Mai întîi de toate trebuie să dovedim că este o pildă pentru că atît de mulţi prieteni dragi cred că aceasta nu este o pildă ci declararea unei întîmplări literale. Ei spun, "Se spune că a fost un anume om bogat, şi nu spune, Aceasta este o pildă". Noi suntem de acord întru totul; de aceea trebuie să dovedim că este o pildă. Şi pentru a dovedi că este o pildă, trebuie să arătăm că, dacă este interpretată ca o afirmaţie literală, este o absurditate, şi fiind o absurditate dacă este interpretată literal, suntem nevoiţi s-o privim ca pildă şi să încercăm să găsim o interpretare. Că ar fi o absurditate dacă ar fi luată literal, remarcaţi aceasta. Nu se spune că bogatul era un om rău; nu se spune nici că săracul era un om bun; exista un anume om bogat. A fi bogat nu este în mod necesar un lucru rău. Au existat oameni bogaţi buni. Avraam a fost foarte bogat. Tatăl nostru ceresc este foarte bogat. Nu numai sărăcia produce bunătate, nu-i aşa? Şi Domnul nostru este bogat şi pentru noi s-a făcut sărac. Deci noi nu trebuie să gîndim că bogăţia înseamnă răutate. Nu citim că acest om bogat era un om rău, sau un hulitor, sau altceva de genul acesta, ci doar că era bogat şi trăia somptuos în fiecare zi — lua trei sau patru mese bogate pe zi şi purta purpură şi in subţire; aceasta a fost vina lui; orice ar fi fost, era cumva legat de acest lucru. A spune că cineva va fi chinuit veşnic pentru că a purtat purpură sau pentru că a purtat in subţire şi a avut mîncare din belşug, şi pentru că a fost foarte bogat, n-ar fi raţional.

    Apoi să-l luăm pe sărac. Nu este nimic special care să spună că el era un om sărac dar bun, nici că s-a rugat mult — nici o sugestie că el s-ar fi rugat; el a fost pur şi simplu un om sărac şi stătea la poarta bogatului, şi era plin de bube şi cîinii îi lingeau bubele, şi mînca fărîmiturile care cădeau de la masa omului bogat, şi a fost dus de îngeri în sînul lui Avraam. A lua aceasta literal ar fi de asemenea absurd. Aceasta ar însemna, în primul rînd, că singurele persoane care ar merge în sînul lui Avraam ar fi cei care au stat la poarta unui om bogat. Aceasta nu ar include pe nimeni dintre noi — pentru că nouă niciodată nu ne-au lins cîinii bubele şi niciodată nu am mîncat fărîmituri etc. Deci vedeţi că aceasta ar fi o absurditate. Pe lîngă aceasta, dacă în sînul lui Avraam ar fi numai doi sau trei oameni mai robuşti numiţi Lazăr, i s-ar lungi mîinile încercînd să-i ţină în sînul lui. Dacă este cumva literal, întreaga chestiune este literală, şi dacă este cumva simbolic, totul este simbolic. De aceea noi spunem fără nici o îndoială că aceasta este o pildă pentru că a o lua literal ar înseamna a ne implica în afirmaţii absurde.

    Cînd o luăm ca pildă, este foarte frumoasă, foarte armonioasă cu tot Cuvîntul lui Dumnezeu, de la început pînă la sfîrşit.

