1
Vai de cei ce rostesc
hotărîri nelegiuite, şi de cei ce scriu porunci nedrepte,
2
ca să nu facă dreptate
săracilor, şi să răpească dreptul nenorociţilor poporului Meu, ca să facă
pe văduve prada lor, şi să jăfuiască pe orfani!
3
,,Ce veţi face voi în ziua
pedepsei, şi a pieirii, care va veni din depărtare peste voi?`` ,,La cine
veţi fugi după ajutor, şi unde vă veţi lăsa bogăţia?``
4
Unii vor fi îngenunchiaţi
între cei prinşi în război, iar alţii vor cădea între cei morţi. Cu toate
acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui tot întinsă este.
5
,,Vai de Asirian-zice
Domnul-nuiaua mîniei Mele, care poartă în mînă toiagul urgiei Mele!
6
I-am dat drumul împotriva
unui neam nelegiuit, l-am trimes împotriva unui popor pe care sînt mîniat,
ca să -l prădeze şi să -l jăfuiască, să -l calce în picioare ca noroiul de
pe uliţe.
7
Dar el nu judecă aşa, şi
nu acesta este gîndul inimii lui; ci el nu se gîndeşte decît să
nimicească, decît să prăpădească neamurile cu grămada.
8
Căci el zice: ,Nu sînt
voivozii mei tot atîţia împăraţi?`
9
,Nu s'a întîmplat cu Calno
la fel ca şi cu Carchemişul?` ,Nu s'a întîmplat cu Hamatul ca şi cu
Arpadul?` ,Nu s'a întîmplat Samariei la fel ca Damascului?`
10
,După cum mîna mea a pus
stăpînire pe împărăţiile idolilor, (unde erau mai multe icoane decît la
Ierusalim şi în Samaria),
11
cum am făcut Samariei şi
idolilor ei, nu voi face şi Ierusalimului şi icoanelor lui?.``
12
Dar, dupăce Domnul Îşi va
împlini toată lucrarea Lui pe muntele Sionului şi la Ierusalim, voi
pedepsi-zice Domnul-pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui
îngîmfate, şi pentru trufia privirilor lui semeţe,
13
căci el a zis: ,,Prin
puterea mînei mele am făcut aceste lucruri, şi prin înţelepciunea mea,
-căci sînt priceput; am împins înapoi hotarele popoarelor, şi le-am jăfuit
vistieriile, şi, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce şedeau pe scaunele lor
de domnie;
14
am pus mîna pe bogăţiile
popoarelor, ca pe un cuib, şi, cum se strîng nişte ouă părăsite, aşa am
strîns eu tot pămîntul: niciunul n'a mişcat vreo aripă, nici n'a deschis
ciocul, ca să ciripească. -
15
,Se făleşte oare securea
împotriva celui ce se slujeşte de ea?` ,Sau se mîndreşte ferestrăul faţă
de cel ce -l mînuieşte?` ,Ca şi cum nuiaua ar mişca pe cel ce o ridică,
parcă toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn!``
16
De aceea Domnul, Dumnezeul
oştirilor, va trimete ofilirea prin războinicii lui cei voinici; şi între
aleşii lui va izbucni un pîrjol, ca pîrjolul unui foc.
17
Lumina lui Israel se va
preface în foc, şi Sfîntul lui într'o flacără, care va mistui şi va arde
spinii şi mărăcinii lui, într'o zi.
18
Va arde, trup şi suflet,
strălucirea pădurii şi cîmpiilor lui, de va fi ca un bolnav, care cade în
leşin.
19
Ceilalţi copaci din
pădurea lui vor putea fi număraţi, şi un copil le-ar putea scrie
numărul.
20
În ziua aceea, rămăşiţa
lui Israel şi cei scăpaţi din casa lui Iacov, nu se vor mai sprijini pe
cel ce îi lovea; ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfîntul lui
Israel.
21
O rămăşiţă, rămăşiţa lui
Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic.
22
Chiar dacă poporul tău,
Israele, ar fi ca nisipul mării, totuş numai o rămăşiţă se va întoarce,
căci nimicirea este hotărîtă, făcînd să se reverse dreptatea.
23
Şi nimicirea aceasta, care
a fost hotărîtă, Domnul, Dumnezeul oştirilor, o va aduce la îndeplinire în
toată ţara.
24
Totuş, aşa vorbeşte
Domnul, Dumnezeul oştirilor: ,,Poporul Meu, care locuieşte în Sion, nu te
teme de Asirian; da, el te loveşte cu nuiaua, şi îşi ridică toiagul asupra
ta, cum făceau Egiptenii.
25
Dar, peste puţină vreme,
pedeapsa va înceta, şi mînia Mea se va întoarce împotriva lui, ca să -l
nimicescă.``
26
Domnul oştirilor va
învîrti biciul împotriva lui, cum a lovit pe Madian la stînca Oreb; şi Îşi
va mai ridica toiagul odată asupra mării, ca odinioară în Egipt.
27
În ziua aceea, se va lua
povara lui de pe umărul tău, şi jugul lui de pe gîtul tău, ba încă jugul
va crăpa de grăsime.
28
El vine asupra Aiatului,
străbate Migronul, îşi lasă calabalîcul la Micmaş.
29
Trec trecătoarea, se culcă
la Gheba; Rama tremură, Ghibea lui Saul o ia la fugă.
30
,,Ridică-ţi glasul, fiica
Galimului!`` ,,Ia seama, Lais!`` ,,Vai de tine, Anatot!``
31
Madmena se împrăştie,
locuitorii din Ghebim fug.
32
Încă o zi de oprire la
Nob, şi ameninţă cu mîna lui muntele fiicei Sionului, dealul
Ierusalimului.
33
Iată, Domnul, Dumnezeul
oştirilor, taie crăcile cu putere; cei mai mari sînt tăiaţi, cei mai
înalţi sînt doborîţi.
34
Dă jos cu fierul crîngul
pădurii, şi Libanul cade supt mîna Celui
Puternic.