STUDIUL IX
Dumnezeul tău
împărăţeşte!
Un rezumat al dovezilor profetice care
arată prezenţa lui Emanuel şi că Împărăţia Lui este în
proces de stabilire
„Ce frumoase sunt pe munţi picioarele
celui care aduce veşti bune, care vesteşte pacea; care aduce
veşti bune, care vesteşte mântuirea, celui care zice
Sionului: «Dumnezeul tău împărăţeşte!»” Isaia 52:7
ŢINÂND seama de toate dovezile prezentate
în acest volum şi în volumele precedente ale acestei
lucrări, nu avem nici o ezitare în a declara poporului loial
şi credincios al Domnului, preaiubitului Său Sion, această
veste glorioasă: „Dumnezeul tău împărăţeşte!” Rugăciunea
mult repetată a Bisericii a primit răspuns: Împărăţia lui
Dumnezeu a venit într-adevăr. În zilele actualilor regi ai
pământului, înainte de a expira contractul lor de stăpânire,
ea este în curs de stabilire. Morţii în Cristos sunt chiar
acum înviaţi şi înălţaţi cu Domnul şi Capul nostru. Şi
membrele „picioare” ale corpului lui Cristos, care zăbovesc
încă în carne, prinzând inspiraţia mulţimii glorificate care
a urcat deja pe muntele (împărăţia) lui Dumnezeu, reflectă o
măsură din acea glorie transcendentă, ca Moise când a
coborât de pe Muntele Sinai. Feţele acestor mesageri
strălucesc de acea bucurie cerească ce le umple inimile şi
li se revarsă de pe buze în timp ce ei au comuniune unii cu
alţii şi cu Domnul, şi merg vestind fiecărei naţiuni (munte)
veştile bune ale domniei lui Emanuel începute. Ce frumoase
sunt pe munţi picioarele celui (Cristosului) care aduce
veşti bune despre bucuria ((302)) şi pacea Milenară,
asigurând Sionul că domnia Domnului nostru este începută!
Minunate adevăruri sunt acestea!
Împărăţia lui Dumnezeu este în proces de stabilire; Domnul
Isus şi sfinţii înviaţi sunt deja aici şi sunt angajaţi în
marea lucrare a secerişului, cu care şi noi, ca membri ai
acelui corp onorat, ca „picioarele” Lui, chiar dacă încă
suntem în carne, avem permisiunea de a fi conlucrători, de a
anunţa veştile bune printre oameni şi de a-i informa despre
semnificaţia evenimentelor minunate şi tulburi care trebuie
să pregătească calea pentru glorioasa domnie a dreptăţii şi
s-o introducă.
Aceştia sunt cei despre care profetul a
prezis spunând: „Domnul a venit în mijlocul zecilor de mii
de sfinţi ai Săi”; „Va veni Domnul, Dumnezeul meu, şi toţi
sfinţii îngeri împreună cu El!”; „Va veni Fiul Omului în
slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri [sfinţii, mesagerii Lui
sfinţi]”; „Un râu de foc [simbol al judecăţilor aspre — un
timp de necaz] curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de
slujitori Îi slujeau [nu numai dintre sfinţii Lui, ci şi
dintre alţi numeroşi agenţi şi mijloace de lucru] şi de zece
mii de ori zece mii [toată omenirea] stăteau înaintea Lui.
S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile”. Iuda 14; Zah.
14:5; Mat. 25:31; Dan. 7:10.
Astfel este situaţia actuală: marele
Judecător a venit — nu ca la prima venire, într-un trup de
umilinţă pentru jertfă, ci în plinătatea puterii Sale ca
fiinţă spirituală, îmbrăcat cu slava autorităţii divine, ca
reprezentantul lui Iehova, ca să reprime deplin şi pentru
totdeauna răul şi orice nedreptate, şi să-i restaureze pe
toţi care voiesc din rasa răscumpărată la armonie cu
Dumnezeu, la perfecţiunea fiinţei şi la viaţă durabilă.
