„Totul a mers bine în acea zi!”, şi ce zi fericită a fost, cu oaspeţi, dulciurile, recepţia, cuvântarea cavalerului de onoare şi cuplul ce era atât de radios, părând să se completeze unul pe celălalt atât de bine. Ce uşurare când totul s-a sfirşit şi fiecare s-a putut întoarce din nou la viaţa obişnuită. Totuşi, pentru cuplul în cauză n-a fost din nou o întoarcere la viaţa obişnuită, ci la o viaţă nouă de adaptare şi compromis – posibil de certuri şi dezamăgiri, chiar tendinţe spre eşec, despărţire şi divorţ. Pentru că acesta este, din păcate, adevărul despre multe căsătorii din ziua de astăzi.Una dintre probleme este faptul că tinerii şi tinerele se căsătoresc cu parteneri nepotriviţi. În calitate de creştini, noi credem că planul lui Dumnezeu pentru noi-(1Cor.7) este să ne căsătorim. El are în gând, de asemenea, cine va fi partenerul nostru de o viaţa. Deci,  în alegerea unui partener trebuie să fie acordată multă atenţie şi ar fi bine să se reflecteze la urmatoarele linii directoare:

O atitudine corectă faţa de Dumnezeu

În calitate de creştini, noi n-ar trebui să-L alungăm pe Domnul la marginea vieţilor noastre, ci să-I dăm poziţia centrală. El trebuie să fie Domnul şi Stăpânul nostru. El ar trebui să fie la comandă. Singura noastră dorinţa ar trebui să fie să facem voia Sa şi să-L ascultăm. El va desfăşura planul vieţilor noastre dupa propriul Său ritm, iar noi nu va trebui să-l grăbim. Dumnezeu ne va da partenerul potrivit la timpul potrivită. Nu este nevoie să filtrăm, să manipulăm situaţii sau să credem că viaţa trece pe lângă noi. Învaţaţi să aşteptaţi momentul ales de Dumnezeu pentru că El ştie cel mai bine. Acest lucru necesită răbdare, dar noi putem avea încredere deplină în Dumnezeul nostru.

2.Căsătoriti-vă „în Domnul”

Partenerul de viaţa pentru un creştin poate fi numai un semen creştin, „ Corinteni 6:14. Totuşi, nu este suficient să te căsătoreşti cu cineva care este creştin „numai cu numele”; trebuie să fie cineva care este devotat Domnului. Noi trebuie să fim siguri că cel cu care ne căsătorim este un creştin devotat, cu o dorinţă reala de a-L sluji pe Cristos.

3.Rugaţi-vă

În calitate de creştini, noi nu luăm decizii importante în viaţa fără să căutăm cu tot dinadinsul voia lui Dumnezeu prin rugăciune. Am putea fi atraşi fizic de cineva şi să ne placă personalitatea acesteia, dar ne trebuie mai mult decât atât – Avem nevoie de aprobarea Lui Dumnezeu înainte de a începe o relaţie cu acea persoană. Aceasta va veni ca rezultat al rugăciunii sincere, dar răspunsul din partea Domnului s-ar putea să nu vină peste noapte. Este cel mai bine să aşteptăm într-o atitudine de rugăciune înainte de „a ieşi” cu cineva, până ce Domnul ne-a dat acea certitudine de potrivire referitor la relaţie. O rugăciune de treizeci de secunde pentru un semn nu este suficient de bună. Trebuie să fie o rugăciune care doreşte în mod sincer să afle voia Domnului.

4.Fiţi realişti

Dacă avem vreo îndoială în timp ce curtea progresează, dacă există vreun obicei plictisitor sau maniere cu care simţim că nu ne-am putea obişnui pentru tot restul vieţii noastre, ar trebui să ne punem serios semnul întrebării referitor la continuarea relaţiei. Îndoielile sunt uneori avertizările subtile ale lui Dumnezeu, iar obiceiurile proaste nu se vor schimba când s-a încheiat ceremonia de nuntă. Mai curând, ele pot deveni sursă de iritare continuă din căsnicie, o posibilă sursă a destrămării căsniciei.

