Când deschizi această carte şi citeşti despre fiare monstruase, despre foc din cer, şi grindină căzând pe pământ, cai înaripaţi sub formă de lăcuste, păsări necurate şi urâte, iaz de foc, fum de pucioasă, etc., stai şi te întrebi: dacă toate acestea sunt poveşti cu "pajuri şi cu zmei", ne aşteaptă nenorociri apocaliptice? Ce legătură au toate acestea cu istoria Imperiului Roman şi cu istoria Europei? Această carte nu are numai un mesaj mistic, ci ea descrie alegoric şi evenimente istorice.

Nu cred că este locul aici, şi nici în altă parte să încerc o descifrare detaliată, a acestei cărţi, nu sunt capabil de acest lucru; dar comform declaraţiei Mântuitorului, ea este o carte "dechisă" pentru a putea fi cercetată. El i-a spus lui Ioan pe insula Patmos: "...Să nu pecetlueşti cuvintele prorociei din cartea aceasta, (Apocalipsa) căci timpul este aproape..."-- "...Frice de cine citeşte, şi de cei care ascultă cuvintele acestei prorocii, şi păzesc cele scrise în ea, căci timpul este aproape..."- Apoc. 22:10; 1:3.

Deci cartea aceasta are legătură şi cu timpul. " Timpul este aproape". Cât de aproape a fost atunci, şi cât de aproape este acum? Ce sau cine este aproape?. Cine este acum la uşi? - Matei 24:33- După părerea mea putem încerca să înţelegem mesajul ei, cu o oarecare aproximaţie, şi deoarece această carte conţine istorie ilustrată prin alegorii, vom încerca să ne folosim cu prudenţă şi de istoria seculară, pentru a îmţelege simbolurile acestei cărţi

Ca o primă constatare: Dacă ea are un mesaj care vine de sus, acesta trebuie să fie în armonie cu toate mesajele care vin de sus, de la Dumnezeu. Prin mesaje care vin de sus eu înţeleg mesajul întreg al Sfintelor Scripturi şi nu mesajele care vin prin telepatie, horoscop sau alte tipuri de magie; prin medii spiritiste. "...Înţelepciunea de sus este mai întâi curată, apoi paşnică,blândă,uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. Şi roada dreptăţii este semănată în pace pentru cei care fac pace..."--Iacob 3:17-18. Mesajul care ne vine de sus, este: "...nu vă temeţi, iată vă aduc o veste bună, (Evanghelos în greacă) care va fi o mare bucurie pentru tot poporul; (de pe pământ) căci astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos Domnul..."--Luca 2:10-11.

Biblia are un mesaj de iubire, dar cei drept acesta nu peste tot în Scripturi este un mesaj de suprafaţă , ci unul ascuns. Este după cum zice apostolul Pavel "taina ţinută ascunsă din veacuri"--Coloseni 1:26-27. Acest mesaj sună din timpuri străvechi, chiar din grădina Edenului: --sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui.-Genesa 3:15 - Domnul Isus spune că: "...Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său fiu, pentruca ori cine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică..."--Ioan 3:16

Observăm în Apocalipsa şapte îngeri cu şapte trîmbiţe, şi când aceştia sună pe rînd, se întâmplă ceva acolo. Ei nu sună toţi deodată, aşa deci nici evenimentele descrise acolo nu se amestecă unele cu altele ci se succed unele după altele într-o înlănţuire istorică.. La început eu şi alţii am înţeles greşit că toate evenimentele descrise acolo sunt o ilustraţie a modului cum Dumnezeu va distruge lumea necredincioasă, în timp ce pe sfinţi îi va ridica la cer; şi că aceste evenimente se vor desfăşura într-un timp foarte scurt, probabil o zi de douăzeci şi patru de oare.

Poate pare bizar ceea ce spun, dar în mod sigur, aceste evenimente se desfăşoară pe o lungime de timp de trei mii de ani. Declaraţia Domnului din Luca 13:32 că El va lucra trei zile, şi cea a profetului Osea 6:2 că Dumnezeu ne va da viaţa în două zile şi a treia zi ne va ridica este o funie împletită în trei cu Apocalipsa.
Două mii de ani de istorie creştină au trecut, aşa deci de multe nenorociri descrise în această carte am scăpat.
Dacă istoria iudeilor se găseşte în paginile Bibliei, şi creştinii ar putea face săpături în Biblie nu numai săpături arheologice, pentrucă tot acolo ar da şi de istoria lor, iar cartea Apocalipsa este de fapt o carte de istorie scrisă în simboluri, exact cum scrie în Apocalipsa 1:1: ( Cornilescu revizuită, Nitzulescu, traducerea Lumii Noi etc.)"...Descoperirea lui Isus Cristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând; şi El le-a făcut-o cunoscut prin semne..." adică simboluri, (metafore şi alegorii).

