1
În anul al patrulea al
împăratului Dariu, Cuvîntul Domnului a vorbit lui Zaharia, în ziua a patra
a lunii a noua, care este luna lui Chisleu.
2
Cei din Betel trimiseseră
pe Şareţer şi pe Reghem-Melec cu oamenii săi, să se roage Domnului,
3
şi să întrebe pe preoţii
din Casa Domnului oştirilor şi pe prooroci: ,,Trebuie să plîng şi în luna
a cincea şi să mă înfrînez, cum am făcut atîţia ani?``
4
Atunci Cuvîntul Domnului
oştirilor mi -a vorbit astfel:
5
,,Spune la tot poporul
ţării şi preoţilor: ...Cînd aţi postit şi aţi plîns în luna a cincea şi a
şaptea, în aceşti şaptezeci de ani, oare pentru Mine aţi postit voi?
6
Şi cînd mîncaţi şi beţi,
nu sînteţi voi ceice mîncaţi şi beţi?
7
Nu cunoaşteţi cuvintele,
pe cari le -a vestit Domnul prin proorocii de mai înainte, cînd
Ierusalimul era încă locuit şi liniştit împreună cu cetăţile lui de
primprejur, şi cînd şi partea de miază-zi şi cîmpia erau
locuite?``...
8
Cuvîntul Domnului a vorbit
lui Zaharia astfel:
9
,,Aşa a vorbit Domnul
oştirilor: ...Faceţi cu adevărat dreptate, şi purtaţi-vă cu bunătate şi
îndurare unul faţă de altul.
10
Nu asupriţi pe văduvă şi
pe orfan, nici pe străin şi pe sărac, şi niciunul să nu gîndească rău în
inima lui împotriva fratelui său.``...
11
Dar ei n'au vrut să ia
aminte, ci au întors spatele, şi şi-au astupat urechile ca să
n'audă.
12
Şi-au făcut inima ca
diamantul de tare, ca să n'asculte Legea, nici cuvintele pe cari li le
spunea Domnul oştirilor, prin Duhul Său, prin proorocii de mai înainte.
Din pricina aceasta Domnul oştirilor S'a aprins de o mare mînie.
13
Cînd chema El, ei n'au
vrut s'asculte: ,,De aceea nici Eu n'am vrut s'ascult, cînd au chemat ei,
zice Domnul oştirilor.``
14
,,Ci i-am împrăştiat
printre toate neamurile pe cari nu le cunoşteau; ţara a fost pustiită în
urma lor, aşa că nimeni nu mai venea şi nu mai pleca din ea; şi dintr -o
ţară plăcută cum era, au făcut o
pustie!``