5.Căsătoreşte-te cu cineva frumos

Acest principiu este atât de important, cu atât mai mult cu cât este la fel de important să ne dăm seama că frumuseţea se află în ochii privitorului, iar calitaţile frumuseţii care ramân sunt mai profunde decât grosimea pielii. Ele sunt calitaţile unui caracter bun. Generozitatea şi bunătatea izvorăsc, în mod esentţal, dintr-o relaţie profundă cu Domnul, realizată de catre Duhul Sfânt în viaţa noastră.

6.Căsătoreşte-te cu persoana pe care o iubeşti

A te îndrăgosti de cineva înseamna să fii conştient că persoana respectivă este deosebită pentru tine. Aceasta implică emoţii profunde, dar de asemenea şi un element de legatură al angajării. Aici dragostea este văzută a fi mai mult decât a purta de grija şi a fi amabil; ea este acel răspuns unic şi special faţă de cineva pe care Dumnezeu l-a ales drept partenerul nostru de viaţa.

Cele de mai sus sunt principii generale pentru a-ţi alege un partener pentru viaţa. Relaţiile n-ar trebui privite drept triviale sau întâmplatoare, şi nici nu ar trebui să intrăm în ele cu uşurinţă. Rezultatul unor asemenea atitudini pot fi răni foarte adânci, zdrobirea inimii şi amărăciune în vieţile altora.

Spre căsnicie

După ce v-aţi gândit şi v-aţi rugat pentru o relaţie, ea trece de obicei prin patru faze: prietenie, curte, logodnă şi căsnicie. Fiecare fază este importantă.

Prietenia:În această fază ajungem să ne cunoaştem unul pe altul ca parte din mulţime. Noi ne obişnuim unul cu altul într-un mod general prin conversaţie, umor şi interese comune. Relaţia nu se poate dezvolta mai departe până ce amândoi devin conştienţi de faptul că sunt potriviţi unul pentru altul.

Curtarea: această este faza când începem să fim serioşi unul cu altul, după ce ne-am rugat şi am reflectat profund şi cu multă atenţie la acest subiect. Prietenii noştri ne privesc ca pe un cuplu, iar noi dorim să petrecem mai mult timp împreună, fără compania celorlalţi. Aceasta poate consta într-o masă în linişte, o plimbare agale la ţară, obişnuitele telefoane când sunt departe unul de celalalt. Totul este minunat, dar există atât de multe pericole de întâmpinat.

Emoţiile şi sentimentele pot lua cu uşurintă conducerea, iar plăcerea senzuală de o clipă poate duce la o viaţă întreagă de regrete. Este nevoie de rugăciune şi de o gândire plină de atenţie în această fază a unei relaţii. Partea sexuala, intimă a unei relaţii trebuie să fie rezervată până suntem efectiv căsătoriţi. Curvia este interzisă în Cuvântul lui Dumnezeu, 1 Corinteni 6:18, şi astfel noi trebuie să ne clarificăm unul altuia limitele peste care nu vom trece. Cel mai mare ajutor în acest domeniu este să trăim aproape de Domnul în fiecare zi prin rugăciune şi citirea Scripturii.

Logodna: această fază este o afirmaţie în faţa familiei, prietenilor şi unul înaintea celuilalt că ne-am hotarât. Noi anunţăm tuturor că suntem hotariţi unul pentru celălalt şi că ne îndreptăm spre căsătorie.

În fiecare dintre aceste trei faze este posibil să rupem relaţia. *Dacă ajungem să întelegem că relaţia nu este ceea ce intenţionează Dumnezeu pentru noi, ea trebuie să fie ruptă – nu cu brutalitate, chiar daca emoţiile pot fi sfărâmate, ci cu gândul că Domnul ştie ce este mai bine pentru vieţile noastre.