    Acel om bogat care trăia somptuos este poporul evreu; el trăia somptuos pe baza promisiunilor pline de har ale Cuvîntului lui Dumnezeu. Toate acele promisiuni preţioase ale Cuvîntului lui Dumnezeu în acel timp aparţineau evreilor — nici una din ele nu s-a extins dincolo de limitele lui, la neamuri, decît că toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate prin evrei. Toate promisiunile preţioase aparţineau Israelului. Apoi el avea o haină de purpură. Purpura a fost întotdeauna un simbol al regalităţii. În ce fel au avut ei regalitate? Ei au avut împărăţia sau Teocraţia divină stabilită în naţiunea lor, şi deşi coroana a fost luată în zilele lui Zedechia, Dumnezeu a promis că o va da la timpul potrivit Celui a căruia este dreptul şi că Mesia va fi din ramura lui David. Deci ei încă aveau purpura. Ei încă pretindeau că sunt împărăţia lui Dumnezeu. Şi aveau in subţire. Ce simbolizează inul subţire? Simbolizează dreptatea, puritatea. Inul subţire în Scripturi reprezintă dreptatea. De unde au primit ei dreptatea? De unde au primit ei mai multă dreptate decît au avut neamurile? Noi răspundem că prin legămîntul lui Dumnezeu cu ei, legămîntul legii, El a făcut un aranjament special prin care, pe baza oferirii anumitor sacrificii an de an, în fiecare an, naţiunea era îmbrăcată cu dreptate pentru un an. La sfîrşitul anului aveau o nouă Zi de Ispăşire  (Leviticul 8) şi făceau noi sacrificii pentru păcat, şi atunci dreptatea lor era înnoită pentru încă un an, în acest mod naţional. Aşa că acest om bogat, naţiunea evreiască, cînd Domnul a folosit aceste cuvinte, a împlinit toate aceste condiţii. El a avut mai mult decît şi-a putut însuşi din promisiunile lui Dumnezeu din Scripturi şi din toţi sfinţii profeţi şi tipurile şi umbrele legii — toate acele lucruri. Şi a intervenit o schimbare — a murit; a murit faţă de toate acele binecuvîntări. A murit naţiunea lui Israel de la favoarea Domnului? Toţi sunt de acord cu aceasta? Da. Chiar şi evreii sunt de accord. Domnul nostrum le-a spus în Luca 19:44: “Te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.” Ei ştiu că nu se bucură de binecuvîntările de care s-au bucurat înainte. Ei ştiu că din anul 70 cînd naţiunea lor a pierit, ei n-au mai fost într-o stare de favoare divină în care au fost înainte. Unde sunt acum? Naţiunea evreiască a fost înviată, după cum arată Scripturile. Orice merge în hades trebuie să iasă. Acesta este înţelesul lui hades. Înseamnă un loc de oprire temporar din care persoana sau lucrul va ieşi. Aşa că atunci cînd despre naţiunea evreiască se spune că a mers în hades, aceasta implică faptul că naţiunea a avut o înviere, sau a ieşit ca naţiune din acel hades, sau starea hades-ului. Dar în timp ce naţiunea a fost inconştientă, poporul acelei naţiuni a fost viu toate aceste sute de ani. Ei sunt un popor foarte viu azi.

    Pilda vorbeşte despre cinci fraţi. Cine ar fi ei? Noi răspundem că deşi toate cele 12 seminţii au fost reprezentate atunci în Palestina, totuşi majoritatea aparţineau seminţiei lui Iuda şi Beniamin. În principal aceştia doi constituie omul bogat. Celelalte seminţii au fost în principal risipite în jur, în Grecia, Roma, Asia Mică etc., şi Întrebarea de aici este pentru a arăta că procedura lui Dumnezeu cu evreii care au fost risipiţi printre neamuri va fi aceeaşi ca şi procedura Lui cu poporul din Palestina. Pentru că Răspunsul este, "Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei. Dacă nu ascultă de ei atunci trebuie să suporte consecinţele". Cine are pe Moise şi pe profeţi? Păgînii? Nu, păgînii niciodată n-au avut pe Moise şi pe profeţi. Cine a avut pe Moise şi pe profeţi ca să poată asculta de ei? Numai această naţiune evreiască, numai acest om bogat şi fraţii lui — două seminţii, şi celelalte zece. Două seminţii reprezentate în omul bogat, şi celelalte zece seminţii reprezentate în cei cinci fraţi. Vedeţi că doi fac pe unul, şi proporţional zece ar face cinci. La fel vedem că atunci când Iosif şi-a adus familia din Canaan în Egipt şi i-a prezentat înaintea lui faraon a luat numai 5, deci în aceşti cinci fraţi au fost reprezentată întreaga familie a lui Israel. Geneza 47:2 “A luat pe cinci din fraţii lui şi i-a adus înaintea lui Faraon.”