"Cele şapte trâmbiţe, sunt şapte perioade şi evenimentele lor".

Perioadele acestea nu încep decât după Cristos. Dacă ar fi să le rezumăm pe scurt am putea face trimitere la istoria seculară. Istoricii n-au dormit ci le-au descris cu lux de amănunte. Este vorba cum s-a mai spus de istoria ultimului imperiu din cele patru din cartea prorocului Daniel în cele două ipostaze: Roma păgână şi Sfântul Imperiu Roman, până la revoluţia franceză, deci până la Napoleon Bonaparte, care pune capăt domniei papale în Europa.

Apocalipsa descrie evenimentele de după Napoleon până în anul 1914 când acest imperiu sub forma diviziunilor sale reprezentate prin regatele Europei, cele zece coarne ale fiarei a patra, se prăbuşeşte definitiv în primul şi cel de al doilea război mondial; apoi spune că acest imperiu va căuta să se ridice din nou pentru scurt timp (foarte probabil într-o variantă modernă) sub forma de imagine a celui ce a fost. Această nouă formă este numită "Chipul" sau "imaginea" primei fiare.-Apocalipsa 13:11-18

Apocalipsa spune că în perioada a şaptea numită "trâmbiţă" va începe domnia lui Mesia (şi se pare că într-un sens a început pentrucă cartea lui Daniel, cartea Apocalipsa, profeţii Isaia, Mica Zaharia, chiar Domnul în relatarea evangheliştilor şi apstolii în epistolele lor, sugerează această opinie, spunând că aceste imperii nu se vor prăbuşi la voia întâmplării, ci datorită unei forţe invizibile venită de sus care se va implica la început indirect în afacerile lumii dirijând cursul evenimentelor Daniel 2:44; 12:1-4; Isaia 2:2; Mica 4:1; Zaharia 12:1-10; Luca 17:20-28 etc.) iar la final ea descrie un paradis terestru în care pot încăpea toţi oamenii care vor asculta de Cristos, după ce El va îndepărta puterile actuale de pe scena lumii, şi-l va lega pe Satan.Apoc 20:13. "...El (Cristos) va şterge orice lacrimă din ocii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentrucă lucrurile dintâi au trecut..."-Apocalipsa 21:4.

"Trâmbiţa a şaptea" nu se ocupă numai da Imperiul Roman şi de prăbuşirea lui, ci după ce-l lasă în ruină descrie ridicarea altui imperiu (Împărăţia lui Dumnezeu) pe ruinile celui vechi, imperiu care nu se va prăbuşi niciodată. Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.- Daniel 2:44.

Evenimentele din cartea Apocalipsa, sunt evenimente terestre, deşi vom găsi scris " în cer s-au auzit glasuri putrnice..." Apoc.11:15. ..."o stea a căzut din cer."etc. Apoc. 8:10.

Şapte Biserici, Şapte peceţi, Şapte trâmbiţe

"Drumuri paralele" sau istorii paralele este un termen care se potriveşte şi cărţii Apocalipsa în mod particular. Deşi în ansamblu istoria creştinilor se aseamănă cu istoria evreilor, Apocalipsa desparte chiar istoria creştinilor în două segmente: Partea de drum pe care o parcurge "grâul" şi partea de drum pe care o parcurge "neghina" în aceiaşi perioadă de timp care este Veacul (vârsta ) Evanghelic. Amândouă traversează acelaş spaţiu de timp, dar nu merg pe acelaş drum. Înţelegem aceasta, chiar din declaraţia Domnului Isus: "...Lăsaţi-le să crească împreună, până la seceriş..."--Matei 13:30.

