1
Abia a adormit cu părinţii
lui, şi a fost îngropat în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit
fiul său Asa. Pe vremea lui, ţara a avut odihnă zece ani.
2
Asa a făcut ce este bine
şi plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului său.
3
A îndepărtat altarele
dumnezeilor străini şi înălţimile, a sfărîmat stîlpii idoleşti şi a tăiat
Astarteele.
4
A poruncit lui Iuda să
caute pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi, şi să împlinească legea şi
poruncile.
5
A îndepărtat din toate
cetăţile lui Iuda înălţimile şi stîlpii închinaţi soarelui. Şi împărăţia a
avut pace supt el.
6
A zidit cetăţi întărite în
Iuda; căci ţara a fost liniştită, şi împotriva lui n'a fost război în anii
aceia, pentrucă Domnul i -a dat odihnă.
7
El a zis lui Iuda: ,,Să
zidim aceste cetăţi, şi să le înconjurăm cu ziduri, cu turnuri, cu porţi
şi cu zăvoare; ţara este încă a noastră, căci am căutat pe Domnul,
Dumnezeul nostru. L-am căutat, şi El ne -a dat odihnă de toate părţile.``
Au zidit dar, şi au izbutit.
8
Asa avea o oştire de trei
sute de mii de oameni din Iuda, cari purtau scut şi suliţă, şi două sute
optzeci de mii din Beniamin, cari purtau scut şi trăgeau cu arcul, toţi
oameni viteji.
9
Zerah, Etiopianul, a ieşit
împotriva lor cu o oştire de un milion de oameni şi trei sute de cară, şi
a înaintat pînă la Mareşa.
10
Asa a mers înaintea lui,
şi s'au înşiruit de bătaie în valea Ţefata, lîngă Mareşa.
11
Asa a chemat pe Domnul,
Dumnezeul lui, şi a zis: ,,Doamne, numai Tu poţi veni în ajutor celui slab
ca şi celui tare: vino în ajutorul nostru, Doamne Dumnezeul nostru! Căci
pe Tine ne sprijinim, şi în Numele Tău am venit împotriva acestei mulţimi.
Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva
Ta!``
12
Domnul a lovit pe
Etiopieni dinaintea lui Asa şi dinaintea lui Iuda, şi Etiopienii au luat
-o la fugă.
13
Asa şi poporul care era cu
el i -a urmărit pînă la Gherar, şi Etiopienii au căzut fără să-şi poată
scăpa viaţa, căci au fost nimiciţi de Domnul şi de oştirea Lui. Asa şi
poporul lui au făcut o pradă mare;
14
au bătut toate cetăţile
din împrejurimile Gherarului, căci groaza Domnului căzuse peste ele, şi au
jăfuit toate cetăţile, a căror pradă era mare.
15
Au lovit şi corturile
turmelor, şi au luat cu ei o mare mulţime de oi şi de cămile. Apoi s'au
întors la Ierusalim.