1
Domnul a vorbit lui Moise
şi lui Aaron, şi le -a zis:
2
,,Vorbiţi copiilor lui
Israel, şi spuneţi-le: ,Iată dobitoacele pe cari le veţi mînca dintre
toate dobitoacele depe pămînt.
3
Să mîncaţi orice dobitoc
care are unghia despicată, copita despărţită şi rumegă.
4
Dar să nu mîncaţi din cele
ce rumegă numai, sau cari au numai unghia despicată. Astfel, să nu mîncaţi
cămila, care rumegă, dar n'are unghia despicată: s'o priviţi ca
necurată.
5
Să nu mîncaţi iepurele de
casă, care rumegă, dar n'are unghia despicată: să -l priviţi ca
necurat.
6
Să nu mîncaţi iepurele,
care rumegă, dar n'are unghia despicată: să -l priviţi ca necurat.
7
Să nu mîncaţi porcul, care
are unghia despicată şi copita despărţită, dar nu rumegă; să -l priviţi ca
necurat.
8
Să nu mîncaţi din carnea
lor, şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte: să le priviţi ca
necurate.
9
Iată vieţuitoarele, pe
cari să le mîncaţi dintre toate cele ce sînt în ape. Să mîncaţi din toate
cele ce au aripi (înotătoare) şi solzi, şi cari sînt în ape, fie în mări,
fie în rîuri.
10
Dar să priviţi ca o
urîciune pe toate cele ce n'au aripi şi solzi, din tot ce mişună în ape şi
tot ce trăieşte în ape, fie în mări, fie în rîuri.
11
Să le priviţi ca o
urîciune, să nu mîncaţi din carnea lor, şi trupurile lor moarte să le
priviţi ca o urîciune.
12
Să priviţi ca o urîciune
pe toate cele cari n'au aripi şi solzi în ape.
13
Iată dintre păsări, cele
pe cari le veţi privi ca o urîciune, şi din cari să nu mîncaţi: vulturul,
gripsorul şi vulturul de mare;
14
şorecarul, şoimul şi tot
ce este din neamul lui;
15
corbul şi toate soiurile
lui;
16
struţul, bufniţa,
pescărelul, coroiul şi tot ce ţine de neamul lui;
17
huhurezul, heretele şi
cocostîrcul;
18
lebăda, pelicanul şi
corbul de mare;
19
barza, bîtlanul, şi ce
este din neamul lui, pupăza şi liliacul.
20
Să priviţi ca o urîciune
orice tîrîtoare care sboară şi umblă pe patru picioare.
21
Dar, dintre toate
tîrîtoarele cari sboară şi umblă pe patru picioare, să mîncaţi pe cele ce
au fluerul picioarelor dinapoi mai lung, ca să poată sări pe pămînt.
22
Iată pe cari să le
mîncaţi: lăcusta, lăcusta solam, lăcusta hargol şi lăcusta hagab, după
soiurile lor.
23
Pe toate celelalte
tîrîtoare cari sboară şi cari au patru picioare să le priviţi ca o
urîciune.
24
Ele vă vor face necuraţi:
oricine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat pînă
seara,
25
şi oricine va purta
trupurile lor moarte, să-şi spele hainele, şi va fi necurat pînă
seara.
26
Să priviţi ca necurat
orice dobitoc cu unghia despicată, dar care n'are copita despărţită şi nu
rumegă: oricine se va atinge de el va fi necurat.
27
Să priviţi ca necurate
toate acele dobitoace cu patru picioare, cari umblă pe labele lor: ori
cine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat pînă seara;
28
şi ori cine le va purta
trupurile moarte, îşi va spăla hainele şi va fi necurat pînă seara. Să le
priviţi ca necurate.
29
Iată, din vietăţile cari
se tîrăsc pe pămînt, cele pe cari le veţi privi ca necurate: cîrtiţa,
şoarecele şi şopîrla, după soiurile lor;
30
ariciul, broasca, broasca
ţestoasă, melcul şi cameleonul.
31
Să le priviţi ca necurate
dintre toate tîrîtoarele: oricine se va atinge de ele moarte, va fi
necurat pînă seara.
32
Orice lucru pe care va
cădea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurat, fie vas de lemn, fie
haină, fie piele, fie sac, fie orice alt lucru care se întrebuinţează la
ceva; să fie pus în apă, şi va rămînea necurat pînă seara; după aceea va
fi curat.
33
Tot ce se va găsi într'un
vas de pămînt în care va cădea ceva din aceste trupuri moarte, va fi
necurat, şi veţi sparge vasul.
34
Orice lucru de mîncare, pe
care va cădea ceva din apa aceasta, va fi necurat; şi orice băutură care
se întrebuinţează la băut, oricare ar fi vasul în care se va găsi, va fi
necurată.
35
Orice lucru, pe care va
cădea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurat; cuptorul şi vatra să
se dărîme: vor fi necurate, şi le veţi privi ca necurate.
36
Numai izvoarele şi
fîntînile, cari alcătuiesc grămezi de ape, vor rămînea curate; dar cine se
va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat.
37
Dacă se întîmplă să cadă
ceva din trupurile lor moarte pe o sămînţă care trebuie sămănată, ea va
rămînea curată.
38
Dar dacă se pusese apă pe
sămînţă, şi cade pe ea ceva din trupurile lor moarte, va fi
necurată.
39
Dacă moare una din vitele
cari vă slujesc ca hrană, cine se va atinge de trupul ei mort, va fi
necurat pînă seara;
40
cine va mînca din trupul
ei mort, îşi va spăla hainele şi va fi necurat pînă seara; şi cine va
purta trupul ei mort, îşi va spăla hainele şi va fi necurat pînă
seara.
41
Pe orice tîrîtoare care se
tîrăşte pe pămînt, s'o priviţi ca necurată; să nu se mănînce.
42
Din toate tîrîtoarele cari
se tîrăsc pe pămînt, din toate cele ce se tîrăsc pe pîntece, să nu
mîncaţi; nici din toate cele ce umblă pe patru picioare sau pe un mare
număr de picioare; ci să le priviţi ca o urîciune.
43
Să nu vă faceţi urîcioşi
prin toate aceste tîrîtoare cari se tîrăsc; să nu vă faceţi necuraţi prin
ele, să nu vă spurcaţi prin ele.
44
Căci Eu sînt Domnul,
Dumnezeul vostru; voi să vă sfinţiţi, şi fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfînt;
să nu vă faceţi necuraţi prin toate aceste tîrîtoare cari se tîrăsc pe
pămînt.
45
Căci Eu sînt Domnul, care
v'am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru, şi să fiţi
sfinţi; căci Eu sînt sfînt.
46
Aceasta este legea
privitoare la dobitoacele, păsările, toate vieţuitoarele cari se mişcă în
ape, şi toate vietăţile cari se tîrăsc pe pămînt,
47
ca să faceţi deosebire
între ce este necurat şi ce este curat, între dobitocul care se mănîncă şi
dobitocul care nu se mănîncă.``