"Grâul " şi "neghina", adevărul şi eroarea au conveţuit împreună o mare perioadă de timp. Între ele nu a existat niciodată o armonie, dar fiind obligate să împartă acelaş teritoriu, ( vezi pilda cu năvodul din Matei cap. 13) au avut o oarecare influenţă una aspra celeilalte. Influenţă pozitivă din partea clasei "grâului" asupra clasei "neghinei" şi invers; Erorile doctrinale au fost aşa de puternice şi formau o "ceaţă" aşa de densă încât Dumnezeu a intervenit la timp, cam pe la începutul secolului al şaisprezecelea, pentru a curăţii santuarul Său-Daniel 8:13-14. - dar această curăţire care a durat mai bine de trei secole, n-a fost o lucrare de "seceriş", ci doar una care a deschis calea pentru a începe această lucrare, pe la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea. Curăţirea începută în Europa s-a extins şi pe alte continente, mai ales în America de nord unde s-a şi încheiat, după care din acelaş loc a început mai târziu "secerişul" perioadei sau vârstei evanghelice.

           Partea de drum pe care o parcurge neghina se numeşte "cele şapte trâmbiţe", acea care o parcurge grâul "cele şapte biserici", iar ceea ce are legătura cu doctrina creştină se numeşte "cele şapte peceţi" Aceste toate se încadrează în acelaş spaţiu de timp. Cu alte cuvinte: crestinii adevarati si cei falsi au trait perioada evului mediu, a renasterii si o parte din perioada moderna sub o cupola protectoare numita POPORUL LUI DUMNEZEU. Dar incepind cu perioada a saptea numita si "trambita a saptea" Dumnezeu desparte "graul de neghina", "pestii" buni de cei rai, pri mesajul cuvantului Sau: "Iesiti din Babilon poporul Meu", pentru ca crestinismul a devenit un Babilon de crezuri contradictorii unele cu altele, dar mai ales cu cuvantul lui Dumnezeu.--Ieremia 51:6-11; Apocalipsa 18:4.

Dacă am face un test grilă, cu un şablon istoric şi l-am suprapune peste cele şapte biserici, şapte peceţi şi şapte trâmbiţe, am vedea ceea ce de fapt s-a întâmplat în perioada evului mediu, în timpul renaşterii până în zilele noastre şi mai departe, în Europa în special şi în America începând cu perioada de după colonizare, şi cu extensie pe tot teritoriu de pe glob, din punct de vedere al bisericii adevărate (grâul) al bisercii false ( neghina) legat de elementul doctrinar creştin şi pseudocreştin.

"Semănatul" s-a făcut în perioada primei "trâmbiţe" a primei prezenţe a Mântuitorului, iar "secerişul" se desfăşoară în perioada "trâmbiţei" a şaptea, şi acesta trebuie să fie inaugurat de Mântuitorului la a doua Sa prezenţă. El are potrivit Apocalips 14:14, dublă calitate de rege şi secerător şef.

1.    Trâmbiţa nr.1 Apocalipsa 8:7

Şi cel dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi au venit foc amestecat cu sânge, care a fost aruncat pe pământ; şi a treia parte a pământului a fost arsă şi a treia parte din copaci a fost arsă şi toată iarba verde a fost arsă.

(Să nu uităm că toate aceste sunt simboluri, sau cu alte cuvinte, realităţi reprezentate prin simboluri, le vom găsi în paginile de istorie ca evenimente dramatice care au schimbat cursul istoriei a unuia sau a mai multe popoare.)

2. Trâmbiţa nr.2 Apoc. 8:8

Şi al doilea înger a sunat din trîmbiţă. şi ceva ca un munte mare de foc aprins, a fost aruncat în mare; şi a treia parte din mare a devenit sânge. Şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit, şi a treia parte din corăbii au fost distrusă.

"Muntele" este simbolul unui imperiu. În cazul acesta pare a fi imperiul Roman de apus.

3. Trâmbiţa nr.3 Apoc. 8:10

"Şi al treilea înger a sunat din trâmbiţă. şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din din râuri şi peste izvoarele apelor.Şi numele stelei era Pelin. Şi a treia parte din ape a drvenit pelin şi mulţi oameni au murit din cauza apelor, pentrucă se făcuseră amare."

Otrăvirea apelor înseamnă otrăvirea învăţăturilor, care este acelaş lucru cu schimbarea culorii cailor la ruperea peceţilor. "Caii" însemnând doctrine care au suferit dealungul timpului, modificări. Adevarul curat calul alb, iar învăţăturile pagane altoite pe arborele crestin ilustrate de ceilalţi cai, ceea ce a produs o invatatura semi crestina, iar in unele cazuri lipseste total evanghelia crestina, cum este de fapt invatatura demonica a chinului vesnic.

Trâmbiţa nr.4 Apoc. 8:12

"Şi al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentruca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei şi noaptea de asemenea".

