1	(Către mai marele cîntăreţilor. O cîntare a lui David. Făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, Edomitul, lui Saul, cînd zicea: ,,David s'a dus în casa lui Ahimelec.``) Pentruce te făleşti cu răutatea ta, asupritorule? Bunătatea lui Dumnezeu ţine în veci.
2	Limba ta nu născoceşte decît răutate, ca un brici ascuţit, viclean ce eşti!
3	Tu iubeşti mai degrabă răul decît binele, mai degrabă minciuna decît adevărul. -
4	Tu iubeşti numai cuvinte nimicitoare, limbă înşelătoare!
5	De aceea şi Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca şi te va ridica din cortul tău, şi te va desrădăcina din pămîntul celor vii. -
6	Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme, şi vor rîde de el, zicînd:
7	,,Iată omul, care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari, şi se bizuia pe răutatea lui.``
8	Dar eu sînt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci.
9	Te voi lăuda totdeauna, pentrucă ai lucrat; şi, în faţa copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.