1
Domnul a zis lui Moise:
,,Taie două table de piatră ca cele dintîi, şi Eu voi scrie pe ele
cuvintele cari erau pe tablele dintîi pe cari le-ai sfărîmat.
2
Fii gata disdedimineaţă şi
suie-te de dimineaţă pe muntele Sinai; să stai acolo înaintea Mea, pe
vîrful muntelui.
3
Nimeni să nu se suie cu
tine, şi nimeni să nu se arate pe tot muntele; şi nici boi, nici oi să nu
pască pe lîngă muntele acesta.``
4
Moise a tăiat două table
de piatră ca şi cele dintîi; s'a sculat dis de dimineaţă, şi s'a suit pe
muntele Sinai, după cum îi poruncise Domnul; şi a luat în mînă cele două
table de piatră.
5
Domnul S'a pogorît într'un
nor, a stătut acolo lîngă el, şi a rostit Numele Domnului.
6
Şi Domnul a trecut pe
dinaintea lui, şi a strigat: ,,Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de
îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi
credincioşie,
7
care Îşi ţine dragostea
pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi
păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte
fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor pînă la al
treilea şi al patrulea neam!``
8
Îndată Moise s'a plecat
pînă la pămînt şi s'a închinat.
9
El a zis: ,,Doamne, dacă
am căpătat trecere înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru,
Doamne; poporul acesta este în adevăr un popor încăpăţînat, dar iartă-ne
fărădelegile şi păcatele noastre, şi ia-ne în stăpînirea Ta!``
10
Domnul a răspuns: ,,Iată,
Eu fac un legămînt. Voi face, în faţa întregului popor, minuni cari n'au
avut loc în nicio ţară şi la niciun neam; tot poporul care este în jurul
tău, va vedea lucrarea Domnului, şi prin tine voi face lucruri
înfricoşate.
11
Ia seama la ceea ce-ţi
poruncesc azi. Iată, voi izgoni dinaintea ta pe Amoriţi, Cananiţi, Hetiţi,
Fereziţi, Heviţi şi Iebusiţi.
12
Să nu cumva să faci
legămînt cu locuitorii ţării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru
tine, dacă vor locui în mijlocul tău.
13
Dimpotrivă să le dărîmaţi
altarele, să le sfărîmaţi stîlpii idoleşti şi să le trîntiţi la pămînt
idolii.
14
Să nu te închini înaintea
unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu
gelos.
15
Fereşte-te să faci
legămînt cu locuitorii ţării, ca nu cumva, curvind înaintea dumnezeilor
lor, şi, aducîndu-le jertfe, să te poftească şi pe tine, şi să mănînci din
jertfele lor,
16
ca nu cumva să iei din
fetele lor neveste fiilor tăi, şi astfel, fetele lor, curvind înaintea
dumnezeilor lor, să tîrască şi pe fiii tăi să curvească înaintea
dumnezeilor lor.
17
Să nu-ţi faci un dumnezeu
turnat.
18
,,Să ţii sărbătoarea
azimilor: timp de şapte zile, la vremea hotărîtă, în luna spicelor, să
mănînci azimi, cum ţi-am poruncit, căci în luna spicelor ai ieşit din
Egipt.
19
Orice întîi născut este al
Meu, chiar orice întîi născut de parte bărbătească din turmele de vaci sau
de oi.
20
Să răscumperi cu un miel
pe întîiul născut al măgăriţei; iar dacă nu -l răscumperi, să -i frîngi
gîtul. Să răscumperi pe orice întîi născut al fiilor tăi; şi să nu te
înfăţişezi cu mînile goale înaintea Mea.
21
Şase zile să lucrezi, iar
în ziua a şaptea să te odihneşti; să te odihneşti, chiar în vremea
aratului şi seceratului.
22
Să ţii sărbătoarea
săptămînilor, a celor dintîi roade din secerişul grîului, şi sărbătoarea
strîngerii roadelor la sfîrşitul anului.
23
De trei ori pe an, toţi
cei de parte bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeu,
Dumnezeul lui Israel.
24
Căci voi izgoni neamurile
dinaintea ta, şi-ţi voi întinde hotarele; şi nimeni nu-ţi va pofti ţara,
în timpul cînd te vei sui de trei ori pe an, ca să te înfăţişezi înaintea
Domnului, Dumnezeului tău.
25
Să n'aduci cu pîne dospită
sîngele dobitocului jertfit în cinstea Mea; şi carnea din jertfa
praznicului Paştelor să nu fie ţinută în timpul nopţii pînă
dimineaţa.
26
Să aduci în casa Domnului,
Dumnezeului tău, pîrga celor dintîi roade ale pămîntului. Iedul să nu -l
fierbi în laptele mamei lui.``
27
Domnul a zis lui Moise:
,,Scrie-ţi cuvintele acestea, căci pe temeiul acestor cuvinte închei
legămînt cu tine şi cu Israel!``
28
Moise a stat acolo cu
Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N'a mîncat deloc pîne, şi
n'a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legămîntului,
cele zece porunci.
29
Moise s'a pogorît de pe
muntele Sinai, cu cele două table ale mărturiei în mînă. Cînd se pogora de
pe munte, nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentrucă vorbise cu
Domnul.
30
Aaron şi toţi copiii lui
Israel s'au uitat la Moise, şi iată că pielea feţei lui strălucea; şi se
temeau să se apropie de el.
31
Moise i -a chemat; Aaron
şi toţi fruntaşii adunării s'au întors la el, şi el le -a vorbit.
32
După aceea, toţi copiii
lui Israel s'au apropiat, şi el le -a dat toate poruncile, pe cari le
primise dela Domnul, pe muntele Sinai.
33
Cînd a încetat să le
vorbească, şi -a pus o măhramă pe faţă.
34
Cînd intra Moise înaintea
Domnului, ca să -I vorbească, îşi scotea măhrama pînă ce ieşea; iar cînd
ieşea, spunea copiilor lui Israel ce i se poruncise.
35
Copiii lui Israel se uitau
la faţa lui Moise, şi vedeau că pielea feţei lui strălucea; şi Moise îşi
punea iarăş măhrama pe faţă pînă ce intra ca să vorbească cu
Domnul.