Soarele şi luna reprezintă evanghelia lui Cristos şi legea lui Moise . Însemnătatea acestora a devenit parţial neclară, din cauza marei apostazii.

5.Trâmbiţa nr.5 Apoc. 9:1

"Şi îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care a căzut din cer pe pământ şi i s-a dat cheia fântânii Adâncului.Şi adeschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare.şi soarele şi văzduhl s-a întunecat de fumul fântânii. Şi din fum au ieşit nişte lăcuste".....şamd.

Probabil aceasta reprezintă pe Mahomed şi adepţii săi care au creat mari probleme timp de secole Sfântului Imperiu Roman.

6. Trâmbiţa nr. 6 Apoc. 9:13

"Şi îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu, zicând îngerului al şaselea care avea trâmbiţa: " desleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat" Şi cei patru îngeri care stăteu gata pentru ciasul ziua luna şi anul acela au fost deslegaţi ca să omoare a treia parte din oameni...etc.

Moartea aici pare a fi un simbol al dispariţiei unui sistem de valori şi înlocuirea lui cu altul într-o anumită proporţie "atreia parte". Nu o moarte a persoanelor fizice.

O altă mare problemă pentru acest imperiu creştin, a fost apariţia mişcării de protest în sânul bisericii Catolice, începută de către un călugăr Catolic din Germania, la 31 Octombrie 1517 Luther Martin şi care din Europa a traversat oceanul şi în America de nord.

7. Trâmbiţa a şaptea. Apocalipsa 11:15

Şi îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: "Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Cristosului Său. Şi el va împărăţi în vecii vecilor. şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stau înaintea lui Dumnezeu pe scaunul lor de domnie, s-au aruncat cu feţele în jos, şi s-au închinat lui Dumnezeu zicând: " Îţi mulţumim, Doamne Dumnezeule Atotputernice, care eşti şi care erai, că ai luat puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti. Şi neamurile se umplură de mânie, dar avenit domniaTa şi timpul ca cei morţi să fie judecaţi şi să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei care se tem de numele Tău, mici şi mari, şi să distrugi pe cei care distrug pământul! Şi templul lui Dumnezeu care este în cer a fost deschis şi s-a văzut chivotul legământului Său în templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi o grindină mare..."

Dacă cele şapte "trâmbiţe" sunt tot atâtea perioade istorice. Înseamnă că perioada "semănatului" începe de la botezul Domnului la Iordan, care corespunde cu prima "trâmbiţă" iar "secerişul" trebuie să se realizeze la a doua prezenţă a Mântuitorului, ceea ce corespunde perioadei "trâmbiţei" a şaptea. Mai mult de cât atât, acest seceriş este inaugurat chiar de El. Aşa descrie Apocalipsa acest eveniment. " Apoi m-am uitat şi iată un nor alb; şi pe nor şedea cineva care semăna cu un Fiu al Omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână o seceră ascuţită. Şi un alt înger a ieşit din templu, strigând cu glas tare celui care şedea pe nor: " Trimite secera Ta şi seceră, pentrucă a venit ciasul să seceri şi secerişul pământului este copt" Atunci Cel care şedea pe nor Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat...."Apoc. 14:14.
Apocalipsa 11:15 "...şi îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă.şi în cer s-au auzit glasuri puternice care ziceau: Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Cristosului Său.." versetul 17: " Îţi mulţumim Doamne Dumnezeule Atotputernice, care eşti şi care erai, că ai luat puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti..."

Totul aici este legat de prezenţa a doua oară a Domnului Isus Cristos; atât domnia Sa începută, (dar deocamdată nediscernută de lume- Luca 17:20) reprezentată prin coroana de aur de pe cap cât şi începutul secerişului, simbolizat prin secera din mână.

Acest Fiu al Omului cu coroană de aur pe cap este regele Isus întors a doua oară în dubla sa calitate de rege şi secerător şef. Este vorba de începutul domniei lui Cristos concomitent cu despărţirea "grâului" de "neghină" în scerişul vârstei evanghelice, "seceriş" care se face la începutul domniei Sale.
Să nu uităm de norul alb pe care şade Domnul. Acesta reprezintă necazuri mari. cartea lui Daniel spune că atunci când va începe să domnească Domnul vor fi un mare necaz în lume. Daniel 12:1

Când vorbim de seceriş, vedem şi aici asemănarea sau paralelismul dintre evrei şi creştini.
Ioan Botezătorul spune că evreii au avut secerişul lor separat de cel al creştinilor. "...Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arunca într-un foc care nu se stinge..."-Matei 3:12