Căsătoria: aceasta este un angajament pentru viaţa. Din doi indivizi separaţi, cuplul devine una prin căsătorie.

A fi căsătorit

Noi trebuie să punem întrebarea referitor la acest punct de vedere, în special în lumina schimbărilor sociale: „De ce să te mai căsătoreşti?” O mulţime de perechi de astăzi trăiesc împreună şi par să se înţeleagă destul de bine. Deci, care sunt motivele pentru căsnicie? Pe scurt, ele sunt următoarele:

I. Dumnezeu a poruncit-o. Dumnezeu ne-a dat instrucţiuni care sunt pentru binele nostru. Ele nu sunt ca să ne -mpovăreze, ci ca să ne elibereze şi să ne învrednicească să aflăm adevărata împlinire; vezi Evrei 13:4; Marcu 10:2-12.

În mod interesant, nu există un model pentru ceremonia căsătoriei înscris în Cuvântul lui Dumnezeu. Chiar dacă diferă modurile în care se formulează ceremonia, necesitatea căsătoriei este clară în Scriptură.

II. Căsătoria subliniază angajamentul pe care fiecare partener îl ia faţa de celălalt. Un angajament declarat în mod public aduce siguranţă, spre deosebire de nesiguranţa pe care o provoacă concubinajul. Concubinajul este bazat pe premisa că îl putem părăsi pe celălalt dacă ne răzgândim, dar căsătoria este bazată pe premisa că noi suntem devotaţi unul altuia „până ce moartea ne va despărţi”.

III. Căsătoria dă un înţeles societaţii. Societatea este puternică atunci când căsătoria nu este compromisă. Când legătura căsniciei slăbeşte, iar regulile clare ale relaţiilor sunt acoperite, atunci societatea slăbeşte, iar aceasta poate duce la prăbuşirea socială.

IV. Căsătoria dă responsabilitate relaţiilor sexuale, precum şi o temelie fermă pentru creşterea copiilor şi întemeierea unei familii. Perioada lungă a copilăriei omului necesită protecţie atentă şi educaţie. În înţelepciunea Sa, Dumnezeu a hotarât ca familia, zidită pe o relaţie trainică, soţ – soţie, să furnizeze toate acestea.

În sfirşit, haideţi să observăm că noi ne asociem unul cu altul la trei nivele diferite.

Mai întâi, din punct de vedere fizic. Acesta este la început sexual, plin de putere. Totuşi, o relaţie care depinde numai de atracţia fizică a partenerilor în cauză este foarte puţin probabil ca va reuşi.

În al doilea rând, din punct de vedere intelectual. Ar trebui să existe o oarecare compatibilitate în termenii capacitaţii mentale. Plictiseala sau frustarea pot să apară când unul dintre parteneri este cu mult mai dotat în capacitaţi intelectuale.

În al treilea rând, din punct de vedere spiritual. Aceasta vine prin cunoaşterea faptului că amândoi avem o relaţie corectă cu Domnul, o relaţie care creşte şi se dezvoltă. Noi Îl putem sluji pe Domnul împreună, precum şi să ne rugăm sau să învăţăm să apreciem Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este o experienţă în creşterea împreună cu Cristos.

Sumar

Deci, pentru reuşita unei căsătorii este nevoie de o alegere corectă a partenerului şi împotrivire la ispita care ne conduce în mod inevitabil la un contact apropiat. Două pasaje din Scriptura ilustrează foarte bine aceste puncte de vedere:

I. Geneza 24: O soţie aleasă pentru Isaac

Lui Isaac nu i s-a îngăduit să se căsătoreasa cu o Cananită; partenera sa trebuia să fie una din propria lui ţară, vers.3-4. În mod clar şi noi trebuie să ne căsătorim numai cu cei care fac parte din aceeaşi ţară cerească ca şi noi, care aparţin, prin credinţă, lui Cristos.

