MĂRTURIA COROBORATIVĂ
A MARTORULUI
ŞI
PROFETULUI
DE PIATRĂ AL LUI DUMNEZEU
MAREA
PIRAMIDĂ DIN EGIPT
((310)) ((311))
PREFAŢĂ LA STUDIUL X
Un comentariu favorabil asupra acestui
capitol, pe când era în manuscris, de sub condeiul
stimatului profesor C. Piazzi Smyth, F.R.S.E., F.R.A.S.,
fost astronom regal al Scoţiei
Fratele William M. Wright, aflând că a
fost scris acest capitol despre Marea Piramidă, a cerut să-l
citească înainte de a se tipări, deoarece el avea deja o
cunoştinţă considerabilă despre Piramidă. Am acceptat cu
bucurie, asigurându-l de dorinţa noastră de a avea toată
critica posibilă. După ce a citit manuscrisul, fratele
Wright a ajuns la concluzia că întrucât noi doream critică,
cu cât poziţia criticului era mai înaltă cu atât era mai
bine. În consecinţă a făcut o copie dactilografiată a
manuscrisului şi cu permisiunea noastră a trimis-o
profesorului C. Piazzi Smyth, căruia i se atribuie în
general mai mare cunoştinţă despre construcţia şi
măsurătorile Marii Piramide decât oricărui alt om din lume,
cerându-i să examineze cu grijă manuscrisul şi să noteze pe
el orice critică ar putea el avea în interesul adevărului.
Răspunsul profesorului la acea scrisoare împreună cu copia
manuscrisului care-i fusese trimisă, având pe ea remarcile
lui critice, i-au fost trimise autorului. Am mulţumit
fratelui Wright şi profesorului Smyth pentru bunăvoinţa lor
şi am făcut corecţiile indicate, doar trei în total, care
însă am avut plăcerea să constatăm că nu erau de importanţă
specială. Numai una dintre critici era cu privire la
măsurători şi ea arăta o diferenţă de numai un ţol, pe care
am corectat-o bucuros.
Gândind că poate fi interesantă pentru
cititorii noştri, o redăm în continuare:
((312))
Scrisoarea profesorului C. Piazzi Smyth
Clova, Ripon, Anglia, 21 decembrie 1890
Către d-nul Wm.Wright
Dragă domnule: Citirea manuscrisului
prietenului d-voastră C. T. Russell din Allegheny, Pa., a
durat mai mult decât mi-aş fi dorit, dar acum am terminat o
examinare destul de atentă a ei, cuvânt cu cuvânt. Şi
aceasta a fost cel mai puţin ce puteam face, când d-voastră
v-aţi dat osteneala să-l trimiteţi cu atâta grijă între
coperţi de carton ca pachet recomandat, cu fiecare pagină
netedă şi scrisă la maşină, nu cu mâna.
La început am găsit doar greşeli de
dactilografiere, dar pe măsură ce am înaintat în pagini,
puterea, înţelegerea şi originalitatea autorului ieşeau la
iveală magnific; şi nu puţine au fost fragmentele pe care aş
fi fost bucuros să le copiez ca citate, cu nume, în
următoarea ediţie posibilă a propriei mele cărţi despre
Piramidă. Dar desigur n-am făcut nimic de felul acesta, şi
voi aştepta cu deplină răbdare şi în cea mai mulţumită stare
a minţii până când autorul Studiilor în Scripturi îşi va
alege timpul pentru publicare. Aşa că acum remarc doar că el
este bun şi nou în multe din cele pe care le spune asupra
cronologiei diferitelor părţi ale Piramidei, în special
asupra Primului Pasaj Ascendent şi a Dopului de Granit;
asupra Marii Galerii, ilustrând viaţa Domnului; asupra
paralelismului dintre Camera Regelui cu granitul ei, şi
Tabernacol cu aurul lui; şi în general asupra confirmărilor
sau armoniilor strânse dintre Scriptură şi Marea Piramidă,
care sunt bine comentate.
Între timp, se pare că vă sunt îndatorat
pentru cadoul amabil pe care mi l-aţi făcut cu mult timp în
urmă, constând în primele două volume ale Studiilor în
Scripturi. La timpul acela n-am mers mai departe de prima
jumătate a primului volum, găsind subiectul, după cum am
gândit, nu atât de nou pe cât mă aşteptasem. Dar după ce am
profitat, aşa cum sper, atât de mult de o citire completă a
acestui capitol avansat despre Piramidă din volumul al
treilea, trebuie să reiau primele două volume de la capăt.
Coletul va fi restituit între coperţile
lui, recomandat. Rămân, cu multe mulţumiri,
al dumneavoastră cu respect, C. Piazzi
Smyth
((313))
STUDIUL X
MĂRTURIA MARTORULUI ŞI PROFETULUI DE
PIATRĂ AL LUI DUMNEZEU, MAREA PIRAMIDĂ DIN EGIPT
Descrierea generală a marii piramide — De
ce este de interes special pentru creştini — Marea Piramidă,
un mare depozit de Adevăr — Ştiinţific, istoric şi profetic
— Aluziile Bibliei la ea — De ce, când şi de cine a fost
construită — Importanţa amplasării ei — Lecţiile ei
ştiinţifice — Mărturia ei în legătură cu planul de mântuire
— Planul Veacurilor — Indicarea morţii şi învierii lui
Cristos — Mersul în jos al lumii, care se sfârşeşte într-un
mare timp de necaz — Natura necazului — Mişcarea Marii
Reforme marcată — Lungimea Veacului Iudeu indicată —
„Chemarea de sus” a Bisericii Evanghelice arătată — Cursul
consacrării Bisericii — Sfârşitul chemării de sus marcat —
Data Venirii a Doua a lui Cristos — Cum sunt indicate
binecuvântările restabilirii pentru lume — Cursul lumii în
timpul Veacului Milenar — Sfârşitul lui — Contrastul între
cele două stări, umană şi spirituală, aşa cum este indicat
în piramidă — Piramida respinge ateismul, necredinţa şi
toate teoriile evoluţiei, şi confirmă atât planul din Biblie
cât şi timpurile şi perioadele lui
„În vremea aceea va fi un altar pentru
Domnul în ţara Egiptului şi la hotar va fi un stâlp de
aducere aminte pentru Domnul. Acesta va fi pentru Domnul
oştirilor un semn şi o mărturie în ţara Egiptului.” Isa.
19:19, 20.
ANTICII relatau despre şapte minuni ale
lumii şi chiar în capul listei numeau Marea Piramidă de la
Gizeh. Ea este situată în Egipt, nu departe de oraşul actual
Cairo. Nici o altă clădire din lume n-o egalează ca mărime.
Unul dintre oamenii importanţi în domeniul granitului din
această ţară, care a examinat personal Marea Piramidă,
spune: „În ((314)) Piramidă sunt blocuri de piatră
care cântăresc de trei sau de patru ori cât unul dintre
obeliscuri. Am văzut o piatră a cărei greutate
estimată era de 880 de tone. Sunt în ea pietre de treizeci
de picioare î9,14 mş lungime care se îmbină atât de strâns
încât poţi trece lama unui cuţit pe suprafaţă fără să
descoperi spaţiul dintre ele. Acestea nu sunt zidite cu
mortar. Nu există acum utilaje atât de perfecte care să facă
două suprafeţe de treizeci de picioare lungime să se îmbine
aşa cum se îmbină aceste minunate pietre din Marea
Piramidă”. Ea acoperă o suprafaţă de circa treisprezece acri
[5,2609 ha]. Are înălţimea de 486 picioare [148,13 m] şi
lăţimea la bază de 764 picioare [232,86 m]. Se estimează că
Marea Piramidă cântăreşte şase milioane de tone şi că pentru
a o muta s-ar cere şase mii de locomotive cu aburi, fiecare
trăgând o mie de tone. De fapt bogăţia Egiptului nu este
suficientă să plătească pe muncitorii care ar demola-o. Din
aceste fapte este evident că oricine a fost marele ei
proiectant, el a intenţionat ca ea să fie un monument
durabil.
Văzută din oricare punct de vedere am
vrea, Marea Piramidă este cu siguranţă cea mai remarcabilă
clădire din lume; dar în lumina unei investigaţii care s-a
desfăşurat în ultimii treizeci şi doi de ani, ea dobândeşte
un nou interes pentru fiecare creştin avansat în studiul
Cuvântului lui Dumnezeu; căci ea pare să înveţe într-un fel
remarcabil, în armonie cu toţi profeţii, o schiţă a planului
lui Dumnezeu, trecut, prezent şi viitor.
Ar trebui reţinut că în afară de Marea
Piramidă la care se face referire aici, sunt şi altele,
unele de piatră altele de cărămidă; dar toate sunt numai
încercări de a o copia şi îi sunt inferioare din toate
punctele de vedere — în mărime, în precizie şi în
aranjamentul interior. Şi de asemenea, s-a demonstrat că,
spre deosebire de Marea Piramidă, ele nu conţin aspecte
simbolice, ci evident au fost plănuite şi folosite ca
morminte pentru familiile regale ale Egiptului.
Marea Piramidă însă se dovedeşte a fi un
depozit de adevăr important — ştiinţific, istoric şi
profetic — şi mărturia ei se ((315)) găseşte a fi în
acord perfect cu Biblia, exprimând caracteristicile
proeminente ale adevărurilor ei în simboluri frumoase şi
potrivite. Ea nu este nicidecum o adăugire la revelaţia
scrisă: acea revelaţie este completă şi perfectă şi nu
necesită nici o adăugire. Dar ea este o puternică
mărturie care confirmă planul lui Dumnezeu; şi puţini
cercetători o pot examina cu atenţie, remarcând armonia
mărturiei ei cu cea a Cuvântului scris, fără să aibă
impresia că construcţia ei a fost plănuită şi dirijată de
aceeaşi înţelepciune divină, şi că este stâlpul de mărturie
la care profetul face referire în citatul de mai sus.
Dacă a fost construită sub îndrumarea lui
Dumnezeu ca să fie unul dintre martorii Lui pentru oameni,
am putea în mod raţional aştepta ceva aluzie la ea în
Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Şi totuşi, deoarece în mod
evident a fost parte din scopul lui Dumnezeu să ţină secret
până la Timpul Sfârşitului aspecte ale planului despre care
ea dă mărturie, ar trebui să ne aşteptăm ca orice referire
la ea în Scripturi să fie, aşa cum este, cumva ascunsă — să
fie recunoscută numai când este timpul să fie înţeleasă.
Aşa cum s-a citat mai sus, Isaia vorbeşte
despre un altar şi un stâlp în ţara Egiptului care „va fi
pentru Domnul oştirilor un semn şi o mărturie
în ţara Egiptului”. Şi contextul arată că va fi o mărturie
în ziua când marele Mântuitor şi Eliberator va veni
să sfărâme lanţurile opresiunii şi să pună în libertate pe
captivii Păcatului — lucruri despre care Domnul nostru a
predicat la prima venire a Sa (Luca 4:18). Sfera acestei
profeţii nu este decât neclar văzută însă, până când Egiptul
este recunoscut ca simbol sau tip al omenirii, plină de
filosofii goale care numai întunecă înţelegerea, dar este
ignorantă în privinţa luminii adevărate. După cum Israelul a
simbolizat lumea care va fi eliberată din sclavia Păcatului
de către marele antitip al lui Moise, şi a cărui jertfă
pentru păcat a fost dată de antitipul lui Aaron, tot aşa
Egiptul reprezintă imperiul Păcatului, stăpânirea morţii
(Evr. 2:14), care de atâta timp îi ţine în ((316))
lanţurile sclaviei pe mulţi care vor fi bucuroşi să meargă
să-L slujească pe Domnul sub conducerea unuia ca Moise, dar
mai mare decât el. Fapt. 3:22, 23.
În multe pasaje din Scriptură este
indicat caracterul simbolic al Egiptului; de exemplu Osea
11:1 şi Matei 2:13-15. Aici, pe lângă faptul că Domnul
nostru ca prunc a fost pentru o vreme în realitate în Egipt
şi Israelul de asemenea a fost pentru o vreme în Egipt,
există în mod evident şi o semnificaţie tipică. Fiul lui
Dumnezeu a fost în lume un timp pentru cei pe care a venit
să-i răscumpere şi să-i elibereze; dar El a fost chemat
afară din ea — din Egipt — la natura mai înaltă, divină. La
fel cei care sunt chemaţi să fie fraţii Săi şi comoştenitori
cu El, „mădularele trupului Său”, Israelul adevărat al lui
Dumnezeu, sunt chemaţi din Egipt; şi Învăţătorul
mărturiseşte: „Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt
din lume”.
Isaia (31:1, 3), referindu-se la marele
necaz acum iminent, spune: „Vai de cei care se coboară în
Egipt [în lume] după ajutor [după idei şi planuri omeneşti
şi după sfat cum ar trebui să acţioneze în criza acestei
zile mari], care depind de cai [care se străduiesc încă
să-şi menţină ideile doctrinare vechi, false] şi se încred
în mulţimea carelor [organizaţiilor omeneşti] şi în puterea
călăreţilor [a marilor lideri ai doctrinelor false], dar nu
privesc spre Sfântul lui Israel şi nu caută pe Domnul
[pentru că siguranţa şi victoria în această zi de necaz nu
va fi cu mulţimea]! ... Căci egiptenii sunt oameni, nu
Dumnezeu, şi caii lor sunt carne, nu duh. Doar mâna [puterea
Sa — puterea adevărului şi alte agenţii — aşa cum o va face
curând] să-Şi întindă Domnul, şi ocrotitorul se va clătina,
iar cel ocrotit [de puterile Egiptului — ideile lumii] va
cădea şi vor pieri cu toţii”.
După ce toate planurile şi proiectele
omeneşti vor fi dat greş şi când oamenii îşi vor fi aflat
propria lor păcătoşenie şi neajutorare, ei vor începe să
strige către Domnul după ((317)) ajutor. Atunci
Iehova Se va arăta ca mare Mântuitor; şi El a pregătit deja
Marea Piramidă ca parte a mijlocului Său de convingere a
lumii privind înţelepciunea Sa, preştiinţa Sa şi harul Său.
„Acesta va fi pentru Domnul oştirilor un semn şi o mărturie
[o mărturie pentru preştiinţa Sa şi pentru îndurătorul Său
plan de mântuire, cum vom vedea îndată] în ţara Egiptului.
Ei [egiptenii — sărmana lume, în timpul marelui timp de
necaz care vine] vor striga către Domnul din cauza
asupritorilor şi El le va trimite un mântuitor şi un
apărător, care să-i salveze. Atunci Domnul Se va descoperi
egiptenilor [lumii] şi egiptenii vor cunoaşte pe Domnul
în ziua aceea [în Ziua Milenară — la sfârşitul timpului
de necaz]. Vor aduce jertfe şi daruri de mâncare, vor face
jurăminte Domnului şi le vor împlini. Astfel, Domnul va lovi
pe egipteni [lumea — în marele timp de necaz chiar aproape],
îi va lovi, dar îi va vindeca. Ei se vor întoarce la Domnul,
care-i va asculta şi-i va vindeca.” Isa. 19:19-22.
În timp ce dovada suplimentară,
întăritoare, dată de Marea Piramidă la Cuvântul scris al lui
Dumnezeu va fi o nouă cauză de bucurie pentru sfinţi, este
evident că mărturia ei este intenţionată mai cu seamă pentru
omenire în timpul Veacului Milenar. Mărturia acestui martor
special şi remarcabil va da omenirii o nouă bază pentru
credinţă, iubire şi zel, când la timpul cuvenit inimile
oamenilor vor fi pregătite pentru adevăr. Este remarcabil de
asemenea că (precum Planul Veacurilor din Cuvântul scris)
acest „Martor” de piatră a păstrat tăcerea până acum, când
mărturia lui va fi în scurt timp dată (Egiptului) lumii. Dar
sfinţii, prietenii lui Dumnezeu de care El nu va ascunde
nimic, au privilegiul să audă acum mărturia acestui martor,
înainte ca mintea lumească să fie gata să-i aprecieze
mărturiile. Numai când cineva este gata să-L asculte pe
Domnul poate să aprecieze mărturia Lui.
((318))
Ieremia (32:20), când vorbeşte despre
marile fapte ale lui Dumnezeu, declară că El a „făcut
semne şi minuni până în ziua de azi, în ţara
Egiptului”. Dumnezeu a arătat semne şi minuni în Egipt când
El l-a scos pe Israel în triumf; dar de asemenea El a
„făcut semne şi minuni” care rămân chiar „până în ziua
[noastră] de azi”. Noi credem că Marea Piramidă este
principalul dintre aceste semne şi minuni; ea începe acum să
le vorbească oamenilor de ştiinţă în propriul lor limbaj şi
prin ei tuturor oamenilor.
