1
David a strîns iarăş pe
toţi aleşii lui Israel, în număr de treizeci de mii de oameni.
2
Şi David, cu tot poporul
care era cu el, a pornit dela Baale-Iuda, ca să suie de acolo chivotul lui
Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului oştirilor, care stă
între Heruvimi deasupra chivotului.
3
Au pus chivotul lui
Dumnezeu într'un car nou, şi l-au ridicat din casa lui Abinadab, de pe
deal; Uza şi Ahio, fiul lui Abinadab, cîrmuiau carul cel nou.
4
L-au luat dar din casa lui
Abinadab de pe deal; Uza mergea alături de chivotul lui Dumnezeu, şi Ahio
mergea înaintea chivotului.
5
David şi toată casa lui
Israel cîntau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente de lemn de
chiparos, cu arfe, cu lăute, cu timpane, cu fluere şi cu ţimbale.
6
Cînd au ajuns la aria lui
Nacon, Uza a întins mîna spre chivotul lui Dumnezeu şi l -a apucat,
pentrucă erau să -l răstoarne boii.
7
Domnul S'a aprins de mînie
împotriva lui Uza, şi Dumnezeu l -a lovit pe loc pentru păcatul lui, şi a
murit acolo lîngă chivotul lui Dumnezeu.
8
David s'a întristat că
Dumnezeu lovise pe Uza cu o astfel de pedeapsă, rupîndu -l pe loc. Şi
locul acesta a fost numit pînă în ziua de azi Pereţ-Uza (Ruperea lui
Uza).
9
David s'a temut de Domnul
în ziua aceea, şi a zis: ,,Cum să intre chivotul Domnului la mine?``
10
N'a vrut să aducă chivotul
Domnului la el în cetatea lui David, şi l -a dus în casa lui Obed-Edom din
Gat.
11
Chivotul Domnului a rămas
trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat, şi Domnul a binecuvîntat pe
Obed-Edom şi toată casa lui.
12
Au venit şi au spus
împăratului David: ,,Domnul a binecuvîntat casa lui Obed-Edom şi tot ce
avea, din pricina chivotului lui Dumnezeu.`` Atunci David a pornit, şi a
suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David, în
mijlocul veseliei.
13
Cînd ceice duceau chivotul
Domnului au făcut şase paşi, au jertfit un bou şi un viţel gras.
14
David juca din răsputeri
înaintea Domnului, şi era încins cu efodul de in subţire.
15
Astfel au suit David şi
toată casa lui Israel chivotul Domnului, în strigăte de bucurie şi în
sunet de trîmbiţe.
16
Pe cînd chivotul Domnului
intra în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră;
şi, văzînd pe împăratul David sărind şi jucînd înaintea Domnului, l -a
dispreţuit în inima ei.
17
După ce au adus chivotul
Domnului, l-au pus la locul lui în mijlocul cortului pe care -l ridicase
David pentru chivot; şi David a adus... înaintea Domnului arderi de tot şi
jertfe de mulţămire.
18
Cînd a isprăvit David de
adus arderile de tot şi jertfele de mulţămire, a binecuvîntat poporul în
Numele Domnului oştirilor.
19
Apoi a împărţit la tot
poporul, la toată mulţimea lui Israel, bărbaţi şi femei, fiecăruia cîte o
pîne, o bucată de carne şi o turtă de stafide. Şi tot poporul a plecat,
fiecare la casa lui.
20
David s'a întors să-şi
binecuvinteze casa. Mical, fata lui Saul, i -a ieşit înainte, şi a zis:
,,Cu cîtă cinste s'a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se
înaintea slujnicelor supuşilor lui, cum s'ar descoperi un om... de
nimic!``
21
David a răspuns Micalei:
,,Înaintea Domnului, care m'a ales mai pe sus de tatăl tău şi de toată
casa lui, ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel,
înaintea Domnului am jucat.
22
Vreau să mă arăt şi mai de
nimic de cît de data asta, şi să mă înjosesc în ochii mei; totuş voi fi în
cinste la slujnicele de cari vorbeşti.``
23
Şi Mical, fata lui Saul,
n'a avut copii pînă în ziua morţii
ei.