Bătălia Armaghedonului
_______
Prefaţa autorului
PRIMA EDIŢIE a acestui volum a fost publicată în 1897. El se referă la perioada sfârşitului acestui Veac Evanghelic, a suprapunerii acestuia peste Noua Dispensaţie — o perioadă care aduce lumii binecuvântări minunate, care, la rândul lor, din cauza stării nepregătite a inimii oamenilor, devin tot mai mult cauze de fricţiune, nemulţumire, strâmtorare. Dacă binecuvântările ultimilor patruzeci şi trei de ani ar fi să continue în ritmul de creştere din prezent, nemulţumirea oamenilor ar creşte şi ea, şi însuşi scopul lui Dumnezeu în privinţa stabilirii Împărăţiei lui Mesia şi a binecuvântării omenirii prin ea ar fi zădărnicit.
Din această cauză, Dumnezeu permite ca zorile Mileniului să vină treptat asupra lumii. Deşi oamenii se trezesc din amorţeala trecutului, ei nu se gândesc la Domnul şi nu recunosc harul Său în legătură cu binecuvântările prezente şi viitoare. Am evaluat că aceşti patruzeci şi trei de ani au adus omenirii de o mie de ori mai multă bogăţie decât a fost creată în timpul celor şase mii de ani trecuţi. Condiţiile îmbunătăţite ale tuturor oamenilor din ţările civilizate, scurtarea orelor de lucru etc., sunt contrabalansate de o cunoştinţă mai mare şi de o nemulţumire care vine odată cu ea. Aceasta este în armonie cu declaraţia Domnului privind acest timp. Descriind timpul nostru în profeţia lui Daniel, El spune: „Mulţi vor alerga încoace şi încolo şi cunoştinţa va creşte”. „Cei înţelepţi vor înţelege”, „căci acesta va fi un timp de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt popoarele”. Dan. 12:1-4, 10.
Cu alte cuvinte, creşterea cunoştinţei este răspunzătoare de creşterea nemulţumirii şi a fricii care aduc Armaghedonul sau Ziua Răzbunării lui Dumnezeu asupra întregii lumi. În războiul cel mare actual, vedem că fiecare din marile naţiuni s-a temut de prosperitatea celorlalte. Deşi toate au devenit fabulos de bogate, toate sunt mai nemulţumite decât oricând înainte şi mai temătoare că s-ar putea întâmpla ceva, care să le oprească îmbogăţirea şi să întoarcă şuvoiul bogăţiei spre porturile rivale. Teama lor una de alta a hotărât că ((2)) războiul trebuie să vină şi prezentul a fost ales ca cea mai favorabilă ocazie, înainte ca cel slab să devină prea tare. Acelaşi spirit se manifestă pretutindeni — nemulţumire faţă de prezent şi trecut, teamă faţă de viitor şi un egoism care dă puţină atenţie Regulii de Aur. Conflictul dintre capital şi muncă este în legătură cu aceasta, şi trebuie să ne aşteptăm ca astfel de lucruri să meargă din rău în mai rău.
Surse competente declară că datoriile naţiunilor combatante sunt de cincizeci şi cinci de miliarde de dolari — o sumă care, desigur, nu poate fi plătită niciodată în aur; şi toată lumea ştie că nu există aur suficient să se plătească dobânzile pe datoriile lumii. Aceasta atrage după sine falimentul — imediat ce războiul se va sfârşi şi emiterea de acţiuni va înceta să furnizeze bani pentru plata dobânzilor pe celelalte acţiuni. Naţiunile cad astfel în abisul falimentului, dar se întâmplă cu ele aşa cum se întâmplă în cazul căderii unui om, senzaţiile nu sunt atât de rele până când căderea se opreşte printr-un şoc demoralizator. Evident că războiul nu se va opri din lipsă de oameni care să împuşte şi să fie împuşcaţi, ci fie din lipsă de hrană, fie din slăbiciune financiară. Opinia autorului este că va fi cea din urmă.
Deja regii politici şi financiari şi consilierii lor sunt în mare dilemă cu privire la ceea ce trebuie făcut după încheierea războiului ca să se împiedice o revoluţie mondială a celor nemulţumiţi. Douăzeci de milioane de oameni care acum sunt sub arme vor avea nevoie de lucru. Să presupunem că un sfert din ei sunt reţinuţi în armată, ce se va face cu ceilalţi trei sferturi rămaşi? Aceasta este întrebarea care îi frământă pe mulţi din înţelepţii lumii. Lumea se descurcă acum fără ei şi de asemenea fabrică mari cantităţi de provizii militare şi muniţie. Evident că s-ar putea descurca fără aceşti douăzeci de milioane de oameni. Fără să le pese de viaţa umană, ei vor fi mai mult sau mai puţin o ameninţare în fiecare ţară. Britanicii fac pregătiri să-i convingă pe cei care sunt în plus să devină fermieri în Canada şi Australia. Alte naţiuni urmează fără îndoială un curs asemănător în măsura în care pot. Dar toţi îşi dau seama că le va fi greu să facă faţă acestei situaţii.