Întrebările şi declaraţiile Domnului
către Iov (38:3-7) cu privire la Pământ îşi găsesc o
remarcabilă ilustrare în Marea Piramidă, despre care se
crede că reprezintă, prin ea însăşi şi prin măsurătorile ei,
Pământul şi planul lui Dumnezeu referitor la el. Ilustraţia
folosită este cea a unei clădiri, şi credem că ea se
potriveşte numai unei construcţii în formă de piramidă.
Limbajul, deşi se aplică în primul rând la Pământ, este
alcătuit să se potrivească ilustraţiei date în Marea
Piramidă. Mai întâi se remarcă pregătirea temeliei, stânca
pe care este construită Marea Piramidă. Apoi aranjamentul
dimensiunilor ei, o caracteristică foarte proeminent arătată
în Marea Piramidă, care abundă în măsurători semnificative.
„Cine a întins frânghia de măsurat peste el?” Perfecţiunea
formei Marii Piramide şi exactitatea ei în toate privinţele
atestă că zidirea ei a fost ghidată de un arhitect maestru.
„Pe ce sunt sprijinite temeliile lui?” Marea Piramidă are
patru pietre la colţuri fixate în stâncă solidă. „Sau cine
i-a pus piatra din capul unghiului?” O piramidă are cinci
pietre din capul unghiului, dar aici referirea este la o
piatră din capul unghiului deosebită — piatra din vârf. La
cele patru pietre de temelie fixate în stâncă s-a făcut
referire deja, iar cea care rămâne este piatra din capul
unghiului de la vârf. Aceasta este piatra cea mai
remarcabilă din construcţie — ea însăşi o piramidă perfectă,
liniile întregii construcţii se conformează ei. De aceea
întrebarea cu privire la ea este semnificativă şi
atrage atenţia asupra potrivirii ei ((319)) deosebite
şi asupra înţelepciunii şi iscusinţei care a pregătit-o şi a
pus-o ca piatră din vârf.
Făcându-se referire la această
construcţie în repetate rânduri în Scripturi, nu ne putem
îndoi că, dacă va fi întrebat, acest „Martor” al Domnului
din ţara Egiptului va da o astfel de mărturie care va onora
pe Iehova şi va corespunde pe deplin Cuvântului scris al
Său. Prezentăm astfel acest „Martor” pentru că inspiraţia
mărturiei lui va fi fără îndoială la fel de mult contestată
ca şi cea a Scripturilor de către prinţul întunericului,
dumnezeul acestei lumi, şi de către cei pe care el îi
orbeşte faţă de adevăr.
De ce, când şi de către cine a fost
construită Marea Piramidă?
Această chestiune a fost mult discutată
în ultimii ani, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi
scriptural. Mii de ani na fost descoperit nici un răspuns
satisfăcător la ea. Vechea teorie că ea a fost construită
pentru a fi un cavou sau mormânt pentru un rege egiptean nu
este vrednică de crezare; căci, aşa cum vom vedea, s-a cerut
mai mult decât înţelepciunea zilelor noastre, ca să nu mai
spunem nimic de cea a Egiptului de acum patru mii de ani, ca
să se proiecteze o asemenea construcţie. Pe lângă aceasta,
ea nu conţine nimic de genul unui sicriu, a unei mumii sau a
unei inscripţii. Numai când am ajuns timpul numit în
profeţia lui Daniel „timpul sfârşitului”, când cunoştinţa
trebuia să crească şi când cei înţelepţi trebuiau să
înţeleagă planul lui Dumnezeu (Dan. 12:4, 9, 10), secretele
Marii Piramide au început să fie înţelese şi întrebările
noastre au început să aibă un răspuns raţional.
Prima lucrare de importanţă în acest
subiect, care dovedeşte că Marea Piramidă posedă aspecte
ştiinţifice, a fost a domnului John Taylor din Anglia,
în 1859 d. Cr., iar de atunci multe minţi capabile s-au
preocupat de studierea ((320)) mai departe a
mărturiei acestui minunat „Martor”, în special de
când profesorul Piazzi Smyth, astronom regal al Scoţiei, a
vizitat-o, a făcut un studiu timp de mai multe luni asupra
particularităţilor ei şi a dat lumii faptele remarcabile
privind construcţia şi măsurătorile ei, precum şi
concluziile lui asupra lor. Acestei lucrări erudite şi
ştiinţifice „Our inheritance in the Great Pyramid”
(„Moştenirea noastră în Marea Piramidă”) îi suntem în
special îndatoraţi pentru datele de care ne-am folosit în
acest capitol. Ilustraţiile noastre sunt copii ale câtorva
din cele douăzeci şi cinci de planşe cu care este împodobită
ultima ediţie a acelei lucrări.
La câţiva ani după întoarcerea
profesorului Smyth, s-a făcut sugestia că Marea Piramidă
este „Martorul” lui Iehova şi că ea este un martor la fel de
important pentru adevărul divin cât şi pentru ştiinţa
naturală. Acesta a fost un gând nou atât pentru profesorul
Smyth cât şi pentru alţii. Sugestia a venit din partea unui
tânăr scoţian, Robert Menzies, care, studiind învăţăturile
ştiinţifice ale Marii Piramide, a descoperit că în ea
coexistă învăţături profetice şi cronologice.
Curând a devenit evident că scopul
construirii ei a fost să dea o mărturie a planului divin de
mântuire, şi în egală măsură mărturia înţelepciunii divine
privind adevăruri astronomice, cronologice, geometrice şi
alte adevăruri importante. Totuşi, nedesluşind sfera şi
desăvârşirea planului de mântuire descoperit în Scripturi,
aceşti domni n-au reuşit până acum să observe cele mai
uimitoare şi mai frumoase trăsături ale mărturiei Marii
Piramide în acestă direcţie, pe care noi acum o găsim a fi o
foarte deplină şi completă confirmare a planului veacurilor
şi a timpurilor şi perioadelor asociate cu el, aşa cum sunt
învăţate în Scripturi şi prezentate în acest volum şi în
volumele precedente ale seriei de Studii în Scripturi. Şi,
mai mult, noi vedem că acest depozit de cunoştinţă, asemenea
celei mai mari părţi a depozitului biblic, a fost ţinut
pecetluit în mod intenţionat până când mărturia lui va fi
necesară şi apreciată. Implică ((321)) aceasta că
marele ei Arhitect a ştiut că va veni un timp când mărturia
ei va fi necesară? Cu alte cuvinte, că va veni o vreme când
Cuvântul scris al lui Dumnezeu nu va fi apreciat şi chiar
existenţa lui va fi pusă sub semnul întrebării; când
filosofia umană, sub numele de ştiinţă, va fi lăudată şi
fiecare afirmaţie va fi supusă testelor ei? A decis Dumnezeu
să Se dovedească pe Sine şi înţelepciunea Sa chiar prin
aceste teste? Aşa ar părea. Această construcţie va face
totuşi de ruşine înţelepciunea celor înţelepţi, ca un
„Martor” pentru Domnul oştirilor —„În ziua aceea” — care a
început deja.
Profesorul Smyth a tras concluzia că
Marea Piramidă a fost construită în anul 2170 î. Cr.,
ajungând la această concluzie în primul rând prin observaţii
astronomice. Dânduşi seama că unghiurile pasajului ascendent
corespund cu un telescop şi că „Pasajul de Intrare”
corespunde cu „indicatorul” unui astronom, el s-a apucat să
cerceteze către care stea anume putea el să indice cândva în
trecut. Calculele au arătat că o stea, a Draconis,
steauadragon, ocupase în ceruri o poziţie care privea direct
în jos la intrare, la miezul nopţii echinocţiului de toamnă,
în 2170 î. Cr. Apoi, considerându-se astronom la acea dată,
cu indicatorul său fixat pe a Draconis, şi
considerând pasajele ascendente ca şi cum ar fi un telescop,
cu care ele seamănă mult, el a calculat ce constelaţie sau
stea importantă ar fi fost în faţa telescopului său astfel
fixat la data anumită arătată de indicatorul său, şi a găsit
că trebuie să fi fost Pleiadele. O asemenea coincidenţă
minunată l-a convins că data construirii Marii Piramide a
fost indicată în acest fel; căci a Draconis este un
simbol al păcatului şi al lui Satan, la fel cum Pleiadele
sunt un simbol al lui Dumnezeu şi centrul universului.
Marea Piramidă indică astfel că Arhitectul ei ştia despre
larga răspândire a răului şi despre dominarea lui asupra
cursului în jos al omenirii, şi indică de asemenea ce se
află dincolo de orice vedere umană — că singura speranţă
pentru rasă este în Iehova.
((322))
Această concluzie a profesorului Smyth,
privind data construirii Marii Piramide, a fost din plin
confirmată ulterior de anumite măsurători prin care Marea
Piramidă îşi indică singură data construirii. Înţelegerea
faptului că Marea Piramidă arată o înţelepciune a
proiectului pe care egiptenii n-ar fi putut s-o aibă — o
înţelepciune divină care trebuie să fi fost realizată sub
supravegherea vreunui slujitor inspirat al lui Dumnezeu — a
condus la presupunerea că Melhisedec a fost constructorul
ei. El a fost „împăratul Salemului [adică împăratul păcii],
preot al Dumnezeului Prea Înalt”, şi ca persoană şi tip a
ocupat o poziţie atât de înaltă încât a fost un
binecuvântător al lui Avraam, care de asemenea i-a plătit
zeciuieli. Puţine lucruri putem cunoaşte despre aceasta,
decât că Melhisedec a fost un rege mare şi paşnic şi că a
trăit cam pe timpul acela şi nu departe de locul Marii
Piramide.
S-a presupus că Melhisedec, deşi nu era
egiptean, a folosit forţă de muncă egipteană pentru
construirea Marii Piramide. Şi în oarecare măsură tradiţiile
Egiptului sprijină o asemenea teorie. Ele descoperă faptul
că Egiptul a suferit o invazie deosebită cam pe timpul acela
din partea unui popor pe care tradiţia îl numeşte doar
hyksos (adică Regi păstori sau Regi paşnici).
Aceşti invadatori se pare că n-au încercat să tulbure
guvernarea generală a Egiptului, şi, după ce au stat o vreme
cu un scop nerecunoscut de tradiţie, au părăsit Egiptul la
fel de paşnic cum au venit. Se presupune că aceşti hyksos
sau Regi paşnici îl includeau şi pe Melhisedec şi se
crede că ei au fost constructorii Marii Piramide — altarul
şi „Martorul” lui Dumnezeu în ţara Egiptului.
Manetho, un preot şi scrib egiptean, este
citat de Iosefus şi de alţii că a spus: „Am avut cândva un
rege care se numea Timaus. Pe vremea aceea s-a întâmplat, nu
ştiu cum, că divinitatea a fost nemulţumită de noi; şi
atunci au venit din Răsărit, într-un fel ciudat, oameni de
rasă umilă [nu erau războinici], hyksos, care au avut
curajul să invadeze ţara noastră şi au supus-o cu uşurinţă
prin puterea lor, fără luptă. Şi când i-au avut în mâinile
lor pe conducătorii noştri, au demolat templele zeilor”.
((323))
((324)) (325))
Amplasarea ei specială
Marea Piramidă este situată pe un platou
stâncos mai ridicat, dominând fluviul Nil, nu departe de
oraşul Cairo, în Egipt. Un lucru remarcabil în legătură cu
amplasarea ei este că delta Nilului formează o linie de
coastă maritimă care are forma unui adevărat sfert de cerc,
cu Marea Piramidă marcând unghiul interior.
Relaţia Marii Piramide cu coasta a fost
descoperită de domnul Henry Mitchell, hidrolog şef al
Controlului de Coastă al Statelor Unite, care a vizitat
Egiptul în 1868 ca să raporteze înaintarea Canalului Suez.
Observaţia sa privind regularitatea curburii de-a lungul
întregii coaste de nord a Egiptului l-a făcut să tragă
concluzia că era indicat un punct central de origine fizică.
Căutând acest mare centru, el l-a găsit marcat de Marea
Piramidă, care l-a făcut să exclame: „Acest monument stă
într-o poziţie fizică mai importantă decât orice altă
clădire ridicată de om”.
O linie trasă de la pasajul de intrare
direct spre nord ar trece prin punctul cel mai nordic al
coastei Egiptului; şi linii trase în continuarea
diagonalelor nord-estică şi nord-vestică ale construcţiei,
ar cuprinde ambele laturi ale deltei, incluzând astfel ţara
în formă de evantai a Egiptului de Jos. (Vezi ilustraţia,
pagina 323.) Construită la marginea cea mai de nord a
platoului stâncos Gizeh şi privind peste acest sector sau
ţară în formă de evantai deschis a Egiptului de Jos, se
poate spune într-adevăr că este chiar la hotarul, precum şi
în centrul ei convenţional, aşa cum este descrisă de
profetul Isaia: „În vremea aceea va fi un altar pentru
Domnul în ţara Egiptului şi la hotar va fi un
stâlp [piramidă] de aducere aminte pentru Domnul. Acesta va
fi pentru Domnul oştirilor ((326)) un semn şi o
mărturie în ţara Egiptului”. Un alt fapt vrednic de luat în
seamă este că Marea Piramidă este situată în centrul
geografic al suprafeţei uscatului lumii — incluzând America
de Nord şi de Sud, necunoscute timp de secole după
amplasarea şi construirea Marii Piramide.
Lecţiile ei ştiinţifice
Marea Piramidă ne vorbeşte, nu prin
hieroglife, nici prin desene, ci numai prin amplasarea,
construcţia şi măsurătorile sale. Singurele semne sau figuri
originale găsite au fost în „Camerele din Construcţie”
deasupra „Camerei Regelui”; absolut nici unul din acestea nu
se află în pasajele şi camerele propriu-zise ale Piramidei.
Omitem lecţiile ştiinţifice ale Marii Piramide pentru
economie de spaţiu, pentru că nici unul dintr-o sută de
cititori obişnuiţi nu ar înţelege termenii ştiinţifici, aşa
încât să aprecieze demonstraţiile, şi în special pentru că
ele n-ar fi parte din evanghelie, pe care noi avem misiunea
să o prezentăm. Este suficient deci numai să sugerăm
felul în care ea îl învaţă pe omul de ştiinţă. De exemplu,
s-a găsit că suma bazei celor patru feţe la nivelul
„temeliilor” are atâţia coţi piramidali câte zile sunt în
patru ani, până la fracţiune — incluzând fracţiunea anului
bisect. Măsurătorile în diagonală la bază, de la nord-est la
sud-vest şi de la nord-vest la sud-est, însumate, dau atâţia
ţoli câţi ani sunt în ciclul precesional. Astronomii au
conchis deja că acest ciclu este de 25.827 de ani şi Marea
Piramidă confirmă concluzia lor. Distanţa până la Soare, se
susţine, este indicată, prin înălţimea şi unghiul Marii
Piramide, a fi de 91.840.270 de mile [146.944.432 km], care
corespunde aproape exact cu ultimele cifre la care au ajuns
astronomii. Până de curând astronomii calculaseră că această
distanţă este între nouăzeci şi nouăzeci şi şase de milioane
de mile [144-156.600.000 km], ultimul lor calcul şi
concluzie fiind nouăzeci şi două de milioane [147.200.000
km]. Marea Piramidă are de ((327)) asemenea propriul
ei fel de a indica cel mai corect standard al tuturor
greutăţilor şi măsurilor, bazat pe mărimea şi greutatea
Pământului, pe care se spune de asemenea că le indică.
