1
Cînd au început oamenii să
se înmulţească pe faţa pămîntului, şi li s'au născut fete,
2
fiii lui Dumnezeu au văzut
că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe
acelea pe cari şi le-au ales.
3
Atunci Domnul a zis:
,,Duhul Meu nu va rămînea pururea în om, căci şi omul nu este decît carne
păcătoasă: totuş zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.``
4
Uriaşii erau pe pămînt în
vremurile acelea, şi chiar şi după ce s'au împreunat fiii lui Dumnezeu cu
fetele oamenilor, şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii cari au
fost în vechime, oameni cu nume.
5
Domnul a văzut că răutatea
omului era mare pe pămînt, şi că toate întocmirile gîndurilor din inima
lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.
6
I -a părut rău Domnului că
a făcut pe om pe pămînt, şi S'a mîhnit în inima Lui.
7
Şi Domnul a zis: ,,Am să
şterg de pe faţa pămîntului pe omul pe care l-am făcut, dela om pînă la
vite, pînă la tîrîtoare, şi pînă la păsările cerului; căci Îmi pare rău că
i-am făcut.``
8
Dar Noe a căpătat milă
înaintea Domnului.
9
Iată cari sînt urmaşii lui
Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe
umbla cu Dumnezeu.
10
Noe a născut trei fii:
Sem, Ham şi Iafet.
11
Pămîntul era stricat
înaintea lui Dumnezeu, pămîntul era plin de silnicie.
12
Dumnezeu S'a uitat spre
pămînt, şi iată că pămîntul era stricat; căci orice făptură îşi stricase
calea pe pămînt.
13
Atunci Dumnezeu a zis lui
Noe: ,,Sfîrşitul oricărei făpturi este hotărît înaintea Mea, fiindcă au
umplut pămîntul de silnicie; iată, am să -i nimicesc împreună cu
pămîntul.
14
Fă-ţi o corabie din lemn
de gofer (chiparos); corabia aceasta s'o împarţi în cămăruţe, şi s'o
tencuieşti cu smoală pe dinlăuntru şi pe dinafară.
15
Iată cum s'o faci: corabia
să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi
treizeci de coţi în înălţime.
16
Să faci corăbiei o
fereastră, sus, lată de un cot; uşa s'o pui în laturea corăbiei; şi să
faci un rînd de cămări jos, altul la mijloc şi altul sus.
17
Şi, iată că Eu am să fac
să vină un potop de ape pe pămînt, ca să nimicească orice făptură de supt
cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pămînt va pieri.
18
Dar cu tine fac un
legămînt; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele
fiilor tăi împreună cu tine.
19
Din tot ce trăieşte, din
orice făptură, să iei în corabie cîte două din fiecare soi, ca să le ţii
vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască.
20
Din păsări după soiul lor,
din vite după soiul lor, şi din toate tîrîtoarele de pe pămînt după soiul
lor, să vină la tine înlăuntru cîte două din fiecare soi, ca să le ţii cu
viaţă.
21
Şi tu, ia-ţi din toate
bucatele cari se mănîncă, şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi slujească de
hrană ţie şi lor.``
22
Aşa a şi făcut Noe: a
făcut tot ce -i poruncise
Dumnezeu.