1
Domnul S'a aprins de mînie
din nou împotriva lui Israel; şi a stîrnit pe David împotriva lor, zicînd:
,,Du-te şi fă numărătoarea lui Israel şi a lui Iuda``.
2
Şi împăratul a zis lui
Ioab, căpetenia oştirii, care se afla lîngă el: ,,Străbate toate
seminţiile lui Israel, dela Dan pînă la Beer-Şeba; să se facă numărătoarea
poporului, şi să ştiu la cît se ridică numărul lor.``
3
Ioab a zis împăratului:
,,Domnul, Dumnezeul tău, să făcă poporul de o sută de ori mai mare, şi
împăratul, domnul meu, să vadă cu ochii lui lucrul acesta! Dar pentru ce
vrea împăratul, domnul meu, să facă lucrul acesta?``
4
Împăratul a stăruit în
porunca pe care o dădea lui Ioab şi căpeteniilor oştirii; şi Ioab şi
căpeteniile oştirii au plecat dela împărat, ca să facă numărătoarea
poporului Israel.
5
Au trecut Iordanul, şi au
tăbărît la Aroer, la dreapta cetăţii care este în mijlocul văii Gad, şi
lîngă Iaezer.
6
Au venit pănă la Galaad şi
în ţara lui Tahtim-Hodşi. S'au dus pînă la Dan-Iaan, şi în împrejurimile
Sidonului.
7
Au venit pînă la cetăîţuia
Tir, şi în toate cetăţile Heviţilor şi ale Cananiţilor. Au ieşit spre
partea de miazăzi a lui Iuda, la Beer-Şeba.
8
Au străbătut astfel toată
ţara, şi au ajuns la Ierusalim, după nouă luni şi douăzeci de zile.
9
Ioab a dat împăratului
numărul poporului: erau în Israel opt sute de mii de oameni de război cari
scoteau sabia, şi în Iuda cinci sute de mii de oameni.
10
David a simţit cum îi
bătea inima, dupăce făcuse numărătoarea poporului. Şi a zis Domnului: ,,Am
săvîrşit un mare păcat, făcînd lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoieşte şi
iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un...
nebun!``
11
A doua zi, cînd s'a sculat
David, cuvîntul Domnului a vorbit astfel proorocului Gad, văzătorul lui
David:
12
,,Du-te şi spune lui
David: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Îţi pun înainte trei nenorociri; alege una
din ele, şi te voi lovi cu ea.``
13
Gad s'a dus la David, şi i
-a făcut cunoscut lucrul acesta, zicînd: ,,Vrei şapte ani de foamete în
ţara ta, sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmaşilor tăi, cari te vor
urmări, sau să bîntuie ciuma trei zile în ţară? Acum alege, şi vezi ce
trebuie să răspund Celui ce mă trimete.``
14
David a răspuns lui Gad:
,,Sînt într'o mare strîmtoare! Oh! mai bine să cădem în mînile Domnului,
căci îndurările Lui sînt nemărginite; dar să nu cad în mînile
oamenilor!``
15
Domnul a trimes ciuma în
Israel, de dimineaţă pînă la vremea hotărîtă. Şi, din Dan pînă la
Beer-Şeba, au murit şaptezeci de mii de oameni din popor.
16
Pe cînd îngerul întindea
mîna peste Ierusalim ca să -l nimicească, Domnul S'a căit de răul acela,
şi a zis îngerului care ucidea poporul: ,,Destul! Trage-ţi mîna acum.``
Îngerul Domnului era lîngă aria lui Aravna..., Iebusitul.
17
David, văzînd pe îngerul
care lovea pe popor, a zis Domnului: ,,Iată că am păcătuit! Eu sînt
vinovat: dar oile acestea, ce au făcut? Mîna Ta să se îndrepte dar
împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu!``
18
În ziua aceea, Gad a venit
la David, şi i -a zis: ,,Suie-te şi înalţă un altar Domnului în aria lui
Aravna, Iebusitul.``
19
David s'a suit, după
cuvîntul lui Gad, cum poruncise Domnul.
20
Aravna s'a uitat, şi a
văzut pe împărat şi pe slujitorii lui îndreptîndu-se spre el; şi Aravna a
ieşit, şi s'a închinat înaintea împăratului, cu faţa la pămînt.
21
Aravna a zis: ,,Pentru ce
vine domnul meu, împăratul, la slujitorul lui?`` Şi David a răspuns: ,,Ca
să cumpăr dela tine aria şi să zidesc în ea un altar Domnului, pentruca să
înceteze urgia aceasta de peste popor.``
22
Aravna a zis lui David:
,,Să ia domnul meu, împăratul, aria, şi să aducă în ea jertfele cari -i
vor plăcea; vezi, boii vor fi pentru arderea de tot, şi carăle cu uneltele
lor vor ţinea loc de lemne.``
23
Aravna a dat împăratului
totul. Şi Aravna a zis împăratului: ,,Domnul, Dumnezeul tău, să te
primească!``
24
Dar împăratul a zis lui
Aravna: ,,Nu! vreau s'o cumpăr dela tine pe preţ de argint, şi nu voi
aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, cari să nu mă coste
nimic.`` Şi David a cumpărat aria şi boii cu cinzeci de sicli de
argint.
25
David a zidit acolo un
altar Domnului, şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire. Atunci
Domnul a fost potolit faţă de ţară, şi a încetat urgia deasupra lui
Israel