Comentând asupra mărturiei ştiinţifice şi
a amplasării acestui maiestuos „Martor”, reverendul Joseph
Seiss, doctor în teologie, sugerează:
„Este un gând încă şi mai măreţ
întruchipat în această construcţie minunată. Din cele cinci
puncte ale ei este unul de importanţă specială, în care se
termină toate laturile şi liniile ei exterioare. Este colţul
din vârf, care îşi înalţă demnul său deget arătător către
Soare la amiază, şi prin distanţa lui de la bază indică
distanţa medie de la Pământ la acel Soare. Şi dacă ne
întoarcem la data pe care o dă Piramida în sine şi căutăm
spre ce indica acel deget la miezul nopţii, găsim un indiciu
mult mai sublim. Ştiinţa a descoperit în sfârşit că Soarele
nu este un centru mort, cu planete învârtindu-se în jurul
lui, iar el însuşi staţionar. Acum este recunoscut că şi
Soarele este în mişcare, ducând cu el splendida lui suită de
comete, planete, sateliţii lui şi ai lor, în jurul unui alt
centru încă mult mai mare. Astronomii nu sunt încă întru
totul de acord ce şi unde este acel centru. Unii însă cred
că au găsit că direcţia lui este Pleiadele şi în special
Alcyone, steaua centrală dintre renumitele Pleiade. Onoarea
de a fi făcut această descoperire îi revine distinsului
astronom german, profesorul J. H. Maedler. Alcyone deci,
după câte a putut ştiinţa să-şi dea seama, ar părea să fie
„scaunul de domnie al miazănoaptei” în care întregul sistem
al gravitaţiei îşi are sediul central şi din care
Atotputernicul Îşi guvernează Universul. Şi aici se află
minunatul fapt corespondent, că la data construirii Marii
Piramide, la miezul nopţii echinocţiului de toamnă şi ca
atare la adevăratul început de an,* aşa cum este încă
păstrat în tradiţiile multor ((328)) naţiuni,
Pleiadele erau distribuite deasupra meridianului
acestei Piramide, cu Alcyone (h Tauri) exact pe
această linie. Aici deci este o indicare a celei mai înalte
şi mai sublime trăsături la care biata ştiinţă umană este în
stare doar să facă aluzie, şi care ar părea să dea un
înţeles nebănuit şi puternic acelei conversaţii a lui
Dumnezeu cu Iov, când El l-a întrebat: «Poţi tu să înnozi
legăturile Pleiadei?»”
*Începutul anului iudaic, inaugurat cu
Ziua Ispăşirii, este arătat în Studii în Scripturi, Vol. II.
Mărturia ei în legătură cu planul de
răscumpărare
Deşi fiecare trăsătură a învăţăturii
Marii Piramide este importantă şi de interes, cel mai mare
interes al nostru se centrează în tăcutul dar elocventul ei
simbolism al planului lui Dumnezeu — Planul Veacurilor. Ar
fi însă imposibil să înţelegem planul lui Dumnezeu aşa cum
este ilustrat de ea, dacă n-am fi descoperit mai întâi acest
plan în Biblie. Dar văzându-l înfăţişat acolo, este o
întărire pentru credinţă săl vedem din nou atât de frumos
schiţat aici; şi să observăm mai departe că atât adevărurile
Naturii cât şi ale Revelaţiei sunt recunoscute şi
mărturisite de acelaşi mare Autor în acest minunat „Martor”
de piatră.
În acest aspect al învăţăturilor ei,
Marea Piramidă, văzută din afară, are o semnificaţie
frumoasă, reprezentând planul lui Dumnezeu complet, aşa cum
va fi el la sfârşitul Veacului Milenar. Încununarea va fi
Cristos, Capul recunoscut peste toţi; şi toate celelalte
pietre vor fi în mod potrivit încadrate în clădirea
glorioasă, completă şi perfectă. Tot acest proces de
dăltuire, şlefuire şi potrivire va fi atunci completat şi
toate vor fi legate şi cimentate împreună, una de alta şi de
Cap, cu iubire. Dacă Marea Piramidă, ca întreg, reprezintă
planul lui Dumnezeu complet, piatra ei unghiulară din vârf
ar trebui săL reprezinte pe Cristos, pe care Dumnezeu L-a
înălţat mult, să fie Cap peste toţi. Şi faptul că ea Îl
reprezintă pe Cristos este indicat nu numai de potrivirea ei
exactă ca simbol al lui Cristos*, ((329)) ci şi de
numeroasele referiri la simbol făcute de profeţi, de
apostoli şi de Domnul nostru Isus însuşi.
*Vezi Vol. I, cap. 5; de asemenea Planul
Veacurilor, Vol. I, x, y, z, W.
Isaia (28:16) se referă la Cristos ca
„piatra de preţ ... din capul unghiului”. Zaharia (4:7) se
referă la amplasarea ei cu mare bucurie în vârful
edificiului terminat, spunând: „El va pune piatra cea mai
însemnată din vârf, cu strigăte: «Îndurare, îndurare cu
ea!»” Fără îndoială, când s-a pus piatra din vârf a Marii
Piramide bucuria a fost mare printre constructori şi printre
toţi cei interesaţi în ea, să vadă această încununare a
lucrării terminate. Iov (38:6, 7) de asemenea vorbeşte
despre bucuria care a fost când s-a pus piatra unghiulară
principală, şi el specifică piatra din vârf sau piatra
unghiulară de încununare, menţionând mai întâi celelalte
patru pietre unghiulare, spunând: „Pe ce sunt sprijinite
temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului,
atunci când stelele dimineţii izbucneau împreună în cântări
de bucurie?” Profetul David de asemenea se referă la Domnul
nostru şi foloseşte o figură de stil care corespunde exact
cu cea a acestui „Martor” de piatră din Egipt. El spune
profetic, din punctul de vedere al viitorului: „Piatra pe
care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul
unghiului. Domnul a făcut lucrul acesta şi este o minunăţie
înaintea ochilor noştri. Aceasta este ziua [ziua milenară a
gloriei lui Cristos în calitate de Cap şi Conducător al
lumii] pe care a făcut-o Domnul; să ne bucurăm şi să ne
înveselim în ea!” (Ps. 118:22-24). Israelul trupesc nu L-a
acceptat pe Cristos ca piatră din vârf şi prin urmare a fost
respins de la poziţia de casă specială a lui Dumnezeu —
Israelul spiritual fiind zidit în locul lui, în Cristos
Capul. Şi ne amintim că Domnul nostru Şi-a aplicat chiar
această profeţie la Sine Însuşi, şi a arătat că El a fost
piatra lepădată, şi că Israel, prin constructorii lui,
preoţii şi fariseii, au fost cei care au lepădato. Mat.
21:42, 44; Fapt. 4:11.
Cât de perfect ilustrează piatra din
vârful Marii Piramide toate acestea! Piatra din vârf, fiind
mai întâi finisată, va servi lucrătorilor ca un tipar sau
model pentru întreaga ((330)) construcţie, ale cărei
unghiuri şi proporţii trebuie să fie conformate după ea. Dar
ne putem uşor imagina că înainte ca această piatră din vârf
să fie recunoscută ca tipar pentru toată construcţia, ea a
fost lepădată de către zidari, considerată de nimic, unii
dintre ei nu s-au putut gândi la nici un loc potrivit pentru
ea; cele cinci feţe ale ei, cinci colţuri şi şaisprezece
unghiuri diferite făcând-o nepotrivită pentru construcţie,
până când a fost necesară chiar piatra din vârf, şi atunci
nu s-a potrivit nici o altă piatră. În toţi anii în care
lucrarea de zidire a înaintat, această Piatră Principală din
Capul Unghiului a fost „o piatră de poticnire” şi „o stâncă
de cădere” pentru cei nefamiliarizaţi cu utilitatea şi locul
ei, întocmai cum este Cristos şi va continua să fie pentru
mulţi, până când ei Îl vor vedea înălţat ca Piatra din Capul
Unghiului din planul lui Dumnezeu.
Figura piramidei reprezintă perfecţiunea
şi deplinătatea şi ne vorbeşte în simbol despre planul lui
Dumnezeu, arătând că „în dispensaţia plinătăţii timpurilor,
El va uni [într-o familie armonioasă, deşi în planuri
diferite de existenţă] sub un Cap, toate lucrurile din cer
şi de pe pământ, sub Cristos” — toate care nu se vor putea
conforma fiind nimicite. Efes. 1:10; 2:20-22 — Diaglott.
Cum schiţează construcţia internă a Marii
Piramide
Planul de Răscumpărare
Dar în timp ce mărturia exterioară a
acestei măreţe construcţii este astfel completă şi în acord
cu revelaţia scrisă a lui Dumnezeu, construcţia sa
interioară este încă şi mai minunată. În timp ce forma ei
exterioară ilustrează rezultatele complete ale Planului de
Răscumpărare* al lui Dumnezeu, construcţia interioară
marchează şi ilustrează fiecare trăsătură importantă a
acelui plan, aşa cum s-a dezvoltat el veac după veac, până
la glorioasa şi completa ((331)) lui împlinire. Aici
pietrele de la diferite nivele sau planuri reprezintă
perfecţiunea tuturor celor care, sub Cristos Isus, Capul
nostru, vor ajunge în conformitate cu voinţa perfectă a lui
Dumnezeu, după cum am văzut deja din mărturia Scripturii.
Unii vor fi desăvârşiţi în planul uman şi alţii în planurile
sau naturile spirituală şi divină. Astfel podeaua „Camerei
Regelui” este arătată a fi în al cincizecilea rând de
zidărie, cea a „Camerei Reginei” în rândul al douăzeci şi
cincilea, iar capătul de jos al „Primului Pasaj Ascendent”,
dacă este extins cu „Dopul”, aşa cum va fi arătat imediat,
ajunge până jos la linia bazală a Piramidei. Astfel, de la
linia bazală în sus, Marea Piramidă pare să stea ca o
emblemă a planului lui Dumnezeu de mântuire sau de ridicare
din păcat şi moarte, prevăzută pentru întreaga omenire.
Linia bazală corespunde astfel cu data confirmării
făgăduinţei lui Dumnezeu către Israelul tipic — începutul
procesului de ridicare sau mântuire.
*Vezi Planul Veacurilor în Vol. I
Sugerăm un studiu atent al schiţei
însoţitoare care arată aranjamentul interior al acestei
construcţii minunate. Marea Piramidă are doar un singur
„Pasaj de Intrare” potrivit. Acest pasaj este regulat, dar
scund şi înclinat şi duce în jos spre o mică încăpere sau
„Cameră Subterană” tăiată în stâncă. Această cameră are o
construcţie specifică, tavanul fiind bine finisat, în timp
ce pereţii sunt doar începuţi iar partea de jos este
accidentată şi nefinisată. Aceasta a sugerat unora ideea de
„abis fără fund”, termen folosit în Scripturi ca să
reprezinte dezastrul, uitarea şi stingerea. Acest „Pasaj de
Intrare” reprezintă potrivit cursul actual descendent al
omenirii spre nimicire, în timp ce „Camera Subterană”, prin
construcţia ei specială, ilustrează marele necaz, dezastru,
marea nimicire, „plata păcatului”, spre care duce cursul
descendent.
„Primul Pasaj Ascendent” este cam de
aceeaşi mărime cu „Pasajul de Intrare” din care se ramifică.
Este mic, scund şi dificil de urcat, dar la capătul de sus
se deschide ((332)) într-un culoar mare, elegant,
numit „Marea Galerie”, al cărui tavan este de şapte ori
mai înalt decât pasajele care duc la el. Se presupune că
„Pasajul Ascendent”, scund, reprezintă dispensaţia Legii şi
Israelul ca naţiune de la ieşirea lui din Egipt. Atunci ei
au părăsit naţiunile lumii şi cursul lor descendent, ca să
fie naţiunea sfântă a lui Dumnezeu şi sub legea Sa —
propunându-şi să umble de atunci încolo pe o cale ascendentă
şi mai dificilă decât cea a lumii păgâne, adică să ţină
Legea. Se înţelege că „Marea Galerie” reprezintă perioada
chemării evanghelice — încă ascendentă şi dificilă, dar nu
cu piedici ca aceea din urma ei. Înălţimea şi lăţimea mai
mare a acestui pasaj reprezintă bine speranţele mai măreţe
şi libertăţile mai mari ale Dispensaţiei creştine.
Sub „Marea Galerie”, la capătul ei de
jos, la acelaşi nivel cu podeaua, începe un „Pasaj
Orizontal” care duce la o cameră mică numită de obicei
„Camera Reginei”. La capătul de sus al „Marii Galerii” se
află un alt coridor scund care duce la o cameră mică numită
„Anticameră” care este o construcţie foarte ciudată şi care
le-a sugerat unora ideea unei şcoli — un loc de instruire şi
examinare.
Dar camera principală a Marii Piramide,
atât ca mărime cât şi ca importanţa amplasării, este puţin
mai departe şi este separată de „Anticameră” printr-un alt
coridor scund. Această cameră este cunoscută sub numele de
„Camera Regelui”. Deasupra ei sunt câteva încăperi mici
numite „Camerele din Construcţie”. Semnificaţia acestora,
dacă au vreo semnificaţie, nu este legată de om, nici de
vreo altă creatură care umblă pe jos, ci de fiinţe
spirituale: deoarece se va observa pe schiţă că deşi feţele
laterale şi cea de sus sunt drepte şi finisate, nici una
dintre ele nu are podea. „Camera Regelui” conţine o „Ladă”
sau o cutie de piatră, singura piesă de mobilier găsită în
Marea Piramidă. În „Camera Regelui” ventilaţia se face prin
două canale care traversează pereţii de pe feţele opuse şi
ies în exterior — lăsate în acest scop de constructori. Unii
au speculat că sunt încă şi alte camere şi pasaje care vor
fi descoperite în viitor, dar noi nu împărtăşim această
opinie; nouă ni se pare că pasajele şi camerele deja
descoperite servesc pe deplin scopul divin intenţionat, de
mărturie pentru tot planul lui Dumnezeu.
((333))
((334)) ((335))
Din partea de vest a capătului de jos sau
nordic al „Marii Galerii”, prelungindu-se în jos, este un
pasaj neregulat numit „Fântâna”, care duce în „Pasajul de
Intrare” descendent. Traseul lui trece printr-o grotă în
stâncă naturală. Legătura dintre acest pasaj şi „Marea
Galerie” este foarte neregulată. S-ar părea că iniţial
trecerea spre „Camera Regelui” a fost ascunsă, fiind
acoperită de lespezile podelei din „Marea Galerie” şi de
asemenea că o lespede de piatră a acoperit gura „Fântânii”.
Dar acum tot capătul de jos al „Marii Galerii” este smuls,
deschizând pasajul spre „Camera Reginei” şi lăsând „Fântâna”
deschisă. Cei care au fost acolo şi au examinat locul spun
că arată ca şi cum la gura „Fântânii” ar fi avut loc o
explozie, deschizând-o brusc de jos. Totuşi, opinia noastră
este că o astfel de explozie nu a avut loc niciodată, ci că
lucrurile au fost lăsate dinadins de către constructori aşa
cum sunt, ca să indice acelaşi lucru care ar fi indicat de
presupusa explozie, la care se va face referire mai târziu.
La drept vorbind, nici una dintre aceste pietre nu este de
găsit acum şi ar fi fost foarte dificil a le îndepărta.
La capătul de sus sau sudic al „Marii
Galerii”, linia podelei „Anticamerei” şi a „Camerei Regelui”
se prelungeşte în „Marea Galerie”, formând un obstacol
abrupt, sau o treaptă înaltă la capătul ei de sus. Această
treaptă iese în afară din peretele sudic cu şaizeci şi unu
de ţoli. Acest perete de la capătul de sud al „Marii Galerii”
are de asemenea o particularitate: nu este vertical, ci
((336)) înclinat spre nord — în partea de sus 20
de ţoli* — şi chiar la vârf este o deschidere sau un canal
care face legătura cu aşa-numitele „Camere din Construcţie”
deasupra „Camerei Regelui”.
*Raportul doctorului J. Edgar.
Coridoarele şi podelele Piramidei sunt
din calcar, cum de fapt este întreaga construcţie, exceptând
„Camera Regelui”, „Anticamera” şi coridorul dintre ele unde
podeaua şi tavanul sunt din granit. Singura piesă din granit
aflată în altă parte în construcţie este „Dopul” de granit,
care etanşează bine capătul de jos al „Primului Pasaj
Ascendent”. Aşa cum a fost iniţial lăsat de constructori,
„Primul Pasaj Ascendent” a fost închis cu o piatră
unghiulară bine fixată la capătul lui de jos, unde acesta se
uneşte cu „Pasajul de Intrare”; şi acest lucru a fost atât
de îngrijit făcut, încât „Primul Pasaj Ascendent” a fost
necunoscut până când, la „timpul cuvenit”, piatra a căzut.
Aproape de capătul de jos al acestui „Prim Pasaj Ascendent”
şi chiar în spatele pietrei care îl închide, era „Dopul” de
granit, făcut în uşoară formă de ic şi evident intenţionat
să rămână acolo, deoarece a rezistat până acum tuturor
eforturilor de a-l îndepărta.
Deşi „Pasajul de Intrare” era bine
cunoscut anticilor, după cum este atestat de istorici,
totuşi Al Mamoun, un calif arab, a fost evident în
necunoştinţă de situarea lui exactă, exceptând faptul că
tradiţia îl localiza pe faţa de nord a Piramidei, când, în
anul 825 d. Cr., cu mare cheltuială a săpat o intrare, cum
se arată în schiţă, în speranţa găsirii unor comori
minunate. Dar deşi ea conţinea mari comori intelectuale
apreciate acum, ea nu conţinea nici una de felul celor
căutate de arabi. Truda lor totuşi n-a fost complet în
zadar; căci, în timp ce lucrau, piatra care sigila pasajul
ascendent s-a mişcat din poziţia ei, a căzut în „Pasajul de
Intrare” şi a spus secretul, scoţând astfel la iveală
„Primul Pasaj Ascendent”. Arabii au presupus că în sfârşit
au descoperit calea spre bogăţia secretă, şi, incapabili să
scoată ((337)) „Dopul” de granit, au săpat un pasaj
de-alungul lui, perforând mult mai uşor calcarul mai moale
decât granitul.
