1
Îngerul al cincelea a
sunat din trîmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pămînt. I
s'a dat cheia fîntînii Adîncului,
2
şi a deschis fîntîna
Adîncului. Din fîntînă s'a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi
soarele şi văzduhul s'au întunecat de fumul fîntînii.
3
Din fum au ieşit nişte
lăcuste pe pămînt. Şi li s'a dat o putere, ca puterea pe care o au
scorpiile pămîntului.
4
Li s'a zis să nu vatăme
iarba pămîntului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe
oamenii, cari n'aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu.
5
Li s'a dat putere nu să -i
omoare, ci să -i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul
scorpiei, cînd înţeapă pe un om.
6
În acele zile, oamenii vor
căuta moartea, şi n'o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de
ei.
7
Lăcustele acelea semănau
cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, cari
păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni.
8
Aveau părul ca părul de
femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei.
9
Aveau nişte platoşe ca
nişte platoşe de fer; şi vuietul, pe care -l făceau aripile lor, era ca
vuietul unor care trase de mulţi cai, cari se aruncă la luptă.
10
Aveau nişte cozi ca de
scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca
să vatăme pe oameni cinci luni.
11
Peste ele aveau ca împărat
pe îngerul Adîncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon iar pe greceşte
Apolion.
12
Cea dintîi nenorocire a
trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea.
13
Îngerul al şaselea a sunat
din trîmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de
aur, care este înaintea lui Dumnezeu,
14
şi zicînd îngerului al
şaselea, care avea trîmbiţa: ,,Desleagă pe cei patru îngeri, cari sînt
legaţi la rîul cel mare Eufrat!``
15
Şi cei patru îngeri, cari
stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost deslegaţi,
ca să omoare a treia parte din oameni.
16
Oştirea lor era în număr
de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.
17
Şi iată cum mi s'au arătat
în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi
pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor
ieşea foc, fum şi pucioasă.
18
A treia parte din oameni
au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa,
cari ieşeau din gurile lor.
19
Căci puterea cailor stătea
în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi
cu ele vătămau.
20
Ceilalţi oameni, cari n'au
fost ucişi de aceste urgii, nu s'au pocăit de faptele mînilor lor, ca să
nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră
şi de lemn, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
21
Şi nu s'au pocăit de
uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de
furtişagurile lor.