1
Îngerul Domnului S'a suit
din Ghilgal la Bochim, şi a zis: ,,Eu v'am scos din Egipt, şi v'am adus în
ţara pe care am jurat părinţilor voştri că v'o voi da. Am zis: ,Niciodată
nu voi rupe legămîntul Meu cu voi;
2
şi voi să nu încheiaţi
legămînt cu locuitorii din ţara aceasta, ci să le surpaţi altarele.` Dar
voi n'aţi ascultat de glasul Meu. Pentruce aţi făcut lucrul acesta?
3
Am zis atunci: ,Nu -i voi
izgoni dinaintea voastră; ci vă vor sta în coaste, şi dumnezeii lor vă vor
fi o cursă.``
4
După ce a spus Îngerul
Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat
glasul şi a plîns.
5
Au pus locului aceluia
numele Bochim (Ceice plîng); şi au adus jertfe Domnului acolo.
6
Iosua a dat drumul
poporului, şi copiii lui Israel au plecat fiecare în moştenirea lui, ca să
ia ţara în stăpînire.
7
Poporul a slujit Domnului
în tot timpul vieţii lui Iosua, şi în tot timpul vieţii bătrînilor cari au
trăit după Iosua şi cari văzuseră toate lucrurile mari, pe cari le făcuse
Domnul pentru Israel.
8
Iosua, fiul lui Nun, robul
Domnului, a murit, în vîrstă de o sută zece ani.
9
L-au îngropat în ţinutul
pe care -l avea de moştenire, la Timnat-Heres, în muntele lui Efraim, la
miazănoapte de muntele Gaaş.
10
Tot neamul acela de oameni
a fost adăugat la părinţii lui, şi s'a ridicat după el un alt neam de
oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.
11
Copiii lui Israel au făcut
atunci ce nu plăcea Domnului, şi au slujit Baalilor.
12
Au părăsit pe Domnul,
Dumnezeul părinţilor lor, care -i scosese din ţara Egiptului, şi au mers
după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor cari -i înconjurau; s'au
închinat înaintea lor, şi au mîniat pe Domnul.
13
Au părăsit pe Domnul, şi
au slujit lui Baal şi Astarteelor.
14
Domnul S'a aprins de mînie
împotriva lui Israel. El i -a dat în mînile unor prădători cari i-au
prădat, i -a vîndut în mînile vrăjmaşilor lor dejurîmprejur, şi nu s'au
mai putut împotrivi vrăjmaşilor lor.
15
Ori unde mergeau, mîna
Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, cum spusese Domnul, şi cum
le jurase Domnul. Au ajuns astfel într'o mare strîmtorare.
16
Domnul a ridicat
judecători, ca să -i izbăvească din mîna celor ce -i prădau.
17
Dar ei n'au ascultat nici
de judecătorii lor, căci au curvit cu alţi dumnezei şi s'au închinat
înaintea lor. În curînd s'au abătut dela calea pe care o urmaseră părinţii
lor, şi n'au ascultat de poruncile Domnului, ca şi ei.
18
Cînd le ridica Domnul
judecători, Domnul era cu judecătorul, şi -i izbăvea din mîna vrăjmaşilor
lor în tot timpul vieţii judecătorului, căci Domnului I se făcea milă de
suspinurile scoase de ei împotriva celor ce -i apăsau şi -i
chinuiau.
19
Dar, după moartea
judecătorului, se stricau din nou, mai mult decît părinţii lor, ducîndu-se
după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, şi
stăruiau în această purtare şi împetrire.
20
Atunci Domnul S'a aprins
de mînie împotriva lui Israel, şi a zis: ,,Fiindcă neamul acesta a călcat
legămîntul Meu pe care -l poruncisem părinţilor lor, şi fiindcă n'au
ascultat de glasul Meu,
21
nu voi mai izgoni
dinaintea lor niciunul din neamurile pe cari le -a lăsat Iosua cînd a
murit.
22
Astfel, prin ele, voi pune
pe Israel la încercare, ca să ştiu dacă vor căuta sau nu să urmeze calea
Domnului, cum au căutat părinţii lor.``
23
Şi Domnul a lăsat în pace
pe popoarele acelea pe cari nu le dăduse în mînile lui Iosua, şi nu S'a
grăbit să le isgonească.