Mărturia Marii Piramide privind Planul
Veacurilor
Într-o scrisoare către profesorul Smyth,
domnul Robert Menzies, tânărul scoţian care a sugerat cel
dintâi caracteristica religioasă sau mesianică a învăţăturii
Marii Piramide, spunea:
„Din capătul de nord al Marii Galerii,
înaintând în sus, încep anii vieţii Mântuitorului nostru,
exprimaţi în raportul de un ţol la un an. Treizeci şi trei
de ţoli-ani, ne duc chiar deasupra gurii Fântânii”.
Da, acea „Fântâna” este cheia, cum s-ar
zice, întregii chestiuni. Ea reprezintă nu numai moartea şi
îngroparea Domnului nostru, dar şi învierea Sa. Aceasta din
urmă este arătată prin caracteristica remarcată deja, că
gura „Fântânii” şi împrejurul ei arată ca şi cum o
explozie ar fi deschis-o de jos în sus. Astfel a rupt Domnul
nostru legăturile morţii, aducând prin aceasta la lumină
viaţa şi nemurirea — deschizând o cale nouă spre viaţă (Evr.
10:20). N-a fost posibil ca El să fie reţinut de moarte
(Fapt. 2:24), se pare că este limbajul rocilor sfărâmate
care înconjoară deschiderea de sus a acestei „Fântâni”. După
cum „Fântâna” a fost singura cale de acces spre fiecare din
aceste pasaje urcătoare ale Marii Piramide, tot aşa prin
moartea şi învierea Răscumpărătorului nostru este singura
cale spre viaţă pe oricare plan pentru rasa decăzută. După
cum „Primul Pasaj Ascendent” a fost acolo dar nu se putea
trece, tot aşa Legământul iudaic sau al Legii a fost ca o
cale sau ofertă de viaţă, dar o cale inutilă sau pe care nu
se putea trece spre viaţă: nimeni din rasa decăzută n-a
putut sau na ajuns vreodată la viaţă parcurgând cursul ei
prestabilit. „Nimeni nu va fi îndreptăţit înaintea Lui prin
faptele legii” la viaţă (Rom. 3:20). Ceea ce
simbolizează „Fântâna”, adică răscumpărarea, este
singura cale prin care vreun membru al rasei condamnate
poate ajunge la marea prevedere a planului divin — viaţa
veşnică.
((338))
Cu ani înainte de a se face această
sugestie, că „Marea Galerie” reprezintă dispensaţia
creştină, profesorul Smyth, prin observaţii astronomice,
fixase data construirii Piramidei la 2170 î. Cr.; când
domnul Menzies a sugerat că numărul de ţoli ai liniei
podelei „Marii Galerii” reprezintă ani, cuiva i-a trecut
prin minte că dacă teoria era adevărată, măsurarea liniei
podelei de la capătul de jos al „Marii Galerii” în jos pe
„Primul Pasaj Ascendent” până la joncţiunea acestuia cu
„Pasajul de Intrare” şi de acolo în sus de-a lungul
„Pasajului de Intrare” spre intrarea Piramidei, ar trebui să
se descopere vreun semn sau vreun indiciu în pasaj care să
corespundă şi astfel să dovedească data construirii
Piramidei şi corectitudinea teoriei un ţol pentru un an.
Acesta, deşi raţional, a fost un test crucial şi s-a obţinut
serviciul unui inginer civil ca să viziteze din nou Marea
Piramidă şi să facă măsurători foarte precise ale pasajelor,
camerelor etc. Aceasta a fost în 1872; şi raportul acestui
domn a fost o confirmare până la cel mai mic amănunt.
Măsurătorile lui arată nivelul podelei tocmai arătat a fi de
2170&»189; ţoli, până la o linie trasă foarte fin în
pereţii „Pasajului de Intrare”. Astfel data construirii ei
este dublu atestată, în timp ce nivelul podelei pasajelor ei
arată a fi pagini de istorie şi cronologie, care vor mai fi
auzite în general ca o „mărturie pentru Domnul în ţara
Egiptului”.
Aici, mulţumită măsurătorilor foarte
exacte ale tuturor pasajelor, furnizate de profesorul Smyth,
suntem ajutaţi să ajungem la ceea ce pentru noi sunt de
departe cele mai interesante aspecte date până acum ale
mărturiei acestui „Martor”.
((339))
((340)) ((341))
La început, când am ajuns să apreciem
ceea ce am menţionat deja din mărturia Marii Piramide, am
spus imediat: Dacă aceasta într-adevăr se dovedeşte a
fi o Biblie în piatră, dacă ea este o înregistrare a
planurilor secrete ale Marelui Arhitect al Universului,
etalând preştiinţa şi înţelepciunea Lui, ea ar trebui
să fie şi va fi în deplin acord cu Cuvântul Său
scris. Faptul că secretele Piramidei au fost păstrate până
la încheierea a şase mii de ani de istorie a lumii, dar că
ea începe acum să-şi dea mărturia pe măsură ce Aurora
Milenară se apropie, este în perfectă armonie cu Cuvântul
scris, a cărui abundentă mărturie legată de gloriosul plan
al lui Dumnezeu a fost la fel ţinută în secret de la
întemeierea lumii şi numai acum începe să strălucească în
plinătatea şi gloria ei.
Am prezentat deja, în volumele precedente
şi în capitolele precedente ale acestui volum, mărturia
clară a Cuvântului scris, arătând că noi stăm în pragul unui
veac nou — că Ziua Milenară se iveşte, cu schimbarea ei în
stăpânirea pământului, de sub controlul „Prinţului lumii
acesteia” şi al credincioşilor săi, sub controlul Celui
„care are dreptul” (prin cumpărare) şi al sfinţilor Săi
credincioşi. Am văzut că deşi rezultatul acestei schimbări
va fi o mare binecuvântare, totuşi timpul transferului, în
timp ce prinţul din prezent, „omul cel tare”, este în cursul
legării şi casa lui este în cursul scoaterii de la putere
(Mat. 12:29; Apoc. 20:2), va fi un timp de necaz intens.
Dovezile scripturale ale timpului pe care le-am analizat
arată că acest necaz trebuia să fie datat de la a doua
venire a lui Cristos (octombrie 1874), când a început
judecarea naţiunilor, sub influenţele luminătoare ale Zilei
Domnului. Aceasta este arătată în Marea Piramidă astfel:
„Pasajul Descendent”, de la intrarea
Marii Piramide, care duce spre „Groapă” sau „Camera
Subterană”, reprezintă cursul lumii în general (sub prinţul
acestei lumi), spre marele timp de necaz („Groapa”) în care
se va pune capăt răului. Măsurarea acestei perioade şi
determinarea când se va ajunge la groapa necazului sunt
destul de uşoare dacă avem o dată definită — un punct în
Piramidă de la care să plecăm. ((342)) Avem acest
reper ca dată, la joncţiunea „Primului Pasaj Ascendent” cu
„Marea Galerie”. Acel punct marchează naşterea Domnului
nostru Isus, aşa cum „Fântâna”, cu 33 de ţoli mai încolo,
indică moartea Sa. Aşadar, dacă măsurăm înapoi în „Primul
Pasaj Ascendent” până la joncţiunea lui cu „Pasajul de
Intrare”, vom avea o dată fixă de marcat în pasajul
descendent. Această măsură este 1542 de ţoli şi indică anul
1542 î. Cr., ca data la acel punct. Apoi măsurând de la acel
punct în jos în „Pasajul de la Intrare”, ca să găsim
distanţa până la intrarea în „Groapă”, care reprezintă
marele necaz şi nimicire cu care trebuie să se sfârşească
acest veac, când răul va fi răsturnat de la putere, găsim că
este de 3457 de ţoli, simbolizând 3457 de ani de la data de
mai sus, 1542 î. Cr. Acest calcul arată 1915 d. Cr., marcând
începutul perioadei de necaz; căci 1542 de ani î. Cr. plus
1915 ani d. Cr. fac 3457 de ani. Astfel Piramida
mărturiseşte că sfârşitul lui 1914 va fi începutul timpului
de necaz cum n-a mai fost de când sunt popoarele — nu, şi
nici nu va mai fi vreodată după aceea. Şi astfel se va
observa că acest „Martor” confirmă pe deplin mărturia
Bibliei asupra acestui subiect, aşa cum este arătat prin
„Dispensaţiile Paralele” în Studii în Scripturi, Vol. II,
cap. 7.
Nimeni să nu se îndoiască de faptul că
cei patruzeci de ani de „seceriş” au început în toamna lui
1874, din cauză că necazul nu a atins încă un stadiu atât de
nemaipomenit şi de neîndurat, şi din cauză că, în unele
privinţe, perioada „secerişului” a fost de la acea dată una
de mare înaintare în cunoştinţă. Să ne amintim, de asemenea,
că imaginile şi ilustraţiile Marii Piramide incluzând schiţa
„Gropii” au fost realizate de profesorul Smyth fără vreo
referire la această aplicare.
În afară de aceasta, ar trebui să ne
amintim că Cuvântul Domnului arată clar că judecăţile
acestui timp de necaz vor începe cu Biserica nominală ca
pregătire pentru răsturnarea ei, şi în lupta egoismului
dintre capital şi ((343)) muncă, ambele acestea
organizându-se acum pentru necazul culminant.
Forma şi finisarea acestei camere sau
„Gropi”, care este cea mai de jos, sunt în mod special
semnificative. În timp ce tavanul şi unele părţi din pereţi
sunt regulate, ea nu are podea — fundul ei accidentat,
nefinisat, coborând tot mai jos spre partea ei estică, dând
motiv pentru numele de „Groapă Fără Fund”, care i s-a
aplicat uneori. Această cameră vorbeşte atât despre
libertate şi independenţă, cât şi despre necaz, atât despre
înălţare, cât şi despre degradare; căci, atunci când
călătorul ajunge în ea, înghesuit şi epuizat din cauza
poziţiei ghemuite impuse de micimea „Pasajului de Intrare”,
el găseşte aici nu numai o treaptă coborâtoare spre adâncimi
mai mari şi pe „o podea care deranjează”, foarte neregulată
şi spartă, dar el găseşte şi o mare înălţime, parte
din această cameră fiind mult mai înaltă decât coridorul
care duce la ea, ceea ce sugerează un loc foarte lărgit
pentru funcţia sa mentală.
Cât de mult este şi acest lucru în
conformitate cu faptele. Nu putem vedea deja că spiritul
libertăţii a ajuns la masele naţiunilor civilizate?
Nu ne oprim aici să analizăm consecvenţele şi
inconsecvenţele libertăţilor simţite şi pretinse de mase —
ambele sunt sugerate în această cameră prin înălţimea
tavanului şi prin adâncimea fundului ei: observăm doar
faptul că lumina zilei noastre — Ziua Domnului — induce
spiritul de libertate; şi spiritul de libertate ajungând în
contact cu mândria, bogăţia şi puterea celor care încă au
controlul, va fi cauza necazului despre care
Scripturile ne asigură că în cele din urmă va fi foarte
mare. Deşi deocamdată acesta de abia a început, regii şi
împăraţii şi politicienii şi capitaliştii şi toţi oamenii îl
văd venind, şi „oamenii îşi dau sufletul de groază în
aşteptarea celor ce vor veni”; căci puterile cerurilor sunt
clătinate şi în cele din urmă vor fi îndepărtate.
Sistemele rele — civile, sociale şi religioase — ale „lumii
rele de acum” se vor scufunda acolo în uitare, în
nimicire, pe care camera subterană sau „Groapa” o
simbolizează de asemenea. Căci noi privim ((344))
„Groapa” nu numai ca un simbol al necazului copleşitor care
va cuprinde ordinea prezentă de lucruri într-o răsturnare şi
nimicire (din cauza nepotrivirii lor cu ordinea mai bună de
lucruri care trebuie stabilită sub Împărăţia lui Dumnezeu),
ci şi ca un simbol al sfârşitului cert al fiecărei fiinţe
care continuă să urmeze cursul descendent, şi care, sub
luminarea deplină a Veacului Milenar, va refuza să se
despartă de păcatele sale şi să urmeze dreptatea.
Să observăm un alt punct în legătură cu
aceasta: „Pasajul de Intrare” are o înclinare în jos până se
apropie de „Groapă”, când încetează a fi înclinat şi merge
orizontal. Măsurând înapoi de la intarea camerei subterane
sau „Gropii”, până la unirea părţii orizontale cu partea
înclinată a pasajului, găsim distanţa de 324 de ţoli; ca
atare, începutul părţii nivelate a pasajului marchează o
dată cu 324 de ani înainte de 1915, adică anul 1590. Aceasta
ar părea să spună că la acea dată (1591 d. Cr.) sa întâmplat
ceva care a avut o mare influenţă asupra cursului
civilizaţiei şi care într-o măsură a oprit tendinţa ei
descendentă. Ce s-a întâmplat atunci? Ce mişcare mare
marcată de acea dată a avut o astfel de influenţă?
Din nefericire nu găsim nici o
măsurătoare exactă a acestei porţiuni din acest pasaj
coborâtor şi suntem convinşi că schiţele profesorului Smyth
nu sunt suficient de precise ca să justifice încrederea în
„măsurătorile pe hârtie” bazate pe ele. O măsurătoare
neconfirmată este 324 de ţoli piramidali, care măsuraţi
înapoi ar arăta cam anul 1590 sau „ziua lui Shakespeare”.
Totuşi, noi nu dăm nici o importanţă acestei sugestii.
Un lucru este sigur — că acel pasaj jos,
coborâtor, reprezintă cursul lumii, după cum pasajele
urcătoare reprezintă cursul Bisericii „chemate”. Schimbarea
de la o cale coborâtoare la una orizontală ar părea prin
urmare să implice o luminare morală sau politică, sau o
restrângere favorabilă de la cursul în jos.
În mod indirect, Reforma protestantă din
secolul al şaisprezecelea a făcut mult, fără îndoială,
pentru ridicarea ((345)) lumii în toate privinţele.
Ea a curăţat atmosfera morală de mare parte din ignoranţa şi
superstiţia ei şi atât romano- catolicii cât şi protestanţii
recunosc faptul că ea a marcat o eră nouă de progres
universal.
Nu pretindem, cum pretind unii, că în
zilele noastre totul este urcător, mai degrabă decât
coborâtor. Din contră, vedem multe lucruri în zilele noastre
cu care nu putem fi de acord că sunt nici măcar civilizate,
decum să fie în armonie cu voinţa divină. Vedem o mai largă
concepţie „umanitară” predominantă în lume, care, deşi este
departe de religia Domnului nostru Isus, este cu mult
înaintea superstiţiilor ignorante din trecut.
De fapt această îmbunătăţire socială din
lume a fost cea care a dat naştere „Teoriei Evoluţiei” şi
i-a făcut pe mulţi să conchidă că lumea se îmbunătăţeşte
rapid tot mai mult, că ea n-a avut nevoie de nici un
Mântuitor şi de lucrarea Lui răscumpărătoare şi n-are nevoie
de nici o Împărăţie care să vină cu lucrarea de restabilire.
Foarte curând biata lume îşi va da seama că ridicarea şi
temelia egoismului pur înseamnă nemulţumire crescândă şi în
cele din urmă anarhie. Numai cei din poporul Domnului,
călăuziţi de Cuvântul Său, sunt capabili să vadă aceste
lucruri în lumina lor cuvenită.
