1
Dupăce a sfîrşit de rostit
toate aceste cuvîntări înaintea norodului, care -L asculta, Isus a intrat
în Capernaum.
2
Un sutaş avea un rob la
care ţinea foarte mult, şi care era bolnav pe moarte.
3
Fiindcă auzise vorbindu-se
despre Isus, sutaşul a trimes la El pe nişte bătrîni ai Iudeilor, ca să -L
roage să vină să vindece pe robul lui.
4
Aceştia au venit la Isus,
L-au rugat cu tot dinadinsul, şi au zis: ,,Face să -i faci acest
bine;
5
căci iubeşte neamul
nostru, şi el ne -a zidit sinagoga.``
6
Isus a plecat cu ei; dar
nu era departe de casă, cînd sutaşul a trimes la El pe nişte prieteni să
-I spună: ,,Doamne, nu Te mai osteni atîta, pentrucă nu sînt vrednic să
intri supt acoperemîntul meu.
7
De aceea nici nu m'am
socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci, zi o vorbă, şi robul meu va
fi tămăduit.
8
Căci şi eu, care sînt supt
stăpînirea altuia, am supt mine ostaşi. Şi zic unuia: ,Du-te!` şi se duce;
altuia: ,Vino!` şi vine; şi robului meu: ,Fă cutare lucru!` şi -l
face.``
9
Cînd a auzit Isus aceste
vorbe, S'a minunat de sutaş, S'a întors spre norodul, care mergea după El,
şi a zis: ,,Vă spun că nici chiar în Israel n'am găsit o credinţă atît de
mare.``
10
Cînd s'au întors acasă,
trimeşii au găsit sănătos pe robul care fusese bolnav.
11
În ziua următoare, Isus Se
ducea într'o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi
norod mult.
12
Cînd S'a apropiat de
poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al
maicii lui, care era văduvă; şi cu ea erau o mulţime de oameni din
cetate.
13
Domnul, cînd a văzut -o, I
s'a făcut milă de ea, şi i -a zis: ,,Nu plînge!``
14
Apoi S'a apropiat, şi S'a
atins de raclă. Ceice o duceau, s'au oprit. El a zis: ,,Tinerelule,
scoală-te, îţi spun!``
15
Mortul a şezut în capul
oaselor, şi a început să vorbească. Isus l -a dat înapoi maicii lui.
16
Toţi au fost cuprinşi de
frică, slăveau pe Dumnezeu, şi ziceau: ,,Un mare prooroc s'a ridicat între
noi; şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.``
17
Vestea aceasta despre Isus
s'a răspîndit în toată Iudea şi prin toate împrejurimile.
18
Ucenicii lui Ioan au dat
de ştire învăţătorului lor despre toate aceste lucruri.
19
Ioan a chemat pe doi
dintre ucenicii săi, şi i -a trimes la Isus să -L întrebe: ,,Tu eşti Acela
care are să vină, sau să aşteptăm pe altul?``
20
Aceştia, cînd s'au
înfăţişat înaintea lui Isus, I-au zis: ,,Ioan Botezătorul ne -a trimes la
Tine să Te întrebăm: ,Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe
altul?``
21
Chiar în clipa aceea, Isus
a vindecat pe mulţi de boale, de chinuri, de duhuri rele, şi multor orbi
le -a dăruit vederea.
22
Şi, drept răspuns, le -a
zis: ,,Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd,
şchiopii umblă, leproşii sînt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază, şi
săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.
23
Ferice de acela pentru
care nu voi fi un prilej de poticnire.``
24
Dupăce au plecat trimeşii
lui Ioan, Isus a început să spună noroadelor despre Ioan: ,,Ce aţi ieşit
să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vînt?
25
Atunci ce aţi ieşit să
vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că ceice poartă haine moi şi
ceice trăiesc în desfătări, sînt în casele împăraţilor.
26
Atunci ce aţi ieşit să
vedeţi? Un prooroc? Da, vă spun, şi mai mult decît un prooroc.
27
El este acela despre care
este scris: ,Iată, trimet pe solul Meu înaintea Feţei Tale, care Îţi va
pregăti calea înaintea Ta.`
28
Vă spun că dintre cei
născuţi din femei, nu este nici unul mai mare decît Ioan Botezătorul.
Totuş, cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu, este mai mare decît
el.
29
Şi tot norodul care l -a
auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui
Ioan;
30
dar Fariseii şi
învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind
botezul lui.
31
Cu cine voi asemăna dar pe
oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei?
32
Seamănă cu nişte copii,
cari stau în piaţa, şi strigă unii către alţii: ,V'am cîntat din fluier,
şi n'aţi jucat; v'am cîntat de jale, şi n'aţi plîns.`
33
În adevăr, a venit Ioan
Botezătorul, nici mîncînd pîne, nici bînd vin, şi ziceţi: ,Are
drac.`
34
A venit Fiul omului,
mîncînd şi bînd, şi ziceţi: ,Iată un om mîncăcios şi băutor de vin, un
prieten al vameşilor şi al păcătoşilor.`
35
Totuş Înţelepciunea a fost
găsită dreaptă de toţi copiii ei.``
36
Un Fariseu a rugat pe Isus
să mănînce la el. Isus a intrat în casa Fariseului, şi a şezut la
masă.
37
Şi iată că o femeie
păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa Fariseului: a adus
un vas de alabastru cu mir mirositor,
38
şi stătea înapoi lîngă
picioarele lui Isus şi plîngea. Apoi a început să -I stropească picioarele
cu lacrămile ei, şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult, şi
le ungea cu mir.
39
Cînd a văzut lucrul
acesta, Fariseul, care -L poftise, şi -a zis: ,,Omul acesta, dacă ar fi un
prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că
este o păcătoasă.``
40
Isus a luat cuvîntul, şi i
-a zis: ,,Simone, am să-ţi spun ceva.`` -,,Spune, Învăţătorule``, I -a
răspuns el. -
41
,,Un cămătar avea doi
datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu
cinzeci.
42
Fiindcă n'aveau cu ce
plăti, i -a iertat pe amîndoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai
mult?``
43
Simon I -a răspuns:
,,Socotesc că acela căruia i -a iertat mai mult.`` Isus i -a zis: ,,Drept
ai judecat.``
44
Apoi S'a întors spre
femeie, şi a zis lui Simon: ,,Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa
ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi -a stropit
picioarele cu lacrămile ei, şi Mi le -a şters cu părul capului ei.
45
Tu nu Mi-ai dat sărutare;
dar ea, de cînd am intrat, n'a încetat să-Mi sărute picioarele.
46
Capul nu Mi l-ai uns cu
untdelemn; dar ea Mi -a uns picioarele cu mir.
47
De aceea îţi spun:
Păcatele ei, cari sînt multe, sînt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i
se iartă puţin, iubeşte puţin.``
48
Apoi a zis femeii:
,,Iertate îţi sînt păcatele!``
49
Ceice şedeau cu El la
masă, au început să zică între ei: ,,Cine este acesta de iartă chiar şi
păcatele?``
50
Dar Isus a zis femeii:
,,Credinţa ta te -a mîntuit; du-te în
pace.``