Dumnezeu i-a dat femeia potrivită la timpul potrivit, drept răspuns la rugăciune, vers.12-15. Ea a fost o femeie frumoasă, atât la înfăţişare cât şi la caracter, pentru că ea a dat de băut în mod generos atât cămilelor, cât şi oamenilor, vers.16-19. În relaţia lor a exitat dragoste, vers.67. Dacă ne vom uita cu mai multă atenţie la acest pasaj important din Vechiul Testament ne va aduce bogate beneficii spirituale.

II. Geneza 39: Împotrivirea lui Iosif înaintea ispitei

Noi observam că Iosif a înţeles clar faptul că un contact sexual în afara căsniciei este greşit, vers.9. Noi vedem că el a fost credincios întru totul lui Dumnezeu şi stăpânului său pământesc şi a refuzat să profite de încrederea care i-a fost acordată. El i-a explicat soţiei lui Potifar modul lui de a gândi, şi n-a mai ascultat-o, vers.10, iar în final, când ea a încercat să-l apuce cu forţa, el a fugit. El a învins prin fugă – „Fugiţi de curvie”, 1 Corinteni 6:18. Fiecare ispită îşi are calea ei de ieşire.

Asemenea lui Iosif, noi trebuie să stabilim odată pentru totdeauna în minţile noastre ca nimeni nu ne aparţine cu excepţia soţului său a soţiei noastre. Trebuie să avem minţi curate şi scopuri curate. Asemenea lui Iosif, decizia minţii trebuie să fie făcută eficientă prin voinţă, iar noi trebuie să ne îndepărtăm de orice situaţie unde suntem predispuşi la ispită. Haideţi să ne amintim totdeauna că suntem uniţi cu Cristos şi că trebuie să căutăm puterea Lui pentru a învinge tendinţa de a ceda ispitei – fie că aceasta este a flirta, a te juca cu emoţiile altora, a ceda gândurilor necurate, sau a merge prea departe în intimitatea fizică. Haideţi să îngăduim prezenţei conducatoare a Domnului să fie cu noi în fiecare domeniu al vieţii şi în special în domeniul acesta al relaţiilor personale.

 Ce ne spune Biblia despre o căsnicie reuşita?

 Dumnezeu a creat omenirea şi a dăruit bărbaţilor şi femeilor capacitatea de a se bucura de relaţii sexuale. El a formulat cadrul căsătoriei în care putem găsi împlinirea acestei relaţii în contextul responsabilitaţii şi siguranţei, Marcu 10:6-8. A fi căsătorit cu partenerul dăruit de Dumnezeu este un mare privilegiu, dar aceasta cuprinde şi necesitatea de a munci pentru a avea o căsnicie reuşită.

O căsnicie reuşită nu înseamnă faptul că aceasta continuă. Multe căsnicii au „supravieţuit” cu perechile în cauză, fiind nemulţumite, adesea nenorocite şi chiar răzbunându-se unul pe celalalt. Căsnicia reuşită este aceea în care relaţia dintre soţ şi soţie se adânceşte, şi unde fiecare dă celuilalt tot ce este mai bun în el însuşi. Viaţa lor împreună este înfloritoare şi ei se bucură că sunt împreună. Chiar în cazul creştinilor devotaţi, aceasta nu se întâmplă în mod automat, dar cu ajutorul Domnului noi ne putem supune legilor Sale pentru viaţa de căsnicie şi vom primi binecuvântări bogate.

Noi putem fi siguri că căsătoria noastra „este făcută în cer” – dar depinde de noi să facem lucrarea de întreţinere! Haideţi să studiem urmatoarele legi ale lui Dumnezeu pe care El le-a dat pentru o căsătoria să fie plină de succes.

1. Necesitatea angajamentului unul faţa de celălalt

Isus a citat cuvinte referitor la căsătorie, „De aceea va lăsa omul pe tătăl sau şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta-sa”, Marcu 10:7, vezi si Geneza 2:24.

