1
Căpeteniile de familie ale
Leviţilor s'au apropiat de preotul Eleazar, de Iosua, fiul lui Nun, şi de
căpeteniile de familie ale seminţiilor copiilor lui Israel.
2
Le-au vorbit la Silo, în
ţara Canaanului, şi au zis: ,,Domnul a poruncit prin Moise ca să ni se dea
cetăţi de locuit, cu împrejurimile lor pentru vitele noastre.``
3
Copiii lui Israel au dat
atunci Leviţilor, din moştenirea lor, cetăţile următoare şi împrejurimile
lor, după porunca Domnului.
4
Au tras la sorţi pentru
familiile Chehatiţilor; şi Leviţii, fiii preotului Aaron, au avut prin
sorţi treisprezece cetăţi din seminţia lui Iuda, din seminţia lui Simeon
şi din seminţia lui Beniamin;
5
ceilalţi fii ai lui Chehat
au avut prin sorţi zece cetăţi ale familiilor din seminţia lui Efraim, din
seminţia lui Dan, şi din jumătate din seminţia lui Manase.
6
Fiii lui Gherşon au avut
prin sorţi treisprezece cetăţi ale familiilor din seminţia lui Isahar, din
seminţia lui Aşer, din seminţia lui Neftali şi din jumătate din seminţia
lui Manase în Basan.
7
Fiii lui Merari, după
familiile lor, au avut douăsprezece cetăţi din seminţia lui Ruben, din
seminţia lui Gad, şi din seminţia lui Zabulon.
8
Copiii lui Israel au dat
Leviţilor, prin sorţi, aceste cetăţi şi împrejurimile lor, cum poruncise
lui Moise Domnul.
9
Au dat din seminţia fiilor
lui Iuda şi din seminţia fiilor lui Simeon următoarele cetăţi numite pe
nume,
10
şi cari au fost ale fiilor
lui Aaron dintre familiile Chehatiţilor şi ale fiilor lui Levi, căci ei au
ieşit cei dintîi la sorţi.
11
Le-au dat Chiriat-Arba,
sau Hebronul, în muntele lui Iuda, şi locul dimprejur: Arba era tatăl lui
Anac.
12
Cîmpia cetăţii şi satele
ei au fost date în stăpînire lui Caleb, fiul lui Iefune.
13
Au dat deci fiilor
preotului Aaron: cetatea de scăpare pentru ucigaşi, Hebronul şi
împrejurimile lui, Libna şi împrejurimile ei,
14
Iatirul şi împrejurimile
lui, Eştemoa şi împrejurimile ei,
15
Holonul şi împrejurimile
lui, Debirul şi împrejurimile lui,
16
Ainul şi împrejurimile
lui, Iuta şi împrejurimile ei, şi Bet-Şemeşul şi împrejurimile lui: nouă
cetăţi din aceste două seminţii;
17
şi din seminţia lui
Beniamin: Gabaonul şi împrejurimile lui, Gheba şi împrejurimile ei,
18
Anatot şi împrejurimile
lui, şi Almonul şi împrejurimile lui: patru cetăţi.
19
Toate cetăţile preoţilor,
fiii lui Aaron, au fost treisprezece cetăţi şi împrejurimile lor.
20
Leviţii din familiile
celorlalţi fii ai lui Chehat au avut prin sorţ cetăţi din seminţia lui
Efraim.
21
Le-au dat cetatea de
scăpare pentru ucigaşi, Sihemul şi împrejurimile lui, în muntele lui
Efraim, Ghezerul şi împrejurimile lui,
22
Chibţaim şi împrejurimile
lui, şi Bet-Horon şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
23
din seminţia lui Dan:
Elteche şi împrejurimile ei, Ghibeton şi împrejurimile lui,
24
Aialon şi împrejurimile
lui, şi Gat-Rimon şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
25
şi din jumătate din
seminţia lui Manase: Taanac şi împrejurimile lui, şi Gat-Rimon şi
împrejurimile lui, două cetăţi.
26
Toate cetăţile erau zece,
şi împrejurimile lor, pentru familiile celorlalţi fii ai lui Chehat.
27
Au dat fiilor lui Gherşon,
dintre familiile Leviţilor: din cealaltă jumătate a seminţiei lui Manase,
cetatea de scăpare pentru ucigaşi Golan din Basan şi împrejurimile ei, şi
Beeştra şi împrejurimile ei, două cetăţi;
28
din seminţia lui Isahar:
Chişion şi împrejurimile lui, Dabrat şi împrejurimile lui,
29
Iarmutul şi împrejurimile
lui şi En-Ganim şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
30
din seminţia lui Aşer:
Mişeal şi împrejurimile lui, Abdonul şi împrejurimile lui,
31
Helcat şi împrejurimile
lui, şi Rehob şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
32
şi din seminţia lui
Neftali: cetatea de scăpare pentru ucigaşi Chedeş din Galilea şi
împrejurimile ei, Hamot-Dor şi împrejurimile lui, şi Cartanul şi
împrejurimile lui, trei cetăţi.
33
Toate cetăţile
Gherşoniţilor, după familiile lor, erau treisprezece cetăţi, şi
împrejurimile lor.
34
Celorlalţi Leviţi, cari
făceau parte din familiile fiilor lui Merari, le-au dat: din seminţia lui
Zabulon: Iocneamul şi împrejurimile lui, Carta şi împrejurimile ei,
35
Dimna şi împrejurimile ei,
şi Nahalal, şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
36
din seminţia lui Ruben:
Beţerul şi împrejurimile lui, Iahţa şi împrejurimile ei,
37
Chedemot şi împrejurimile
lui, şi Mefaat şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
38
şi din seminţia lui Gad:
cetatea de scăpare pentru ucigaşi, Ramot din Galaad şi împrejurimile lui,
Mahanaim şi împrejurimile lui,
39
Hesbonul şi împrejurimile
lui, şi Iaezerul şi împrejurimile lui, de toate: patru cetăţi.
40
Toate cetăţile cari au
căzut la sorţi fiilor lui Merari, după familiile lor, alcătuind celelalte
familii ale Leviţilor, erau douăsprezece cetăţi.
41
Toate cetăţile Leviţilor
din mijlocul moşiilor copiilor lui Israel erau patruzeci şi opt de cetăţi,
şi împrejurimile lor.
42
Fiecare din aceste cetăţi
îşi avea împrejurimile ei de jur împrejur; aşa erau toate cetăţile
acestea.
43
Astfel, Domnul a dat lui
Israel toată ţara pe care jurase că o va da părinţilor lor; ei au luat -o
în stăpînire şi s'au aşezat în ea.
44
Domnul le -a dat odihnă
dejur împrejur, cum jurase părinţilor lor; niciunul din vrăjmaşii lor nu
putuse să le stea împotrivă, şi Domnul i -a dat pe toţi în mînile
lor.
45
Din toate vorbele bune pe
cari le spusese casei lui Israel Domnul, niciuna n'a rămas neîmplinită:
toate s'au împlinit.