1
Deaceea, fiindcă avem
slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat -o, noi nu cădem de
oboseală.
2
Ca unii, cari am lepădat
meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm
Cuvîntul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să
fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.
3
Şi dacă Evanghelia noastră
este acoperită, este acoperită pentru cei ce sînt pe calea
pierzării,
4
a căror minte
necredincioasă a orbit -o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă
strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui
Dumnezeu.
5
Căci noi nu ne propovăduim
pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi sîntem robii voştri, pentru
Isus.
6
Căci Dumnezeu, care a zis:
,,Să lumineze lumina din întunerec``, ne -a luminat inimile, pentruca să
facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui
Isus Hristos.
7
Comoara aceasta o purtăm
în nişte vase de lut, pentruca această putere nemai pomenită să fie dela
Dumnezeu şi nu dela noi.
8
Sîntem încolţiţi în toate
chipurile, dar nu la strîmtoare; în grea cumpănă, dar nu
desnădăjduiţi;
9
prigoniţi, dar nu
părăsiţi; trîntiţi jos, dar nu omorîţi.
10
Purtăm întotdeauna cu noi,
în trupul nostru, omorîrea Domnului Isus, pentruca şi viaţa lui Isus să se
arate în trupul nostru.
11
Căci noi cei vii,
totdeauna sîntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentruca şi viaţa
lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.
12
Astfel că, în noi lucrează
moartea, iar în voi viaţa.
13
Însă fiindcă avem acelaş
duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: ,,Am crezut, de aceea am
vorbit!`` şi noi credem, şi de aceea vorbim.
14
Şi ştim că Cel ce a înviat
pe Domnul Isus, ne va învia şi pe noi împreună cu Isus, şi ne va face să
ne înfăţişăm împreună cu voi.
15
Căci toate aceste lucruri
se petrec în folosul vostru, pentruca harul mare, căpătat prin mulţi, să
facă să sporească mulţămirile spre slava lui Dumnezeu.
16
De aceea, noi nu cădem de
oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuş omul nostru
din lăuntru se înoieşte din zi în zi.
17
Căci întristările noastre
uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate vecinică de
slavă.
18
Pentrucă noi nu ne uităm
la lucrurile cari se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile cari se
văd, sînt trecătoare, pe cînd cele ce nu se văd, sînt
vecinice.