Dar în timp ce măsurătorile de mai sus
dădeau mărturiile lor armonioase, o altă măsurătoare părea
să fie în totală lipsă de armonie cu relatarea Bibliei;
anume cea a „Primului Pasaj Ascendent”, care după câte se
pare reprezintă perioada de la exodul lui Israel din Egipt
până la naşterea Domnului nostru Isus*. Relatarea Bibliei cu
privire la acel timp, aşa cum a fost dată deja**, nu ne
putem îndoi, şi-a demonstrat corectitudinea în atât de
multe feluri. Ea a arătat că timpul de la exodul din Egipt
până la anul 1 d. Cr. a fost exact 1614 ani, în timp ce
((346)) linia podelei „Primului Pasaj Ascendent” măsoară
doar 1542 de ţoli. Apoi iarăşi, ştim sigur din cuvintele
Domnului nostru şi ale profeţilor că veacul Legii şi „favoarea”
pentru Israelul după trup nu au încetat la naşterea lui Isus,
ci la trei ani şi jumătate după moartea Lui, la sfârşitul
celor şaptezeci de săptămâni de favoare a lor, în 36 d. Cr.+
Aceasta ar face perioada de la exod până la sfârşitul deplin
al favorii lor (1614 plus 36) egală cu 1650 de ani. Şi deşi,
într-un sens, măreţia şi binecuvântarea noii dispensaţii au
început la naşterea lui Isus (Luca 2:10-14, 25-38), totuşi
Marea Piramidă ar trebui să indice într-un fel oarecare
lungimea deplină a favorii lui Israel. Am găsit în cele
din urmă că aceasta este foarte ingenios arătată. „Dopul” de
granit s-a dovedit a fi exact de lungimea care să completeze
această perioadă chiar până la limită. Atunci am ştiut de ce
acest „Dop” a fost atât de bine fixat încât nimeni na reuşit
să-l scoată din loc. Marele Maestru Constructor l-a pus
acolo ca să rămână, pentru ca noi să putem auzi astăzi
mărturia lui confirmând Biblia, atât în privinţa planului ei,
cât şi a cronologiei.
*Această perioadă nu este aceeaşi cu cea
pe care în Vol. II, cap. 7 am denumit-o şi descris-o ca
Veacul Iudeu. Cel din urmă a început cu 198 de ani înainte
de Exod, la moartea lui Iacov, şi nu s-a sfârşit până când
Domnul, pe care ei L-au respins, le-a lăsat casa pustie, cu
cinci zile înainte de răstignirea Sa.
**Vol. II, paginile 230-232.
+Vezi Vol. II, cap. 7.
În măsurarea acestui pasaj cu „Dopul”
lui, ar trebui să-l considerăm ca şi cum ar fi un telescop,
cu „Dopul” scos până când capătul lui de sus ajunge la locul
marcat iniţial de capătul lui de jos. Distanţa în jos de la
intrarea de nord a „Marii Galerii” până la capătul de jos al
„Dopului” de granit este de 1470 de ţoli, la care, dacă
adăugăm lungimea „Dopului”, 179 de ţoli, avem un total de
1649 de ţoli, reprezentând 1649 de ani; şi diferenţa de un
ţol-an între aceasta şi 1650 de ani arătaţi de cronologia
biblică a acestei perioade este uşor de explicat când ne
amintim că un capăt al acestui „Dop” de granit a fost
cioplit considerabil de către cei care s-au străduit să-l
scoată forţat din poziţia lui fixă în pasaj.
Atât de exact confirmă „Martorul” de
piatră mărturia Bibliei şi arată că perioada de la exodul
lui Israel din Egipt până la sfârşitul ((347)) deplin
al favorii lor naţionale*, 36 d. Cr., a fost de 1650 de ani.
Dar nimeni să nu confunde această perioadă cu perioada
arătată în Paralele dispensaţiilor iudaică şi creştină —
arătând că cele două veacuri sunt de 1845 de ani lungime
fiecare, unul de la moartea lui Iacov la 33 d. Cr., iar
celălalt de la 33 d. Cr. la 1878 d. Cr.
*Vezi Vol. II, cap. 3.
Şi nu numai că acesta a fost un mod
ingenios de a ascunde şi totuşi de a da lungimea perioadei
de la exod la naşterea Domnului nostru (ca să fie la timpul
cuvenit o confirmare a mărturiei Bibliei), dar cititorul
atent va vedea uşor că se putea face numai într-un astfel de
mod din două motive: Întâi, pentru că dispensaţia şi
favoarea iudaică nu numai că au început la moartea lui
Iacov, înainte de exodul din Egipt, dar au şi intrat şi au
mers în paralel cu dispensaţia creştină în cei treizeci şi
trei de ani ai vieţii pământeşti a Domnului nostru Isus; în
al doilea rând, pentru că, dacă „Primul Pasaj Ascendent” sar
fi făcut destul de lung pentru a reprezenta pe deplin Veacul
Iudeu în ani-ţoli, ar fi fost necesar să se construiască
piramida încă şi mai mare, care în schimb ar fi distrus
aspectele şi lecţiile ei ştiinţifice.
Să examinăm acum „Marea Galerie”, la
sfârşitul „Primului Pasaj Ascendent”, observând şi mărturia
ei simbolică. Ea este de şapte ori mai înaltă decât „Primul
Pasaj Ascendent”. Are în pereţii ei şapte rânduri de pietre
care se suprapun, din calcar crem neted, foarte şlefuit şi
frumos cândva. Deşi are douăzeci şi opt de picioare î8,53 mş
înălţime, este foarte îngustă, de numai şase picioare î1,82
mş la locul cel mai lat, dar se strâmtează la trei picioare
î0,91 mş la podea şi la mai puţin de atât la tavan.
Profesorul Greaves, un profesor de la Oxford din secolul
cincisprezece, descriind-o a scris:
„Este o lucrare foarte grandioasă şi nu
este inferioară nici în privinţa curiozităţii artei, nici a
bogăţiei de materiale, celor mai somptuoase şi mai magnifice
clădiri. ... Această galerie sau coridor sau oricum aş
putea-o numi altfel, este construită din marmură (calcar)
albă şi şlefuită, care este tăiată ((348)) foarte
uniform în pătrate sau plăci mari. Din materialele din care
este pavajul sunt şi tavanul şi pereţii laterali care o
flanchează; îmbinarea lor este atât de strânsă încât de abia
pot fi discernute de un ochi curios; şi ceea ce adaugă
graţie întregii structuri, deşi face pasajul cu atât mai
alunecos şi mai greu, este înclinaţia mare a urcuşului. ...
În aşezarea şi aranjarea marmurei (calcarului) din ambii
pereţi laterali există o operă arhitecturală, după judecata
mea, foarte graţioasă, şi anume că toate straturile sau
rândurile, care sunt doar şapte (atât de mari sunt aceste
pietre), sunt aşezate şi le depăşesc unele pe altele cam cu
trei ţoli; partea de jos a stratului de deasupra depăşind
partea de sus a următorului, şi aşa vin la rând şi restul pe
măsură ce coboară”.
Iar prof. Smyth declară că ar fi
imposibil să fie reprezentată bine prin imagini, zicând:
„Situaţia depăşeşte sfera imaginilor
ortodoxe, datorită lăţimii mici, înălţimii mari arcuite şi
înclinaţiei foarte deosebite a podelei lungi; o podea, când
cineva priveşte de la capătul ei de nord spre sud, urcând şi
urcând prin întuneric, ca şi cum ar părea veşnic; şi cu
astfel de pantă abruptă, încât nici imaginea ei pictată de
un artist pe un plan vertical n-ar putea spera vreodată să
reprezinte mai mult decât o mică parte a acelei podele,
ridicându-se în sus pe toată pânza şi ieşind la capătul de
sus. În timp ce, privind spre nord de la capătul de sud al
Galeriei, pierzi podeaua imediat şi vezi la nivelul
ochiului, la distanţă, parte din tavanul abrupt coborând.
Altfel, este suprapunerea solemnă a pereţilor înalţi,
întunecaţi, trecând pe lângă tine pe ambele părţi; dar toate
pe o pantă incomodă care vorbeşte despre trudă într-o
direcţie, pericol în alta şi un munte de putere în toate
părţile”.
Ce ilustraţie minunată este dată în
această „Mare Galerie”, a cursului Bisericii Creştine
adevărate şi a căii turmei mici de biruitori din
timpul lungii perioade a Veacului Evanghelic. Pereţii şi
tavanul ei cândva frumoşi, albi-crem, formaţi din pietre
care se suprapun regulat, toate înclinate ((349)) în
sus, nu redau istoria Bisericii nominale, aşa cum au
presupus unii — altfel ar fi departe de a fi uniforme şi
ascendente — ci vorbesc despre marea favoare a lui Dumnezeu
acordată în timpul Veacului Evanghelic, „chemarea de sus” la
anumite libertăţi şi privilegii, oferită condiţionat tuturor
îndreptăţiţilor în timpul Veacului Evanghelic, deschisă prin
„Fântână” — răscumpărarea.
Marea înălţime a acestei „Mari Galerii” —
de şapte ori înălţimea pasajului care reprezintă dispensaţia
iudaică (şapte fiind un simbol al completului sau
plinătăţii) — reprezintă acea plinătate a binecuvântării
conţinută în făgăduinţa avraamică, care în realitate este
pusă înaintea Bisericii Evanghelice. „Camera regelui”, la
capătul „Marii Galerii”, reprezintă capătul alergării spre
care îi duce chemarea de sus din prezent pe toţi
credincioşii; şi această „Cameră a Regelui”, după cum vom
vedea imediat, este un simbol foarte potrivit al destinului
final al Bisericii. Prin „Fântână” (care reprezintă
răscumpărarea), chiar la intrarea acestei Galerii, şi pe
care toţi care intră pe această cale trebuie s-o recunoască,
este simbolizată frumos îndreptăţirea noastră. Astfel Marea
Piramidă ne spune: „Acum deci nu este nici o condamnare
pentru cei care sunt în Hristos Isus”.
Lungimea aparent interminabilă a „Marii
Galerii” arată cât de lung li s-a părut Veacul Evanghelic
membrilor individuali ai Bisericii, în timp ce îngustimea ei
reprezintă bine „calea îngustă care duce la viaţă”; şi marea
ei înclinaţie, dificultatea cu care este urmată calea şi
pericolul continuu de alunecare pentru cei care nu reuşesc
să-şi vegheze cu vigilenţă paşii. Totuşi, între aceşti
pereţi ai favorii divine este siguranţa şi securitatea
tuturor celor care continuă în facerea de bine, care
continuă să crească în har, să urce calea grea, să „umble nu
potrivit firii păcătoase, ci potrivit Duhului”.
Privind în sus de-a lungul „Marii
Galerii”, vedem că ea are un sfârşit, aşa cum are şi
un început. Astfel ni se spune că privilegiile nespus de
mari şi scumpe oferite în acest Veac ((350))
Evanghelic vor înceta cândva — minunata chemare de
sus la comoştenire cu Cristos ca „mireasa” Sa se va termina
când un număr suficient pentru a completa „turma mică” va fi
acceptat chemarea. Ceea ce acest „Martor” de piatră indică
astfel în ilustraţie, Cuvântul scris clarifică foarte bine,
arătând, aşa cum am văzut, că privilegiul de a alerga pentru
marele premiu al „chemării de sus” aparţine exclusiv
Veacului Evanghelic. N-a fost acordat nimănui înainte —
Căpetenia noastră, Isus, fiind primul căruia I-a fost
oferit, primul care a acceptat condiţiile ei de sacrificiu
şi primul care a intrat în răsplăţile ei. Capătul de sud al
„Marii Galerii” marchează la fel de clar sfârşitul sau
limita chemării la natura divină după cum capătul ei de nord
marchează începutul oferirii acestei mari favori.
Dar fiindcă „Marea Galerie” reprezintă
„chemarea” noastră „de sus” de către Dumnezeu, să privim mai
departe şi să observăm la ce duce această chemare în cazul
fiecărui individ. Am văzut deja în Scripturi că suntem
chemaţi să suferim cu Cristos, să devenim morţi cu El şi
apoi să intrăm în gloria Lui. Şi tot acest lucru îl
găsim simbolizat izbitor în felul special prin care se
ajunge la intrarea în „Camera Regelui” şi la sfârşitul
„Marii Galerii”. Calea prin care cei care acceptă „chemarea
de sus” pot să intre în gloria cerească, reprezentată prin
„Camera Regelui”, nu este directă. Ei trebuie mai întâi să
fie probaţi din toate punctele de vedere şi să fie găsiţi
ascultători de voia lui Dumnezeu, altfel nu pot intra în
odihna care rămâne. Acestea, învăţătura scripturală şi
experienţa tuturor celor care aleargă pentru marele premiu,
sunt astfel ilustrate convingător prin Marea Piramidă. După
cum chemarea conduce la consacrare şi la lecţii de
sacrificiu, tot aşa „Marea Galerie” conduce la anumite
pasaje scunde care le simbolizează pe acestea. Ajuns la
capătul ei de sus, călătorul trebuie să se aplece foarte jos
la intrarea sau pasajul care duce în „Anticameră”. Această
aplecare simbolizează consacrarea sau moartea voinţei umane,
începutul jertfirii de sine, la care sunt chemaţi toţi
((351)) cei care vor să ajungă la natura divină. Cât de
mult înseamnă această jertfire de sine este ştiut numai de
cei care au acceptat chemarea şi care şi-au predat în
realitate voinţa umană.
Acest coridor scund, care reprezintă
consacrarea, fiind trecut, suntem în ceea ce este cunoscut
ca „Anticameră”. Aici podeaua nu mai este din calcar, din
acest punct înainte mersul va fi pe granit solid, ceea ce
poate fi interpretat ca o nouă poziţie sau o poziţie
de „creaţii noi”. Dar când se pune piciorul pe podeaua de
granit pentru a intra în noua poziţie de creaturi noi, se
observă un obstacol uriaş de granit: este cunoscut ca „Lama
de Granit”. Aceasta, ca o uşă care se închide de sus în jos,
închide parţial calea, lăsând numai un pasaj scund cum este
cel tocmai trecut, de patruzeci şi patru de ţoli înălţime,
astfel încât trebuie să ne aplecăm iarăşi înainte de a ne
putea bucura pe deplin de privilegiile reprezentate în
„Anticameră”. Această „Lamă de Granit” reprezintă voinţa
divină şi pare să spună celui care tocmai a trecut de
pasajul scund care reprezintă predarea voinţei sale: „Nu
este destul să-ţi sacrifici voinţa, planurile şi
aranjamentele; trebuie să le faci pe toate acestea şi apoi
să iei voinţa şi planul altuia; trebuie nu numai să-ţi
sacrifici voinţa proprie, ci trebuie să te apleci la voinţa
divină şi s-o accepţi în loc de a ta proprie, şi să devii
activ în serviciul lui Dumnezeu înainte de a putea fi
socotit o creatură nouă şi un moştenitor al naturii divine”.
„Lama de Granit” odată trecută, stăm
nestânjeniţi pe podeaua de granit în „Anticameră” (vezi
ilustraţia). Aceasta este o cameră deosebită: pereţii ei
sunt diferiţi unul de celălalt; ea pare să aibă pe alocuri
un fel de lambriu, iar în unii din pereţii ei sunt săpate
canale. În mod sigur pare să fie plină de lecţii încă
nedescifrate pe deplin. Totuşi, sugestia celor care au
vizitat-o, că seamănă cu o sală de clasă, pare să fie în
perfectă armonie cu ceea ce trebuie să ne aşteptăm să
reprezinte experienţele celor sfinţiţi, concepuţi de Adevăr.
Această „Anticameră” simbolizează şcoala lui Cristos şi
disciplinarea ((352)) — încercările credinţei,
răbdării, îndurării etc. — la care sunt supuşi toţi cei care
s-au consacrat pe deplin voinţei lui Dumnezeu; care le oferă
ocazii pentru a birui şi pentru a-şi dovedi
vrednicia, în calitate de biruitori, de un loc cu Cristos în
domnia Sa viitoare de slavă. Dacă suntem fără asemenea
lecţii şi probe, nu suntem fii şi moştenitori
pe acest plan divin (Evr. 12:8). În viaţa actuală, după
consacrarea noastră în serviciul Său, Dumnezeu ne
şcolarizează şi ne disciplinează, şi prin aceasta nu numai
ne încearcă fidelitatea faţă de El, potrivit legământului
nostru, ci şi ne pregăteşte să compătimim cu alţii în
încercare şi necaz, peste care El vrea să ne facă în curând
conducători şi judecători. 1 Cor. 6:2, 3.
Şi nu numai moartea voinţei, ci şi
moartea reală trebuie să fie trecută înainte de a intra pe
deplin şi în realitate în stările naturii noastre „noi”,
„natura divină”. Şi acest lucru de asemenea este arătat de „Martorul”
de piatră; căci la capătul cel mai îndepărtat al „Anticamerei”
se află un pasaj foarte scund prin care se ajunge la
intrarea în „Camera Regelui”. Astfel „Camera Regelui”, cea
mai mare şi cea mai înaltă cameră din Piramidă, devine
simbolul perfecţiunii naturii divine pe care o va câştiga
„turma mică”, puţinii biruitori aleşi dintre cei „mulţi
chemaţi” (a căror chemare este simbolizată prin „Marea
Galerie”) care trec prin jertfire de sine şi încercare (simbolizate
prin „Anticameră” şi prin pasajele scunde care duc la ea şi
care pleacă de la ea). Chemarea la „natura divină” a ajuns
mai întâi la Domnul nostru Isus, a cărui misiune pe pământ a
fost pentru un scop dublu: (1) Să-i mântuiască pe păcătoşi
prin plătirea preţului de răscumpărare pentru Adam şi pentru
toţi care erau în el, şi (2) pentru ca prin acea supunere
până la moarte să poată fi dovedit vrednic de natura
şi gloria divină. Ca atare, se arată că „Marea Galerie”
începe la naşterea Domnului nostru. Ea nu simbolizează deci
Veacul Evanghelic, pentru că acela nu a început până
când Isus a pus capăt Veacului Legii prin jertfa Sa pe cruce,
la treizeci şi trei de ani după naşterea Sa; dar ea
simbolizează chemarea cerească sau de sus (prin
sacrificiu) la natura divină — „Camera Regelui”.