În acest verset, Domnul subliniază doi factori importanţi care ajută la reuşita căsniciilor, şi anume: lăsarea şi lipirea. Căsătoria înseamnă lăsarea părinţilor şi lipirea unul de celalalt. Aceste două aspecte constituie ideea de angajament.

Deci, mai întâi ce se intenţionează să se spună prin „lăsare”? Cu siguranţa că ea nu înseamnă a-i respinge sau a-i neglija pe părinţii noştri; vezi Efeseni 6:2; 1 Timotei 5:4,8. Ci înseamnă, pur şi simplu, că prima relaţie umană pe care o avem acum nu mai este cu părinţii nostri, ci cu partenerul nostru de căsnicie. Bineînţeles că trebuie să fie menţinute relaţii bune cu părinţii, dar acestea sunt acum relaţii secundare în comparaţie cu legatura căsniciei.

Problemele apar aproape totdeauna când acest principiu este ignorat, fie prin intervenţia excesivă a părinţilor, fie din pricina unei prea mari dependenţe de părinţi a tinerilor căsătoriţi. Fiecare dintre ele poate crea presiune şi tensiuni în căsnicie.

Acum ne îndreptam atenţia asupra idei de „lipire”. Semnificaţia cuvântului este de a se „lipi” şi de a se „uni foarte strâns”. El poartă ideea unei legături permanente şi acesta este scopul biblic pentru fiecare cuplu căsătorit. Căsnicia nu este destinată să fie considerată drept un aranjament de tipul „încearcă şi vezi”, ci ea este un angajament pe viaţă, fără gând de a rupe jurămintele care au fost rostite în prezenţa lui Dumnezeu şi a celor care au fost martori la nuntă. Un asemenea angajament exclude divorţul care n-ar trebui să fie niciodată considerat drept o posibilitate. Când apar dificultaţi în căsnicie, n-ar trebui să existe gânduri de abandon, ci numai de a rezolva problemele şi de a face relaţia de căsnicie şi mai puternică.

2. Nevoia de a va iubi unul pe celalalt

Importanţa de a vă iubi unul pe celălalt este subliniată foarte clar în Cuvântul lui Dumnezeu: „Tot aşa trebuie să-şi iubeasca şi barbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi”, Efeseni 5:28 si „Să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii”, Tit 2:4.

Dragostea este înrudită foarte aproape cu devotamentul şi nu este pur şi simplu sentimentalism sau un anume fel de continuare a „nivelului înalt” emoţional. Dragostea, aşa cum este revelată în Biblie, implică o dorinţa adâncă de a căuta ce este mai bun pentru cealaltă persoană şi de a face tot ce este posibil pentru a o duce la îndeplinire. Ea dăruieşte, dar nu cere nimic în schimb; dacă această atitudine emană de la ambii parteneri dintr-o căsnicie, atunci acea căsnicie este destinată să reuşească.

O asemenea dragoste este necondiţionată, constantă, credincioasă şi jertfitoare. Ea este necondiţionată în sensul că nu este exprimată în termeni de felul „pentru că”. A spune: „te iubesc pentru că...” implică o dragoste condiţionată, ca în exemplul „Te iubesc pentru că eşti frumoasă”. La suprafaţă, aceasta pare să fie o afirmaţie valoroasă, pentru că o soţie se poate simţi măgulită şi să creadă că „el ma iubeşte pentru o calitate pe care o posed, şi anume frumuseţea mea”. Totuşi, ce întrebare ar trebui să punem dacă ea îşi pierde frumuseţea, sau apare cineva care este mai frumoasă decât ea? Atunci se ridică întrebarea dacă dragostea se poate stinge sau transfera. Este periculos (şi greşit) când cea iubită este calitatea iar nu persoana. Dragostea adevarată nu spune: „Te iubesc pentru că...”, ci „Te iubesc!”

