1
După aceste întîmplări,
Cuvîntul Domnului a vorbit lui Avram într'o vedenie, şi a zis: ,,Avrame,
nu te teme; Eu sînt scutul tău, şi răsplata ta cea foarte mare.``
2
Avram a răspuns: ,,Doamne
Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele
este Eliezer din Damasc.``
3
Şi Avram a zis: ,,Iată că
nu mi-ai dat sămînţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul
meu.``
4
Atunci Cuvîntul Domnului i
-a vorbit astfel: ,,Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din
tine, acela va fi moştenitorul tău.``
5
Şi, după ce l -a dus
afară, i -a zis: ,,Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le
numeri.`` Şi i -a zis: ,,Aşa va fi sămînţa ta.``
6
Avram a crezut pe Domnul,
şi Domnul i -a socotit lucrul acesta ca neprihănire.
7
Domnul i -a mai zis: ,,Eu
sînt Domnul, care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ţi dau în stăpînire
ţara aceasta.``
8
Avram a răspuns: ,,Doamne
Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpîni?``
9
Şi Domnul i -a zis: ,,Ia o
juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o
turturea şi un pui de porumbel.``
10
Avram a luat toate
dobitoacele acestea, le -a despicat în două, şi a pus fiecare bucată una
în faţa alteia; dar pasările nu le -a despicat.
11
Păsările răpitoare s'au
năpustit peste stîrvuri; dar Avram le -a izgonit.
12
La apusul soarelui, un
somn adînc a căzut peste Avram; şi iată că l -a apucat o groază şi un mare
întunerec.
13
Şi Domnul a zis lui Avram:
,,Să ştii hotărît că sămînţa ta va fi străină într'o ţară, care nu va fi a
ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de
ani.
14
Dar pe neamul căruia îi va
fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi deacolo cu mari
bogăţii.
15
Tu vei merge în pace la
părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrîneţă fericită.
16
În al patrulea neam, ea se
va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi -a atins încă
vîrful.``
17
După ce a asfinţit
soarele, s'a făcut un întunerec adînc; şi iată că a ieşit un fum ca
dintr'un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele
despicate.
18
În ziua aceea, Domnul a
făcut un legămînt cu Avram, şi i -a zis: ,,Seminţei tale dau ţara aceasta,
dela rîul Egiptului pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat,
19
şi anume; ţara Cheniţilor,
a Cheniziţilor, a Cadmoniţilor,
20
a Hetiţilor, a
Fereziţilor, a Refaimiţilor,
21
a Amoriţilor, a
Cananiţilor, a Ghirgasiţilor şi a
Iebusiţilor.``