1
Ascultă, Israele! Astăzi
vei trece Iordanul, ca să te faci stăpîn pe nişte neamuri mai mari şi mai
puternice decît tine, pe cetăţi mari şi întărite pînă la cer,
2
pe un popor mare şi înalt
la statură, pe copiii lui Anac, pe cari -i cunoşti şi despre cari ai auzit
zicîndu-se: ,,Cine va putea să stea împotriva copiilor lui Anac!``
3
Să ştii azi că Domnul,
Dumnezeul tău, va merge El însuş înaintea ta, ca un foc mistuitor; El îi
va nimici, El îi va smeri înaintea ta; şi tu îi vei izgoni, îi vei perde
curînd, cum ţi -a spus Domnul.
4
Cînd îi va izgoni Domnul,
Dumnezeul tău, dinaintea ta, să nu zici în inima ta: ,,Pentru bunătatea
mea m'a făcut Domnul să intru în stăpînirea ţării acesteia.`` Căci din
pricina răutăţii neamurilor acelora le izgoneşte Domnul dinaintea
ta.
5
Nu, nu pentru bunătatea
ta, nici pentru curăţia inimii tale intri tu în stăpînirea ţării lor; ci
din pricina răutăţii acestor neamuri le izgoneşte Domnul, Dumnezeul tău,
dinaintea ta, şi ca să împlinească astfel cuvîntul prin care Domnul S'a
jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.
6
Să ştii dar că nu din
pricina bunătăţii tale îţi dă Domnul, Dumnezeul tău, acea ţară bună ca s'o
stăpîneşti; căci tu eşti un popor tare încăpăţînat.
7
Adu-ţi aminte, şi nu uita
cum ai aţîţat mînia Domnului, Dumnezeului tău, în pustie. Din ziua cînd ai
ieşit din ţara Egiptului pînă la sosirea voastră în locul acesta, tot
răsvrătiţi împotriva Domnului aţi fost!
8
La Horeb, atîta aţi aţîţat
mînia Domnului, încît Domnul S'a mîniat pe voi şi voia să vă
nimicească.
9
Cînd m'am suit pe munte,
ca să iau tablele de piatră, tablele legămîntului pe care l -a făcut
Domnul cu voi, am rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi,
fără să mănînc pîne şi fără să beau apă;
10
şi Domnul mi -a dat cele
două table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu, şi cuprinzînd toate
cuvintele pe cari vi le spusese Domnul pe munte, din mijlocul focului, în
ziua cînd tot poporul era adunat.
11
După acele patruzeci de
zile şi patruzeci de nopţi Domnul mi -a dat cele două table de piatră,
tablele legămîntului.
12
Domnul mi -a zis atunci:
,,Scoală-te şi pogoară-te în grabă de aici; căci poporul tău, pe care l-ai
scos din Egipt, s'a stricat. S'au abătut curînd dela calea pe care le-am
arătat -o; şi-au făcut un chip turnat.``
13
Domnul mi -a zis: ,,Eu văd
că poporul acesta este un popor tare încăpăţînat.
14
Lasă-mă să -i nimicesc şi
să le şterg numele de subt ceruri; iar pe tine te voi face un neam mai
puternic şi mai mare la număr decît poporul acesta.``
15
M'am întors şi m'am
pogorît de pe munte care era tot numai foc, cu cele două table ale
legămîntului în amîndouă mînile mele.
16
M'am uitat, şi iată că
păcătuiserăţi împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, vă făcuserăţi un
viţel turnat, vă depărtaserăţi curînd dela calea pe care v'o arătase
Domnul.
17
Am apucat atunci cele două
table, le-am aruncat din mînile mele, şi le-am sfărîmat subt ochii
voştri.
18
M'am aruncat cu faţa la
pămînt înaintea Domnului, ca mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci
de nopţi, fără să mănînc şi fără să beau apă, din pricina tuturor
păcatelor pe cari le săvîrşiserăţi, făcînd ce este rău înaintea Domnului,
ca să -L mîniaţi.
19
Căci mă îngrozisem la
vederea mîniei şi urgiei de care era cuprins Domnul împotriva voastră,
pînă acolo încît voia să vă nimicească. Dar Domnul m'a ascultat şi de data
aceasta.
20
Domnul de asemenea era
foarte mîniat şi pe Aaron, aşa încît voia să -l piardă, şi eu m'am rugat
atunci şi pentru el.
21
Am luat viţelul pe care -l
făcuserăţi, isprava păcatului vostru, l-am ars în foc, l-am sfărîmat pînă
s'a făcut praf, şi am aruncat praful acela în pîrîul care curgea din
munte.
22
Apoi la Tabeera, la Masa,
şi la Chibrot-Hataava, voi iarăşi aţi aţîţat mînia Domnului.
23
Şi cînd v'a trimes Domnul
de la Cades-Barnea, zicînd: ,,Suiţi-vă, şi luaţi în stăpînire ţara pe care
v'o dau!`` voi v'aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului
vostru, n'aţi avut credinţă în El, şi n'aţi ascultat glasul Lui.
24
V'aţi tot răsvrătit
împotriva Domnului de cînd vă cunosc.
25
M'am aruncat cu faţa la
pămînt înaintea Domnului: patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, m'am
aruncat cu faţa la pămînt, pentrucă Domnul spusese că vrea să vă
nimicească.
26
M'am rugat Domnului, şi am
zis: ,,Stăpîne Doamne, nu nimici pe poporul Tău, moştenirea Ta, pe care ai
răscumpărat -o, în mărimea Ta, pe care ai scos -o din Egipt, prin mîna Ta
cea puternică.
27
Adu-ţi aminte de robii
tăi, Avraam, Isaac şi Iacov. Nu căuta la îndărătnicia acestui popor, la
răutatea lui şi la păcatul lui,
28
ca nu cumva ţara din care
ne-ai scos să zică: ,Pentrucă Domnul n'avea putere să -i ducă în ţara pe
care le -o făgăduise şi pentrucă -i ura, de aceea i -a scos ca să -i
omoare în pustie.`
29
Totuş ei sînt poporul Tău
şi moştenirea Ta, pe care ai scos -o din Egipt cu mîna Ta cea puternică şi
cu braţul Tău cel întins.``