STUDIUL I
„Vie Împărăţia Ta”
Importanţa Împărăţiei — Clasele de oameni
interesaţi în ea — Clasele care i s-au opus şi de ce i s-au
opus — Apropierea Împărăţiei — Gloria ei cerească —
Stabilirea ei actuală
EVENIMENTUL cel mai important din istoria
Pământului este stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu printre
oameni, în mâinile Domnului nostru Isus şi ale
comoştenitorilor Săi aleşi, biruitorii din Biserica
Evanghelică. Acest mare eveniment, spre care, aşa cum este
arătat în volumele anterioare ale Studiilor În Scripturi,
indică toate făgăduinţele şi tipurile lui Dumnezeu, vedem
acum nu numai că este aproape, ci este chiar asupra noastră.
Nici unul dintre cei treji faţă de aceste fapte şi care le
înţeleg cum trebuie, sau chiar numai în parte, şi ale căror
inimi sunt în deplin acord cu măreţul plan al veacurilor al
lui Dumnezeu, şi care văd că leacul universal al lui
Dumnezeu pentru păcatul, suferinţa şi moartea creaţiei care
geme va fi aplicat de această Împărăţie, nu poate simţi
altceva decât un interes captivant în privinţa faptului,
timpului şi felului stabilirii ei.
Toţi cei care se încred fără rezerve în
împlinirea rugăciunii pe care Însuşi Domnul nostru ne-a
învăţat s-o spunem — „Vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta,
precum în cer aşa şi pe pământ” — trebuie să simtă cel mai
viu interes pentru împlinirea cererii lor, dacă ei s-au
rugat din inimă — în spirit şi în adevăr.
Putem vedea că însăşi lumea, de-ar putea
numai să-şi dea seama de adevăratul caracter al acestei
Împărăţii, ar saluta-o imediat, aşa cum va face în cele din
urmă, ca mult ((20)) căutata binecuvântare care va
aduce cu ea preţioasele favoruri ale vârstei de aur Milenare,
atât de mult dorită.
Dar numai o clasă generală ar putea fi
împotriva acestei domnii a dreptăţii. Această clasă îi
cuprinde pe toţi cei cărora nu le place regula de aur a
iubirii, şi care, în loc să-i iubească pe alţii ca pe ei
înşişi, sunt doritori să-i vadă pe alţii zdrobiţi, asupriţi
şi privaţi de drepturile, răsplăţile şi comodităţile
rezonabile de pe urma muncii lor, pentru ca ei să poată trăi
într-un lux excesiv, „în desfătări” (Iac. 5:1-9), în mai
mult decât ar putea dori inima şi ar putea cere raţiunea.
Aceştia se ţin de aranjamentul actual al societăţii cu o
încleştare de moarte şi instinctiv par să se teamă de
Împărăţia făgăduită a lui Mesia. Şi în cazul acestora,
dorinţa naşte gândul că ea nu va veni niciodată. Aşa cum a
spus David: „Gândul lor lăuntric este că veşnice le vor fi
casele [familiile], că locuinţele lor vor dăinui din
generaţie în generaţie, ei, care numesc cu numele lor
pământurile lor [diferite]. ... Această cale a lor este
nebunia lor; totuşi cei ce vin după ei îşi găsesc plăcere în
cuvintele lor”. Ps. 49:11, 13.
Necrezând sau ignorând mărturia repetată
a profeţilor cu privire la această Împărăţie — pentru că ea
a fost întotdeauna tema tuturor acestora, spusă prin „gura
tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime” (Fapt. 3:21) —
mulţi par să se teamă de Împărăţie şi să simtă instinctiv
adevărul că, dacă Dumnezeu ar stabili Împărăţia Sa, ea ar
domni în dreptate; şi dacă s-ar face dreptate, mulţi dintre
conducătorii pământului ar schimba locurile cu supuşii lor,
sau poate ar fi întemniţaţi; şi mulţi dintre cei mari,
semeţi, mândri de avutul lor şi linguşiţi, ar fi despuiaţi
de gloria, onoarea şi averea necinstit obţinute, şi ar fi
văzuţi în adevărata lor lumină, ca josnici. Aceştia se tem,
chiar dacă nu cred mărturia că „nu este nimic ascuns care nu
va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut”
(Mat. 10:26). Şi alături de aceştia josnici — administratori
nedrepţi ai bogăţiei şi puterii, care nu sunt „înţelepţi” în
folosirea finală a acestora, ((21)) cum a fost cel
lăudat în pildă pentru prudenţa sa (Luca 16:19) — stă o
clasă încă şi mai mare, fără de care ei ar cădea. Această
clasă mare, care poate că în prezent nu are mai mult decât
partea ei rezonabilă de onoare, funcţie, bogăţie şi confort,
are speranţa, cât ar fi ea de slabă, că întro zi vor putea
să se lăfăie în lux, ca patroni invidiaţi ai „oamenilor de
rând”. Josnici sunt aceştia: robii vanităţii egoiste şi
jucării ale soartei capricioase. Şi între aceştia — vai!