În acel secriş a fost despărţit "grâul" de "plevă" iar în acesta descris în Apocalipsa se desparte grâul de neghină. Focul din prima râmbiţă s-ar putea să fie în legătură cu "focul" în care a fost aruncată "pleava" poporului Evreu . Acel "foc" a cuprins şi Imperiul Roman "muntele de foc" căzut în mare" în timpul celei de a doua trâmbiţă. Istoricii spun că acest "munte" a căzut în anul 476 d. Cr. în "mare", în mâna lui Odoacru căpetenia Herulilor, popor barbar, care a făcut parte din valul de popoare migratoare a acelor secole instabile ca marea. Acel "foc" despre care a profeţit Ioan botezătorul în Matei 3:12 reprezintă distrugerea Ierusalimului, şi a statului lor naţional . Domnul a spus la adresa lor : "...ţi se lasă casa pustie..." şi aşa a fost. Păstrând proporţiile un "foc" asemănător s-ar putea abate asupra creştinismului neregenerat, " neghina " din pildă.
"Trâmbiţele" trei, patru cinci şi şase, sunt perioade care au urmat după cădera imperiului Roman de apus. În aceste perioade Imperiul Roman îmbracă haină creştină. Este perioada domniei papale în Europa. Aceasta este o perioadă zbuciumată; este perioada războaielor sfinte, numite "cruciade"pentru eliberarea Ierusalimului de sub stăpânirea necredincioşilor, perioada de exterminare a "ereticilor"de către Sfânta Inchiziţie- tribunalul eclesiastic-a peste cinzeci de milioane de rătăciţi de la credinta Catolica. Urmează invaziile de "lăcuste" din trâmbiţa a cincea care după unii sunt hoardele de tătari a lui Gingis Han şi Timur Lenk, iar mai târziu a turcilor selgiucizi şi otomani care au făcut viaţa grea Sfântul Imperiu Roman, de răsărit (bizantin) ceea ce a dus la căderea acestuia, în mâna Turcilor Otomani, odată cu cucerirea de către aceştia, a Constantinopolului în anul 1453 d. Cr.

Trâmbiţa a şasea pare a se ocupa de mişcarea de protest în sânul bisericii catolice începută în prima jumătate a secolului al xvi-lea ceea ce a dus la marea reformă.

Şapte biserici care sunt în ASIA-Apoc.1;4

Acum să aruncăm o privire asupra istoriei Imperiului Roman şi dintr-o altă perspectivă, acea a adevăraţilor creştini. Ce şi de la cine, au avut ei de suferit, în cei două mii de ani de creştinism.

"Cele şapte biserici care sunt în Asia", este o descriere a întregii istorii a Bisericii lui Dumnezeu în starea ei de amestec: grâu şi neghină, dealungul vârstei evanghelice. Limbajul este simbolic dar este scris în aşa fel, ca să se poată înţelege şi în sen literal, pentru a ascunde pentru un timp însemnătatea înţelesului simbolic.

        Dacă ne mărginim numai la sensul literal, pierdem adevăratul sens. De exemplu: Cele şapte comunităţi creştine din Asia Mică de pe vremea Apostolului Ioan, cele din Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea nu puteau prelua numai pentru ele întregul mesaj al cărţii Apocalipsa, deşi nu ne îndoim că stările de credinţă sau de decădere s-au potrivit şi lor; şi să nu uităm că aceste localităţi sunt astăzi pe teritoriul Turciei care l-a cucerit la mijlocul secolului al xv-lea în timpul "trâmbiţei" a 5-a înlăturând religia creştină, şi întroducând Islamul.

Cuvântul "Asia" după dicţionarul biblic înseamnă: "mlăştinos" sau Europa. Aşa dar am putea traduce . " cele şapte biserici care sunt de pe întreg teritoriului Imperiului Roman cu capitala in Europa în perioada celor "şapte trâmbiţe", perioada creştină de circa două mii de ani, cu specificaţia că noi ne găsim astăzi tot în perioada "trâmbiţei" a şaptea, chiar dacă Imperiul Roman nu mai există.

In "Cele sapte Biserici care sunt in Asia" putem discerne mesajul divin adresat bisericii dea lungul istoriei creştine, în care este arătată pas cu pas proporţia de "grâu" şi "neghină." Apocalipsa 2:1-7 Biserica EFES.--(prima perioadă sau"Tâmbiţă")-- Destrămarea statului iudeu.

