Israel
îndeplinind
profeţiile “Vorbiţi
bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui
este ispăşită". Isaia 40:2 Vreme
de 18 secole poporul evreu a trăit în afara spaţiului său geografic, împrăştiat
printre alte popoare. Eforturile
sale de revenire pe pământul natal, începute la sfârşitul secolului trecut, au
fost încununate de succes prin formarea statului Israel în anul 1948 şi continuă
prin repatrierea evreilor din diaspora. Reconstituirea
statului Israel, după un lung şir de suferinţe, este un adevărat miracol al
istoriei, consfinţind un destin unic, fiind unul din marile semne ale timpului,
una din marile dovezi că lumea noastră se apropie cu paşi repezi de vremurile
bune, vremuri de pace şi dreptate, prezise prin Cuvântul lui
Dumnezeu. Înainte
cu câteva zile de răstignire, Isus a profeţit împrăştierea evreilor printre
neamuri, zicând: “De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge
găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie" (Mat.
23:37, 38). Ei
înşişi şi-au atras asupra lor această pedeapsă atunci când, la propunerea lui
Pilat de a-L elibera pe Isus, mulţimea a spus: “Sângele Lui să fie asupra
noastră şi asupra copiilor noştri" (Mat. 27:25). În
Osea 9:10, Israelul este asemănat cu un smochin. De asemenea, în Luca 21:29-31,
Domnul nostru Isus spune: “Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Când înfrunzesc,
şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi
că de acum vara este aproape. Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se
aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este
aproape". “Înfrunzirea
smochinului" — revenirea la viaţă a naţiunii evreieşti, este deci o mărturie
sigură că trăim la sfârşitul “veacului acestuia", când Domnul este gata să-Şi
stabilească Împărăţia de pace şi dreptate pe pământ. În
contextul revenirii la viaţă a acestei naţiuni se încadrează şi viziunea lui
Ezechiel despre valea oaselor uscate (Ezec. 37). Profetul a văzut o vale plină
de oase uscate pe care a crescut carne, au fost acoperite cu piele şi, intrând
duh în ele, au înviat. În versetele 11 şi 12 ni se spune clar: “… oasele acestea
sunt toată casa lui Israel. … Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate
din mormintele voastre, poporul Meu, şi vă voi aduce iarăşi în ţara lui Israel".
În
această profeţie “mormintele" sunt ţările în care trăiseră ca străini. Şi iată,
acum “mormintele" au fost deschise. Cine s-ar fi gândit vreodată că marele
“mormânt", Uniunea Sovietică, va fi deschis! Profetului Ieremia i s-a descoperit
cu siguranţă, fiindcă spune: ““Iată vin zile”, zice Domnul, când nu se va mai
zice: “Viu este Domnul care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!” Ci
se va zice: “Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la
miazănoapte şi din toate ţările unde-i izgonise!” Căci îi voi aduce înapoi în
ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor" (Ieremia 16:14,
15). Vedem,
deci, că pedeapsa pe care şi-au atras-o asupra lor nu înseamnă îndepărtarea lor
pentru totdeauna din favoarea lui Dumnezeu. Iată cum prezintă apostolul Pavel
întoarcerea favorii la Israel: “O parte din Israel a căzut într-o împietrire,
care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul
va fi mântuit, după cum este scris: “Izbăvitorul va veni din Sion, şi va
îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov”" (Rom. 11:25,
26). Majoritatea
creştinilor pun în legătură revenirea evreilor în Ţara Sfântă cu sfârşitul
veacului acestuia, dar scopul revenirii lor acolo este încă neclar pentru mulţi.
Dacă
am presupune că Dumnezeu vrea ca ei, odată adunaţi acolo, să se încadreze
într-una dintre nenumăratele grupări religioase pentru a fi mântuiţi, ar fi în
contradicţie cu ceea ce ne spune apostolul Pavel, că “… împietrirea lor va ţine
până va intra numărul deplin al Neamurilor" (Rom. 11:25), adică până când
Dumnezeu Îşi va fi ales un popor dintre neamuri, care să-I “poarte Numele"
(Fapte. Ap. 15:14). Acest popor are multe denumiri în Scripturi, ca: “turma
mică" în Luca 12:32, “trupul lui Hristos" în Efeseni 4:11, 12, “soţia Mielului"
în Apocalipsa 19:7. Deşi
— ca indivizi — şi evreii au beneficiat în aceeaşi măsură de chemarea cerească
tot veacul evanghelic, din cuvintele apostolului Pavel reiese că mântuirea lor —
ca naţiune — va avea loc după terminarea alegerii Bisericii, căci el spune:
“Izbăvitorul va veni din Sion (Hristos şi Biserica), şi va îndepărta toate
nelegiuirile de la Iacov" (Rom.
11:26). Prin
urmare, convertirea la creştinism a lui Israel — ca naţiune — nu este pentru
timpul prezent; şi chiar dacă Dumnezeu are un scop special cu ei pentru viitor,
ei sunt supuşi păcatului, ca şi întreaga omenire (Ezec. 36:31). Ei rămân tot sub
legea lui Moise, până când Hristos şi Biserica îi vor învia pe părinţii lor,
Avraam, Isaac, Iacov şi pe toţi profeţii, prin care Dumnezeu va face cu Israelul
un nou legământ, despre care vorbeşte profetul Ieremia în capitolul 31,
versetele 31-33: ““Iată, vin zile”, zice Domnul, “când voi face cu casa lui
Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am
încheiat cu părinţii lor …, ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui
Israel după zilele acelea” (după veacul evanghelic) zice Domnul: “Voi pune Legea
Mea în lăuntrul lor … şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul
Meu”". Sub
acest legământ, al cărui mijlocitor va fi Hristos, israeliţii vor învăţa căile
dreptăţii, le vor practica şi vor deveni un exemplu şi un îndrumător pentru
alţii, cum spune Dumnezeu prin profetul Isaia: “… ei vor vesti slava Mea printre
neamuri" (Isa. 66:19) şi profetul Osea: “Voi fi ca roua pentru Israel; el va
înflori ca crinul şi va da rădăcini ca Libanul" (Osea
14:5). În
acel timp se va îndeplini profeţia lui Mica 4:1,2: “În vremurile de pe urmă, muntele Casei
Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra
dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el. Neamurile se vor duce cu
grămada la el şi vor zice: “Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la
Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările
Lui! Căci din Sion (Hristos şi Biserica) va ieşi Legea, şi din Ierusalim
(Israelul trupesc restaurat) Cuvântul
Domnului.”"