1	Iov a luat din nou cuvîntul, a vorbit în pilde, şi a zis:
2	,,Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăşte viaţa,
3	că atîta vreme cît voi avea suflet, şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,
4	buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevărat.
5	Departe de mine gîndul să vă dau dreptate! Pînă la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăţia.
6	Ţin să-mi scot dreptatea, şi nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.
7	Vrăjmaşul meu să fie ca cel rău, şi protivnicul meu ca cel nelegiuit!
8	Ce nădejde -i mai rămîne celui nelegiuit; cînd îi taie Dumnezeu firul vieţii, cînd îi ia sufletul?
9	Îi ascultă Dumnezeu strigătele, cînd vine strîmtoarea peste el?
10	Este Cel Atotputernic desfătarea lui? Înalţă el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?
11	Vă voi învăţa căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.
12	Dar voi le cunoaşteţi, şi sînteţi de acelaş gînd; pentruce dar vorbiţi aşa de prosteşte?
13	Iată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, moştenirea pe care o hotărăşte Cel Atotputernic celui nelegiuit.
14	Dacă are mulţi fii, îi are pentru sabie, şi odraslele lui duc lipsă de pîne.
15	Ceice scapă din ai lui, sînt îngropaţi de ciumă, şi văduvele lor nu -i plîng.
16	Dacă strînge argint ca ţărîna, dacă îngrămădeşte haine ca noroiul, -
17	el le strînge, dar cel fără vină se îmbracă în ele, şi de argintul lui omul fără prihană are parte.
18	Casa lui este ca aceea pe care o zideşte molia, ca o colibă pe care şi -o face un străjer.
19	Se culcă bogat, şi moare despoiat; deschide ochii, şi totul a pierit.
20	Îl apucă groaza ca nişte ape; şi noaptea, îl ia vîrtejul.
21	Vîntul de răsărit îl ia, şi se duce; îl smulge cu putere din locuinţa lui.
22	Dumnezeu aruncă fără milă săgeţi împotriva lui, şi cel rău ar vrea să fugă să scape de ele.
23	Oamenii bat din palme la căderea lui, şi -l flueră la plecarea din locul lui.