((3))
Biblia arată că aproximativ în acest timp sistemele Bisericii Nominale ale lumii se vor ridica din nou la mare proeminenţă în legătură cu puterile civile. Putem vedea deja motivele pentru aceasta. Toate împărăţiile, slăbite financiar, îşi vor da seama de necesitatea ţinerii publicului sub o autoritate dominantă şi a preîntâmpinării a orice este înrudit cu Socialismul sau cu Anarhia. Ei vor privi în mod firesc spre marile instituţii religioase numite Biserici ca să-i susţină, să-i ameninţe pe oameni cu chinurile viitoare, şi în general să ajute ca Barca Statului să nu se răstoarne. Bisericile vor fi şi ele gata şi bucuroase de o astfel de ocazie. Deja se adună laolaltă ca un sul — pe de o parte catolicii, pe de alta protestanţii, opuşi şi totuşi legaţi — fiecare parte unită şi federalizată după cele mai bune puteri ale sale.
Dar Biblia declară că această domnie „ca o regină” va fi scurtă, şi căderea Babilonului va fi groaznică — asemenea unei mari pietre de moară aruncate în mare. În timpul puterii acestei aşa-zise „regine” pentru o perioadă scurtă, lumea va fi sub o mare încordare în privinţa oricărei prezentări a Adevărului. Şi cei găsiţi loiali lui Dumnezeu şi principiului vor suferi fără îndoială din această cauză.
La timpul căderii Babilonului, puternicii de pe pământ, prinţii şi regii finanţelor şi politicii, vor sta deoparte, păzindu-se de o legătură prea strânsă cu el, cu toate că îi vor plânge cu amar nimicirea, dându-şi seama că o prevesteşte pe a lor proprie. Apoi foarte repede va veni completa răsturnare şi nimicire a guvernelor prezente ale neamurilor, reprezentate simbolic în Biblie ca un mare foc care va arde tot pământul — toate instituţiile — religioase, sociale, politice şi financiare.
Având în vedere faptul că acest volum a fost scris cu douăzeci de ani în urmă, nimeni nu trebuie să fie surprins să afle că unele din afirmaţiile lui, deşi neaşteptat de puternice, nu reflectă acum Adevărul deplin. De exemplu, bogăţia lumii s-a înmulţit enorm în aceşti douăzeci de ani. Combinaţiile capitalului au crescut grozav în ceea ce priveşte rentabilitatea, puterea şi influenţa. Se estimează că în ultimii patru ani capitalul Statelor Unite a crescut cu zece miliarde pe an.
((4))
În acest volum s-a arătat că deşi la timpul scrierii lui Trusturile erau mai degrabă folositoare decât dăunătoare, totuşi aceşti giganţi, născuţi din avariţie şi zidiţi pe egoism, vor deveni în cele din urmă o ameninţare, un pericol pentru oameni şi pentru interesele lor. Am ajuns acel timp şi mulţi îşi dau seama că pericolul este asupra noastră. Nimic rău nu se poate face atât timp cât maşinăria merge bine şi este sub control; dar când va veni momentul ca interesele managerilor şi ale capitaliştilor să fie în direcţia opusă intereselor angajaţilor şi ale publicului, atunci fiţi atenţi! Amintiţi-vă Cuvântul inspirat — că acesta trebuie să fie „un timp de strâmtorare cum n-a fost de când sunt popoarele”.
Cât de fericiţi suntem că limita extremă a omului din acest Timp de Strâmtorare va fi ocazia Domnului! El aşteaptă să fie îndurător. Este doritor să reverse peste omenire binecuvântările Împărăţiei Milenare, timp de o mie de ani, pentru ridicarea lor din condiţiile păcatului şi morţii înapoi la chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. El ştie dinainte că ei trebuie să-şi primească mai întâi lecţiile. A arătat deja aceasta celor care au ochi de văzut, dându-le mai mult de patruzeci de ani din perioada zorilor — care însă în loc de a aduce lumii binecuvântări şi fericire, au adus tot mai multă nemulţumire. Acum Domnul va permite omenirii să meargă până la capăt cu realizarea propriilor ei planuri şi proiecte. El îi va permite să demonstreze zădărnicia tuturor acestor proiecte şi că nimic în afară de intervenţia divină n-o va salva de naufragiul întregii structuri a societăţii. Întradevăr, El va permite naufragiul şi apoi va reorganiza omenirea sub Mesia; pentru că El promite că Împărăţia Sa va fi „dorinţa tuturor neamurilor”. Hagai 2:7.
Slujitorul vostru în Domnul,
Charles T. Russell
Brooklyn,
N.Y.,
1 octombrie 1916