A cunoaşte că partenerul nostru ne iubeşte ne dă posibilitatea de a experimenta adevărata siguranţă, unitate şi împlinirea binecuvântărilor vieţii de căsnicie. Aceasta este siguranţa de a cunoaşte faptul că, dacă ne-am îmbolnăvi, am ajunge neputincioşi, sau ne-am pierde frumuseţea, vom fi iubiţi în continuare, pentru că o asemenea dragoste este constantă, tot atât cât este de necondiţionată şi ne va purta de grijă fără rezerve.

Dragostea pentru partenerul nostru se exprimă singură prin multe căi simple şi practice. Noi ar trebui să arătăm respet pentru sentimentele fiecăruia. Fii gata de a împărtăşi responsabilitaţile din casă, şi dacă există copii, purtaţi-le de grijă pe rând. Este important să rezervaţi timp numai pentru a fi împreună singuri, când pot fi discutate liber subiectele zilnice şi pot fi împărtăşite problemele. Noi trebuie să ne asigurăm că totdeauna am indepartat focul mâniei înainte de a merge la culcare. Noi nu trebuie să lăsăm niciodată ca mânia noastră să mocnească până a doua zi, Efeseni 4:26.

Ea este, de asemenea, o iubire exclusivă, care are ochi numai pentru partenerul de căsnicie. Alţi parteneri sunt excluşi de la intimitaţile unei asemenea iubiri. Porunca a şaptea din decalog spune: „Să nu preacurveşti (să nu comiţi adulter)”, Exod 20:14. Această poruncă se referă foarte clar la acţiunea de necredinţă, o acţiune care distruge atât încrederea, cât şi sfinţenia din interiorul relaţiei de căsnicie. Cu toate acestea, în continuare se afirmă: „Să nu pofteşti nevasta aproapelui tău”, Exod 20:17. Acest lucru a fost subliniat de Domnul Isus când a spus: „Da, Eu vă spun că oricine se uita la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui”, Matei 5:28. Astfel este inclusă nu numai acţiunea exterioara a adulterului, ci şi atitudinea interioara a poftelor şi motivelor adulterine. Dragostea adevarată pentru partenerul nostru de căsnicie ar trebui să ne ţină minţile curate de gânduri păcătoase şi să ne conducă la o credincioşie absolută.

O asemenea dragoste este descrisa în 1Corinteni 13 şi este exemplificată în Persoana lui Cristos, Mântuitorul nostru care ne-a iubit şi Şi-a dat viaţa pe crucea de la Calvar. Ea a fost o dragoste necondiţionată pentru aceia care n-o meritau – descoperind iertare, bunătate, consideraţie şi respect pentru alţii. Noi avem nevoie de acest tip special de dragoste, dar suntem incapabili să o producem prin propriile noastre eforturi. Ea este rezultatul lucrării lui Dumnezeu în vieţile noastre prin Duhul Său cel Sfânt, aşa cum a spus în mod clar apostolul Pavel: „Roada Duhului este... dragostea...”, Galateni 5:22.

3. Necesitatea prezenţei lui Dumnezeu în căsnicia noastră

„Predicatorul” din Vechiul Testament a scris: „Funia împletită în trei nu se rupe uşor”, Eclesiastul 4:12. Acest lucru este cu siguranţă adevărat în căsnicie. Când doi creştini se unesc în căsătorie, atunci însuşi Dumnezeu este prezent, iar ei au potenţialul pentru ceea ce a fost descris drept „căsnicia maximă”. Dacă vrem să realizăm acest potenţial, este esenţial să avem o sesiune zilnică de rugăciune şi de citire a Bibliei împreună. Dacă Dumnezeu se află cu adevărat în căsnicia noastra, atunci ea nu se „destrăma” cu uşurinţa, pentru că El ne dă puterea să fim devotaţi şi capacitatea de a ne iubi unul pe celalalt cu adevărat.

