschişi
de acum, şi urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în
locul acesta.
16
Acum, aleg şi sfinţesc
casa aceasta, pentruca Numele Meu să locuiască în ea pe vecie, şi voi avea
totdeauna ochii şi inima Mea acolo.
17
Şi tu, dacă vei umbla
înaintea Mea cum a umblat tatăl tău David, făcînd tot ce ţi-am poruncit,
şi dacă vei păzi legile şi poruncile Mele,
18
voi întări scaunul de
domnie al împărăţiei tale, cum am făgăduit tatălui tău David, cînd am zis:
,Niciodată nu vei fi lipsit de un urmaş, care să domnească peste
Israel.`
19
Dar dacă vă veţi abate,
dacă veţi părăsi legile şi poruncile Mele, pe cari vi le-am dat, şi dacă
vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea
lor,
20
vă voi smulge din ţara
Mea, pe care v'am dat -o, voi lepăda dela Mine casa aceasta, pe care am
închinat -o Numelui Meu, şi o voi face de pomină şi de batjocură printre
toate popoarele.
21
Şi cît de înaltă este casa
aceasta, oricine va trece pe lîngă ea, va rămînea încremenit, şi va zice:
,Pentruce a făcut Domnul aşa ţării şi casei acesteia?`
22
Şi se va răspunde:
,,Pentrucă au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, care i -a scos
din ţara Egiptului, pentrucă s'au alipit de alţi dumnezei, s'au închinat
înaintea lor şi le-au slujit; iată de ce a trimes peste ei toate aceste
rele.``