Cum putem cunoaşte pe cei cu mintea spirituală

                                     CUM PUTEM CUNOAŞTE PE CEL CU MINTEA SPIRITUALĂ

Explicarea Apostolului cum putem deosebi aceste clase, arată că voia nereînnoită se cugetă şi îşi găseşte plăcerea în lucrurile cărnii, pe când voia reînnoită se cugetă şi îşi găseşte plăcerea în lucrurile spiritului. E o mare prăpastie între aceste două clase, şi nu trebuie ca cineva să se cugete mult şi să fie îndoielnic ori de el este un membru al Bisericii, al corpului lui Christos, sau nu. Dacă într-adevăr este în Christos, atunci el are o dorinţă nouă, o speranţă nouă, o ţintă nouă; şi dacă la anumite timpuri greşeşte a trăi conform acestei dorinţe şi ţinte noi, atunci inima sa, dacă este într-o situaţie dreaptă, va afla din nou calea spre Dumnezeu şi aşezămintele sale. Inima sa se apleacă spre lucrurile care sunt drepte, curate şi bune, deşi legea păcatului şi morţii, în urma slăbiciunilor corpului său muritor îl strâmtorează…(RV, 133 (169) b3)

 

1.         Dar adevărata probă a uceniciei şi a dovezii că cineva posedă viaţa  spirituală stă numai în aceea, că cineva într’adevăr posedă spiritul Domnului. Aceia care au mintea sau spiritul lui Christos, vor dovedi prin aceasta că sunt concepuţi de dânsul; cine nu are spiritul lui Christos acesta nu este al lui. În acest chip avem să ne judecăm pe noi înşine şi în acest chip avem să judecăm şi pe fraţii noştri – conform spiritului, după intenţii, după voinţă, nu după rezultat şi nu după carne. Cât de largi la inimă trebuie să ne facă aceasta în judecarea fraţilor. Dacă ei recunosc şi arată că iubesc pe Domnul, dacă se încred în sângele Său scump, şi au plăcere în lucrurile sfinte, dacă ei iubesc pe fraţi şi ascultă cu plăcere cuvântul îndurării şi al adevărului şi se silesc să dezvolte roadele spiritului, atunci desigur ei sunt fraţi, desigur sunt „în Christos”. Dacă ei totuşi nu au acest spirit, dacă ei iubesc lumea, doresc mai bine societatea lumească şi se predau cu totul ambiţiei şi scopurilor lumeşti, şi-şi află mulţumirea în acestea, atunci noi avem o bună cauză de a ne îndoi că ei sunt în legătură cu Domnul, cu totul indiferent că ce mărturisesc cu gura lor. (RV, 134 (170)  /b2-3)

 

2.         … Precizarea apostolului despre cum să ştim deosebi cele două clase este că clasa neregenerată se va preocupa de lucrurile cărnii , în timp ce clasa regenerată se va preocupa de lucrurile spiritului. (Mana 27 aug.)

 

3.         De aceea, sentimentele noastre pentru comunitatea cu Tatăl vor fi cu atât mai adânci, cu cât vom înţelege mai bine ce este lumesc. Cu cât ne putem însuşi mai multă putere din spiritul curat ce vine de la Tatăl, prin descoperirea lui Isus Christos, cu atât mai lămurită şi mai hotărâtă va fi judecata noastră în ce priveşte influenţele şi lucrurile lumeşti. E foarte greu de constatat unde începe viaţa lumească. Cineva a zis că aceasta este o întunecime treptată de la alb până la negru. Se pare cu neputinţă a pune o graniţă şi a zice: „aici începe lumescul”; totuşi, când un creştin rămâne aproape de Domnul şi umblă cu dânsul, atunci puterea de observaţie a naturii sale spirituale va fi capabilă să facă o deosebire precisă. Având puterea „vieţii noi”, creştinul individual este în stare să tragă linia despărţitoare dintre viaţa lumească şi cea spirituală. (RV, 59 (347)  /a3)

