Obiceiul Evreesc
de logodnă Vol. 3, par.
435 Obiceiurile evreeşti la ceremonialul căsătoriei sînt o minunată
ilustraţie a logodnei şi căsatoriei Bisericii cu Christos, Domnul ei, Logodna
era un contract formal bazat pe promisiuni solemne de fidelitate reciprocă.
Logodnica rămînea în casa părintească pînă în momentul cînd era condusă la
locuinţa bărbatului ei, de obiceiu la un an după logodnă. Terminarea
(desăvîrşirea) uniunii consista în primirea miresei de către mire în locuinţa pe
care o pregătise annume pentru ea; era atunci o mare sărbătoare care ţinea mai
multe zile; era ceremonia de nuntă. La o anumită oră, mirele pleca în căutarea
miresei sale care-l aştepta, gata să-l primească, să-l urmeze în locuinţa lor
viitoare şi să ia parte la nunta pe care o pregătise; mireasa era urmată de
tovarăşele ei--alte fecioare purtînd candele şi toate gătirile
necesare. Atitudinea fecioarelor înţelepte, veghind şi aşteptînd cu înfrigurare
sosirea Mirelui reprezintă în chip minunat singura atitudine ce se cade s-o aibă
mireasa Domnului, Biserica adevăraţilor consacraţi; căci o logodnică care ar
neglija pregătirile pentru evenimentul cel mai important din viaţa ei ar dovedi
că nu e vrednică de această cinste. Tot astfel este şi cu Biserica: "Oricine are
în sine această speranţă se curăţeşte". (1 Ioan 3:2,3.) El caută într-adevăr să
fie într-o atitudine de inimă care să-i placă Mirelui; el aşteaptă şi doreşte cu
infrigurare uniunea binecuvîntată şi serbările măreţe făgaduite de Acela care
zis: "Mă duc să vă gătesc loc, şi după aceea iarăşI voi veni şi vă voi lua la
mine".-- Ioan 14:2,3. O altă ilustraţie care arată relaţia intimă între Cristos şi Biserica Sa
este aceea a căpitanului şi a soldaţilor săi; alta este aceea a păstorului şi a
oilor; şi chiar dacă toate aceste ilustraţii ne dau idei preţioase despre
legătura consacrată a Capului Noii Creaţii cu fraţii Săi, Biserica, nici una nu
ne dă poate o imagine mai deplină şi mai completă a interesului şi iubirii
Învăţătorului faţă de noi decât ilustraţia Mirelui şi Miresei. Nobil Mire este
desigur Singurul Conceput pentru toţi cei ai căror ochi ai înţelegerii sunt
deschişi să-I vadă grandoarea caracterului şi credincioşia! Bine sunt exprimate
profetic sentimentele Bisericii Sale, corpul Său, că “Iubitul meu . . . se
deosebeşte din zece mii . . . toată fiinţa lui este plină de farmec". Apostolul,
folosind această imagine şi adresându-se Bisericii, spune: “V-am logodit cu un
bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o
fecioară curată" (2 Cor. 11:2). El se referă aici la obiceiul evreiesc de
căsătorie, destul de diferit de obiceiul de acum din “creştinătate". Astăzi o
logodnă este numai un angajament temporar supus schimbării dacă vreuna dintre
părţi ajunge la concluzia că angajamentul a fost neînţelept sau nerentabil; dar
angajamentul evreiesc de căsătorie a fost intenţionat de Domnul ca să fie un tip
al angajamentului între Cristos, Mirele, şi Biserică, Mireasa Sa. După obiceiul
evreiesc, logodna este adevărata căsătorie; ea este însoţită de un contract
clar, de obicei scris, în care reprezentanţii mirelui şi ai miresei fac o
înţelegere reciprocă în privinţa zestrei etc., şi de atunci încolo problema
devine absolut obligatorie, chiar dacă este obiceiul ca festivităţile de nuntă
şi unirea reală să se amâne aproape un an. Aşa este şi înţelegerea sau
contractul între Domnul, Mirele ceresc şi cei care sunt acceptaţi de El în
logodnă. Nici din partea Sa, nici dintr-a noastră nu este un contract fără
putere, ci este o unire clară de inimă, interes, iubire, devotare; şi orice
abrogare a acestui legământ al nostru ar fi o chestiune serioasă, iar despre
Mire apostolul ne asigură: “Cel care v-a chemat este credincios şI va face
lucrul acesta" (1 Tes. 5:24). Toată responsabilitatea acestei chestiuni stă prin
urmare asupra noastră. După cum în Scripturi clasa consacrată este numită mireasa lui Cristos,
la fel casa generală a credinţei ar reprezenta în mod potrivit pe acei cărora le
sunt deschise privilegiile căsătoriei. Creaţia Nouă, ca Mireasă logodită cu
Cristos, predându-şi Domnului ei şi serviciului Său inima, limba şi toate
puterile şi energia, poate accepta în mod raţional şi cu recunoştinţă
binecuvântările, privilegiile, protecţia, supravegherea şi darurile pe care El a
binevoit să i le promită ca Mireasă logodită cu El. După cum o femeie care a respins un pretendent şI a refuzat să-şi dea
mâna şi inima, logic vorbind n-ar mai putea aştepta de la el grija, protecţia,
binecuvântarea, privilegiile şi bucuriile pe care el deja i le oferise generos,
tot aşa, cei care în mod continuu resping favoarea divină, până acolo încât
refuză să consacre Domnului puţinul ce-l au, n-ar putea sub nici o formă să
aştepte sau să ceară binecuvântările pe care El le-a promis celor care-L iubesc
şi care-şI manifestă iubirea prin devotarea lor, consacrarea
lor. MAREA MULŢIME--Referitor la nunta Mielului.
(Q299-1) Întrebare
(1909)--1--Va participa Marea Mulţime la nunta Mielului când ni se spune că
Mireasa va fi completă cu un anumit timp înainte? Este nunta Mielului un
eveniment special? Răspuns--Răspunsul
meu este că nunta Mielului este un eveniment deosebit şi că obiceiul nunţii din
zilele noastre nu ilustrează în mod potrivit această chestiune, dar obiceiul
nunţii care a predominat printre evrei o reprezintă în mod potrivit şi de aceea
acolo trebuie să căutăm ilustraţia aşa cum a venit din
istorie. Se încheia un contract de nuntă, un angajament de căsătorie, de obicei în
forma unui contract scris între cel care era să fie mirele şi cea care era să
fie mireasa, şi astfel aceştia doi erau logodiţi, şi această logodnă dura de
obicei un an; şi aceasta era tot atât de obligatorie ca şi cum ar fi fost de
fapt căsătoriţi, şi orice incorectitudine din partea vreunuia dintre ei era
considerată ca şi cum ar fi fost căsătoriţi. În timpul acelui an, se ştia că ea
era logodită, şi aşa era potrivit. La sfârşitul anului, bărbatul venea şi o lua
la el, şi de atunci ea era soţia lui. După aceea urma o petrecere somptuoasă
care putea fi de o durată de timp considerabilă, şi aceasta nu era cunoscută ca
nuntă ci ca şi sărbătoarea nunţii, ospăţul de nuntă. Procedurile Domnului cu
Biserica sunt în această
direcţie;Vol. 3, par.
437
Vol. 6, pag.
74
Vol. 6, pag.
682-683