1
(O cîntare a treptelor.)
Din fundul adîncului, Te chem, Doamne!
2
Doamne, ascultă-mi glasul!
Să ia aminte urechile Tale la glasul cererilor mele!
3
Dacă ai păstra, Doamne,
aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare,
Doamne?
4
Dar la Tine este iertare,
ca să fii temut.
5
Eu nădăjduiesc în Domnul,
sufletul meu nădăjduieşte, şi aştept făgăduinţa Lui.
6
Sufletul meu aşteaptă pe
Domnul, mai mult decît aşteaptă străjerii dimineaţa, da, mai mult decît
aşteaptă străjerii dimineaţa.
7
Israele, pune-ţi nădejdea
în Domnul, căci la Domnul este îndurarea, şi la El este belşug de
răscumpărare!
8
El va răscumpăra pe Israel
din toate nelegiuirile lui.