 

4.         … Spiritul lui Dumnezeu îndeamnă la credinţă în făgăduinţele Sale; spiritul rătăcirii conduce în direcţie contrară; la neîncredere în făgăduinţele lui Dumnezeu, la speculaţii (înşelăciuni) şi superstiţii omeneşti, la credinţă în lucruri despre care Dumnezeu n-a vorbit şi care sunt neraţionale (absurde) pentru cei ce posedă Spirtul Sfânt sau „spiritul unei minţi sănătoase”. Spiritul Adevărului ne îndeamnă la activitate şi la râvnă în cauza adevărului divin şi la aprecierea privilegiului de a conlucra cu Domnul. Dimpotrivă, însă, spiritul rătăcirii este un „spirit somnolent” şi neglijent în lucrurile cereşti şi plin de atenţie în cele pământeşti. El este lipsit de atenţie pentru adevărata Biserică şi legământul ei de iubire, dar este plin de atenţie pentru organizaţiile pământeşti şi legămintele lor. (vol. V, par. 384)

 

5.         … Am atras deja atenţia şi asupra faptului că Scripturile se referă la Babilon ca fiind un sistem fals (mama şi fiicele – unele mai corupte, altele mai puţin corupte, unele fiind o imitaţie mai bună, altele mai slabă) şi că acesta este numit „Taina Fărădelegii”. Să nu fim înţeleşi că vrem să spunem că fondatorii acestor sisteme false le-au organizat cu scopul şi intenţia de a induce în eroare poporul lui Dumnezeu. Mai degrabă să nu uităm că în Scripturi lui Satan i se atribuie „înşelarea întregii lumi” asupra acestui subiect, punând răul în locul binelui şi binele în locul răului, lumina în locul întunericului şi întunericul în locul luminii. Satan „lucrează acum în fiii neascultării” (Isa. 5:20; Efes. 2.2), întocmai cum I-a oferit cooperare şi Domnului nostru Isus. Lui îi place să coopereze cu toţi urmaşii lui Cristos pe care-i poate abate de la*umblarea în urmele Învăţătorului. După cum a încercat să-L convingă pe Domnul nostru că erau căi mai bune – căi care implică mai puţin sacrificiu personal şi mai puţină negare de sine decât căile Tatălui – prin care El putea binecuvânta toate familiile pământului, la fel, în acest Veac Evanghelic, el s-a concentrat ca să-i convingă pe fraţii Domnului cu adevărat consacraţi să adopte planurile lui –*să nu dea atenţie planurilor şi regulilor Tatălui. El îi voia să fie preaînţelepţi – să simtă că pot servi pe Domnul mai bine prin alte metode decât prin cele indicate de Scripturi. I-a umflat cu sentimente de zel pentru sistemele lor omeneşti, de mândrie de ele, cu lucrarea pe care o fac şi cu organizaţiile pe care le-au realizat. Adversarul n-a avut nici un succes la Învăţătorul, răspunsul său invariabil fiind „Este scris”. Dar nu este aşa cu urmaşii Săi. Mulţi, mulţi neglijează ce este scris; neglijează exemplul şi cuvintele Învăţătorului; neglijează cuvintele şi exemplul apostolilor şi se concentrează asupra ducerii la îndeplinire pentru Dumnezeu a unui plan pe care ei speră şi cred că El îl aprobă şi pentru care îi va lăuda.

