1
Vai de cei ce se pogoară
în Egipt după ajutor, se bizuiesc pe cai şi se încred în mulţimea carălor
şi în puterea călăreţilor, dar nu privesc spre Sfîntul lui Israel, şi nu
caută pe Domnul!
2
Dar şi El, este înţelept
şi aduce nenorocirea, şi nu Îşi ia vorbele înapoi, ci Se ridică împotriva
casei celor răi, şi împotriva ajutorului celor ce săvîrşesc
nelegiuirea.
3
Căci Egipteanul este om nu
Dumnezeu, şi caii lui sînt carne nu duh. Doar mîna să-Şi întindă Domnul,
şi ocrotitorul se va clătina, iar cel ocrotit va cădea, şi vor pieri cu
toţii.
4
Căci aşa mi -a vorbit
Domnul: ,,Cum mugeşte leul şi puiul de leu asupra prăzii, în ciuda tuturor
păstorilor strînşi împotriva lui, şi nu se înspăimîntă de glasul lor, nici
nu se sperie de numărul lor, aşa Se va pogorî şi Domnul oştirilor să lupte
pe muntele Sionului şi pe dealul lui.
5
Cum îşi întind păsările
aripile peste puii lor, aşa va ocroti Domnul oştirilor Ierusalimul, îl va
ocroti şi -l va izbăvi, îl va cruţa şi -l va mîntui.``
6
,,Întoarceţi-vă la Acela
de la care v'aţi abătut mult, copii ai lui Israel.``
7
,,Căci în ziua aceea,
fiecare îşi va lepăda idolii de argint şi de aur, pe cari vi i-aţi făcut
cu mînile voastre nelegiuite.
8
Şi Asirianul va cădea ucis
de o sabie, dar nu a unui om: îl va nimici o sabie, dar nu este a unui om;
va fugi de sabie, şi tinerii lui războinici vor fi robiţi.
9
Stînca lui se va topi de
groază, şi căpeteniile lui vor tremura înaintea steagului, -zice Domnul,
-care Îşi are focul în Sion şi cuptorul în Ierusalim.``