1
Iosua era bătrîn, înaintat
în vîrstă. Domnul i -a zis atunci: ,,Tu ai îmbătrînit, ai înaintat în
vîrstă, şi ţara care-ţi mai rămîne de supus este foarte mare.
2
Iată ţara care mai rămîne:
toate ţinuturile Filistenilor şi tot ţinutul Gheşuriţilor,
3
dela Şihor, care curge
înaintea Egiptului, pînă la hotarul Ecronului la miazănoapte, ţinut care
trebuie socotit drept cananit, şi care este stăpînit de cei cinci
domnitori ai Filistenilor: cel din Gaza, cel din Asdod, cel din Ascalon,
cel din Gat şi cel din Ecron, şi de Aviţi;
4
începînd dela miazăzi,
toată ţara Cananiţilor, şi Meara, care este a Sidoniţilor, pînă la Afec,
pînă la hotarul Amoriţilor;
5
ţara Ghibliţilor şi tot
Libanul spre răsăritul soarelui, dela Baal-Gad, la poalele muntelui
Hermon, pînă la intrarea Hamatului;
6
toţi locuitorii de pe
munte, dela Liban pînă la Misrefot-Maim, toţi Sidoniţii. Eu îi voi izgoni
dinaintea copiilor lui Israel. Dă numai ţara aceasta de moştenire prin
sorţi lui Israel, cum ţi-am poruncit;
7
şi împarte acum ţara
aceasta ca moştenire între cele nouă seminţii şi între jumătate din
seminţia lui Manase``.
8
Rubeniţii şi Gadiţii, cu
cealaltă jumătate din seminţia lui Manase, şi-au primit moştenirea, pe
care le -a dat -o Moise de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit, cum le
-a dat -o Moise, robul Domnului:
9
dela Aroer, care este pe
malurile pîrîului Arnon, şi dela cetatea care este în mijlocul văii, toată
cîmpia Medeba, pînă la Dibon;
10
toate cetăţile lui Sihon,
împăratul Amoriţilor, care domnea la Hesbon, pînă la hotarul copiilor lui
Amon;
11
Galaadul, ţinutul
Gheşuriţilor şi al Maacatiţilor, tot muntele Hermonului, şi tot Basanul,
pînă la Salca;
12
toată împărăţia lui Og în
Basan, care domnea în Aştarot şi în Edrei, şi care era singura rămăşiţă a
Refaimiţilor. Moise a bătut pe aceşti împăraţi, şi i -a izgonit.
13
Dar copiii lui Israel n'au
izgonit pe Gheşuriţi şi pe Maacatiţi, cari au locuit în mijlocul lui
Israel pînă în ziua de azi.
14
Seminţia lui Levi a fost
singura căreia Moise nu i -a dat parte de moştenire; jertfele mistuite de
foc înaintea Domnului, Dumnezeului lui Israel, aceasta a fost moştenirea
lui, cum îi spusese El.
15
Moise dăduse seminţiei
fiilor lui Ruben o parte de moştenire, după familiile lor.
16
Ei au avut ca ţinut al
lor: dela Aroer, care este pe malurile pîrîului Arnon, şi cetatea care
este în mijlocul văii, toată cîmpia de lîngă Medeba,
17
Hesbonul, şi toate
cetăţile lui din cîmpie, Dibonul, Bamot-Baal, Bet-Baal-Meon,
18
Iahaţ, Chedemot,
Mefaat,
19
Chiriataim, Sibma,
Ţeret-Haşahar, pe muntele văii,
20
Bet-Peor, poalele muntelui
Pisga, Bet-Ieşimot,
21
toate cetăţile cîmpiei, şi
toată împărăţia lui Sihon, împăratul Amoriţilor, care domnea la Hesbon:
Moise îl bătuse, pe el şi pe domnitorii Madianului, pe Evi, Rechem, Ţur,
Hur şi Reba, domnitori cari se trăgeau din Sihon, şi cari locuiau în
ţară.
22
Între cei pe cari i-au
ucis copiii lui Israel, nimiciseră cu sabia şi pe ghicitorul Balaam, fiul
lui Beor.
23
Hotarul ţinutului fiilor
lui Ruben era Iordanul. Aceasta este moştenirea fiilor lui Ruben, după
familiile lor: cetăţile şi satele lor.
24
Moise dăduse seminţiei lui
Gad, fiilor lui Gad, o parte de moştenire, după familiile lor.
25
Ţinutul lor a fost
Iaezerul, toate cetăţile Galaadului, jumătate din ţara copiilor lui Amon
pînă la Aroer, faţă în faţă cu Raba,
26
dela Hesbon pînă la
Ramat-Miţpe şi Betonim, dela Mahanaim pînă la hotarul Debirului,
27
şi, în vale, Bet-Haram,
Bet-Nimra, Sucot şi Ţafon, rămăşiţă din împărăţia lui Sihon, împăratul
Hesbonului, avînd ca hotar Iordanul pînă la marginea mării Chineret, de
cealaltă parte a Iordanului, la răsărit.
28
Aceasta este moştenirea
fiilor lui Gad, după familiile lor: cetăţile şi satele lor.
29
Moise dăduse la jumătate
din seminţia lui Manase, fiilor lui Manase, o parte de moştenire după
familiile lor.
30
Ţinutul lor a fost: dela
Mahanaim, tot Basanul, toată împărăţia lui Og, împăratul Basanului, şi
toate tîrguşoarele lui Iair în Basan, şasezeci de cetăţi.
31
Jumătate din Galaad,
Aştarot şi Edrei, cetăţi din împărăţia lui Og, în Basan, au căzut fiilor
lui Machir, fiul lui Manase, adică la jumătate din fiii lui Machir, după
familiile lor.
32
Acestea sînt părţile de
moştenire pe cari le -a dat Moise, cînd era în cîmpia Moabului, de
cealaltă parte a Iordanului, în faţa Ierihonului, la răsărit.
33
Moise n'a dat nici o
moştenire seminţiei lui Levi; Domnul, Dumnezeul lui Israel, este
moştenirea lui, cum îi spusese
El.