            Ce uimiţi vor constata cât au greşit, când vor vedea în curând Împărăţia Sa aşa cum Dumnezeu a plănuit-o iniţial şi de atunci înainte a realizat lucrarea după planul Său! Vor descoperi atunci cu cât este mai bine să ai grijă să te laşi învăţat de Domnul, decât să încerci să înveţi pe Domnul – să faci lucrarea Lui în felul dorit de El, mai degrabă decât să lucrezi pentru El într-un mod pe care El nu l-ar recunoaşte. Succesul acestor planuri umane – ca în papalitate, metodism şi proporţional în alte denominaţii – ajută să facă din aceste sisteme „lucrări de rătăcire”. (vol. VI, 199/1, 200/1)

 

6.         Pentru Noua Creaţie există o ispită continuă din partea sistemului bisericii nominale – nu numai prin doctrine false, ci şi prin pietate formală şi ipocrizie, în care se apropie de Domnul cu buzele în timp ce inima le este departe de El – în timp ce gândurile, sentimentele, cuvintele şi faptele sunt cu totul lipsite de armonie cu spiritul adevărului şi cu consacrarea pe care acesta o învaţă. Ispitele Noii Creaţii din partea lumii ar fi relativ fără putere dacă n-ar fi faptul că biserica nominală combină spiritul, scopurile şi ambiţiile lumeşti cu numele lui Cristos şi cu un serviciu smerit pentru El. Uşurinţa, onoarea oamenilor, remuneraţia, lipsa de sacrificiu şi siguranţa obţinerii celor mai bune lucruri pe care le poate da această lume, sunt momelile şi amăgirile, cursele şi capcanele pe care Babilonul le întinde Noii Creaţii, şi aceasta în mod continuu. Nici una din capcanele Adversarului nu este atât de amăgitoare, atât de înşelătoare, atât de tare ca aceasta. (vol. VI, 656/1)

 

7.         Nu am văzut noi oare că trăsăturilor mai puţin însemnate ale adevărului li se dă mult mai multă atenţie decât faptelor mai mari ale unităţii noastre cu Christos, a umplerii cu Spiritul Sfânt, a curăţirii de toată mânjitura trupului şi a spiritului şi a unei vieţi ascunse cu Christos în Dumnezeu? (RV, 190 (226) /a4)***    (ATENTIE LA ACEST PUNCT..!)

           

8.         Noi înţelegem că o mare lipsă între creştini în general este că foarte mulţi au încetat să se mai împărtăşească din hrana spirituală pe care Tatăl cresc a pregătit-o pentru hrănirea poporului Său. De aceea, mulţi sunt slabi şi bolnavi spiritual şi mulţi au adormit în privinţa chestiunilor spirituale … (VDM 480 a5-b4) *****

 

9.         … descoperim în această neghină rădăcinile exterioare ale decăderii, care mai târziu a degenerat în biserica apostată, după cum  acelaşi principiu lăuntric l-am constatat în faptele bisericii din Efes, în pierderea iubirii dintâi. Cu această pierdere a iubirii dintâi de obicei merge mână în mână o mărturisire nominală pentru Christos, şi o astfel de mărturisire caută să se mulţumească pe sine cu servicii de formă pe dinafară şi ceremonii şi să se înşele în ce priveşte goliciunea ei lăuntrică. (RV, 54 (343) a3)*****

 

10.       Unde înalta chemare şi legea desăvârşită a libertăţii nu se înţelege, din cauza că lipseşte spiritul Domnului, acolo se vor dezvolta formalismul şi ceremoniile… (vol VI vechi, pag. 364, al.I)*****

           

11.       Puţine lucruri ne pot proba cum ne probează ciocnirea cu fraţii. Atunci se descoperă greşeala lucrurilor naturale ale omului dinafară. Creştinii cu mintea lumească o înţeleg aceasta foarte bine şi de aceea, în mod înţelept, ei îşi aleg terenul mai de jos unde aplecările lor naturale îşi află mai bine ceea ce le corespunde; unde lucrurile naturale îi reţin de la ceea ce i-ar putea duce la cunoştinţă; unde ei pe ei nu se recunosc cum ei de fapt sunt; unde slăbiciunea lor poate fi arătată ca tărie, şi unde ceremoniile exterioare ocupă locul bunăvoinţei lăuntrice. Căci de fapt noi nu ştim ce spirit locuieşte în noi, până nu suntem descoperiţi de toate lucrurile din afară; atât de mult ne împiedică aceste lucruri dinafară a cunoaşte ceea ce într-adevăr este în noi. De aceea, mulţi nu ştiu ce fiinţe neliniştite şi egoiste sunt ei până când lucrurile care i-au oprit de a se cunoaşte pe sine sunt cu totul înlăturate şi luate de la dânşii. Unii observă ici şi colea, prin ispite, cum stau înlăuntrul lor; dar în loc ca acest rău să fie cercetat până în adâncimile sale, pentru ca ei să-l poată cunoaşte şi învinge pe deplin, ei încearcă să-l acopere, atât înaintea lor cât şi înaintea altora; şi pentru a putea face aceasta ei sunt siliţi a căuta mai departe după lucrurile exterioare. (RV, 136 (172) b3)*****

