Mai întâi de toate trebuie să înţelegem
în ce măsură am avut noi legătură cu Dumnezeu şi în ce
măsură l-am părăsit, adică la ce ne referim noi când spunem
că l-am părăsit.
Dumnezeu ne-a dat primisiunea că noi
după ce venim într-o legătură de fiu cu El, printr-o deplină
devotare Lui, “să credem şi să pătimim cu El” ( Filipeni
1:29), El niciodată nu ne va părăsi. Evrei 13:5
„Nicidecum
n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.”
Ap Pavel ne mai dă această asigurare în
Romani 8:35-39 “Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui
Hristos? Necazul sau strîmtorarea sau prigonirea sau
foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau
sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta Suntem daţi
morţii toată ziua; Suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.”
Totuşi în toate aceste lucruri noi Suntem mai mult decât
biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci Sunt bine
încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici
stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici
cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă
făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de
dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul
nostru.”
Deci nimic nu ne poate despărţi pe noi de
El, numai dacă noi înşine îl părăsim.
Ce înseamnă a-L părăsi pe Domnul? Extrema
cea mai mare la care un creştin poate ajunge este să comită
un păcat care duce la moarte. Ap Ioan ne spune despre
aceasta:
1 Ioan 5:16 Dacă vede cineva pe fratele
său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage;
şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un
păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte;
nu-i zic să se roage pentru păcatul acela.
Care este acest păcat? Isus ne spune în
Matei 12:31 “De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor
fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le
va fi iertată.” Tot acest gând ne este bine explicat şi în 2
Petru 2:21,22
Această înseamnă că după ce am fost
luminaţi cu lumina adevărului şi am primit Spiritul Sfânt,
şi apoi l-am părăsit pe Domnul odată pentru totdeauna,
aceasta va însemna moartea pentru noi.
Dar se întâmplă în viaţa creştinului că
după ce a venit într-o relaţie de fiu cu Dumnezeu, să se
întâmple să fie descurajat, să comită păcate. Dumnezeu a
ştiut că noi fiind păcătoşi mereu vom avea nevoie de ajutor.
Ap iubit de Domnul scrie: 1 Ioan 2:1 Copilaşilor, vă scriu
aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a
păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel
neprihănit.
Isus a spus o parabolă referitor la
aceasta, parabola cu fiul risipitor. Acolo citim că acel fiu
care a părăsit casa, pe tatăl familia, şi s-a dus departe şi
văzând că nu găselte nicăieri fericirea, a mers înapoi
acasa. Tatăl văzându-l de departe, l-a întâmpinat şi l-a
primit cu cea mai mare bucurie.
Aşa procedează Dumnezeu şi cu copii lui.
El permite ca noi să avem experienţe, ca apoi aceste lucruri
să ne înveţe pe noi ascultare de legea lui şi să vedem că
nicăieri nu putem găsi pace.
Înţeleptul Solomon scrie Proverbe 24:16
“Căci cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică,”.
Vedem că chiar şi cel neprihănit poate cădea, dar lucul
important este să se ridice.
Aceasta este lecţia şi pentru noi, atât
timp cât noi ne ridicăm din păcat şi cerem ajutor de la
Dumnezeu, vom putea primi favoarea lui.
Citiţi Psalmul 91 referitor la această
legătură strânsă între Dumnezeu şi fii Lui.