Planul lui Dumnezeu este acum arătat clar: îl putem înţelege
ca niciodată înainte. Deschiderea cărţilor revelaţiei divine
va fi în curând completă. Judecata lumii începe deja cu
instituţiile creştinătăţii nominale, şi marea ((303))
lucrare începută astfel într-un fel nebănuit de lume va
înainta până la măreţul final prezis de Domnul, de apostoli
şi de profeţi, până când toată lumea va ajunge să privească
la Cel străpuns ca Răscumpărătorul şi Eliberatorul trimis de
Dumnezeu, întocmai cum sfinţii de mult timp „au privit la
Isus” ca autorul şi desăvârşitorul credinţei lor.* Socoteala
sau judecata care începe cu Biserica se va răspândi repede
la toate naţiunile în viaţă şi le va cuprinde; şi la timpul
şi în ordinea potrivită, toate oştirile mari ale morţilor
vor fi aduse pe scenă.
În timp ce membrii glorificaţi ai
Împărăţiei dincolo de văl fac o lucrare de modelare a
cursului evenimentelor actuale şi de pregătire pentru
glorioasa domnie, cei de această parte a vălului au de
asemenea o lucrare importantă. Misiunea lor este să-i adune
pe aleşi şi să-i pecetluiască pe frunte (intelectual) cu o
cunoştinţă a adevărului (Apoc. 7:3); să separe grâul de
neghină cu secera adevărului actual şi să declare Sionului
acest mesaj important — „Dumnezeul tău împărăţeşte!” Această
lucrare, de asemenea, merge repede înainte, şi toţi
credincioşii, cei pecetluiţi, sunt la rândul lor angajaţi în
pecetluirea altora; şi în curând marea lucrare va fi
împlinită — toţi aleşii vor fi adunaţi şi glorificaţi.
Binecuvântată a fost promisiunea pentru
membrii timpurii ai Bisericii, că Cel pe care L-au văzut
plecând va veni într-adevăr din nou; şi binecuvântată a fost
speranţa arătării Lui de-a lungul veacului pentru cei
încercaţi şi persecutaţi, cei credincioşi, care au aşteptat
cu nerăbdare venirea Lui până când au adormit cu perspectiva
trezirii în asemănarea Lui; dar încă mai binecuvântaţi sunt
ochii voştri, o, voi sfinţi de astăzi; căci ochii voştri văd
şi urechile voastre aud semnele prezenţei îndelung
aşteptatei Speranţe a lui Israel.
((304))
*Vezi Vol. II, cap. 5
În timp ce în Sionul nominal, aşa cum a
prezis profetul Isaia, păcătoşilor care au uitat sau nu
şi-au ţinut legământul cu Domnul le este frică de norii
negri care ascund strălucirea feţei Lui, şi spaima i-a
cuprins pe neaşteptate pe făţarnici, adevăratul Sion Îl vede
cu ochii credinţei pe Împărat în frumuseţea Lui şi priveşte
ţara care este încă îndepărtată — ţara grânelor şi a
vinului, glorioasa moştenire în care acest Împărat puternic
şi mare Eliberator a venit să conducă rasa decăzută — o ţară
în care locuitorii nu vor zice, sunt bolnav; căci poporul
care va locui acolo va fi unul a cărui nelegiuire a fost
iertată. Isa. 33:14, 17, 24.
Noi discernem acum clar, dincolo de
panorama celor o mie de ani, acea ţară glorioasă, acel
Paradis restaurat; şi cu bucurie şi cântec, sub conducerea
acestui Profet mai mare decât Moise, care se află chiar acum
în mijlocul nostru, oştile triumfătoare ale răscumpăraţilor
vor fi conduse pe marea cale a sfinţeniei spre ţara aceea
frumoasă a odihnei de păcat şi de moarte şi de orice lucru
rău.
„Cântaţi psalmi Domnului, voi, sfinţii
Săi, măriţi prin laudele voastre amintirea sfinţeniei Lui.
Căci mânia Lui [care trebuie cu necesitate să se manifeste
în marele necaz, care în curând va copleşi lumea] ţine numai
o clipă, dar bunăvoinţa Lui toată viaţa. Seara vine plânsul,
iar dimineaţa vine veselia.” Şi curând lumea corectată şi
convertită va prinde melodia de laudă şi va cânta: „Mi-ai
schimbat jalea în veselie, mi-ai dezlegat sacul şi m-ai
încins cu bucurie, pentru ca inima mea să-Ţi cânte psalmi şi
să nu stea mută. Doamne, Dumnezeul meu, eu pururea Te voi
lăuda!” Ps. 30:4, 5, 11, 12.