 

12.       De multă vreme marea biserică nominală a învăţat rânduielile oamenilor în locul învăţăturilor biblice şi a nesocotit într-o mare măsură Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind singura regulă de credinţă şi de viaţă creştinească. Ea a vestit cu îndrăzneală învăţături pline cu contradicţii şi care-L dezonorau pe Dumnezeu. Ea a fost necredincioasă pentru că n-a ştiut să păzească învăţăturile Adevărului. Ea n-a arătat şi nici n-a cultivat spiritul lui Christos, ci s-a lăsat cotropită de spiritul lumii. Ea a rupt gardurile staulului şi a lăsat să intre acolo ţapii, ba chiar şi pe lupi i-a încurajat să intre şi să-şi facă opera lor nefericită. Ea a lăsat pe diavol să semene neghină prin grâu şi poate acum să se bucure de produsul semănăturilor lui în ţarina plină de neghină. Cele câteva spice de „grâu” rămase în această ţarină sunt în pericol a fi înecate de neghină. Grâul şi-a pierdut valoarea pe piaţa creştinătăţii, căci creştinul credincios şi umil este ca şi Stăpânul său, dispreţuit şi respins de oameni, el este rănit în casa pretinşilor săi amici. O evlavie de formă a luat locul adevăratei evlavii şi ceremonii cu o înfăţişare frumoasă înlocuiesc închinarea din inimă şi cultul sincer. (vol. IV, pag. 143, al. 1)*****

 

13.       Acest caracter degenerat al mişcărilor de reformă a făcut ca să se nască treptat diferitele organizaţii sectare din zilele noastre. Pe măsură ce aceste organizaţii creşteau în bogăţie, în număr şi influenţă, virtutea creştinilor scădea pentru a face loc trufiei bisericii mame. Un număr mic de creştini serioşi din diferite confesiuni religioase au înţeles aceste lucruri şi le regretă, cu ruşine, şi deplâng această stare. Ei înţeleg că în organizaţiile sectare se fac străduinţe pentru a fi pe placul lumii, pentru a merita favorurile ei şi pentru asigurarea protecţiei şi spiritului ei. S-au ridicat edificii măreţe cu turnuri înalte; s-au cerut clopote armonioase, orgi pompoase, biserici confortabil mobilate, coruri artistice , oratori străluciţi; s-au organizat serbări, concerte, jocuri şi loterii, amuzamente înşelătoare, petreceri de tot felul; şi toate acestea cu scopul de-a se asigura aprobarea şi sprijinul lumii. Învăţăturile sănătoase ale lui Hristos sunt puse pe planul din urmă, pe când învăţăturile false şi subiectele senzaţionale sunt anunţate de pe înălţimea amvoanelor; adevărul este pus la o parte şi uitat; spiritul adevărului este pierdut. Cât de bine seamănă deci fiicele cu mama şi organizaţiile lor cu ale ei! (vol. IV, pag. 52-53)

 