Mesajul bisericii din Efes de pe timpul apostolilor în perioada primei "trâmbiţe":
Îngerului bisericii din Efes scrie-i: " Iată ce zice Cel care ţine cele şapte stele în mâna Lui cea dreaptă, şi Cel care umblă prin mijlocul celor şapte sfetnice de aur: " ştiu faptele, munca ta şi răbdarea ta,şi că nu poţi să suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei care zic că sunt apostoli şi nu sunt şi iai găsit mincinoşi; şi ai răbdare, ai soferit din cauza numelui Meu şi n-ai obosit.
Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi aminte de unde ai căzut, pocăeştete şi fă faptele dintâi. Altfel voi veni la tine şi-ţi voi lua sfetnicul din locul lui, dacă nu te pocăeşti. Ai însă lucrlu acesta că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc. Cine are urechi să asculte ce zice Duhul bisericilor: Celui care va birui, îi voi da să mânânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu."
     Aceasta este perioada evanghelică din timpul apostolilor, în perioada evenimentelor "trâmbiţei" a întâia, evenimente simbolizate prin "foc" etc , care au dus la distrugerea statului evreu, începând cu distrugerea Ierusalimului de către Titus. În această perioadă "neghina " se arăta prin : "Apostoli mincinoşi" şi "nicolaiţi"

"Trâmbiţa (perioada) a doua corespunde cu perioada a doua a bisericii, numită: perioada "Smirna"

Aceasta este perioada din timpul persecuţiilor care au provenit de la Roma păgână.

Apocalipsa 2:8-11---SMIRNA.---( perioada sau " Trâmbiţa" a doua).- Căderea Imperiului Roman de Apus

" Îngerului bisercii din Smirna scriei: "Iată ce zice Cel dintâi şi cel de pe urmă, Cel care a murit şi a înviat:"ştiu necazul tău şi sărăcia ta ( dar eşti bogat) şi batjocurile din partea celor care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanii.Nu te teme nicidecum de ce vei suferi. Iată, diavolul va arunca în închisoare pe unii dintre voi, ca să fiţi încercaţi. Şi vei avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii. Cine are urechi să asculte ceea ce Duhul zice bisericilor."
"Iudeii" falşi de aici sunt creştinii falşi, iar cele "zece zile" sunt cei zece ani de persecuţii din timpul lui Diocleţian ultimul împărat al Romei păgâne.

Apocalipsa 2:12-17---PERGAM--( din perioada sau-"TRÂMBIŢA" A TREIA).- perioada de după Constantin cel Mare.--Corupţia celor de la putere în creştinism: Balaam-ii şi nicolaiţii. Din greacă: Nike+laos -- conducători peste popor.

"şi îngerului bisericii din Pergam scriei: "Iată ce zice Cel care are sabia ascuţită cu două tăişuri: "Ştiu unde locuieşti, acolo unde este scaunul de domnie al satanei. Tu ţii numele Meu şi n-ai tăgăduit credinţa Mea, nici chiar în zilele când Antipa ( anti-PAPA) martorul meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locueşte satan.

Dar am câteva lucruri împotriva ta: tu ai acolo nişte oameni, care ţin învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac, să arunce o cursă înaintea fiilor lui Israel, ca ei să mânânce din lucruri jertfite idolilor, şi să comită desfrânare. Totaşa tu ai câţiva care, de asemenea ţin învăţătura nicolaiţilor. Pocăeşte-te deci, altfel voi veni tine curând şi mă voi război cu ei, cu sabia gurii Mele. Cine are urechi de ascultat cea ce zice Duhul bisericilor: " Celui care va birui, îi voi da din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă, şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni, decât acela care-l primeşte.
Observăm cât de izbitor răzbate din spusele Domnului asemănarea cu poporul lui Israel? Apocalipsa s-a scris cu multe secole după ce personaje ca Izabela , Balaam , Balac din perioada judaică erau dispărute de pe pământ; dar caracterul lor idolatru şi pervers se regăseşte în creştinismul apostat, începând chiar din timpul apostolilor. Pavel scria: "....taina fărădelegii a şi început să lucreze, trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie dat la o parte..."--2 Tes. 2:7. şi din nou: " ....Ştiu că după plecarea mea se vor strecura între voi lupi grozavi care nu vor cruţa turma..." Faptele Apostolilor 20: 29..
Pavel a plecat, iar lupii s-au strecurat, şi au devenit ciobani la oi.