    Am văzut pe omul bogat, acum cum este cu Lazăr? Să vedem cînd apare el. Lazăr era săracul din pildă care sta la poarta bogatului dorind să se hrănească cu unele fărîmituri care cădeau de la masa bogatului. Ce clasă era aceasta? Erau nişte străini? Da. Cine erau ei? Ei erau nişte păgîni evlavioşi. Vă amintiţi în Noul Testament că este menţionat un sutaş şi evreii L-au rugat pe Isus să vindece pe servul sutaşului; ei au spus, "Este vrednic să-i faci acest bine, căci iubeşte poporul nostru şi el ne-a construit sinagoga" (Luca 7:4-5); şi Isus a vindecat pe rob. El a vrut să aibă unele din favorurile lui Dumnezeu. El a ştiut totuşi că aceste favoruri aparţineau naţiunii evreieşti, că nu erau ale lui; el era străinNe aducem aminte de  Corneliu, despre care citim că a servit pe Dumnezeu zilnic, s-a rugat neîncetat, a dat multă pomană oamenilor şi a respectat pe Dumnezeu. Un om destul de bun, nu-i aşa? Da. Totuşi nici o rugăciune şi nici o pomană nu s-a ridicat la Dumnezeu. Dumnezeu n-a acceptat pe nici una dintre ele. Este, să spunem aşa, ca şi tămîia care s-a ridicat pînă la un loc şi mai sus n-a putut să se ridice. De ce nu? Pentru că el era dintre neamuri. De ce a avut aceasta importanţă? Pentru că toate binecuvîntările lui Dumnezeu au aparţinut naţiunii lui Israel. Cînd Dumnezeu a spus, "Eu v-am ales numai pe voi, dintre toate familiile pămîntului" (Amos 3:2), El vorbeşte aici despre Israel şi despre privilegiile şi binecuvîntările speciale care aparţin lui Israel, dar imediat ce zidul din mijloc al separării dintre evrei şi neamuri a fost şters, exact la trei ani şi jumătate după cruce, exact cînd perioada specială de favoare pentru evrei s-a terminat, neamurile au intrat în aceeaşi favoare ca şi evreii — nici mai mult, nici mai puţin. Şi atunci Dumnezeu a binecuvîntat pe Corneliu şi a trimis un înger la Corneliu să-i spună, "Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit ca aducere aminte înaintea lui Dumnezeu" (Fapt. 10:4). De ce nu înainte? Ele nu s-au putut ridica mai sus, dar acum favoarea specială pentru Israel fiind sfîrşită, milosteniile şi rugăciunile tale s-au ridicat înaintea Mea ca o aducere aminte. Trimite acum la Iope la unul numit Petru şi cînd va veni el îţi va spune cuvintele care vor fi pentru mîntuirea ta şi a casei tale; şi atunci vei intra în legătură cu Mine. Cînd a venit Petru, el a predicat pe Cristos lui Corneliu. Şi Corneliu a primit mesajul şi a fost binecuvîntat cu Spiritul sfînt şi de atunci încolo a avut toate privilegiile şi favorurile pe care le-a primit orice evreu care a auzit şi a acceptat Evanghelia — binecuvîntările de la Cincizecime au venit şi asupra lui.

