Literatura Română > Biblia > Vechiul Testament > Ieremia >
Ieremia Capitolul 47

1 Iată cuvîntul Domnului, spus proorocului Ieremia cu privire la Filisteni, înainte ca Faraon să bată Gaza.
2 ,,Aşa vorbeşte Domnul: Iată, se ridică nişte ape dela miază noapte, cresc ca un rîu ieşit din matcă; îneacă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi locuitorii ei. Ţipă oamenii, şi se bocesc toţi locuitorii ţării.
3 de tropăitul copitelor cailor lui puternici, de uruitul carălor lui şi de scîrţăitul roatelor; părinţii nu se mai întorc spre copiii lor, atît le sînt de slăbite mînile,
4 pentrucă vine ziua cînd vor fi nimiciţi toţi Filistenii, şi stîrpiţi toţi ceice slujeau ca ajutoare Tirului şi Sidonului. Căci Domnul va nimici pe Filisteni, rămăşiţele ostrovului Caftor.
5 Gaza a ajuns pleşuvă, Ascalonul piere cu rămăşiţa văilor lui!`` ,,Pînă cînd îţi vei face tăieturi de jale în piele?`` -
6 ,,Ah! Sabie a Domnului, cînd te vei odihni odată? Întoarce-te în teacă, opreşte-te şi fii liniştită!`` -
7 ,,Dar cum ar putea să se odihnească? Cînd Domnul doar îi porunceşte, şi o îndreaptă împotriva Ascalonului şi coastei mării.``