se stabileşte Împărăţia lui Dumnezeu

“. . . în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată" (Daniel 2:44).

Prima licărire de speranţă pentru omul condamnat la moarte în Eden a fost întrezărită chiar în sentinţa pe care Dumnezeu a rostit-o împotriva şarpelui (Satan): “Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul" (Genesa 3:15). Din aceste cuvinte se înţelege că urma să vină un timp când Satan va fi nimicit, împreună cu tot răul adus de el în lume.

Această speranţă a rămas în mintea tuturor credincioşilor de-a lungul timpurilor; chiar dacă nu ştiau cum se va îndeplini, ei L-au crezut pe Dumnezeu.

Avraam a crezut că va veni un timp când toate popoarele vor fi binecuvântate în el şi în sămânţa lui, cum îi făgăduise Dumnezeu: “Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta" (Gen.  22:18). Deoarece făgăduinţa nu s-a îndeplinit în timpul vieţii lui, lucru la care apostolul Pavel ne atrage atenţia în Evrei 11:13, înseamnă că Dumnezeu avea în vedere un timp în viitor când Avraam va reveni la viaţă pentru ca făgăduinţa să se îndeplinească. Isaac, Iacov şi alţi credincioşi de mai târziu au continuat să spere în îndeplinirea acestei făgăduinţe.

Îngerul Gabriel, trimis de Dumnezeu să-i vestească Mariei că va naşte un fiu, a zis: “El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit" (Luca 1:32, 33).

Maria, mama Domnului Isus, şi-a exprimat bucuria nutrită din această făgăduinţă, zicând: “Sufletul meu măreşte pe Domnul … pentru că … a venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa, cum făgăduise părinţilor noştri — faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac" (Luca 1:46-55).

Ucenicii au fost învăţaţi de către Isus să se roage pentru venirea acestei Împărăţii (Luca 11:1-4), şi de aceea, după învierea Sa, ei L-au întrebat: “Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?" (Fapte 1:6)

Dumnezeu, prin profeţi şi prin apostoli, a făcut cunoscut felul şi împrejurările în care se va stabili această Împărăţie pe pământ.

Astfel, profetul Daniel, în cartea sa capitolul 2, descrie visul lui Nebucadneţar. În visul său, el a văzut un chip mare şi strălucitor. “Capul chipului acestuia era de aur curat; pieptul şi braţele îi erau de argint; pântecele şi coapsele îi erau de aramă; fluierele picioarelor de fier; picioarele parte de fier şi parte de lut … s-a dezlipit o piatră fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului şi le-a făcut bucăţi … le-a luat vântul şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pământul" (versetele 32-35).

Iată interpretarea visului pe care o dă Dumnezeu, prin Daniel (versetul 28): Capul chipului era Nebucadneţar, ca reprezentant al Imperiului Babilonian, pieptul şi braţele de argint erau Imperiul Me-       do-Persan, coapsele şi şoldurile de aramă erau Imperiul Greciei, iar picioarele erau Imperiul Roman. Cele 10 degete de la picioare sunt diviziunile Imperiului Roman, care au urmat, reprezentate în naţiunile Europei.

Piatra dezlipită din munte (versetul 45) reprezintă Împărăţia lui Dumnezeu, descrisă de Daniel în versetul 44, ca “o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată … Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăşi va dăinui veşnic".

Dacă Nebucadneţar a fost interesat în interpretarea visului, cu atât mai mult trebuie să fim interesaţi noi, trăind în perioada sfărâmării chipului.

Ce vedem astăzi pe scena mondială? Un proces de sfărâmare, care a început în 1914 cu dezmembrarea imperiilor şi mai recent am văzut dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice şi chiar tendinţa de sfărâmiţare în grupuri etnice.

Vedem creşterea într-un ritm nemaiîntâlnit a cunoştinţelor în toate domeniile, iar oamenii sunt tot mai conştienţi de drepturile lor. Apar astfel frământări sociale, politice, religioase, nesiguranţă, nemulţumire, degradarea vieţii morale etc., care vor duce în final la “un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi"                       (Matei 24:21). La aceste tulburări se referă apostolul Petru (2 Petru 3:10-13) când foloseşte simbolul focului pentru a arăta că stările nedrepte din prezent vor fi înlocuite cu Împărăţia lui Dumnezeu.

Dat fiind faptul că despre restabilirea tuturor lucrurilor amintesc toţi profeţii (Fapte 3:21), putem evidenţia obiectivele Împărăţiei lui Dumnezeu:

1. — Va pune capăt stăpânirii uzurpatoare a marelui vrăjmaş, Satan — Apocalipsa 20:1-3.

2. — Va avea loc învierea morţilor — Ioan 5:28, 29.

3. — Va face să domnească dreptatea — Is. 28:17.

4. — Va face ca toate neamurile să-L adore pe unicul Dumnezeu — Apocalipsa 15:4.

5. — Va pune capăt războaielor şi va transforma întreg pământul într-un paradis — Isaia 2:4; 51:3.

6. — Va înlătura toate necazurile, bolile şi moartea pe vecie — Isaia 33:24; 25:8.

7. — Va binecuvânta omenirea cu viaţă veşnică  şi o va aduce la perfecţiunea originară — Matei 25:34.

După cum nimeni nu poate contesta existenţa şi  dispariţia celor trei imperii anterioare descrise de Daniel, tot aşa este raţional să concluzionăm că şi al patrulea va dispare, dând locul celui de al cincilea Imperiu universal — Împărăţia lui Dumnezeu — dorinţa tuturor popoarelor (Hagai 2:7, Cornilescu revizuită).