este adevărat — sunt unii care poartă numele lui Cristos,
prietenul săracului, şi care cu buzele cer numai pâinea
zilnică şi se roagă cu solemnă derâdere „Vie Împărăţia Ta”,
în timp ce în fiecare privire, faptă şi procedură cu semenii
lor arată cât de mult iubesc stăpânirea actuală nedreaptă,
şi cum, bucurându-se în nedreptate, n-ar fi bucuroşi să vină
Împărăţia lui Cristos.
Ciudat este — în contrast vădit cu
atitudinea multora dintre copiii declaraţi ai lui Dumnezeu —
că nu rareori găsim unii „socialişti” şi alţii — care
resping „bisericismul” şi odată cu el prea adesea Biblia şi
orice credinţă într-o religie revelată, dar care în
realitate înţeleg unele dintre principiile fundamentale ale
dreptăţii — recunoscând fraternitatea comună a omului etc.,
după cum foarte frumos arată unele din scrierile lor. Ei par
să aştepte şi să lupte pentru egalitatea socială şi pentru
condiţiile în mod general favorabile, promise în mod repetat
în Scriptură ca rezultat al stabilirii Împărăţiei lui
Cristos printre oameni, când voia lui Dumnezeu se va face pe
pământ. Şi totuşi, bieţii socialişti, s-ar părea că adesea
pledoaria lor pentru procedee liberale şi egalitate este în
mare măsură rodul sărăciei lor şi al lipsei recunoscute de
confort şi avantaje medii, mai degrabă decât rezultatul
principiului; căci, numai să moştenească sau să dobândească
vreunul dintre ei o mare bogăţie, şi aproape sigur îşi va
abandona teoriile socialiste.
Cu multă prudenţă ar trebui să umble acei
sfinţi care se roagă „Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta . .
. pe pământ”, ca ((22)) nu cumva rugăciunile lor să
fie numai batjocuri de slujire formală, la care inimile şi
vieţile lor nu consimt. „Te voi judeca din cuvintele tale”
reprezintă una dintre cele mai pătrunzătoare şi mai severe
mustrări pe care Judecătorul o va pronunţa împotriva unora
care s-au declarat că sunt servitorii Lui şi că tânjesc după
Împărăţia Sa de iubire şi de dreptate. Toţi care se roagă
pentru domnia viitoare a dreptăţii şi cred în ea, să-şi
conformeze chiar acum acţiunile şi vorbele după preceptele
ei drepte, atât cât le stă în putinţă.
Cei care au înţeles forţa lecţiilor din
volumele anterioare vor vedea că Împărăţia lui Dumnezeu nu
va fi una de splendoare pământească exterioară, vizibilă, ci
de putere şi glorie divină. Această Împărăţie a venit deja
în autoritate executivă, deşi ea n-a cucerit şi n-a înlocuit
încă împărăţiile acestei lumii, contractul puterii lor
nefiind expirat încă. Prin urmare, ea n-a intrat încă
în deplin control al stăpânirii pământeşti. Totuşi,
stabilirea ei este în desfăşurare, aşa cum este indicat prin
semnele timpurilor, precum şi prin profeţiile analizate în
volumul anterior şi prin altele examinate în acest volum.
Capitolele următoare vor prezenta
profeţii care marchează diferitele etape ale pregătirii
bisericii nominale şi a lumii pentru Împărăţie, şi vor
atrage atenţia asupra unora din cele mai importante
schimbări prezise să aibă loc în timpul stabilirii ei —
nimic mai important decât acestea nu poate fi, sau de un
interes mai profund pentru acei sfinţi în viaţă care tânjesc
după promisa comoştenire în această Împărăţie, şi care caută
să fie angajaţi în cooperare cu Învăţătorul, Secerătorul
Principal şi Împăratul, în lucrarea cuvenită acum şi în
desfăşurare.