1
(O cîntare. Un psalm al
lui Asaf.) Dumnezeule, nu tăcea! Nu tăcea, şi nu Te odihni,
Dumnezeule!
2
Căci iată că vrăjmaşii Tăi
se frămîntă, şi ceice Te urăsc înalţă capul.
3
Fac planuri pline de
vicleşug împotriva poporului Tău, şi se sfătuiesc împotriva celor ocrotiţi
de Tine.
4
,,Veniţi``, zic ei, ,,să
-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui
Israel!``
5
Se strîng toţi cu o inimă,
fac un legămînt împotriva Ta:
6
corturile lui Edom şi
Ismaeliţii, Moabul şi Hagareniţii,
7
Ghebal, Amon, Amalec,
Filistenii cu locuitorii Tirului.
8
Asiria se uneşte şi ea cu
ei, şi îşi împrumută braţul ei copiilor lui Lot. -(Oprire).
9
Fă-le ca lui Madian, ca
lui Sisera, ca lui Iabin la pîrîul Chison,
10
cari au fost nimiciţi la
En-Dor, şi au ajuns un gunoi pentru îngrăşarea pămîntului.
11
Căpeteniile lor fă-le ca
lui Oreb şi Zeeb, şi tuturor domnilor lor ca lui Zebah şi Ţalmuna!
12
Căci ei zic: ,,Să punem
mîna pe locuinţele lui Dumnezeu!``
13
Dumnezeule, fă -i ca
vîrtejul de praf, ca paiul luat de vînt,
14
Ca focul care arde
pădurea, şi ca flacăra, care aprinde munţii!
15
Urmăreşte -i astfel cu
furtuna Ta, şi bagă groaza în ei cu vijelia Ta!
16
Acopere-le faţa de ruşine,
ca să caute Numele Tău, Doamne!
17
Să fie ruşinaţi şi
îngroziţi pe vecie, să le roşească obrazul de ruşine şi să piară!
18
Ca să ştie că numai Tu, al
cărui Nume este Domnul, Tu eşti Cel Prea Înalt pe tot
pămîntul;