1
Adu-le aminte să fie
supuşi stăpînirilor şi dregătorilor, să -i asculte, să fie gata să facă
orice lucru bun,
2
să nu vorbească de rău pe
nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătaţi, plini de blîndeţă faţă de
toţi oamenii.
3
Căci şi noi eram altă dată
fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de
plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urîţi şi urîndu-ne
unii pe alţii.
4
Dar, cînd s'a arătat
bunătatea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, şi dragostea Lui de
oameni,
5
El ne -a mîntuit, nu
pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui,
prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul
Sfînt,
6
pe care L -a vărsat din
belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mîntuitorul nostru;
7
pentruca, odată socotiţi
neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii
vecinice.
8
Adevărat este cuvîntul
acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentruca cei ce au crezut
în Dumnezeu, să caute să fie cei dintîi în fapte bune. Iată ce este bine
şi de folos pentru oameni!
9
Dar de întrebările nebune,
de înşirările de neamuri, de certuri şi ciorovăieli privitoare la Lege,
fereşte-te, căci sînt nefolositoare şi zădarnice.
10
După întîia şi a doua
mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări,
11
căci ştim că un astfel de
om este un stricat şi păcătuieşte, dela sine fiind osîndit.
12
Cînd voi trimite la tine
pe Artema sau pe Tihic, grăbeşte-te să vii la mine în Nicopoli, căci acolo
m'am hotărît să iernez.
13
Ai grijă de legiuitorul
Zena şi Apolo să nu ducă lipsă de nimic din ce le trebuie pentru călătoria
lor.
14
Trebuie ca şi ai noştri să
se deprindă să fie cei dintîi în fapte bune, pentru nevoile grabnice, şi
să nu stea neroditori.
15
Toţi cei ce sînt cu mine
îţi trimet sănătate. Spune sănătate celorce ne iubesc în credinţă. Harul
să fie cu voi cu toţi! Amin