NECAZURILE LUI IOV SI RESTABILIREA SA

Pag. 25


NECAZURILE LUI IOV SI RESTABILIREA SA



Istoria lui Iov, profetul din Uz, contemporan cu Avraam si cu Melhisedec, este interesanta pentru cei care studiaza Biblia. Ne intereseaza nu numai faptele, ci si semnificatia lor simbolica, aflând ca experientele lui Iov reprezinta caderea si ridicarea din nou a omenirii.

Iov era un om cu stare, onorat si prosper. Deodata s-a abatut asupra lui nenorocirea. Un fulger i-a lovit casa unde fiii si fiicele sale sarbatoreau o zi de nastere. Toti au murit. Apoi si-a pierdut oile, magarii, caprele, camilele si cirezile. Sub aceasta apasare si-a pierdut sanatatea si s-a umplut de bube din crestet pâna-n talpi. Apoi si-a pierdut prietenii, care au zis ca acestea însemnau respingerea lui totala din partea lui Dumnezeu. În cele din urma sotia s-a întors împotriva lui si a zis: „Blestema pe Dumnezeu si mori!” Bietul Iov a dorit si el sa moara si s-a rugat: „Ah! de ai voi sa ma ascunzi în Locuinta Mortilor [mormânt], de m-ai acoperi pâna-Ti va trece mânia si de mi-ai rândui un timp si apoi Îti vei aduce iarasi aminte de mine [la înviere]!” (Iov 14:13). Mesia va împlini aceasta profetie.

Aceasta pierdere a sanatatii, a puterii, a prietenilor si a bogatiei l-a învatat pe Iov lectii valoroase. La fel sarmana omenire învata lectii importante despre nevoia îngrijirii divine.

În providenta divina Iov a fost restabilit la prosperitate, sanatate etc. El a primit tot atâtia copii, de doua ori pe atâtia boi, oi, camile si magari. Studentii Bibliei spun ca în final asa va fi si cu omenirea, dupa Biblie; blestemul pacatului si mortii va fi îndepartat - binecuvântarea lui Dumnezeu se va revarsa peste familia umana o mie de ani, redându-le viata tuturor celor care au murit si mai mult decât îndoite binecuvântari pe Pamânt. Aceasta lectie este ilustrata si prin Anul Jubiliar evreiesc, când toate datoriile se anulau si oamenii se întorceau la proprietatile lor initiale (Lev. 25:13). Anul jubiliar simbolizeaza perioada numita „Timpurile Restabilirii”. Fapte 3:19-23.



Pag. 27