1
Atunci Pilat a luat pe
Isus, şi a pus să -L bată.
2
Ostaşii au împletit o
cunună de spini, I-au pus -o pe cap, şi L-au îmbrăcat cu o haină de
purpură.
3
Apoi, s'au apropiat de El,
şi ziceau: ,,Plecăciune, Împăratul Iudeilor!`` Şi -I dădeau palme.
4
Pilat a ieşit iarăş afară,
şi a zis Iudeilor: ,,Iată că vi -L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc
nicio vină în El.``
5
Isus a ieşit deci afară,
purtînd cununa de spini şi haina de purpură. ,,Iată omul!`` le -a zis
Pilat.
6
Cînd L-au zărit preoţii
cei mai de seamă şi aprozii, au început să strige: ,,Răstigneşte -l!
Răstigneşte -l!`` ,,Luaţi -L voi şi răstigniţi -L``, le -a zis Pilat,
,,căci eu nu găsesc nicio vină în El.``
7
Iudeii i-au răspuns: ,,Noi
avem o Lege, şi după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentrucă S'a
făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.``
8
Cînd a auzit Pilat aceste
cuvinte, i -a fost şi mai mare frică.
9
A intrat iarăş în odaia de
judecată, şi a zis lui Isus: ,,De unde eşti Tu?`` Dar Isus nu i -a dat
niciun răspuns.
10
Pilat I -a zis: ,,Mie
nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc, şi am putere să-Ţi
dau drumul!``
11
,,N'ai avea nicio putere
asupra Mea``, i -a răspuns Isus, ,,dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De
aceea, cine Mă dă în mînile tale, are un mai mare păcat.``
12
De atunci Pilat căuta să
-I dea drumul. Dar Iudeii strigau: ,,Dacă dai drumul omului acestuia, nu
eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat, este împotriva
Cezarului.``
13
Cînd a auzit Pilat aceste
vorbe, a scos pe Isus afară; şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul
numit ,,Pardosit cu pietre``, iar evreieşte: ,,Gabata.``
14
Era ziua Pregătirii
Paştelor, cam pela ceasul al şaselea. Pilat a zis Iudeilor: ,,Iată
Împăratul vostru!``
15
Dar ei au strigat: ,,Ia
-L, ia -L, răstigneşte -L!`` ,,Să răstignesc pe Împăratul vostru?`` le -a
zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: ,,Noi n'avem alt împărat
decît pe Cezarul!``
16
Atunci L -a dat în mînile
lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus, şi L-au dus să -L
răstignească.
17
Isus, ducîndu-Şi crucea, a
ajuns la locul, zis al ,,Căpăţînii``, care în evreieşte se cheamă
,,Golgota.``
18
Acolo a fost răstignit; şi
împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul deoparte şi altul de
alta, iar Isus la mijloc.
19
Pilat a scris o însemnare,
pe care a pus -o deasupra crucii, şi era scris: ,,Isus din Nazaret,
Împăratul Iudeilor.``
20
Mulţi din Iudei au citit
această însemnare, pentrucă locul unde fusese răstignit Isus era aproape
de cetate: era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte.
21
Preoţii cei mai de seamă
ai Iudeilor au zis lui Pilat: ,,Nu scrie: ,Împăratul Iudeilor`. Ci scrie
că El a zis: ,Eu sînt Împăratul Iudeilor.``
22
,,Ce am scris, am scris``,
a răspuns Pilat.
23
Ostaşii, dupăce au
răstignit pe Isus, I-au luat hainele, şi le-au făcut patru părţi, cîte o
parte pentru fiecare ostaş. I-au luat şi cămaşa, care n'avea nici o
cusătură, ci era dintr -o singură ţesătură de sus pînă jos.
24
Şi au zis între ei: ,,Să
n'o sfîşiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie.`` Aceasta s'a întîmplat
ca să se împlinească Scriptura, care zice: ,,Şi-au împărţit hainele Mele
între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.`` Iată ce au făcut
ostaşii.
25
Lîngă crucea lui Isus,
stătea mama Lui şi sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, şi Maria
Magdalina.
26
Cînd a văzut Isus pe
mamă-Sa, şi lîngă ea pe ucenicul, pe care -l iubea, a zis mamei Sale:
,,Femeie, iată fiul tău!``
27
Apoi, a zis ucenicului:
,,Iată mama ta!`` Şi, din ceasul acela ucenicul a luat -o la el
acasă.
28
După aceea, Isus, care
ştia că acum totul s'a sfîrşit, ca să împlinească Scriptura, a zis: ,,Mi
-e sete.``
29
Acolo era un vas plin cu
oţet. Ostaşii au pus într'o ramură de isop un burete plin cu oţet, şi I
l-au dus la gură.
30
Cînd a luat Isus oţetul, a
zis: ,,S'a isprăvit!`` Apoi şi -a plecat capul, şi Şi -a dat duhul.
31
De frică să nu rămînă
trupurile pe cruce în timpul Sabatului, -căci era ziua Pregătirii, şi ziua
aceea de Sabat era o zi mare-Iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească
fluierile picioarelor celor răstigniţi, şi să fie luaţi de pe cruce.
32
Ostaşii au venit deci, şi
au zdrobit fluierele picioarelor celui dintîi, apoi pe ale celuilalt, care
fusese răstignit împreună cu El.
33
Cînd au venit la Isus, şi
au văzut că murise, nu I-au zdrobit fluierile picioarelor;
34
ci unul din ostaşi I -a
străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sînge şi apă.
35
Faptul acesta este
adeverit de celce l -a văzut: mărturia lui este adevărată, şi el ştie că
spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi.
36
Aceste lucruri s'au
întîmplat, ca să se împlinească Scriptura: ,,Niciunul din oasele Lui nu va
fi sfărîmat.``
37
Şi în altă parte,
Scriptura mai zice: ,,Vor vedea pe cine au străpuns.``
38
După aceea, Iosif din
Arimatea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica Iudeilor, a
rugat pe Pilat să -i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i
-a dat voie. El a venit deci, şi a luat trupul lui Isus.
39
Nicodim, care la început
se dusese la Isus, noaptea, a venit şi el, şi a adus o amestecătură de
aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe.
40
Au luat deci trupul lui
Isus şi l-au înfăşurat în făşii de pînză de in, cu miresme, dupăcum au
obicei Iudeii să îngroape.
41
În locul unde fusese
răstignit Isus, era o grădină; şi în grădină era un mormînt nou, în care
nu mai fusese pus nimeni.
42
Din pricină că era ziua
Pregătirii Iudeilor, pentrucă mormîntul era aproape, au pus acolo pe
Isus.