((353))
((354)) ((355))
Domnul nostru Isus a fost chemat astfel
din momentul naşterii Sale; şi de la Cincizecime toţi
credincioşii îndreptăţiţi sunt chemaţi la acelaşi privilegiu
înalt, totuşi puţini acceptă chemarea la sacrificiu şi
puţini îşi întăresc chemarea şi alegerea prin conformare din
inimă la condiţii — mergând pe urmele Învăţătorului.
Lungimea în timp a acestei „chemări de sus” la natura divină
şi când încetează ea, sunt indicate prin lungimea şi
terminarea acestei „Mari Galerii”, cum s-a arătat deja.
„Camera Regelui” la care se poate ajunge
numai prin „Marea Galerie” şi „Anticameră”, este în toate
privinţele cea mai înaltă şi mai impresionantă încăpere din
Marea Piramidă şi simbolizează în mod potrivit natura
divină. Descriind-o, domnul Henry F. Gordon spune:
„Este o încăpere foarte impresionantă, de
34 de picioare [10,36 m] lungime, 17 picioare [5,18 m]
lăţime şi 19 picioare [5,79 m] înălţime, în întregime din
granit roşu şlefuit; pereţii, podeaua şi tavanul din blocuri
pătrate, exacte, şi unite împreună cu aşa rară dibăcie încât
nici un împărat autocrat din timpurile moderne n-ar putea
dori ceva mai uniform nobil şi mai rafinat. Singurul lucru
pe care îl conţine această cameră este o ladă [de granit]
goală [cutie de piatră] fără capac; şi este demn de remarcat
că această ladă corespunde în capacitate cu chivotul sfânt
din Cortul Întâlnirii Mozaic”.
În Marea Piramidă granitul este
utilizat să simbolizeze lucrurile divine sau natura divină,
întocmai cum aurul o simbolizează în Cortul Întâlnirii şi în
Templul Israelului tipic: pasajele scunde care duc în
„Anticameră” şi în „Camera Regelui” corespund cu vălurile
din faţa Sfintei şi a Sfintei Sfintelor; şi lada de granit,
singurul mobilier din „Camera Regelui”, corespunde cu
Chivotul Legământului, care era singurul mobilier din Sfânta
Sfintelor din Cortul Întâlnirii şi din Templu. Ceea ce în
una era din aur, în cealaltă este din granit şi cu aceeaşi
semnificaţie simbolică.
Aceasta nu este totul: găsim că aceleaşi
adevăruri mari care au fost reprezentate simbolic în cele
două încăperi ale Cortului Întâlnirii şi ale Templului,
Sfânta şi Sfânta Sfintelor, şi ((356)) vălurile care
le separau, au perechea exactă în Marea Piramidă prin
învăţăturile celor două încăperi, „Anticamera” şi „Camera
Regelui” şi pasajele lor joase care le separă. „Anticamera”,
ca şi Sfânta din Cortul Întâlnirii, reprezintă starea de
relaţie cu Dumnezeu, ca nouă creaţie socotită şi
comoştenitor cu Cristos al naturii şi gloriei divine, în
care intră credinciosul când, după ce a acceptat
iertarea păcatelor şi împăcarea cu Dumnezeu prin
răscumpărare, îşi prezintă eul îndreptăţit ca o jertfă
vie în serviciul lui Dumnezeu. După cum primul văl din
Cortul Întâlnirii reprezintă consacrarea sau predarea sau
moartea propriei noastre voinţe şi deplina supunere la
voinţa lui Dumnezeu, tot aşa intrarea scundă în „Anticameră”
simbolizează acelaşi mare eveniment care începe înnoirea
vieţii în toţi cei care vor fi vreodată membri ai preoţimii
împărăteşti.
Această probă, care reprezintă punerea pe
altar a tot ce avem, fiind trecută, credinciosul nu mai este
socotit ca o fiinţă umană, ci ca o „creaţie nouă”,
„părtaş firii dumnezeieşti”. Deşi de fapt el nu va fi făcut
părtaş real al naturii divine până când va fi învăţat cu
credincioşie lecţia supunerii la voinţa divină, în
experienţele reale, în sacrificiile zilnice şi în şcoala
vieţii actuale (reprezentate în pereţii „Anticamerei”, având
o construcţie specială, şi în Masa pentru Punerea Pâinii
Înainte, în Sfeşnicul de Aur şi în Altarul pentru Tămâie din
Sfânta Cortului Întâlnirii); şi până când el va fi trecut
prin moarte (reprezentată prin al doilea văl din Cortul
Întâlnirii şi prin al doilea pasaj scund care duce în
„Camera Regelui” din Piramidă); şi până când, printr-o parte
în Întâia Înviere, el va fi intrat cu Cristos în plinătatea
naturii şi gloriei divine făgăduite — partea lui veşnică,
simbolizată prin „Camera Regelui”.
Astfel Marea Piramidă mărturiseşte nu
numai cursul coborâtor al omului în păcat, ci şi diferiţii
paşi din planul divin prin care este făcută pregătirea
pentru deplina lui recuperare din cădere, prin calea vieţii,
deschisă prin moartea şi învierea Domnului nostru Isus.
Se va observa din ilustraţie că podeaua
de granit nu ajunge chiar până în faţa „Anticamerei”, în
timp ce granitul tavanului ((357)) ajunge pe toată
lungimea încăperii. Acesta pare să înveţe o lecţie în
armonie cu ceea ce am văzut deja că este un aspect al
planului divin, aşa cum acesta se referă la cei chemaţi care
caută să intre în natura divină. Primul pasaj scund
simbolizează consacrarea voinţei umane a credinciosului,
care îi dă de fapt intrarea în „Sfânta” sau în starea
sfinţită ca un potenţial moştenitor al gloriei şi nemuririi,
reprezentată în „Anticameră”, al cărei tavan de granit îl
acoperă acum; totuşi un atare nu trebuie considerat ca fiind
intrat pe deplin în natura nouă până când este „înviat” la
activitate şi la înnoirea vieţii; şi această probă este
reprezentată prin „Lama de Granit”, care, din poziţia ei
specială, atârnată, ca şi cum ar fi gata să cadă şi să
blocheze astfel toată înaintarea viitoare, pare să spună:
„Peregrine, chiar dacă ai ajuns până aici şi te-ai consacrat
lui Dumnezeu, dacă nu ajungi să fii însufleţit de spiritul
adevărului la activitate în serviciul Său, încă nu vei avea
o poziţie reală în natura divină la care ai fost chemat sau
invitat”. Cei trei paşi prin care cei chemaţi din Veacul
Evanghelic trebuie să intre în gloria Domnului lor sunt
astfel marcaţi în Marea Piramidă precum şi în Scripturi.
Aceştia sunt: (1) Consacrarea, sau conceperea de
spirit prin Cuvântul adevărului, simbolizată prin pasajul
scund spre „Anticameră”; (2) Însufleţirea pentru
serviciu activ şi sacrificiu prin sfinţirea spiritului şi
credinţă în adevăr, simbolizate prin pasajul scund de sub
„Lama de Granit”; (3) Naşterea din spirit în
asemănarea desăvârşită cu Domnul nostru printr-o participare
în Întâia Înviere, simbolizată prin pasajul scund înspre
„Camera Regelui”.
Naturile umană şi spirituală arătate
Referindu-ne la ilustraţie, pagina 333,
se va observa că o linie imaginară trasă prin axa verticală
a Marii Piramide va lăsa „Camera Reginei” şi „Pasajul
Orizontal”, „Pasajul de Intrare”, „Primul Pasaj Ascendent”
şi „Marea Galerie”, toate pe partea de nord a acestei linii
sau axe, şi numai „Anticamera” şi „Camera Regelui” pe partea
ei de sud. Prin acest aranjament proiectantul Marii
Piramide (Iehova) ne indică deosebirea dintre naturi, aşa
cum este arătată în Volumul I, capitolul 10.
((358))
„Camera Reginei”, care reprezintă
perfecţiunea umană după ce Veacul Milenar va fi restaurat pe
toţi cei ascultători şi vrednici la asemănarea morală a
Creatorului, învaţă, prin faptul că peretele ei din spate
sau cel mai îndepărtat este pe aceeaşi linie cu axa
Piramidei, că omenirea restaurată astfel la chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu, deşi încă umană, va fi aproape de
natura divină — atât de aproape cât poate fi o natură de
alta care este în asemănarea ei. Şi toate pasajele
ascendente care duc în direcţia acestei axe învaţă că toate
dorinţele şi eforturile poporului lui Dumnezeu trebuie să
fie spre perfecţiune umană, în timp ce ale Bisericii alese
din Veacul Evanghelic trebuie să treacă dincolo de
perfecţiunea umană. Ei, în calitate de comoştenitori cu
Cristos, trebuie să intre în plinătatea naturii divine.
Faptul că „Camera Subterană” sau
„Groapa”, care reprezintă necaz şi moarte, nu este în
întregime de aceeaşi parte a axei verticale cu „Camera
Reginei” şi cu pasajul ei nu contrazice această
interpretare; căci, strict vorbind, ea nu face parte deloc
din structura Piramidei. Este sub Piramidă, cu mult sub
linia ei bazală. Dar ea poate avea o altă lecţie de
împărtăşit. O linie verticală de la peretele ei cel mai
îndepărtat ar trece exact în lungul peretelui cel mai
îndepărtat al „Anticamerei”; şi lecţia scoasă poate fi, în
armonie cu atenţionarea scripturală, că este posibil
pentru unii care au intrat în „Sfânta” sau în starea
sfinţită (care au fost concepuţi prin cuvântul adevărului şi
au fost chiar însufleţiţi prin el) să comită păcat care este
spre moarte — moartea a doua.
Astfel deci, relaţia poziţiei „Gropii” cu
axa, dacă are vreo semnificaţie în legătură cu aranjamentul
Piramidei de deasupra ei, ar părea să indice că
moartea a doua — distrugerea definitivă, fără
speranţă — va fi pedeapsa nu numai a păcătoşeniei voite a
oamenilor care în timpul Veacului Milenar de ocazie
binecuvântată vor refuza să meargă spre perfecţiune umană,
dar şi a oricăruia dintre cei sfinţiţi în timpul Veacului
Evanghelic care resping în mod voit haina de dreptate
atribuită a lui Cristos, oferită şi acceptată mai înainte.
((359))
((360)) ((361))
Un alt punct vrednic de remarcat în
legătură cu axa verticală a structurii Marii Piramide
deasupra liniei sale bazale este acesta: întâia venire a
Domnului nostru şi moartea Sa, marcate prin gura „Fântânii”,
sunt de acea parte a axei Piramidei care reprezintă
natura umană; şi localizarea ei la acelaşi nivel
cu al coridorului care duce la „Camera Reginei”, care
simbolizează perfecţiunea umană, este de asemenea
demnă de luat în seamă. Marea Piramidă pare astfel să spună:
„El a devenit trup” — omul Cristos Isus S-a dat pe
Sine „răscumpărare pentru toţi”; totuşi El n-a cunoscut
păcat, a fost sfânt, nepătat, despărţit de păcătoşi şi n-a
luat deloc parte la cursul descendent, păcătos al rasei lui
Adam (simbolizat prin pasajul spre „Groapă”). Mai mult,
localizarea „Grotei” şi faptul că ea a fost naturală şi nu
săpată, sunt semnificative. Evident ea simbolizează moartea
Domnului nostru Isus. Faptul că a fost naturală
învaţă că sacrificiul de Sine al Domnului n-a fost o
întâmplare, ci o chestiune preorânduită, prearanjată în
planul lui Iehova înainte de a începe realizarea planului
simbolizat prin Piramidă. Faptul că este amplasată deasupra
şi nu dedesubtul liniei bazale a Piramidei, pare să dea încă
o învăţătură în armonie cu Scripturile — că deşi Domnul
nostru a murit ca răscumpărare pentru păcătoşi, El n-a
coborât în păcat şi degradare, ci chiar şi în moartea Sa a
fost în limitele planului divin, aşa cum este simbolizat în
structura Piramidei deasupra liniei bazale.
Acum se ridică o întrebare de mare
interes: Mărturia Piramidei în legătură cu timpul de
încheiere a chemării de sus, confirmă ea oare mărturia
Scripturii asupra acestui subiect? Arată ea oare sfârşitul
„Marii Galerii” la timpul exact la care Scripturile ne
asigură că se va încheia chemarea lui Dumnezeu la această
favoare? Sau contrazice ea ceea ce deja am învăţat din
Scripturi, şi arată o perioadă mai lungă sau mai scurtă a
chemării la natura divină?
Aceasta va fi o altă „probă hotărâtoare”,
însă nu o probă a Cuvântului lui Dumnezeu şi a minunatei lui
mărturii, care este mai presus de toate celelalte, ci o
probă a acestui „Martor” de piatră. Va dovedi aceasta mai
departe arhitectura ei divină prin aceea că va confirma
mărturia Scripturii, sau va arăta mai multă sau mai puţină
nepotrivire? Dacă va confirma relatarea biblică în mod
special şi amănunţit, ea îşi va merita într-adevăr numele
dat de Dr. Seiss — „Un miracol în piatră”.
((362))
Ei bine, nu putem spune nimic mai puţin
despre ea; căci mărturia ei este în deplin acord şi în
fiecare amănunt cu tot planul lui Dumnezeu aşa cum l-am
învăţat din Scripturi. Minunatele ei corespondenţe cu Biblia
nu lasă loc de îndoială că acelaşi inspirator divin al
profeţilor şi al apostolilor a inspirat şi acest „Martor”.
Să examinăm mai în amănunt unele dintre aceste armonii.
Să ne amintim că Scripturile ne arată că
sfârşitul complet al puterii neamurilor în lume şi timpul de
necaz care aduce răsturnarea lor va urma anului 1914 d. Cr.,
şi cu puţin timp înainte de acea dată ultimii membri ai
Bisericii lui Cristos vor fi „schimbaţi”, glorificaţi. Să ne
amintim şi aceea că Scripturile ne dovedesc în diferite
feluri — prin Ciclurile Jubileului, prin cele 1335 de zile
din Daniel, prin Dispensaţiile paralele etc. — că
„secerişul” sau sfârşitul acestui veac trebuia să înceapă în
octombrie 1874 şi că Marele Secerător trebuia să fie atunci
prezent; apoi, după şapte ani — în octombrie 1881 —
„chemarea de sus” a încetat, deşi unii vor fi admişi după
aceea la aceleaşi favoruri, fără a se face o chemare
generală, pentru a completa locurile unora dintre cei
chemaţi care, fiind încercaţi, vor fi găsiţi nevrednici.
Apoi să privim modul în care „Martorul” de piatră confirmă
aceleaşi date şi ilustrează chiar aceleaşi lecţii. Astfel:
Linia suprafeţei podelei „Marii Galerii”,
de la peretele de nord la cel de sud, a fost măsurată cu
mare grijă de două ori în anii recenţi şi s-au obţinut trei
grupe distincte de măsurători. O măsurătoare (a) este
de la peretele din capătul de nord, măsurat până la
„Treaptă” şi apoi — omiţând partea care urcă sau frontală —
de-a lungul feţei de sus, a feţei orizontale a podelei
„Marii Galerii”; altă măsurătoare (b) arată lungimea
măsurată prin „Treaptă”, ca şi cum treapta n-ar fi
acolo; altă măsurătoare (c) dă toată suprafaţa
podelei şi în sus pe faţa sau partea care urcă a „Treptei”
şi de-a lungul feţei ei orizontale. Prof. Smyth a găsit că
prima dintre aceste măsurători (a) este de 1874 de
ţoli piramidali, a doua (b) de 1881 de ţoli
piramidali, iar a treia (c) de 1910 ţoli piramidali;
în timp ce d-nul Flinders Petrie raportează aceste
măsurători cu 8 zecimi dintr-un ţol mai lungi. Prin urmare,
o estimare raţională şi fără îndoială foarte aproape de
corectitudine ar fi să numim aceste cifre (a) 1875, (b)
1882 şi (c) 1911 ţoli piramidali.