Apocalipsa 2: 18-29---TIATIRA.--( din perioada sau"TRÂMBIŢA" A PATRA.)

" Şi îngerului bisericii din Tiatira scrie-i: "Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochi ca para focului, şi ale cărui picioare sunt ca bronzul strălucitor: "Ştiu faptele tale, dragostea ta, răbdarea ta, şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi. dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela , femeea aceea care îşi zice ea însăşi prorociţă, să înveţe şi să ducă pe căi greşite pe robii Mei, să comită desfrânare şi să mânânce din lucrurile jertfite idolilor. I-am dat timp să de pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de desfrânarea ei. Iată, o arunc bolnavă în pat.; şi celor care comit adulter cu ea, le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele ei. Voio lovi cu moartea pe copii ei; şi toate bisericile vor cunoaşte că "Eu sunt Cel care cercetez rărunchii şi inimile"; şi voi răsplăti fiecăruia dintre voi după faptele voastre. Vouă însă tuturor celor din Tiatira care nu aveţi învăţătura aceasta, şi nu a-ţi cunoscut " adâncimile satanei", cum le numesc ei, vă zic: " Nu pun peste voi altă greutate. Numai ţineţi cu tărie până voi veni. Celui care va birui şi celui care va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va păstori cu toiag de fier şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu de la Tatăl Meu. Şi-i voi da luciafărul de dimineaţă. Cine are urechi să asculte ceea ce duhul zice bisericilor".

Aici se face aluzie la regina idolatră a celor zece seminţii a lui Israel, cu capitala în Samaria, din vremea prorocului Ilie.

Dacă vom citi istoria acelei regine şi a prorocului Ilie din Vechiul Testanent în "1Împăraţi" începând de la capitolul 17, vom vedea în creştinism, o istorie asemănătoare cu cea descrisă mai sus.
Apocalipsa spune aici că, la fel ca Israel odinioară, şi creştinii au apucat drumul idolatriei, călăuziţi chiar de către biserica ( Izabela) care trebuia să-i ducă la adevărata închinare. Istoria spune că cea mai puternică şi glorioasă biserică din toate timpurile, a fost biserica Romei. Dar paralel cu aceasta a existat adevărata biserică, reprezentată în Apoc. 12: 1 ca o femee învăluită în soare cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezce stele pe cap, în timp ce biserica Romei este ilustrată printr-o femee îmbrăcată în purpură regală călărind o fiară -(Imperiul Roman), fiara a patra, din cartea lui Daniel capitolul doi.-Apoc. capitolul 17.

Adevărata biserică este reprezentată şi prin prorocul Ilie, care în această ilustraţie, reprezintă pe adevăraţii creştini (grâul din pildă) care s-u opus idolatriei din biserica Catolică. În perioadele Pergam, Tiatira şi Sardes de după, cădera Imperiului Roman şi până la marea reformă, aceştia au fost vânaţi de faimoasa Inchiziţie papală şi exterminaţi fără milă prin torturi îngrozitoare şi ardere de vii pe rug.
Spre cinstea lui defunctul Suveran Pontif ş-a cerut scuze în mod public, în numele Bisericii Catolice pentru ororile săvârşite da aceasta în Evul Mediu; dar se pare că Dumnezeu nu ş-a încheeat socotelile cu această biserică. "... i-am dat timp să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de desfrânarea ei. Iată o arunc bolnavă în pat; şi celor care comit adulter cu ea, le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele ei. Voi lovi cu moartea pe copii ei; şi toate bisericile vor cunoaşte că "Eu sunt Cel care cercetez rărunchii şi inimile; şi voi răsplăti fiecăruia dintre voi după faptele voastre..."--Apo. 2:22-23.

Biserica "Sardes" din perioada "tâmbiţei" a cincea Apocalipsa 3:1-6.

Şi îngerului bisericii din Sardes scrie-i: " Iată ce zice Cel care are şapte duhuri a lui Dumnezeu şi cele şapte stele: " ştiu faptele tale că î-ţi merge numele că trăeşti, dar eşti mort. Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-m găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ţi aminte, deci cum ai primit şi ai auzit. Păstrează şi pocăeştete!