Să ne amintim acum paşii, bine întemeiaţi
în „cuvântul sigur al prorociei”, prin care am ajuns la
această cunoştinţă care înveseleşte inima şi pune în mişcare
sufletul. În spatele nostru se află toate reperele profetice
care indică spre acest timp ca cea mai minunată perioadă
((305)) din toată istoria lumii. Ele ne-au arătat că
începând din 1873 trăim în al şaptelea mileniu; că
contractul stăpânirii neamurilor, „timpurile neamurilor”, va
expira în 1914 şi că venirea Celui care are dreptul la
stăpânire şi-a avut timpul cuvenit în 1874. Ele ne-au arătat
că în zilele acestor împăraţi ai neamurilor, înainte de a
expira contractul puterii lor, Dumnezeul cerului va stabili
o Împărăţie şi că stabilirea acestei Împărăţii a progresat
într-adevăr din anul 1878; că atunci şi-a avut timpul
cuvenit învierea tuturor morţilor în Cristos; şi că, prin
urmare, de la acea dată, nu numai Domnul şi Capul nostru
este prezent în mod invizibil în lume, ci de asemenea sunt
cu El toţi aceşti mesageri sfinţi. Şi să observăm mai
departe că această dată a învierii morţilor în Cristos este
paralelă cu data învierii Capului trupului. Învierea
Domnului nostru a avut loc la trei ani şi jumătate după
venirea Sa ca Mesia, în 29 d. Cr.; şi învierea corpului Său,
Biserica, am văzut, şia avut timpul cuvenit în anul 1878, la
trei ani şi jumătate după a doua Sa venire, în octombrie
1874.
Profeţia ne-a indicat de asemenea felul
întoarcerii Domnului nostru, aşa încât, deşi El este
prezent, nu trebuie să ne aşteptăm să-L vedem pe El sau pe
sfinţii înviaţi, care sunt acum în asemănarea Lui, altfel
decât cu ochii credinţei — credinţa în „cuvântul sigur al
prorociei”; cu toate că am învăţat că cei care formează acum
„picioarele lui Cristos” vor fi şi ei peste puţin timp
schimbaţi în aceeaşi asemănare glorioasă. Ei vor fi atunci
fiinţe spirituale, ca El, Cristos, şi ca toţi sfinţii
înviaţi care sunt acum cu El, şi la timpul potrivit Îl vor
vedea aşa cum este (1 Ioan 3:2). Am văzut de asemenea
că venirea lui Ilie cel prezis şi a Omului Păcatului cel
prevestit, care trebuiau să preceadă venirea Lui, sunt fapte
împlinite.
Am marcat, de asemenea, datele fixate
asupra cărora ne îndreaptă atenţia profetul Daniel. Cele
2300 de zile indică ((306)) anul 1846 ca timpul când
Sfântul Locaş al lui Dumnezeu urma să fie curăţat de erorile
şi principiile profanatoare ale papalităţii; şi am observat
curăţirea realizată atunci. Am observat împlinirea celor
1260 de zile, sau timpul, timpurile şi jumătatea de timp a
puterii papalităţii de a persecuta, şi începutul atunci, în
1799, a Timpului Sfârşitului. Am văzut cum cele 1290 de zile
au marcat începutul unei înţelegeri a tainelor profeţiei în
anul 1829, care a culminat cu marea mişcare din 1844
cunoscută ca mişcarea celei de-a Doua Veniri, când, potrivit
prezicerii Domnului, fecioarele înţelepte au ieşit să-L
întâmpine pe Mire, cu treizeci de ani înainte de venirea Lui
reală. Am văzut împlinirea prezisei întârzieri; şi timp de
cincisprezece ani a ieşit strigătul de la miezul nopţii,
„Iată Mirele!” Am observat cu încântare deosebită cele 1335
de zile, care indică, aşa cum vedem, anul 1874 ca data
exactă a întoarcerii Domnului nostru; şi de la acel timp
încoace am avut chiar fericirea promisă — prin dezvăluirea
mai clară a minunatelor taine ale planului divin.