((363))
Acum noi întrebăm: Dacă ţolii liniari ai
podelei acestor pasaje reprezintă un an fiecare, aşa cum au
pretins şi au admis cei care au studiat Piramida, ce dată ar
indica aceste măsurători ale „Marii Galerii” ca sfârşit al
chemării de sus la natura divină, pe care „Marea Galerie” o
simbolizează? Răspundem că aplicând aceşti ţoli-ani la
socotirea actuală a timpului, trebuie să ne amintim că data
noastră d. Cr. este cu un an şi trei luni în urma datei
reale, după cum se arată în Volumul II, paginile 54-62. Şi
în timp ce aceasta n-ar avea nici o importanţă în calcularea
unei perioade de la o dată fixă dinainte de Cristos, sau de
la o dată fixă după Cristos, acest lucru ar trebui
recunoscut în acest caz. Unde acelaşi eveniment, naşterea
lui Isus, este punctul de pornire, trebuie luată în
considerare eroarea în fixarea datei d. Cr., pentru a ajunge
la rezultate corecte. Pentru simplificare vom lua data
noastră eronată d. Cr. ca standard şi vom reduce cifrele
Piramidei în mod corespunzător, scăzând din ele un ţol şi un
sfert, aşa încât ele vor corespunde cu calculul nostru
comun. Astfel reduse, ele arată: (a) 1875 minus
1&»188; egal 1873&»190;; (b) 1882 minus 1&»188; egal
1880&»190;; şi (c) 1911 minus 1&»188; egal
1909&»190;, şi dau datele: (a) octombrie 1874, (b)
octombrie 1881 şi (c) octombrie 1910 d. Cr.
Acest sfârşit întreit este în deplină
armonie cu ceea ce am găsit că învaţă Scripturile: că
„secerişul, sfârşitul veacului”, a fost atins în octombrie
1874 şi că „chemarea” propriu-zisă s-a sfârşit în octombrie
1881, deşi va urma o perioadă în care, chiar dacă
chemarea generală a încetat, aceleaşi privilegii vor fi
oferite unora care vor fi vrednici, pentru a completa
locurile unora dintre cei chemaţi deja, care, în încercare,
nu vor fi găsiţi vrednici de coroanele alocate lor când au
acceptat chemarea. Cât va dura această cernere a
consacraţilor, timp în care unora li se vor acorda coroanele
celor socotiţi nevrednici şi numele lor scrise în locul
unora ale căror nume vor fi şterse (Apoc. 3:5, 11),
Scripturile nu indică, după câte am văzut noi; dar această
dată, 1910, indicată de Piramidă, pare să se armonizeze bine
cu datele furnizate de Biblie. Nu sunt decât câţiva ani până
la încheierea deplină a timpului de necaz care pune capăt
timpurilor neamurilor; şi când ne amintim cuvintele
Domnului, că biruitorii vor fi socotiţi vrednici să scape de
cel mai ((364)) sever necaz care vine peste lume,
putem înţelege că face referire la necazul anarhiei care va
urma după octombrie 1914; dar un necaz mai ales peste
Biserică poate fi aşteptat cam prin 1910 d. Cr.
Nu este acesta un acord cât se poate de
remarcabil între acest „Martor” de piatră şi Biblie? Datele
octombrie 1874 şi octombrie 1881 sunt exacte, în timp ce
1910, deşi nu este dată în Scripturi, pare mai mult decât
una raţională pentru ceva eveniment important în experienţa
şi încercarea finală a Bisericii, în timp ce 1914 d. Cr.
este în mod evident bine definită ca finalul lui, după care
urmează cel mai mare timp de necaz al lumii, de care unii
din „mulţimea cea mare” pot avea parte. Şi în legătură cu
aceasta să ne amintim că această dată limită — 1914 d. Cr. —
poate fi martorul nu numai al completării alegerii,
încercării şi glorificării întregului corp al lui Cristos,
ci şi al curăţării unora din acea mulţime mai mare de
credincioşi consacraţi care, de frică şi descurajare, n-au
reuşit să aducă sacrificii acceptabile lui Dumnezeu şi de
aceea au devenit mai mult sau mai puţin contaminaţi cu
ideile şi căile lumii. Se poate ca unii dintre aceştia,
înainte de sfârşitul acestei perioade, să vină din necazul
cel mare (Apoc. 7:14). Mulţi dintre aceştia se leagă acum
strâns în diferiţii snopi de neghină pentru ardere; şi
aceştia vor putea să scape numai când necazul înfocat din
partea de la urmă a perioadei de seceriş va arde legăturile
robiei Babilonului — „mântuiţi, dar ca prin foc”. Ei trebuie
să vadă ruina totală a Babilonului cel Mare şi să primească
o măsură din pedepsele lui (Apoc. 18:4). Cei patru ani de la
1910 până la sfârşitul lui 1914, indicaţi astfel în Marea
Piramidă, vor fi fără îndoială un timp de „prigonire de foc”
asupra Bisericii (1 Cor. 3:15), care precedă anarhia lumii,
care nu poate dura mult — „Dacă zilele acelea n-ar fi fost
scurtate, nimeni n-ar scăpa”. Mat. 24:22.
Acesta nu este tot simbolismul minunat al
Marii Piramide. Minunata sa armonie cu planul divin este mai
departe arătată în altă trăsătură remarcabilă. Ar trebui să
aşteptăm ca data celor două mari evenimente legate de
sfârşitul acestui veac, adică, (1) a doua venire a Domnului
nostru şi (2) începutul secerişului, să fie în vreun fel
marcate la capătul de sus al „Marii Galerii”, întocmai cum
moartea şi învierea Sa sunt marcate prin „Fântână” la
capătul ei de jos. Şi în aceasta nu suntem dezamăgiţi. La
capătul de sus sau sudic al peretelui de est, în vârf, mult
mai sus de treaptă, ((365)) există o deschidere care
face legătura cu spaţiul neterminat de deasupra „Camerei
Regelui”, cum este arătat pe schiţă. În limbajul simbolic al
Piramidei acea deschidere spune: „Aici a intrat Unul ceresc
— Unul care nu are nevoie de podea ca să umble, dar care
poate veni şi pleca precum vântul”. Iar măsurătorile atente
ale acestui perete de sud al „Marii Galerii”, făcute de
prof. Smyth, ne informează că nu este exact perpendicular,
ci se înclină la vârf cu şapte ţoli.* Piramida ne spune
astfel: „Cu şapte ani înainte de încheierea chemării de sus
[înainte de octombrie 1881] va intra Acela mare din ceruri”.
Şi ea indică mai departe că de la acea dată — octombrie 1874
— treptat, aşa cum se indică prin înclinarea peretelui de
sud, chemarea se va apropia de încheiere şi se va sfârşi
complet în octombrie 1881. Se va observa că aceasta este în
acord exact cu mărturia Bibliei aşa cum este prezentată în
acest volum al Studiilor în Scripturi şi în cele anterioare.
*Raportul lui Piazzi Smyth
Şi să nu uităm de asemenea că noi care am
înţeles prezentările scripturale ale acestor timpuri şi
perioade n-am avut nimic de-a face cu luarea acestor
măsurători ale Marii Piramide; şi că cei care au luat
măsurătorile n-au ştiut nimic de aplicarea profeţiei de
către noi la timpul când au fost luate măsurătorile, şi nu
ştiu nici acum, după câte ştim noi. De aceea întrebăm: Se
putea ca o astfel de exactitate în chestiuni care privesc
şase mii de ani de istorie pe de o parte, şi miile de ţoli
din măsurătorile Piramidei pe de altă parte, să fie doar o
coincidenţă accidentală? Nu; dar adevărul este remarcabil şi
pare mai greu de crezut decât ficţiunea, întradevăr. „Domnul
a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri.”
Mai departe, unde a încetat favoarea
specială a chemării evanghelice generale (octombrie 1881),
pare să fie timpul să înceapă binecuvântarea pentru lume.
„Fântâna”, care marchează la capătul ei de sus
răscumpărarea, care asigură binecuvântarea viitoare, ar
trebui, s-ar părea, să marcheze la capătul ei de jos (unde
se uneşte cu pasajul descendent) data când vor începe să
ajungă la lume binecuvântările restabilirii. Ea pare să
spună: Aici beneficiile răscumpărării vor începe să
binecuvânteze toate familiile pământului, când alegerile sau
selecţiile Veacurilor Iudaic şi Evanghelic sunt complete.
((366))
Acum, dacă noi adoptăm încheierea clar
marcată a chemării şi a favorii speciale a Veacului
Evanghlic, 1881, ca data la care a fost timpul să înceapă
chemarea la binecuvântările restabilirii, şi dacă socotim că
punctul cel mai de jos al „Fântânii” marchează acea dată
(1881), găsim ceva interesant măsurând înapoi de-a lungul
„Pasajului de Intrare” până la intrarea originală a
Piramidei. Găsim că această distanţă este de 3826 de ţoli
piramidali, reprezentând astfel 3826 de ani. Şi dacă
presupunerea noastră este bine fondată, cu 3826 de ani
înainte de 1881 d. Cr. trebuie să fi avut loc un eveniment
însemnat. Şi dacă cercetăm mărturia istorică a Cuvântului
lui Dumnezeu ca să vedem dacă a avut loc atunci vreun
eveniment însemnat, găsim o confirmare remarcabilă a
presupunerii noastre; căci chiar cu 3826 de ani înainte de
1881 d. Cr., ceea ce ar fi 1945 î. Cr., Isaac, sămânţa
tipică a făgăduinţei a devenit moştenitorul întregii avuţii
a tatălui său Avraam şi astfel a fost în poziţia de a
binecuvânta pe toţi fraţii săi — pe Ismael, fiul Agarei (tip
al Israelului trupesc) şi pe nenumăraţii fii şi fiice ale
Cheturei, a doua soţie a lui Avraam (tipică pentru lume în
general).
Astfel „Pasajul de Intrare”, de la
marginea din afară şi până la marginea cea mai apropiată a
pasajului unde se face legătura cu „Fântâna”, marchează în
ţoli-ani perioada de timp din ziua când Isaac cel tipic (în
care se centra în mod tipic făgăduinţa de binecuvântare a
lumii) a devenit moştenitorul tuturor, 1945 î. Cr., la 1881
d. Cr., când binecuvântarea pentru lume a fost în realitate
cuvenită prin Isaac cel antitipic — Cristosul, moştenitorul
tuturor lucrurilor. Gal. 3:16, 29.
Noi măsurăm timpul de la data moştenirii
lui Isaac şi a privilegiului care a urmat de a-şi
binecuvânta fraţii, până la anul 1881 d. Cr. astfel: Isaac a
intrat în posesia moştenirii sale la moartea tatălui său
Avraam, care a avut loc la o sută de ani după ce a fost
făcut Legământul (căci Avraam avea 75 de ani când a fost
făcut Legământul şi a murit la vârsta de 175 de ani). Apoi,
de la Legământ până la moartea lui Iacov, fiul lui Isaac, au
fost 232 de ani*; şi de la timpul când Isaac a intrat în
moştenirea sa — la o sută de ani după ce a fost făcut
Legământul — până la moartea lui Iacov ar fi 132 de ani (232
de ani minus 100 de ani). La aceştia ((367)) adăugăm
1813 ani de la moartea lui Iacov la Anul Domnului
nostru şi avem data 1945 î. Cr., data când Isaac cel tipic a
intrat în posesia a tot ce a avut Avraam (Gen. 25:5). Şi
aceşti 1945 de ani î. Cr. adăugaţi la 1881 d. Cr. fac 3826
de ani indicaţi în ţoli piramidali ca lungimea timpului care
trebuia să treacă între binecuvântarea tipică a fraţilor săi
prin sămânţa tipică, Isaac, şi binecuvântarea lumii întregi
prin antitipicul Isaac, Cristosul.
*Vezi Vol. II, pag. 231, 232
Ridică unii întrebarea, ce început al
lucrării de restabilire a fost marcat de octombrie 1881?
Răspundem: nu s-a întâmplat nimic ce să poată discerne
lumea. Noi umblăm încă prin credinţă şi nu prin vedere. Toţi
paşii pregătitori spre marea lucrare de restabilire de la
data 1881 trebuie recunoscuţi ca picături ale marii ploi de
binecuvântare care în curând va înviora întregul pământ.
Ceea ce a avut loc în 1881, ca şi ceea ce a avut loc în
1874, poate fi discernut numai prin ochiul credinţei în
lumina Cuvântului lui Dumnezeu. A fost data încheierii
chemării de sus şi prin urmare data începerii anunţării
restabilirii — trâmbiţa Jubileului. Cam la acea dată autorul
a remarcat, şi după câte ştim noi nimeni altcineva n-a
remarcat, deosebirea dintre chemarea la natura divină,
deschisă în timpul Veacului Evanghelic, şi ocazia de
restabilire a perfecţiunii umane şi a tot ce a fost
pierdut în Adam, cuvenită la încheierea chemării de sus*
evanghelice.
*Deşi nu ne-am gândit la coincidenţă până
acum, în timp ce scriem acest capitol, nu este de mică
importanţă că în ultimele şase luni ale anului 1881 s-a
scris o carte de 166 pagini, Hrană pentru creştinii
cugetători, şi a circulat în tiraj de un milion patru sute
de mii de exemplare peste tot în Statele Unite şi în Marea
Britanie.
Trei puncte legate de cartea aceea şi de
distribuirea ei largă şi rapidă contribuie ca s-o marcheze
ca cel puţin deosebită: (1) Poate că nici o altă carte n-a
atins vreodată o circulaţie atât de largă într-un timp atât
de scurt, sau prin aceleaşi metode. Ea a fost distribuită
gratuit, în trei duminici succesive, la uşile bisericilor
din toate oraşele mari ale Statelor Unite şi ale Marii
Britanii prin băieţi mesageri de la Serviciul de Mesageri al
Districtului, iar în oraşele mici prin poştă. (2) Banii
pentru acoperirea acestei cheltuieli (42.000 $) au fost
donaţi voluntar în acest scop, fără solicitare. (3) A
fost, după câte ştim noi, prima carte publicată vreodată
care arăta deosebirea dintre chemarea de sus a Bisericii
Evanghelice şi favorurile Restabilirii pentru lume în
general, şi arăta data încheierii acelei chemări de sus,
octombrie 1881.
((368))
Un alt punct de remarcat este calea pe
care lumea va fi invitată să vină şi să primească viaţă
veşnică în Veacul Milenar.
Aşa cum încăperea de sus, cunoscută sub
numele de „Camera Regelui”, reprezintă natura divină,
iar „Marea Galerie” reprezintă chemarea spre ea, tot
aşa cea de sub ea („Camera Reginei”) reprezintă natura
umană perfectă, iar calea spre ea ilustrează cărarea
spre viaţă în care lumea va trebui să umble ca să atingă
perfecţiunea umană în timpul Mileniului. Ambele aceste căi
şi ca atare ambele aceste rezultate finale au fost deschise
şi făcute posibile prin jertfa de răscumpărare pe
care Mijlocitorul a dat-o în folosul tuturor: totul fiind
indicat convingător în Piramidă prin „aspectul de explozie”
care a deschis gura „Fântânii” şi a dat acces spre cele două
pasaje (intenţionate să simbolizeze chemarea Bisericii acum,
care conduce la natura divină, şi chemarea lumii în timpul
Mileniului, care conduce la restabilirea perfecţiunii
umane).
Astfel Marea Piramidă, în armonie cu
Scripturile, declară că „Hristos ... a adus la lumină
viaţa [restabilirea la viaţă umană, reprezentată în cea
denumită „Camera Reginei”] şi neputrezirea [natura
divină, reprezentată în cea denumită „Camera Regelui”], prin
Evanghelie” — veştile bune ale răscumpărării. 2 Tim. 1:10.
Singura cale de acces spre „Camera
Reginei” sau spre „Marea Galerie” a fost „Fântâna”, „Primul
Pasaj Ascendent” fiind la origine de netrecut din cauza
„Dopului” de granit. Astfel „Martorul” de piatră
mărturiseşte că prin Chemarea Legii sau Legământul Legii
nimeni din rasa decăzută n-a putut ajunge nici la viaţă
(viaţa umană), nici la nemurire (natura divină). Deşi
„Primul Pasaj Ascendent” a fost o cale, totuşi nimeni n-a
putut merge pe el. Tot aşa Legământul Legii a fost o cale de
trecere spre viaţă, dar din cauza slăbiciunii cărnii nimeni
n-a putut umbla în el, aşa încât să ajungă la viaţa oferită
(Rom. 3:20). Crucea, sacrificiul, răscumpărarea este astfel
special marcată prin acest „Martor” de piatră,
întocmai cum în Scripturi este mai accentuat marcată decât
orice alt aspect al planului. „Nimeni nu vine la Tatăl decât
prin Mine”, a spus Isus. „V-am învăţat înainte de toate, aşa
cum am primit şi eu [înainte de toate]: că Hristos a murit
pentru păcatele noastre”, a spus Pavel (1 Cor. 15:3).