Dacă nu veghezi voi veni ca un hoţ şi nu vei şti în care cias voi veni asupra ta.
Totuşi ai în Sardes câteva nume care nu ş-au pătat hainele. Ei vor umbla cu Mine îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici....
Aceasta este perioada de dinaintea marii reforme iniţiată de Luther. Este perioada celor mai sângeroase persecuţii în care a căzut ca victimă a intoleranţei religioase Jan Hus (1369-1415) despre care Dicţionarul Enciclopedic spune că a fost: "...reformator Ceh. Magistru şi rector al universităţii din Praga... excomunicat în 1410 condamnat ca eretic de conciliul din Constantza şi ars pe rug."

Dar înainte de aceasta, armatele sfinte ale Papei au trecut prin foc şi sabie comunităţi întregi de creştini din Piemont urmaşi ai lui Petru Valdo, un opozant al doctrinelor papale, din evul mediu timpuriu.

Nici evreii răspândiţi prin Europa, mai ales cei din Spania, n-au scăpat de ascuţişul sabiei papale, prin faptul că ei l-au restegnit pe Cristos; fiind forţaţi să se convertească la creştinism. Oamenii de ştiinţă ca Giordano Bruno sau Galileo Galilei n-au scăpat nici ei de mâna lungă a inchiziţiei. Apocalipsa 3: 7-11- Filadelfia în perioada sau"trâmbiţa" a şasea "Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: " Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheea lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce va închide şi nimeni nu va deschide: " ştiu faptele tale: iată că ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni nu o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit cuvântul Meu. Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ciasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.

Eu vin curând. Păstreză ce ai ca nimeni să nu-ţi ia cununa......." ( vom observa că la următoarea şi ultimă biserică, Laodicia, cap 3:20, i se spune: "Eu stau la uşă şi bat" cu alte cuvinte: " M-am întors personal, sunt prezent pe pământ a doua oară") "Pe pământ" nu înseamnă neapăret pe sol; ci nevăzut în atmosfera pământului.

Aceasta este perioada de la 1517-1846, finalul marii mişcări de reformă odată cu înfiiţarea "Alianţei Evanghelice". Este în acelaş timp perioada renaşterii artei şi ştiinţei după o lungă hibernare din întunecatul ev mediu al ignoranţei şi misticismului religios.

Dar unde este Israel în toate aceste perioade istorice? Ca organizare statală, el nu a existat. "Casa" lui a rămas pustie, exact cum a profeţit Domnul Isus, şi Ierusalimul călcat în picioare de neamuri până când au expirat timpurile neamurilor (1914)--Luca 21:24. El va reapare ca "Smochin înverzit" (Matei 24:30-33) pe scena lumii în a şaptea mie de ani de la Adam sau "Trâmbiţa a şaptea" cum o numeşte Apocalipsa această perioadă. Ca indivizi au ajuns pe toate meridianile şi paralelele globului. Cimitirile lor sunt peste tot pământul. Au ajuns de batjocura lumii, dar totuşi Dumnezeu nu i-a uitat, şi i-a adus înapoi în ţara lor, exact cum a profeţit Moise în Deutoronom 4:30-31; Ieremia 16:14-18; Isaia 40:2 etc.

Anul 1517 este un an cunoscut, dar următorul mai puţin, deşi şi acesta este la fel de important, pentrucă în acest an 1846, a luat fiinţă " Alianţa evanghelică" şi este în legătură cu profeţia din Daniel 8:14, de care nu este loc să ne ocupăm acum.

Biserica Laodicea, este biserica creştină în ansamblu de după reformă, şi mesajul adresat ei se adresează şi creştinilor acestui început de secol xxî. Timpul activităţii ei pe pământ, se suprapune peste evenimentele din timpul de început, a celei de a şaptea perioadă pe care Apocalipsa o numeşte generic: "Trâmbiţa a şaptea." Din punct de vedere politic noi ne situăm în perioada a şaptea de la Ano Domini, dar şi din puct de vedere religios (bisericesc) suntem tot în a şaptea perioadă. "Trâmbiţa a şaptea" care este o perioadă de o mie de ani, este la începutul ei, aceiaşi perioadă cu perioada bisericii din Laodicea. De fapt în aceiaşi situaţie au fost şi celelalte "trâmbiţe" şi "biserici", cu deosebirea că perioada bisericii din Laodicea nu va acoperi decât începutu-l celei de a şaptea "trâmbiţă" sau mie de ani. Cele lalte perioade sau "trâmbiţe" n-au fost de câte o mie de ani, ci istoria de la Domnul încoace până la anul 1874, an de început a celei de şaptea mie de ani de la Adam.