Apoi am văzut marea lucrare a
secerişului, la timpul şi în ordinea ei stabilită, începând
cu toamna anului 1874, progresând treptat şi în tăcere, dar
rapid. Am observat strângerea în snopi şi legarea neghinei
şi adunarea grâului. Şi ce binecuvântare şi bucurie primim
prin asigurarea că din vara lui 1878, când Împăratul Şi-a
luat marea Sa putere şi a început domnia cu învierea celor
care au dormit în Isus, nu mai este nevoie ca membrii Săi să
„doarmă” şi să aştepte gloria, căci pentru fiecare, momentul
terminării cursului său în moarte este momentul fericitei
„schimbări” la perfecţiunea deplină a naturii şi asemănării
divine. Întradevăr, „ferice de acum încolo de morţii care
mor în Domnul”, pentru totdeauna. Ei se odihnesc de
ostenelile lor, dar lucrările lor continuă; pentru că
lucrarea de cealaltă parte a vălului este aceeaşi ((307))
lucrare în care sunt angajaţi toţi biruitorii de această
parte a vălului; doar că pentru cei care au intrat în gloria
naturii divine, lucrarea nu mai este cu osteneală şi nu mai
costă sacrificiu obositor.
Pe lângă toate acestea, vedem începutul
întoarcerii favorii divine la Israelul trupesc manifestat
deja în începerea înlăturării orbirii şi prejudecăţii lor
împotriva lui Isus Cristos, în deschiderea ţării făgăduinţei
şi expulzarea lor din alte ţări, şi de asemenea în revenirea
fertilităţii Palestinei. Chiar şi numai aceste semne
exterioare, fără toate datele şi timpurile profetice, ar fi
dovezi puternice că trăim la sfârşitul veacului destinat
alegerii Bisericii sau a clasei Împărăţiei, datorită
asigurării clare a Scripturilor că orbirea şi starea lor de
lepădare vor continua numai până când membrii corpului lui
Cristos vor fi fost aleşi.
Aflându-ne astfel, aşa cum ne aflăm, la
această dată înaintată din Timpul Sfârşitului şi chiar în
toiul secerişului veacului, şi aşteptând cu nerăbdare
soluţionarea tuturor chestiunilor complicate ale acestor
timpuri febrile în scurtul interval al următorilor douăzeci
şi trei de ani, ce solemne şi intense sunt sentimentele
celor care au credinţă în cuvântul sigur al prorociei.
Chestiunile importante şi uluitoare care vor culmina în
marele necaz, despre care ne avertizează Daniel, tulbură
acum mintea poporului şi apropie repede teribila criză. Dar
această criză mare a „zilei răzbunării” şi „mâniei” asupra
naţiunilor trebuie să o lăsăm pentru a fi analizată în
volumul următor, deoarece subiectul este prea vast şi prea
important pentru spaţiul nostru prezent. Să ne bucurăm însă
de faptul că dincolo de necaz şi chiar dincolo de disciplina
folositoare a domniei lui Cristos, vedem glorioasa ţară a
odihnei, moştenirea binecuvântată şi veşnică a rasei
răscumpărate şi restabilite.
((308))
Într-adevăr, minunate timpuri sunt
acestea, şi totuşi puţini dau atenţie cuvântului sigur al
prorociei; şi în consecinţă viitorul este văzut de cei mai
mulţi oameni numai din punctul de vedere al indiciilor
actuale. Oamenii văd norii care se adună repede, dar nu pot
şti nimic despre perspectiva plină de speranţă decât din
Cuvântul lui Dumnezeu.
Da, iubite Răscumpărător şi Domn,
recunoaştem iubitaŢi prezenţă şi ne bucurăm de dovezile
stabilirii îndurătoarei Tale Împărăţii în această zi a
noastră. Inimile noastre se revarsă de recunoştinţă când
vedem razele convergente ale mărturiei divine — din lege,
din profeţi, din apostoli şi din cuvintele Tale până acum
ascunse, şi chiar din tainele de mult ascunse ale
minunatului „Martor” din Egipt — adunate acum într-un focar
glorios, care arată urmaşilor Tăi credincioşi că glorioasa
zi se iveşte curând, cu toate că nori şi întuneric gros
ascund încă gloria Ta de toţii ochii în afară de ochii
credinţei logodnicei Tale. În această lumină strălucitoare
concentrată, mărgăritar după mărgăritar din preţiosul Tău
adevăr strălucesc de o lumină necunoscută până acum, şi
prezenţa Ta maiestuoasă este reflectată de toate acestea.
„Voi cei drepţi, bucuraţi-vă în Domnul,
şi sărbătoriţi amintirea sfinţeniei Lui!” „Bateţi din palme,
toate popoarele! Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de biruinţă!
Căci Domnul Cel-Prea-Înalt este înfricoşător, un Împărat
mare peste tot pământul.”