Literatura Română > Biblia > Vechiul Testament > Ezechiel >
Ezechiel Capitolul 17

1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:
2 ,,Fiul omului, spune o vorbă cu tîlc, spune o pildă casei lui Israel,
3 şi zi: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Un vultur mare, cu aripi lungi, cu aripile întinse, acoperit cu pene pestriţe, a venit în Liban, şi a luat vîrful unui cedru.
4 A rupt ramura cea mai înaltă a lui, a dus -o într'o ţară de negoţ, şi a pus -o într'o cetate de negustori;
5 a luat şi din sămînţa ţării şi a pus -o într'un pămînt roditor; a pus -o lîngă o apă mare, şi a sădit -o ca pe o salcie.
6 Lăstarul acesta a crescut, şi s'a făcut un butuc de viţă întins, dar nu prea înalt; viţele îi erau îndreptate spre vultur, şi rădăcinile erau supt el. Astfel s'a făcut un butuc de viţă, a dat lăstari, şi a făcut mlădiţe.
7 Mai era însă un alt vultur, mare, cu aripi lungi şi cu pene multe. Şi iată că din pămîntul unde era sădită, viţa aceasta şi -a întins rădăcinile cu lăcomie spre el, şi şi -a îndreptat ramurile spre el, ca s'o ude mai mult decît pe stratul în care era sădită.
8 Viţa era sădită într'un pămînt bun, lîngă o apă mare, aşa ca să facă mlădiţe, să dea rod, şi să se facă o viţă minunată``.
9 ,,Spune, zice Domnul, Dumnezeu, îi va merge bine ei oare? Nu -i va smulge vulturul dintîi rădăcinile, şi -i va tăia rodul, şi i se vor usca toate frunzele odrăslite? Se va usca şi nu va trebui niciun braţ puternic, nici multă lume, ca s'o scoată din rădăcinile ei.
10 Iată că este sădită: îi va merge bine? Dacă o va atinge vîntul de răsărit, nu se va usca ea oare? Da, se va usca în straturile unde a odrăslit.``
11 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:
12 ,,Spune casei acesteia răzvrătite: ,,Nu ştiţi ce înseamnă aceasta?`` Şi spune: ,,Iată, împăratul Babilonului a venit la Ierusalim, a luat pe împăratul şi pe căpetenile lui, şi i -a dus cu el în Babilon.
13 A luat un vlăstar de neam împărătesc, a făcut legămînt cu el, şi l -a pus să jure; dar pe mai marii ţării i -a luat cu el,
14 ca împărăţia să rămînă smerită, să nu se mai poată ridica, ci împăratul să-şi ţină legămîntul, rămînîndu -i credincios.
15 Dar el s'a răsculat împotriva lui, şi a trimes soli în Egipt, ca să -i dea cai şi un mare număr de oameni. Celce a făcut asemenea lucruri va izbuti el oare, ca scăpa el oare? Cum să mai scape dacă a rupt legămîntul?``
16 ,,Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că în ţara împăratului care l -a pus să domnească, faţă de care şi -a călcat jurămîntul şi al cărui legămînt l -a rupt, lîngă el, în mijlocul Babilonului va muri!
17 Aşa că nici Faraon nu va veni cu o oaste mare şi popor mult să -l ajute în război, cînd se vor ridica întărituri şi se vor face şanţuri pentru nimicirea multor suflete.
18 El a nesocotit jurămîntul, pînă într'atît, că a rupt legămîntul, ba încă şi -a dat mîna, şi a făcut toate aceste lucruri; nu va scăpa!
19 De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Pe viaţa Mea că, întrucît a nesootit jurămîntul făcut în Numele Meu, şi a rupt legămîntul Meu, voi face să se întoarce asupra capului lui lucrul acesta.
20 Îmi voi întinde mreaja peste el, şi va fi prins în laţul Meu. Îl voi duce în Babilon, şi acolo îl voi judeca pentru abaterea săvîrşită de el faţă de Mine.
21 Dar toţi fugarii din toate oştile lui vor cădea loviţi de sabie, şi ceice vor mai rămînea vor fi risipiţi în toate vînturile. Şi veţi şti că Eu, Domnul, am spus aceste lucruri.``
22 Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Eu însumi voi lua o rămurea din vîrful unui cedru mare, şi o voi pune la pămînt. Voi rupe din vîrful ramurilor lui o mlădiţă fragedă, şi o voi sădi pe un munte înalt şi ridicat.
23 Şi anume, o voi sădi pe un munte înalt al lui Israel; ea va da lăstari, va aduce rod, şi se va face un cedru măreţ. Păsări de tot felul se vor odihni supt umbra ramurilor lui.
24 Şi toţi copacii de pe cîmp vor şti că Eu, Domnul, am pogorît copacul care se înălţa şi am înălţat copacul care era plecat; că Eu am uscat copacul cel verde şi am înverzit copacul cel uscat. Eu, Domnul, am vorbit, şi voi şi face.