Ajutorul lui Dumnezeu este necesar în special când apar fricţiuni şi probleme. Primele zile de adaptare unul cu celalalt pot fi momente de mare încordare. Mai târziu, problemele pot apărea adesea, când unul sau ambii parteneri au avut zile încordate (grele, stresante) şi se simte extrem de obosit. În asemenea momente, răbdarea poate fi scurtată şi enervarea poate fi provocată cu uşurinţa. În plus, anumite boli şi tratamente pot duce la deprimare, ceea ce poate provocă o încordare enormă în relaţie, aşa cum pot să o facă şi presiunile unei familii numeroase, sau insatisfacţiile sexuale.

A experimenta greutaţi nu este o dovada de eşec sau înfrângere, ci fac parte din viaţa normală de căsnicie în vreme ce doi indivizi învaţă să se adapteze unul cu celălalt. Ambii parteneri în căsnicie îşi au slăbiciunile lor; noi nu ne-am căsătorit cu cineva care este perfect! Împăcarea cu aceasta situaţie s-ar putea să nu fie uşoara, dar în vreme ce vom creşte împreună în relaţie, ea este o experienţa îmbogăţitoare, care, cu ajutorul Domnului, ne poate aduce mai aproape unul de celălalt.

Rugăciunea împreună, arătând răbdare şi discutând deschis unul cu celălalt problemele ce ne preocupă, poate aduce adesea soluţia la greutaţi. Cu toate acestea, s-ar putea să fie necesar să solicităm sfat calificat, în caz de nepotriviri fizice, şi de asemenea ajutor spiritual de la lideri creştini cu discernământ şi plini de grija pentru alte domenii de necesitate. Uneori, o conversaţie cu un prieten înţelegator este suficientă pentru a ne ajuta.

În ultimul rând, noi nu trebuie să pierdem din vedere faptul ca relaţia de căsnicie este un mare ajutor vizual. Ea este imaginea unui adevar spiritual important, şi anume, acela al lui Cristos şi al Bisericii Sale, Efeseni 5:25-32. Biserica, în calitate de Mireasa a lui Cristos, este unită cu Mântuitorul într-o relaţie veşnică. În acea relaţie veşnică, Cristos este Capul Bisericii Sale, iar Mireasa Sa îi este devotata în ascultare. Aceasta imagine este oglindită în căsniciile creştine prin faptul ca soţul ia conducerea sau responsabilitatea principala şi dă direcţia spirituală familiei lor. Ei nu sunt dictatori, ci nişte conducători sensibili şi plini de grijă – acel tip de soţi pe care soţiile l-ar urma de buna voie, ştiind că ei au cele mai bune intenţii în inimă. Nu este o sarcină uşoara să deţii rolul de conducere direct în căsnicie, el necesită sensibilitate la călăuzirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.  *O familie creştină unită este o foarte mare mărturie a puterii şi dragostei Mântuitorului în vremuri ca ale noastre, când viaţa de familie se destramă în mod accelerat, şi este foarte important ca, căsătoriile creştine să fie văzute a fi puternice, pline de dragoste profundă şi unitate evidentă. Multă lucrare spirituală poate fi realizată, în vreme ce cuplul creştin Il slujeşte în unitate pe Domnul şi dovedeşte că o căsnicie plină de succes este posibilă cu adevărat prin prezenţă continuă a lui Cristos. Niciodată relaţia nu trebuie să fie considerată că merge de la sine; ea trebuie să fie perfecţionată de-a lungul întregii vieţi. Dar, ce mare bucurie este ca sa-i vezi pe cei în vârstă care au găsit o adâncă mulţumire şi bucurie reciprocă. Relaţia lor s-a adâncit în mod evident în timp ce au mers prin viaţa împreună, şi acum ei îşi găsesc plăcerea unul în celălalt, şi în mod clar Domnul este glorificat. Scopul vieţilor noastre trebuie să fie totdeauna acelaşi, de a aduce laudă Numelui Mântuitorului nostru.