    Acum să ne întoarcem la săracul care sta la poarta bogatului. Aceasta este înainte de schimbare; aceasta este înainte de a fi lăsată pustie casa lui Israel, înainte ca neamurile să fie binecuvîntate. Neamurile erau în starea de sărăcie reprezentată de acel sărac, cu bube pe corpul lui care reprezintă păcatul şi boala. Cu toţii înţelegem ideea că bubele ar reprezenta păcatul, şi cîinii care îi ling bubele ar reprezenta neamurile pentru că aceasta era o expresie predominantă printre evrei, că toţi ceilalţi afară de evrei erau numai cîini păgîni. Evreii nu-i socoteau la egalitate cu ei. Dar săracul dorea să se hrănească cu fărîmiturile căzute de la masa bogatului. Adică, aş vrea să am unele binecuvîntări pe care Dumnezeu le dă. Vă amintiţi femeia siro-feniciană despre care citim că a venit la Isus şi a zis, Doamne, fiica mea este stăpînită de un demon; te rog s-o vindeci. Isus nu i-a dat nici o atenţie, dar ea a stăruit şi a stăruit; în final Isus i-a spus, "Lasă să se sature mai întîi copiii, căci nu este drept să iei pîinea copiilor şi s-o arunci la căţei" (Marcu 7:27). Nu ştii că eşti cîine păgîn? N-ai ştiut aceasta pînă acum? Ea a Răspuns, "Da, Doamne, dar şi căţeii de sub masă mănîncă din fărîmiturile copilaşilor" (vers 28). Ea voia să mărturisească faptul că era cîine păgîn, că n-avea nici un drept să pretindă vreuna din acele binecuvîntări de vindecare pentru fiica ei pentru că nu era din naţiunea evreiască — dar Doamne, nu obţin cîinii ocazional fărîmituri de la masă? "Lasă-mi această fărîmitură, vindecă-mi fiica". Isus admirîndu-i credinţa i-a spus, "Du-te! A ieşit demonul din fiica ta" (vers 29). Aşa că a plecat. Fiica i-a fost vindecată. Ea a fost un tip al acestui Lazăr, vedeţi, primind o fărîmitură de la masa bogatului.

    Apoi Lazăr a murit, adică această clasă Lazăr a murit faţă de condiţiile lor nefavorabile şi îngerii l-au dus în sînul lui Avraam. Ce înseamnă aceasta? Ei n-au fost îngropaţi. Cînd neamurile au murit faţă de condiţiile lor nefavorabile, îngerii care i-au dus în sînul lui Avraam au fost apostolii. Vedeţi cum sfîntul Petru l-a dus pe Corneliu chiar în sînul lui Avraam. El i-a explicat că trebuia să fie unul din copiii lui Avraam, nu-i aşa? Şi aceasta vrea să se spună prin ilustraţia de a ajunge în sînul lui Avraam. Dacă eşti tată şi ai cît de cît iubire pentru familia ta, şi copiii se apropie de tine, îi iei la sîn; sunt copiii tăi; tu eşti tatăl lor. Şi aceasta este ilustraţia. Acesta este toată chestiunea — Avraam şi copiii săi. Evreii erau copiii naturali ai lui Avraam dar ei n-au reuşit să ajungă în sînul lui Avraam, iar neamurile care erau respinse, care în starea lor umilită erau mai bine pregătiţi să primească harul lui Dumnezeu în felul în care lui Dumnezeu i-a plăcut să-l dea, au devenit copii ai lui Avraam prin credinţă. Şi aceasta este exact ce spune apostolul, "Şi dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi “sămînţa” lui Avraam" (Gal. 3:29). Acum voi sunteţi în sînul lui Avraam. Ne bucurăm că suntem în sînul lui Avraam şi că avem şi unele binecuvîntări. Suntem bucuroşi că favoarea lui Dumnezeu pentru Israel trebuie să apară în curînd. Toţi vor veni în sînul lui Avraam, nu pe plan spiritual, ci ca sămînţă naturală se vor întoarce la ascultarea şi credinţa lui Avraam, şi mă bucur de această glorioasă perspectivă.

    Deci am vazut că aceasta a fost o pildă data de Domnul Isus pentru naţiunea lui Israel, să le arate că favoarea lor va merge la Neamuri, şi vedem că exact aşa şi s-a întâmplat. Într-devăr naţiunea lui Israel au fost bogaţi, chiar Domnul Isus a spus Matei 15:24: “ Drept răspuns, El a zis: „Eu nu Sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.” Şi când şi-a trimis Domnul ucenicii să propovăduiască i-a trimis numai la oile pierdute ale casei lui Israel Matei 10:6. Vedem cum într-adevăr favoarea everilor a fost peirdută nu mult timp după moartea Domnului nostrum şi Ierusalimul a fost distrus până în temelii, şi Evanghelia împărăţiei a fost propovăduită la toate Neamurile.

    Referitor la spirit, avem o intrebare mai jos care explică multe detalii.