„Fântâna [reprezentativă a ((369)) sacrificiului şi
învierii lui Cristos] este singura cale spre viaţă şi
nemurire”, spune Marea Piramidă.
Pasajul spre „Camera Reginei” este scund
şi călătorul trebuie să-şi plece capul în smerenie la
cerinţele lui. Cărarea dreptăţii a fost întotdeauna una de
smerenie şi aşa va fi şi în Mileniu, când tuturor li
se va cere să se aplece la reglementările stricte ale
Împărăţiei lui Cristos. El va domni cu un toiag de fier
(Apoc. 2:27). Atunci El va face din judecată o linie şi din
dreptate un fir cu plumb; şi pentru măreţia şi puterea Sa va
trebui să mărturisească orice limbă, iar la
conducerea şi legea Sa va trebui să se plece orice
genunchi; astfel încât în Ziua Sa cei smeriţi şi drepţi, şi
numai ei, vor înflori. Isa. 28:17; Rom. 14:11; Ps. 92:12,
13.
„Camera Reginei” simbolizează sfârşitul
lucrării de restabilire — perfecţiunea umană — prin aceea că
ea are şapte feţe, socotind podeaua o faţă şi tavanul
două feţe, aşa cum este arătat în schiţă. Cărarea spre ea
spune aceeaşi istorie a numărului şapte sau a perfecţiunii,
căci podeaua este mai joasă pe o şeptime din lungimea ei. Şi
nu numai că numărul şapte este un simbol general al
perfecţiunii şi al completului, ci este în mod special
sugestiv în acest context, deoarece Veacul Milenar este a
şaptea mie de ani din istoria lumii şi unul în care trebuie
atinsă perfecţiunea de către aceia din omenire care vor vrea
şi se vor supune.
Profesorul Smyth remarcă particularitatea
podelei acestei „Camere a Reginei” şi a pasajului care duce
la ea, că este neprelucrată şi complet nefinisată, astfel
deosebindu-se de celelalte pasaje, care iniţial au fost
foarte netede, probabil şlefuite. Aceasta, sugerează el,
poate indica faptul că podeaua lui nu este supusă măsurării
în ţoli-ani, cum sunt celelalte pasaje — ca şi cum Piramida
ar vrea să spună prin această neregularitate: „Măsurile
timpului nu sunt înregistrate aici”.
Dar deşi ţolul-an piramidal nu este
observat nici în pasajul spre „Camera Reginei”, nici în
podeaua ei, o altă chestiune sa cerut a fi arătată, şi anume
calea restabilirii la viaţă şi organism uman perfect.
După cum această perfecţiune a naturii umane este ilustrată
în „Camera Reginei”, tot aşa calea spre ea reprezintă cei
şapte mii de ani de experienţă şi disciplină prin care
trebuie să treacă rasa umană decăzută înainte de a putea fi
câştigată deplina restabilire la perfecţiune. Deoarece în
primele şase şeptimi coridorul ((370)) spre „Camera
Reginei” este extrem de scund, acesta reprezintă cei
şase mii de ani trecuţi şi ilustrează extrema dificultate şi
umilinţă necesare pentru a umbla o viaţă îndreptăţită, chiar
şi din partea celor care au căutat să umble astfel —
patriarhii, profeţii şi alţii, îndreptăţiţi prin credinţă —
în timpul acestor şase mii de ani de domnie a păcatului şi a
morţii. Dimpotrivă, ultima şeptime a căii reprezintă
Veacul Milenar, care tocmai se iveşte peste oameni.
Înălţimea lui fiind aproape de două ori mai mare, arată că
în timpul miei de ani care vine, de har şi pace pe pământ,
oamenii vor putea progresa confortabil şi uşor spre
perfecţiune deplină.
Se pune întrebarea dacă a umblat cineva
pe această cale în cei şase mii de ani trecuţi? Răspundem,
da. Unii au umblat pe ea prin credinţă. Este calea
îndreptăţirii naturii umane, deşi cu totul diferită de
calea şi chemarea Bisericii Evanghelice, care, deşi prin
îndreptăţire, este pentru natura nouă, divină. Avraam, Isaac
şi Iacov şi profeţii credincioşi au umblat pe acea cale —
intrând prin „Fântână” — prin credinţă în jertfa de
răscumpărare a lui Cristos, pe care ei au reprezentat-o
prin sacrificiile tipice înainte de moartea Domnului nostru
şi înainte ca „Martorul” de piatră să o indice; căci în
planul şi revelaţia lui Dumnezeu, Cristos a fost Mielul
înjunghiat pentru ispăşire înainte de întemeierea lumii.
Şi această cale spre „Camera Reginei”
este în bun acord cu relatarea Bibliei în privinţa căii spre
natura şi viaţa umană perfectă în timpul Mileniului.
Lungimea timpului necesar pentru a se ajunge la perfecţiune
va fi diferită la diferiţi indivizi, potrivit rapidităţii
sau încetinelii persoanei de a-şi supune inima şi viaţa
condiţiilor Noului Legământ. Nu va mai fi o străduinţă
de ridicare ce va întâmpina continuu împotrivire prin
tendinţele descendente dinăuntru şi dinafară, aşa cum a fost
în dispensaţiile Legii şi Evengheliei; dar va fi o cale pe
care totul va fi în favoarea călătorului şi-i va facilita
progresul rapid spre perfecţiunea deplină a vieţii
restabilirii, cu toate binecuvântările care vor rezulta.
După cum „Camera Regelui” prin canalele
ei pentru ventilaţie arată că simbolizează o locuire
permanentă, o stare veşnică, tot aşa „Camera Reginei”
simbolizează faptul că starea perfecţiunii umane, când va fi
obţinută, poate fi făcută o stare veşnică; căci şi
aceasta are prevăzute canale asemănătoare pentru ventilaţie
sau pentru aerisire. Într-un caz putem spune că ea
simbolizează o stare permanentă, iar în celălalt caz că
poate fi făcută o stare permanentă sau veşnică, fiindcă
acesta este cazul, aşa cum este indicat atât de Scripturi
cât şi de mărturia „Martorului” de piatră.
((371))
((372)) ((373))
Scripturile spun despre aceia care ajung
la starea reprezentată prin „Camera Regelui” că sunt părtaşi
naturii divine şi sunt nemuritori, sau inatacabili de
moarte — că nu vor putea muri după aceea. Şi ele mai arată
că ceilalţi care vor ajunge la restabilire deplină şi vor
rezista la ultima probă de loialitate la sfârşitul Veacului
Milenar, chiar dacă nu vor poseda acea calitate numită
Nemurire, care este în esenţă un element numai al
naturii divine, vor primi viaţă veşnică sub prevederea deja
aranjată de către marele Arhitect al planului de mântuire.
Dacă aceştia rămân în armonie cu Dumnezeu şi în ascultare de
voinţa Sa, vor trăi veşnic.
Marea Piramidă declară aceleaşi
adevăruri; căci în timp ce în „Camera Regelui”
ventilatoarele erau deschise, în „Camera Reginei”
ventilatoarele, un lucru interesant, erau la început
acoperite. Canalele de aerisire veneau cu totul din afara
Marii Piramide spre interior până la cam cu cinci ţoli de la
suprafaţa interioară a pereţilor „Camerei Reginei”, pietrele
de pe ambele părţi ale „Camerei Reginei”, cu excepţia celor
cinci ţoli în grosime menţionaţi, au fost cizelate, arătând
că au fost în planul Marelui Arhitect al Piramidei, întocmai
cum au fost toate celelalte aspecte. D-nul Waynman Dixon a
făcut această descoperire în timp ce examina pereţii
„Camerei Reginei”. El a observat că la un anumit punct
peretele suna gol, şi spărgând suprafaţa a găsit un canal de
ventilaţie; şi apoi prin acelaşi proces i-a găsit perechea
în peretele opus. Astfel Piramida, în armonie cu
Scripturile, declară că s-au făcut mari pregătiri
prin care starea umană perfectă, reprezentată prin „Camera
Reginei”, poate fi o stare veşnică pentru fiecare
persoană care se conformează reglementărilor şi legilor ei.
Şi acum, după ce am auzit-o vorbind, ce
vom gândi despre „Martorul” de piatră şi despre mărturia
lui? Astfel de mărturie ar fi într-adevăr ciudată şi
izbitoare, chiar dacă nu s-ar găsi nici o scriptură legată
de subiectele examinate; dar când Scripturile neau declarat
deja clar şi hotărât aceleaşi împrejurări şi date, înainte
de a fi fost auzită mărturia Piramidei, acordul ei minunat
şi confirmarea acesteia devin îndoit de semnificative şi
convingătoare.
((374))
Acum, când cei înţelepţi în felul lumii
resping Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind „învechit” şi
„neştiinţific”, faptul că „Martorul” de piatră vorbeşte şi
confirmă mărturia Bibliei este cu adevărat uimitor. A-i auzi
mărturia despre căderea omului tocmai la timpul când cei
înţelepţi în felul lumii pretind că omul n-a fost perfect
niciodată, n-a fost în chipul lui Dumnezeu niciodată şi ca
atare n-a căzut niciodată de la acel chip, este un lucru
remarcabil. A-i auzi mărturia că nimeni n-a putut
intra nici în chemarea de sus evanghelică pentru natura
divină, nici în starea îndreptăţirii şi vieţii umane prin
Legământul sau calea Legii, într-o vreme când atât de mulţi
propovăduiesc că Legea lui Moise este singura cale spre
viaţă, este desigur un lucru care produce mulţumire. În mod
sigur în Marea Piramidă „Însuşirile nevăzute [planurile] ale
Lui îDumnezeuş ... se văd lămurit, de la crearea lumii,
fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El”. Rom.
1:20.
Unii ar putea să batjocorească mărturia
acestui „Martor” de piatră, aşa cum batjocoresc şi Cuvântul
scris al lui Dumnezeu; dar la batjocurile lor noi răspundem:
Justificaţi această potrivire ciudată a lucrurilor, ori dacă
nu, aventuraţi-vă să profeţiţi viitorul şi veţi vedea ce
rezultat vor avea profeţiile voastre. Dovediţi-ne că nu se
cere nici o inspiraţie să se prezică evenimentele viitoare.
Arătaţi-ne un exemplu de înţelepciune lumească. „«Apăraţi-vă
cauza», zice Domnul, «arătaţi-vă dovezile cele mai tari»,
zice Împăratul lui Iacov. «Să le arate şi să ne spună ce se
va întâmpla; să spună cele din trecut, cele ce sunt,
ca să le vedem împlinirea; sau, faceţi-ne să le ştim pe cele
ce vor veni. Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să
ştim că sunteţi dumnezei [puternici].»” Isa. 41:21-23.
Marea Piramidă nu numai că pune în
încurcătură pe oamenii de ştiinţă atei, ci ea combate cu
totul teoria lor modernă şi antiscripturală a „Evoluţiei” —
subiect asupra căruia nu putem face mai bine decât să cităm
următoarele cuvinte ale doctorului Joseph Seiss, din
tratatul său excelent asupra Marii Piramide, intitulat „Un
Miracol în Piatră”. El spune:
„Dacă omul primar n-ar fi fost nimic
decât o gorilă sau un troglodit, cum au putut cunoaşte, în
acele timpuri preistorice, constructorii acestei puternice
structuri ceea ce savanţii noştri cei ((375))
mai profunzi, după douăzeci de secole de observaţie şi
experiment, au putut afla numai imperfect? Cum au putut şti
chiar şi să facă şi să mânuiasă uneltele, maşinile şi
mijloacele indispensabile construcţiei unui edificiu atât de
enorm în privinţa dimensiunilor, atât de masiv în privinţa
materialelor, atât de sus în privinţa înălţimii şi atât de
perfect în măiestria lui, încât până în ziua de astăzi este
fără egal pe pământ? Cum au putut cunoaşte sfericitatea,
rotaţia, diametrul, densitatea, latitudinea, polii,
distribuţia şi temperatura pământului, sau relaţiile lui
astronomice? Cum au putut ei rezolva problema cuadraturii
cercului, cum au putut calcula proporţiile, sau determina
cele patru puncte cardinale? Cum au putut ei întocmi
diagramele istoriei şi dispensaţiilor, corespunzătoare
faptelor în fiecare amănunt, pentru o durată de patru mii de
ani după timpul lor şi până la încheiere? Cum au ştiut ei
când va începe aranjamentul mozaic, cât va continua şi cu ce
se va sfârşi? Cum au putut şti când va fi introdus
creştinismul, prin ce fapte şi aspecte mari va fi marcat şi
care vor fi caracteristicile, calea şi sfârşitul Bisericii
lui Cristos? Cum au putut şti despre marele ciclu
precesional, lungimea duratei lui, despre numărul de zile
dintr-un an real, distanţa medie de la Soare la Pământ şi
poziţia exactă a stelelor când a fost construită Marea
Piramidă? Cum au putut întocmi un standard şi un sistem de
măsuri şi greutăţi, atât de bine potrivite unele cu altele,
atât de benefic conformate nevoilor obişnuite ale omului şi
atât de perfect armonizate cu toate faptele naturii? Şi cum
au putut şti cum să consemneze toate aceste lucruri pe o
simplă bucată de zid, fără vreo inscripţie verbală sau
ilustrativă, totuşi ferită de toate ravagiile şi schimbările
timpului şi care poate fi citită şi înţeleasă chiar până la
sfârşit?
Oamenii pot zâmbi batjocoritor, dar nu
pot dărâma cu râsul această structură puternică, nici nu pot
elimina din ea cu batjocura unghiurile, proporţiile,
măsurile, referirile la natură şi corespondenţele sacre pe
care i le-a dat Creatorul ei. Ele se află aici în toată
semnificaţia lor grăitoare, încăpăţânate şi invincibile,
dincolo de orice putere de a le suprima”.
Vocea acestui minunat „Martor” ne
aminteşte cu forţă cuvintele Domnului nostru cu acea ocazie
însemnată a intrării Sale triumfale în Ierusalim, când S-a
prezentat tipic ((376)) la Israel ca împăratul lor,
în mijlocul aclamaţiilor mulţimii de ucenici ai Săi care
lăudau cu voce tare pe Dumnezeu pentru marile Sale fapte
care fuseseră făcute, spunând: „Binecuvântat este Împăratul
care vine în Numele Domnului! Pace în cer şi slavă în cele
preaînalte!”. Şi când fariseii L-au îndemnat să-i mustre, El
a răspuns: „Vă spun că, dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor
striga” (Luca 19:37-40). Şi aşa este şi astăzi: în timp ce
Împăratul slavei a venit în realitate şi în timp ce marea
majoritate a martorilor în viaţă declaraţi ai Lui, care ar
trebui să se bucure cu voce tare şi să spună, binecuvântat
este Împăratul care vine în Numele Domnului, sunt muţi —
unii de frica de a fi scoşi afară din sinagogi, iar alţii de
lene somnolentă sau de îmbătarea cu spiritul lumesc ce-i
ţine în ignoranţă de timpul cercetării lor — iată, înseşi
pietrele acestei Mari Piramide de Mărturie strigă pe un ton
sigur. Fiecare ţol al acestei construcţii masive vesteşte în
mod elocvent înţelepciunea, puterea şi harul lui Dumnezeu.
Ferm fixat în această structură stâncoasă
solidă, în afara puterii furtunilor naturii sau a mâinii
neîndurătoare a distrugătorului, schiţele marelui plan al
lui Dumnezeu au stat în picioare timp de patru mii de ani,
pregătite să-şi dea mărturia la timpul hotărât, spre
confirmarea mărturiei Cuvântului sigur al Prorociei, în mod
asemănător revelat dar ascuns de veacuri. Mărturia acestui „stâlp
de aducere aminte pentru Domnul ... în ţara Egiptului”, ca
şi aceea a Cuvântului scris, cu precizie solemnă şi
negreşită indică spre ruina finală a ordinii vechi a
lucrurilor în „Groapa” uitării şi spre stabilirea glorioasă
a celei noi, sub Cristos Isus, marea Piatră Principală din
vârful clădirii eterne a lui Dumnezeu, în conformitate cu
liniile caracterului Său glorios trebuind să fie zidite sub
El toate lucrurile vrednice de existenţă veşnică. Amin! Amin!
Vie Împărăţia Ta! Facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe
pământ!