1
Cel rău fuge fără să fie
urmărit, dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tînăr. -
2
Cînd este răscoală într'o
ţară, sînt mulţi capi, dar cu un om priceput şi încercat, domnia
dăinueşte. -
3
Un om sărac care apasă pe
cei obijduiţi, este ca o rupere de nori care aduce lipsă de pîne. -
4
Ceice părăsesc legea,
laudă pe cel rău, dar ceice păzesc legea se mînie pe el. -
5
Oamenii dedaţi la rău nu
înţeleg ce este drept, dar ceice caută pe Domnul înţeleg totul. -
6
Mai mult preţuieşte
săracul care umblă în neprihănirea lui, decît bogatul care umblă pe căi
sucite. -
7
Celce păzeşte legea, este
un fiu priceput, dar celce umblă cu cei desfrînaţi face ruşine tatălui
său. -
8
Cine îşi înmulţeşte
avuţiile prin dobîndă şi camătă, le strînge pentru celce are milă de
săraci. -
9
Dacă cineva îşi întoarce
urechea ca să n'asculte legea, chiar şi rugăciunea lui este o scîrbă.
-
10
Cine rătăceşte pe oamenii
fără prihană pe calea cea rea, cade în groapa pe care a săpat -o, dar
oamenii fără prihană moştenesc fericirea. -
11
Omul bogat se crede
înţelept, dar săracul care este priceput îl cercetează. -
12
Cînd biruiesc cei
neprihăniţi, este o mare slavă, dar cînd se înalţă cei răi, fiecare se
ascunde. -
13
Cine îşi ascunde
fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele,
capătă îndurare. -
14
Ferice de omul care se
teme necontenit, dar cel ce-şi împietreşte inima cade în nenorocire.
-
15
Ca un leu care răcneşte şi
ca un urs flămînd, aşa este cel rău care stăpîneşte peste un popor sărac.
-
16
Un voivod fără pricepere
îşi înmulţeşte faptele de asuprire, dar cel ce urăşte lăcomia îşi lungeşte
zilele. -
17
Un om al cărui cuget este
încărcat cu sîngele altuia, fuge pînă la groapă: nimeni să nu -l oprească.
-
18
Cine umblă în neprihănire,
găseşte mîntuirea, dar cine umblă pe două căi strîmbe cade într'o groapă.
-
19
Cine îşi lucrează cîmpul
are belşug de pîne, dar cine aleargă după lucruri de nimic are belşug de
sărăcie. -
20
Un om credincios este
năpădit de binecuvîntări, dar celce vrea să se îmbogăţească repede nu
rămîne nepedepsit. -
21
Nu este bine să cauţi la
faţa oamenilor; chiar pentru o bucată de pîne poate un om să se dedea la
păcat. -
22
Un om pizmaş se grăbeşte
să se îmbogăţească, şi nu ştie că lipsa va veni peste el. -
23
Cine mustră pe alţii,
găseşte mai multă bunăvoinţă pe urmă, decît cel cu limba linguşitoare.
-
24
Cine fură pe tatăl său şi
pe mama sa, şi zice că nu este un păcat, este tovarăş cu nimicitorul.
-
25
Cel lacom stîrneşte
certuri, dar celce se încrede în Domnul este săturat din belşug. -
26
Cine se încrede în inima
lui este un nebun, dar cine umblă în înţelepciune va fi mîntuit. -
27
Cine dă săracului, nu duce
lipsă, dar cine închide ochii, este încărcat cu blesteme. -
28
Cînd se înalţă cei răi,
fiecare se ascunde, dar cînd pier ei, cei buni se înmulţesc.
-