14.       Via pământului e sistemul Creştinătăţii nominale, organizat după înţelepciunea pământească. Coardele ei sunt diferitele secte ale creştinătăţii. Iar roadele ei constau din catedrale, temple, biserici de lemn şi de piatră, tabernacole, capele, orfelinate, spitale, respectul politicii pământeşti, onoruri omeneşti, averi pământeşti, poziţii sociale, coruri organizate, etc. Această vie e mare şi cu influenţă în lume. Mustul din coardele ei este spiritul lumii, care guvernează toate afacerile ei. Ea produce roade cari nu sunt cu totul rele, dar care sunt cu totul pământeşti, din care cauză sunt mai gustoase, mai apreciate şi mai lesne de practicat decât cele cereşti. … (RV, 37 (73) /b2)

 

15.       De fiecare dată când o deşteptare aducea reforme în principiile, doctrinele şi practicile religioase, era un mijloc de a judeca şi a încerca clasa grâului, şi de a o curăţa din ce în ce mai mult de murdăriile lui antihrist. Însă această ultimă încercare şi această chemare fermă, cuplate cu respingerea completă a acestor sisteme pentru a nu mai primi favoarea divină (de care se bucurau altădată, în interesul grâului care era în ele) trebuie să aducă separarea finală a clasei grâului de toate sistemele şi principiile anticreştine. Cele câteva adevăruri pe care aceste sisteme le conţineau la început dispar acum cu iuţeală, fiind înlocuite prin teorii omeneşti, cu efect distructiv asupra oricărui element de adevăr divin; şi iubirea arzătoare şi evlavia este înlocuită cu rapiditate de iubirea de plăceri şi de spiritul lumesc. (Vol. III, par. 354)*****

 

16.       „Păstorii de astăzi sunt prea politicoşi, prea instruiţi, prea bine crescuţi pentru a stărui asupra vieţii sfinte pe care creştinul trebuie să o trăiască. Părinţii noştri au înţeles acest har cu o anumită stricteţe, pe când aceşti păstori predică o sfinţenie mai îngăduitoare, care nu gândeşte rău de nimeni, nici chiar de un om nesfinţit. Acela care ar predica calea îngustă de altădată n-ar fi, cu siguranţă, binevăzut …

… în multe cazuri, un ceremonial elegant a înlocuit înflăcăratele rugăciuni şi închinări personale din trecut. A lupta împotriva acestei schimbări „înspre bine”, înseamnă a pune la îndoială întâietatea ce o are cultura faţă de incultură (faţă de prostie). În timpurile trecute curăţenia era foarte potrivită. Atâta vreme cât biserica se afla în stadiul de început nu era nimic de pierdut. Dar acum, în zilele noastre, oameni înţelepţi, discreţi şi prudenţi, administrând în mod bigot şi cu stricteţe afacerile ei, refuză să compromită prosperitatea unei biserici bogate şi cu influenţă, deoarece ar cauza o neplăcere celor bogaţi şi inteligenţi…” (vol. IV, pag. 158 al. 3 –  159)****

 

17.       … Bisericile au urmat de altfel calea lumii, predicând toleranţa, compătimirea, iertarea, iubirea şi îndurarea … (vol. IV, pag. 110)

 

18.       … În pretinsa biserică a lui Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu nu mai este baza credinţei şi îndreptarul vieţii, ci este înlocuit prin filozofii şi teorii omeneşti iar obiceiurile păgâneşti se instaurează chiar şi acolo unde altădată nu puteau să străbată.

**Numai puţini au ochii deschişi şi sunt atenţi pentru a înţelege starea jalnică în care se află biserica, fără a se lăsa influenţaţi de aparenta ei bogăţie şi de numărul mare al adepţilor ei. Auditorii şi predicatorii sunt prea pătrunşi de spiritul lumii pentru a-şi da seama de căderea spirituală a bisericii, care se poate vedea atât în numărul aderenţilor ei cât şi în materie de finanţe; căci pentru menţinerea instituţiilor sale, biserica trebuie să se asocieze cu interesele, perspectivele şi plăcerile vieţii prezente … (vol. IV, pag. 111, al. 1; pag. 112, al. 1)

