1
După moartea lui Moise,
robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui
Moise:
2
,,Robul Meu Moise a murit:
acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi
intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.
3
Orice loc pe care -l va
călca talpa piciorului vostru, vi -l dau, cum am spus lui Moise.
4
Ţinutul vostru se va
întinde dela pustie şi Liban pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat, toată
ţara Hetiţilor, şi pînă la marea cea mare, spre apusul soarelui.
5
Nimeni nu va putea să stea
împotriva ta, cît vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te
voi lăsa, nici nu te voi părăsi.
6
Întăreşte-te şi
îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpînire poporului acestuia ţara pe
care am jurat părinţilor lor că le -o voi da.
7
Întăreşte-te numai, şi
îmbărbătează-te, lucrînd cu credincioşie după toată legea pe care ţi -a
dat -o robul Meu Moise; nu te abate dela ea nici la dreapta nici la
stînga, ca să isbuteşti în tot ce vei face.
8
Cartea aceasta a legii să
nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutînd să faci
tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale,
şi atunci vei lucra cu înţelepciune.
9
Nu ţi-am dat Eu oare
porunca aceasta: ,Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimînta şi nu
te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei
face.``
10
Iosua a dat căpeteniilor
oştirii poporului următoarea poruncă:
11
,,Treceţi prin tabără, şi
iată ce să porunciţi poporului: ,Pregătiţi-vă merinde, căci peste trei
zile veţi trece Iordanul acesta ca să mergeţi să cuceriţi ţara, pe care
v'o dă în stăpînire Domnul, Dumnezeul vostru.``
12
Iosua a zis Rubeniţilor,
Gadiţilor şi jumătăţii din seminţia lui Manase:
13
,,Aduceţi-vă aminte ce v'a
poruncit Moise, robul Domnului, cînd a zis: ,Domnul, Dumnezeul vostru, v'a
dat odihnă, şi v'a dat ţara aceasta.
14
Nevestele voastre, pruncii
voştri şi vitele voastre să rămînă în ţara pe care v'a dat -o Moise
dincoace de Iordan; dar voi toţi bărbaţii voinici, să treceţi înarmaţi
înaintea fraţilor voştri, şi să -i ajutaţi,
15
pînă ce Domnul va da
odihnă fraţilor voştri ca şi vouă, şi pînă ce vor fi şi ei în stăpînirea
ţării pe care le -o dă Domnul, Dumnezeul vostru. Apoi să vă întoarceţi să
stăpîniţi ţara care este moşia voastră, şi pe care v'a dat -o Moise, robul
Domnului, dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui.``
16
Ei au răspuns lui Iosua,
şi au zis: ,,Vom face tot ce ne-ai poruncit, şi ne vom duce ori unde ne
vei trimete.
17
Te vom asculta în totul,
cum am ascultat pe Moise. Numai Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine, cum
a fost cu Moise!
18
Orice om care se va
răzvrăti împotriva poruncii tale, şi care nu va asculta de tot ce -i vei
porunci, să fie pedepsit cu moartea! Întăreşte-te numai, şi
îmbărbătează-te!``