1
Duhul lui Dumnezeu a venit
peste Azaria, fiul lui Oded,
2
şi Azaria s'a dus înaintea
lui Asa, şi i -a zis: ,,Ascultaţi-mă, Asa, şi tot Iuda şi Beniamin! Domnul
este cu voi cînd sînteţi cu El; dacă -L căutaţi, Îl veţi găsi; iar dacă -L
părăsiţi, şi El vă va părăsi.
3
Multă vreme Israel a fost
fără Dumnezeul cel adevărat, fără preot care să înveţe pe oameni, şi fără
lege.
4
Dar în mijlocul
strîmtorării lor s'au întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel, L-au căutat,
şi L-au găsit.
5
În vremile acelea, nu era
linişte pentru cei ce se duceau şi veneau, căci erau mari turburări
printre toţi locuitorii ţării;
6
un popor se bătea
împotriva altui popor, o cetate împotriva altei cetăţi, pentrucă Dumnezeu
le turbura cu tot felul de strîmtorări:
7
voi dar, întăriţi-vă, şi
nu lăsaţi să vă slăbească mînile, căci faptele voastre vor avea o
răsplată.``
8
Dupăce a auzit aceste
cuvinte şi proorocia lui Oded, proorocul, Asa s'a întărit şi a îndepărtat
urîciunile din toată ţara lui Iuda şi Beniamin şi din cetăţile pe cari le
luase în muntele lui Efraim, şi a înoit altarul Domnului care era înaintea
pridvorului Domnului.``
9
A strîns pe tot Iuda şi
Beniamin, şi pe cei din Efraim, din Manase şi din Simeon, cari lociau
printre ei, căci un mare număr dintre oamenii lui Israel au trecut la el
cînd au văzut că Domnul, Dumnezeul lui, era cu el.
10
S'au adunat la Ierusalim
în luna a treia a anului al cincisprezecelea al domniei lui Asa. În ziua
aceasta,
11
au jertfit Domnului, din
prada pe care o aduseseră: şapte sute de boi şi şapte mii de oi.
12
Au făcut legămînt să caute
pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, din toată inima şi din tot sufletul
lor;
13
şi oricine nu căuta pe
Domnul, Dumnezeul lui Israel, trebuia omorît, fie mic fie mare, fie bărbat
fie femeie.
14
Au jurat credinţă
Domnului, cu glas tare, cu strigăte de bucurie, şi cu sunet de trîmbiţe şi
de buciume;
15
tot Iuda s'a bucurat de
jurămîntul acesta, căci juraseră din toată inima lor, căutaseră pe Domnul
de bună voia lor, şi -L găsiseră. Şi Domnul le -a dat odihnă de jur
împrejur.
16
Împăratul Asa n'a lăsat
nici chiar pe mamă-sa Maaca să mai fie împărăteasă, pentrucă făcuse un
idol Astartei. Asa i -a dărîmat idolul, pe care l -a făcut praf, şi l -a
ars lîngă pîrîul Chedron.
17
Dar înălţimile tot n'au
fost îndepărtate din Israel, măcar că inima lui Asa a fost în totul a
Domnului în tot timpul vieţii lui.
18
A pus în Casa lui Dumnezeu
lucrurile închinate Domnului de tatăl său şi de el însuş: argint, aur şi
vase.
19
N'a fost niciun război
pînă la al treizeci şi cincilea an al domniei lui
Asa.