 

 

19.                                                            DE CE CAD MII

Acesta este timpul de mult prezis, când „o mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta”. De ce vor cădea aceştia? Pentru că au neglijat această dezvoltare de caracter necesară; pentru că nu au îmbrăcat toată armătura lui Dumnezeu; pentru că sub înşelările Adversarului, ale spiritului lumii şi ale Babilonului, mintea lor s-a deformat. Ei au încercat să adune bani pentru păgâni sau pentru a construi edificii bisericeşti frumoase; au pregătit târguri şi distracţii bisericeşti etc., neapreciind faptul că trebuie să-şi zidească propriul caracter, că acel caracter, construit după îndrumarea Cuvântului lui Dumnezeu, este absolut necesar pentru o intrare în Împărăţia lui Cristos. Şi astfel aceştia cad peste tot în jurul nostru. (VDM 593/b2)  

 

20.       … Când Biserica şi lumea au ajuns să stea în bună înţelegere una cu alta, şi când Biserica se apucă de lucrurile acestei lumi, pentru a-şi potrivi inima după dânsele … Aceasta este una din cele mai însemnate cauze ale decăderii, atât în viaţa consacraţilor singuratici cât şi în istoria adunărilor. De aceea e foarte importantă întrebarea: „În ce măsură ne-am despărţit noi de lume, atât singuratici cât şi ca adunare?” Desigur că „legăturile (prieteniile) noastre cu lumea vor fi judecate de Dumnezeu”… (RV, 58 (346), b5 – 59 (347), a1)***

 

21.       Creaturile Noi … Ei trebuie să-şi ridice ochii mai sus şi să-şi dea seama că din punct de vedere divin există o mare diferenţă între biserica nominală şi cea adevărată, între neghină şi grâu. Neghina nu poate concepe grâu, nici creştinătatea nominală nu poate produce creştini adevăraţi. Tendinţele ei sunt în direcţie opusă. Scripturile declară că puterea lui Dumnezeu este cea care lucrează în noi „şi ne dă, după buna Sa plăcere, şi voinţa şi înfăptuirea”. Puterea vieţii noi este cea care mai apoi se dezvoltă sub grija providenţială. Nu conceperea spiritului lumesc este cea care va produce acest rezultat. Biserica nominală, spre deosebire de cea adevărată, este clasa de oameni care au văzut şi au auzit anumite aspecte ale Adevărului divin, care au fost mai mult sau mai puţin luminaţi în privinţa a ceea ce este corect şi incorect, prin urmare mai mult sau mai puţin aduşi la o măsură de convingere în privinţa a ceea ce este corect şi incorect, dar care, sub aceste informaţii, sunt neglijenţi în privinţa voinţei divine şi sunt dispuşi să folosească îndurările divine în măsura în care le place lor, în special în măsura în care acestea vor servi în prezent pentru avantajele lor personale sau sociale, şi nu mai mult. Biserica adevărată, dimpotrivă, după cum am văzut deja, este compusă nu numai din aceia care au auzit Adevărul, ci au consacrat tot ce este al lor Celui care i-a iubit şi i-a cumpărat – din aceia care au urmat ca să-L cunoască pe Domnul şi să I se supună în măsura capacităţii lor, şi care, urmând astfel, nu şi-au socotit dragă viaţa. Biserica nominală nu este lumina lumii, ci numai o clasă de oameni care preferă lumina în locul întunericului şi cărora le place să aibă puţin din lumina care străluceşte de la adevăraţii creştini amestecată cu luminile păgânismului şi ale diferitelor ştiinţe. Membrii bisericii adevărate sunt, fiecare din ei, o lumină care arde şi străluceşte ori unde ar fi.

Cu cât diferenţa dintre aceste două clase este mai mare, cu atât este mai bine pentru Biserica adevărată…(vol. VI, pag. 654, al. 1 – 655, al.1)