1
O parte a căzut prin sorţi
seminţiei lui Manase, căci el era întîiul născut al lui Iosif. Machir,
întîiul născut al lui Manase şi tatăl lui Galaad, avusese Galaadul şi
Basanul, pentru că era un bărbat de război.
2
Au dat prin sorţi o parte
celorlalţi fii ai lui Manase, după familiile lor, fiilor lui Abiezer,
fiilor lui Helec, fiilor lui Asriel, fiilor lui Sihem, fiilor lui Hefer,
fiilor lui Şemida: aceştia sînt copiii de parte bărbătească ai lui Manase,
fiul lui Iosif, după familiile lor.
3
Ţelofhad, fiul lui Hefer,
fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, n'a avut fii, dar a
avut fiice, ale căror nume sînt acestea: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi
Tirţa.
4
Ele s'au înfăţişat
înaintea preotului Eleazar, înaintea lui Iosua, fiul lui Nun, şi înaintea
mai marilor, şi au zis: ,,Domnul a poruncit lui Moise să ne dea o
moştenire între fraţii noştri.`` Şi li s'a dat, după porunca Domnului, o
moştenire între fraţii tatălui lor.
5
Au căzut zece părţi lui
Manase, afară de ţara Galaadului şi a Basanului, care este de cealaltă
parte a Iordanului.
6
Căci fetele lui Manase au
avut o moştenire între fiii lui, şi ţara Galaadului a fost pentru ceilalţi
fii ai lui Manase.
7
Hotarul lui Manase se
întindea de la Aşer pînă la Micmetat, care este la răsărit de Sihem, şi
ducea la dreapta pînă la locuitorii din En-Tapuah.
8
Ţara Tapuahului era a
fiilor lui Manase, dar Tapuahul de pe hotarul lui Manase era al fiilor lui
Efraim.
9
Hotarul se pogora pînă la
pîrîul Cana, la miazăzi de pîrîu. Cetăţile acestea ale lui Efraim erau în
mijlocul cetăţilor lui Manase. Hotarul lui Manase era pe partea de
miazănoapte a pîrîului şi ieşea la mare.
10
Ţinutul dela miazăzi era
al lui Efraim, cel dela miazănoapte al lui Manase, şi marea le slujea ca
hotar; la miazănoapte se întîlneau cu Aşer şi la răsărit cu Isahar.
11
Manase stăpînea în Isahar
şi în Aşer: Bet-Şean cu satele lui, Ibleam cu satele lui, locuitorii
Dorului cu satele lui, locuitorii din En-Dor cu satele lui, locuitorii din
Taanac cu satele lui, şi locuitorii din Meghido cu satele lui, cele trei
înălţimi.
12
Fiii lui Manase n'au putut
să izgonească pe locuitorii din aceste cetăţi, şi Cananiţii au izbutit
astfel să rămînă în ţara aceasta.
13
Cînd copiii lui Israel au
fost destul de tari, au supus pe Cananiţi la un bir, dar nu i-au
izgonit.
14
Fiii lui Iosif au vorbit
lui Iosua, şi i-au zis: ,,Pentruce ne-ai dat de moştenire numai un sorţ şi
numai o parte, cînd noi sîntem un popor mare la număr şi Domnul ne -a
binecuvîntat pînă acum?``
15
Iosua le -a zis: ,,Dacă
sînteţi un popor mare la număr, suiţi-vă în pădure, şi tăiaţi -o, ca să vă
faceţi loc în ţara Fereziţilor şi a Refaimiţilor, fiindcă muntele lui
Efraim este prea strîmt pentru voi.``
16
Fiii lui Iosif au zis:
,,Muntele nu ne va ajunge, şi toţi Cananiţii cari locuiesc în vale, ceice
sînt la Bet-Şean şi în satele lui, şi cei ce sînt în valea lui Izreel au
cară de fier.``
17
Iosua a zis casei lui
Iosif, lui Efraim şi lui Manase: ,,Voi sînteţi un popor mare la număr, şi
puterea voastră este mare, nu veţi avea un singur sorţ.
18
Ci veţi avea muntele, căci
veţi tăia pădurea, şi ieşirile ei vor fi ale voastre, şi veţi izgoni pe
Cananiţi, cu toate carăle lor de fer şi cu toată tăria
lor.``