1
Pavel, întemniţat al lui
Isus Hristos, şi fratele Timotei, către prea iubitul Filimon, tovarăşul
nostru de lucru,
2
către sora Apfia şi către
Arhip, tovarăşul nostru de luptă, şi către Biserica din casa ta:
3
Har şi pace dela Dumnezeu,
Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!
4
Mulţămesc totdeauna
Dumnezeului meu, oride cîte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile
mele,
5
pentrucă am auzit despre
credinţa pe care o ai în Domnul Isus şi dragostea faţă de toţi
sfinţii.
6
Îl rog ca această părtăşie
a ta la credinţă să se arate prin fapte, cari să dea la iveală tot binele
ce se face între noi în Hristos.
7
În adevăr, am avut o mare
bucurie şi mîngîiere, pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile
sfinţilor au fost înviorate prin tine.
8
De aceea, măcar că am
toată slobozenia în Hristos să-ţi poruncesc ce trebuie să faci,
9
vreau mai de grabă să-ţi
fac o rugăminte în numele dragostei, eu, aşa cum sînt, bătrînul Pavel; iar
acum întemniţat pentru Hristos Isus.
10
Te rog pentru copilul meu,
pe care l-am născut în lanţurile mele: pentru Onisim,
11
care altă dată ţi -a fost
nefolositor, dar care acum îţi va fi folositor şi ţie şi mie.
12
Ţi -l trimet înapoi, pe
el, inima mea.
13
Aş fi dorit să -l ţin la
mine, ca să-mi slujească în locul tău cît sînt în lanţuri pentru
Evanghelie.
14
Dar n'am vrut să fac nimic
fără învoirea ta, pentruca binele, pe care mi -l faci, să nu fie silit, ci
de bună voie.
15
Poate că el a fost
despărţit de tine, pentru o vreme, tocmai ca să -l ai pentru
vecinicie,
16
dar nu ca pe un rob, ci
mult mai pe sus de cît pe un rob: ca pe un frate prea iubit, mai ales de
mine, şi cu atît mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în
Domnul!
17
Dacă mă socoteşti dar ca
prieten al tău, primeşte -l ca pe mine însumi.
18
Şi dacă ţi -a adus vreo
vătămare sau îţi este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea.
19
Eu, Pavel, ,,voi plăti``
-scriu cu mîna mea-ca să nu-ţi zic că tu însuţi te datorezi mie.
20
Da, frate, fă-mi binele
acesta în Domnul, şi înviorează-mi inima în Hristos!
21
Ţi-am scris bizuit pe
ascultarea ta, şi ştiu că vei face chiar mai mult de cît îţi zic.
22
Tot odată, pregăteşte-mi
un loc de găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit, datorită
rugăciunilor voastre.
23
Epafra, tovarăşul meu de
temniţă în Hristos Isus, îţi trimete sănătate;
24
tot aşa şi Marcu,
Aristarh, Dima, Luca, tovarăşii mei de lucru.
25
Harul Domnului nostru Isus
Hristos să fie cu duhul vostru!
Amin