1
La început era Cuvîntul,
şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu.
2
El era la început cu
Dumnezeu.
3
Toate lucrurile au fost
făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n'a fost făcut fără
El.
4
În El era viaţa, şi viaţa
era lumina oamenilor.
5
Lumina luminează în
întunerec, şi întunerecul n'a biruit -o.
6
A venit un om trimes de
Dumnezeu: numele lui era Ioan.
7
El a venit ca martor, ca
să mărturisească despre Lumină, pentruca toţi să creadă prin el.
8
Nu era el Lumina, ci el a
venit ca să mărturisească despre Lumină.
9
Lumina aceasta era
adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.
10
El era în lume, şi lumea a
fost făcută prin El, dar lumea nu L -a cunoscut.
11
A venit la ai Săi, şi ai
Săi nu L-au primit.
12
Dar tuturor celor ce L-au
primit, adică celorce cred în Numele Lui, le -a dat dreptul să se facă
copii ai lui Dumnezeu;
13
născuţi nu din sînge, nici
din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
14
Şi Cuvîntul S'a făcut
trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit
slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. -
15
Ioan a mărturisit despre
El, cînd a strigat: ,,El este Acela despre care ziceam eu: ,Celce vine
după mine, este înaintea mea, pentrucă era înainte de mine`. -
16
Şi noi toţi am primit din
plinătatea Lui, şi har după har;
17
căci Legea a fost dată
prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.
18
Nimeni n'a văzut vreodată
pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L -a
făcut cunoscut.``
19
Iată mărturisirea făcută
de Ioan, cînd Iudeii au trimes din Ierusalim pe nişte preoţi şi Leviţi să
-l întrebe: ,,Tu cine eşti?``
20
El a mărturisit şi n'a
tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.
21
Şi ei l-au întrebat: ,,Dar
cine eşti? Eşti Ilie?`` Şi el a zis: ,,Nu sînt!`` ,,Eşti proorocul?`` Şi
el a răspuns: ,,Nu!``
22
Atunci i-au zis: ,,Dar
cine eşti? Ca să dăm un răspuns celorce ne-au trimes. Ce zici tu despre
tine însuţi?``
23
,,Eu``, a zis el, ,,sînt
glasul celuice strigă în pustie: ,Neteziţi calea Domnului`, cum a zis
proorocul Isaia.``
24
Trimeşii erau din partea
Fariseilor.
25
Ei i-au mai pus următoarea
întrebare: ,,Atunci de ce botezi, dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici
proorocul?``
26
Drept răspuns, Ioan le -a
zis: ,,Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu -L
cunoaşteţi.
27
El este Acela care vine
după mine, -şi care este înaintea mea; eu nu sînt vrednic să -I desleg
cureaua încălţămintelor Lui.``
28
Aceste lucruri s'au
petrecut în Betabara (Sau: Betania.), dincolo de Iordan, unde boteza
Ioan.
29
A doua zi, Ioan a văzut pe
Isus venind la el, şi a zis: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică
păcatul lumii!
30
El este Acela despre care
ziceam: ,,După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte
de mine.
31
Eu nu -L cunoşteam, dar
tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut
cunoscut lui Israel.``
32
Ioan a făcut următoarea
mărturisire: ,,Am văzut Duhul pogorîndu-Se din cer ca un porumbel şi
oprindu-Se peste El.
33
Eu nu -L cunoşteam; dar
Celce m'a trimes să botez cu apă, mi -a zis: ,Acela peste care vei vedea
Duhul pogorîndu-Se şi oprindu-Se, este Celce botează cu Duhul
Sfînt.`
34
Şi eu am văzut lucrul
acesta, şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.``
35
A doua zi, Ioan stătea
iarăş cu doi din ucenicii lui.
36
Şi, pe cînd privea pe Isus
umblînd, a zis: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu!``
37
Cei doi ucenici l-au auzit
rostind aceste vorbe, şi au mers după Isus.
38
Isus S'a întors; şi, cînd
i -a văzut că merg după El, le -a zis: ,,Ce căutaţi?`` Ei I-au răspuns:
,,Rabi (care, tîlmăcit, însemnează: ,,Învăţătorule), unde
locuieşti?``
39
,,Veniţi de vedeţi``, le
-a zis El. S'au dus şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la
El. Era cam pela ceasul al zecelea.
40
Unul din cei doi, cari
auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus, era Andrei, fratele
lui Simon Petru.
41
El, cel dintîi, a găsit pe
fratele său Simon, şi i -a zis: ,,Noi am găsit pe Mesia`` (care, tîlmăcit
însemnează Hristos).
42
Şi l -a adus la Isus. Isus
l -a privit, şi i -a zis: ,,Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema
Chifa``, (care, tîlmăcit, însemnează Petru).
43
A doua zi Isus a vrut să
Se ducă în Galilea, şi a găsit pe Filip. Şi i -a zis: ,,Vino după
Mine.``
44
Filip era din Betsaida,
cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
45
Filip a găsit pe Natanael,
şi i -a zis: ,,Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în lege,
şi proorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.
46
Natanael i -a zis: ,,Poate
ieşi ceva bun din Nazaret?`` ,,Vino şi vezi!`` i -a răspuns Filip.
47
Isus a văzut pe Natanael
venind la El, şi a zis despre el: ,,Iată cu adevărat un Israelit, în care
nu este vicleşug.``
48
,,De unde mă cunoşti?`` I
-a zis Natanael. Drept răspuns Isus i -a zis: ,,Te-am văzut mai înainte ca
să te chieme Filip, cînd erai supt smochin.``
49
Natanael I -a răspuns:
,,Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!``
50
Drept răspuns, Isus i -a
zis: ,,Pentrucă ţi-am spus că te-am văzut supt smochin, crezi? Lucruri mai
mari decît acestea vei vedea.``
51
Apoi i -a zis: ,,Adevărat,
adevărat vă spun, că, deacum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe
îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorîndu-se peste Fiul
omului.``