1
(Către mai marele
cîntăreţilor. Un psalm al lui David. O cîntare.) Cu încredere, Dumnezeule,
vei fi lăudat în Sion, şi împlinite vor fi juruinţele cari Ţi-au fost
făcute.
2
Tu asculţi rugăciunea, de
aceea toţi oamenii vor veni la Tine.
3
Mă copleşesc nelegiuirile:
dar Tu vei ierta fărădelegile noastre.
4
Ferice de cel pe care -l
alegi Tu, şi pe care -l primeşti înaintea Ta, ca să locuiască în curţile
Tale! Ne vom sătura de binecuvîntarea Casei Tale, de sfinţenia Templului
Tău.
5
În bunătatea Ta, Tu ne
asculţi prin minuni, Dumnezeul mîntuirii noastre, nădejdea tuturor
marginilor îndepărtate ale pămîntului şi mării!
6
El întăreşte munţii prin
tăria Lui, şi este încins cu putere.
7
El potoleşte urletul
mărilor, urletul valurilor lor, şi zarva popoarelor.
8
Ceice locuiesc la
marginile lumii se înspăimîntă de minunile Tale: Tu umpli de veselie
răsăritul şi apusul îndepărtat.
9
Tu cercetezi pămîntul şi
-i dai belşug, îl umpli de bogăţii, şi de rîuri dumnezeieşti, pline cu
apa. Tu le dai grîu, pe care iată cum îl faci să rodească:
10
îi uzi brazdele, îi
sfărîmi bulgării, îl moi cu ploaia, şi -i binecuvintezi răsadul.
11
Încununezi anul cu
bunătăţile Tale, şi paşii Tăi varsă belşugul.
12
Cîmpiile pustiei sînt
adăpate, şi dealurile sînt încinse cu veselie.
13
Păşunile se acopăr de oi,
şi văile se îmbracă cu grîu: toate strigă de bucurie şi
cîntă.